Mi-am inceput cariera de profesor in 1974 la Universitatea Wlliam Paterson din New Jersey si in urmatorii ani am publicat peimele studii de specialitate. In urma acelor articole si analize am conceput si primele modele predictive si de interpretare ale unor evenimente. Unul din modele se referea la evolutia tarile Est Europene. Intre timp, am renuntat la invatamant si am devenit redactor la postul de radio Vocea Americii (VOA) din Washington. De acolo, am fost invitat sa conferentiez la scoala de limbi straine a Departamentului de Stat din Virginia, la Academia fortelor militare Americane USMA din West Point, NY, si la scoala militara JFK Special Warfare Center and School de la Fort Bragg in Carolina de Nord. In urma unui simpozion geo-politic la care am prezentat modelul evolutiei tarilor comuniste Est Europene, comandantul scolii mi-a oferit postul de profesor si director al catedrei de studii Euro-Sovietice. L-am acceptat si in 1985 m-am mutat in Carolina de Nord.
Predam deja de cateva luni cand mi-am dat seama ca ofiterii americani nu intelegeau contextele si cauzalitatea evenimentelor din alte tari si in special din tarile cu regim comunist; nu intelegeau dece oamenii tolereaza asemenea sisteme social-politice abuzive. Am abordat subiectul cu comandantul departamentului de studii internationae, colonelul Krommer, care a recunoscut ca americanii au cunostinte limitate in acest domeniu si ca ar fi bine sa le completam lacuna. Colonelul mi-a sugerat sa pregatesc cateva prelegeri introductive la cursurile mele care sa sensibilizeze studentii participanti.
***
Se stie ca fiecare natiune este etno-centrica, dar marile puteri, intre care si America, sunt atat de concentrate pe propriile realitati si realizari incat vad restul lumii prin ceace eu am numit… ochelari etno-centrici. Este ca si cum te-ai ridica in varful unei piramide si de acolo de la inaltime totul ti se pare mic. In experienta mea, aceasta viziune are totusi si o latura favorabila natiunilor mici. America ii priveste cu aceiasi atitudine pe toti imigrantii, indiferent daca provin dintr-o tara de mare prestigiu ca Franta, dintr-o tara de statura medie ca Romania, sau dintr-o tara mica si noua ca Slovenia. Americanii nu inteleg insa detaliile si nuantele. De exemplu, cei mai multi dintre ei nu fac diferenta dintre cetatenie, un concept legal, si etnicitate, concept cultural cu implicatii politice. Asemenea confuzii conduc la consecinte imprevizibile si evitarea consecintelor necesita pregatire. Ce trebuia facut deci ca ofițerii Americani să poată comunica mai ușor cu omologii lor din alte țări?
Gândindu-mă la o explicăție adecvata, mi-am dar seama că trebuia să răspund la două întrebări: de ce oamenii gândesc, acționează și reacționează diferit de la o țară la alta și de la o situație la alta chiar atunci când condițiile sunt asemănătoare, si cum se poate facilita un mai bun dialog inter-cultural? Treptat, am construit o paradigmă de evoluție a atitudinii omului, pornind de la natura (nevoi concrete și imediate), inaintand spre maturizare intelectuală, și în final, ajungând la emancipare spirituală. Am conceput această evoluție în forma unei piramide cu trepte care se ridică de la pământ și se înalță până dincolo de cer. Am prezentat prima oară modelul în fața unor ofițeri pregătiți să devină atașați militari. În esență, modelul îmi aparține, dar l-am creat pe baza mai multor surse și cercetări. Inițial, am tipărit modelul într-un curs pentru uz intern si in limba engleza, iar ulterior l-am publicat la o editură din Washington, în cartea ”Cross-Cultural-Communication”. O descriere selectivă a conceptului a apărut și în limba română, în cartea „Românii și România”.
****
Pregatind subiectul si prelegerile mi-am dat seama ca in evolutia fiecarui om si a fiecarei societati se trece treptat de la obiective materiale imediate, la idei practice, si la preocupari abstracte. E vorba de o tranzitie de la natura primordiala in care ne-am format la dezvoltare intelectuală, si in final, la trăire spirituală. Este o evoluție la care suntem supuși cu toții în mod lent, dar care ne propulsează pe neobservate pe fiecare dintre noi la un alt nivel de înțelegere a vieții. În cazul meu, intelegerea acelui salt calitativ de la rațiune la spirit a avut loc în mai multe faze și s-a conturat definitiv în timp ce eram profesor si pregateam ofiteri Americani. Modelul explica dece oamenii sunt diferiti, identifica punctele sensibile ale neintelegerilor, si sugereaza caile de facilitare ale dialogului inter-cultural.
În rezumat, la nivelul inițial al nevoilor materiale de la bază terestra a piramidei, oamenii se pot înțelege și pot comunica relativ ușor, pentru că toți ne asigurăm existența din mediul natural care ne înconjoară și avem preocupări și obiective similare. Oriunde ne-am afla, toți avem nevoie de hrană, de îmbrăcăminte și de adăpost. La acest nivel bazic, se comunică în primul rând prin substantive care sunt ușor de tradus și prin numere pe care le înțeleg toți oamenii. De exemplu, trei tone de grâu sunt aceleași în toată lumea, iar prețul se negociază. La acest nivel, societățile sunt dominate de politică pe plan intern, iar pe plan extern își caută și își găsesc echilibrul prin negocieri, prin compromisuri și, adesea, prin forța armelor.
La mijlocul evoluției piramidale intervin însă valorile care diferă de la o societate la alta. Ce este normal, bun, frumos sau acceptabil într-o anumită societate poate fi anormal, de nedorit sau chiar inacceptabil, în altă societate. La acest nivel, apar neînțelegerile, pentru că adjectivele pe care le folosim sunt subiective. De exemplu, românii spun: nu-i frumos ce e frumos; e frumos ce-mi place mie. La rândul lor, americanii spun: frumos este ceea ce face frumosul, adică modul în care ne purtăm. La acest nivel, dialogul sau comunicarea necesită explicații, iar când trebuie să explicăm, ceva este deja neclar.
În continuare, vârful piramidei se pierde în necunoscut și definirea a ceea ce noi concepem ca adevăr ori percepem drept real diferă de la o societate la alta și de la o cultură la alta. Acolo se întâlnește inteligenta umană la care unii ajung prin efort și inspirație, cu înțelepciunea divină, la care cei aleși ajung prin revelație. Proverbele, de exemplu, sunt esență de inteligență populară: Ziua bună se cunoaște de dimineață, Omul sfințește locul, Vorba dulce mult aduce.
La vârful piramidei ajung marii savanți și gânditori, care împărtășesc și celorlalți noile lor cunoștințe și descoperiri, uneori exprimate prin adagii: Cogito ergo sum, Eppur si muove, Nihil sine Deo. Și astfel înaintăm spre lumea spirituală de unde Constiinta Suprema, cel pe care noi il numim Dumnezeu, ne inspiră, ne transmite mesaje și ne luminează ascensiunea. Dincolo de vârful piramidei găsim – sau cel puțin acceptăm – ideea de spiritualitate sau de divinitate, iar modul de a crede este specific fiecărei culturi și intim fiecărei persoane. De acolo au coborât marile religii ale lumii.
Fig.1 – Modelul evoluției gândirii umane – Straturile culturii
(Sursa: Nicolae Dima – ”Cross-Cultural-Communication”, „Românii și România”)
Acest model m-a făcut să conștientizez faptul că există un domeniu în care rațiunea pură nu ne mai ajută. Este domeniul spiritual care ne îndeamnă pe noi, creștinii, la a Crede și nu cerceta! Eu îndemn oamenii să creadă, dar să și cerceteze și să-și tragă singuri concluziile. Astfel, i se atribuie lui Einstein afirmația: Intuiția este un dar sacru, iar rațiunea un servitor ascultător. Dacă rațiunea e a noastră și ne ascultă, iar dacă intuiția e un dar sacru, se impune întebarea: cine ne-a oferit acest dar și în ce scop? Și din nou trecem pragul dintre rațiune umana și spirit divin.
Personal, am ajuns, deci, pe cale intelectuală la ceea ce credeam din instinct. Și mi-am dat seama că e foarte greu să convingi un om, în special un intelectual ateu, că, dincolo de cunoscut, pătrundem într-un domeniu care ne depășește rațional și care poate fi atribuit spiritualității. Deci, dincolo de materie, dincolo de simțurile noastre, există o altă dimensiune dovedită științific la nivel cuantic; o alta realitate care merită explorată. Este o dimensiune fizică, energetică și foarte posibil, spirituală. Am atins acest subiect in cartea The Purpose of Life, aparuta si in tara cu titlul Scopul si Semnifictia Vietii. În cursurile mele universitare nu m-am aventurat în acea dimensiune teoretică și puțin cunoscută. Am rămas la nivel practic, dar le-am oferit cursanților o potecă pe care să o exploreze singuri.
Practic, din punct de vedere al înțelegerii altor națiuni și al comunicării inter-culturale si internatioanale trebuie ținut seama de nivelul la care ne aflăm. La nivel material ne putem tocmi și ajunge la o înțelegere; la nivel intelectual ne putem pune de acord prin negocieri; dar la nivel spiritual comunicarea e dificilă și compromisul e inacceptabil. Cum poți convinge, de exemplu, un budist, un evreu sau un musulman să devină creștin? Modelul pe care l-am dezvoltat recomandă tuturor să se concentreze pe ceea ce facem în mod concret, să negocieze acolo unde este posibil, și să evite subiectele și controversele legate de ceea ce credem.
Pe măsură ce societățile se maturizează fiecare om acumulează cunoștințe, poate deveni chiar un vârf de piramidă, si cei mai avansați tind să se se apropie de apex. Unii oameni depășesc vârfurile cunoașterii și impartasesc si celorlalti noile lor descoperiri. Evoluția noastră conține, însă, o contradicție greu de reconciliat. Dacă la nivel personal, de familie, de clan și național, ne luptăm pentru bunuri materiale, la nivel superior, începem să renunțăm la ambiții și încercăm să ne schimbăm comportarea și să ne apropiem de spiritul divinității. Cum împăcăm ambițiile lumești cu aspirațiile spirituale? Este greu de răspuns. Datoria noastră e să descoperim calea cea mai bună pentru armonizare socială aici și acum, dar și pentru a ne împlini spiritual dincolo. De altfel, unii dintre studentii pe care ii pregateam, ofiteri maturi si cu convingeri religioase proprii, erau preocupati ca si mine de intrebarea: ce ne asteapta dincolo. Le-am raspuns amical ca fiecare trebue sa se defineasca pe sine: cine este, ce este, si ce urmareste in viata, si sa-si defineasca propria sa menire…
Nicolae (Nicholas) Dima. Fragmente rescrise din cartea recent aparuta la Bucuresti La Cumpana Mileniilor. Editura Destine Literare, Montreal, Canada.
STIINTA, FILOZOFIE, RELIGIE, ORTODOXIE
Nicolae Dima
Stiinta ne ajuta sa dobandim cunostintele necesare ca sa ne imbunatatim viata materiala aici pe pamant. Filozofia incearca sa explice sensul si semnificatia vietii si impinge limita cunostintelor pana la orizont. Religia ne trece dincolo de orizont si ne conduce la spiritualitate. Cine si ce suntem noi oamenii si care e scopul vietii?
Conform religiei, suntem scântei divine întrupate în vederea emancipării spirituale sau, în termeni creștini, în vederea mântuirii. Aceasta inseamă acceptarea unei ordini cosmice într-un univers complex care există într-o Conștiință Supremă pe care noi o numim Dumnezeu. Este punctul de vedere al religiei. Stiinta vine insa si ea cu probe ca suntem mult mai mult decat materie si energie in miscare perpetua. Filozofia la randul ei sustine ca suntem fiinte dotate cu constiinta. Suntem deci suflete aflate în trecere pe pământ pe un drum trasat in linii mari „din exterior”, dar care poate fi modificat de fiecare dintre noi „din interior”. Înțelegerea și valorificarea acestui traseu terestru reprezintă scopul existenței noastre. In termeni crestini, scopul existentei este mantuirea, si cei ce cred in Dumnezeu nu vad nici o incompatibilitate intre religie, stiinta si filozofie.
De altfel, stiința modernă a descoperit intimitatea cuantică a materiei unde realitatea, așa cum o percepem noi, își pierde sensul. La nivel cuantic materia se transformă în vibrații energetice, si energia, la rândul ei, redevine materie. Această enigmă e greu de înțeles pentru ca depaseste simturile noastre. La nivel infinitezimal, se trece, probabil, de la materie la spirit. La acel nivel, realitatea devine spectrală și lumea materială în care trăim noi pare să fie doar o hologramă. Dincolo de lumea cuantică se face probabil saltul spre alte dimensiuni pe care noi nu le putem intui. Trebuie să le acceptăm. Și din nou ajungem la credință…
***
Toți venim din lumea spirituală de dincolo și suntem pasageri pe terra. Aici ne naștem și trăim biologic într-o familie, într-un neam, într-o țară, într-o națiune. Aici ne dezvoltăm intelectual, crestem spiritual și evoluăm pentru a ne putea întoarce la origine, la divinitatea care ne-a zamislit! Pentru a reveni la Creator trebue sa renunțăm, însă, la toate convențiile pe care ni le-a impus societatea; să ne dezbrăcăm de costumația lumească cu care ne-am acoperit trupul și să ajungem la suflet. Acolo ne regăsim în planuri, in aspirații, in vise, în sentimentele pe care le-am nutrit, în succesele pe care le-am repurtat și în înfrângerile pe care le-am suferit. În trecerea noastră pe pământ suferim pentru că suntem și trup și suflet și trebuie să le îngrijim pe amândouă. Trupul îl avem temporar și, fiind materie, se deteriorează și cade la pământ. Energia, care l-a purtat prin veacuri rămâne, dar ia alte forme. Sufletul, fiind conștiință și fiind mânat de energie celesta, e menit să se perfecționeze și să se înalțe în sferele cerești unde se reintegrează în spiritul divin. Acolo ne regasim pe noi insine atat individual cat si in familii de suflete evoluate, precum si in neamul in care ne-am nascut si in care am evoluat.
Si vorbind despre semintiile mentionate in Biblie si de neamurile din istorie, cine suntem noi romanii? Suntem spiritul ancestral întrupat pe plaiurile Carpato-Pontice. Suntem Dorurile și Doinele cântate de Eminescu. Suntem un aluat de pâine cosmică pe care divinitatea încă îl frământă. Suntem… cel ce în vremi e nenăscut, cum spunea Nichifor Crainic, unul din poetii martiri ai închisorilor. Suntem cei de ieri, cei de azi, și cei de mâine; cei pe care Dumnezeu îi vrea în chipul și asemănarea Lui. Să fim atenți că se apropie scadența.
Fiecare dintre noi isi cauta si isi traieste propriul sau destin si incearca sa-si gaseasca locul si rolul in viata. Sufletele optimiste il cauta pe Dumnezeu! Cine îl caută pe Dumnezeu L-a și găsit!
***
Crestinism si Ortodoxie
Pentru majoritatea limbilor europene, cuvântul religie e de origine latină și provine de la Re-Legare, ceea ce înseamnă a ne relega sau a ne întoarce la origine. De-a lungul secolelor, cuvântul și-a pierdut semnificația inițială și a căpătat sensul de organizare socială a unui grup de persoane cu aceiasi credință. Între timp, oamenii s-au scindat între cei care cred într-o ființă supremă și ateii care resping originea divină a omului. Ambele tabere insistă să-și impună punctul de vedere. Cu intenții bune sau ascunse, ateii susțin că vor să unească intreaga omenire si in acest scop, ei caută un numitor comun. Este relativ ușor să ajungem la un numitor comun în lumea materială de la baza piramidei evolutiei umane, dar foarte greu să ne punem de acord în lumea spirituală de la vârful piramidei.
Altfel, religia in general si religia crestina in mod special, se poate imagina ca o cruce cu un braț vertical, care se ridică spiritual spre divinitate și un braț orizontal, care ne leagă moral de semenii noștri. Între brațul spiritual și cel moral trebuie să existe un echilibru, așa cum există un echilibru între trup și suflet. Un călugăr, de exemplu, se rupe de lume, trăiește intens spiritualitatea și se apropie de Dumnezeu. Brațul vertical al crucii unui călugăr se apropie de cer, iar cel orizontal se diminuează, până când, spre sfârșitul vieții, tinde să dispară. Un om politic urmărește prioritar armonia socială și, de multe ori, uită de Dumnezeu. Crucea simbolică a unui politician se reduce deseori la orizontalitate și, cel în cauză, uită de brațul spiritual care ar trebui să-l apropie de divinitate. Este ceace se petrece in lumea de azi.
Cum imbinam necesitatile materiale si sociale cu nazuinele spirituale ramane o problema care incepe si se sfarseste cu fiecare dintre noi. Multi se intreaba daca se poate ajunge la o religie comuna? Probabil, dar intr-un orizont foarte indepartat. Si totusi, promotorii globalizarii insista sa ne uneasca pe toti acum sub aceiasi umbrela. În vederea atingerii acestui scop, ei au renunțat la verticalitatea spirituală care ne ghidează spre divin și au conceput ideea Drepturilor Omului ca o religie orizontală pe care să o accepte toată lumea. Nu e nimic rău cu drepturile universale ale omului, dar acestea reprezinta doar un cod legal; o pseudo-religie fără cruce creștină și, practic, fără Dumnezeu. A fost ea inventată și promovată cu intenții bune? Nu se știe, dar să nu uităm că savantul francez Blaise Pascal a atras atenția acum trei sute de ani că Iadul e pavat cu intenții bune…
Crestinii cunosc calea de întoarcere la Dumnezeu si la eternitate. Ne-a aratat-o Iisus. E calea mantuirii. Altfel, intoarcerea la Dumnezeu este spirituală, personală si vine din interior în timp ce religia, ca formă de organizare socială, ne ajuta, ne ghidează si ne conduce din exterior. Ideal ar fi ca fiecare să caute calea mântuirii, dar să evoluăm împreună în cadrul unei religii nationale. Majoritatea noastră, a românilor, ne mantuim prin Biserica Ortodoxa.
Nicolae (Nicholas) Dima. Fragmente rescrise din cartea recent aparuta la Bucuresti La Cumpana Mileniilor. Editura Destine Literare, Montreal, Canada.
