Renaştere
Sublime miresme înnoată-n albastru,
Cireşi înfloriţi, sălcii verzi, alb de nufăr
Privesc cu sfială spre-a zilelor astru,
Încet mă strecor înspre vis … nu mai sufăr!
Văd firul de iarbă cum creşte-n tăcere
Şi muguru-i gata plesnit, ce splendoare!
Narcisa-mi zâmbeşte-unduind de plăcere
Redând bucuria în suflet de floare.
Şi-un zumzet sălbatec îmi umple-universul
Un zgomot de-aripă uşor mă pătrunde…
Deschid călimara lăsând tandru, versul
Să picure-n calde, mirifice unde.
Timid las departe tristeţi adunate
Mă umplu fiori de o dulce dorinţă
De viaţă, ce simplu trăită-mi dă Pace
Cu linişte-mi dăruie-ntreaga fiintă.
Renasc idealuri adun bunătate
Cu flori presărate pe file-mi iau zborul
Plutesc înspre nouri şi-n eternitate
Cuprind infinitul şi taină mi-e dorul…
Aş vrea…
Aş vrea neîncetat să-ţi dăruiesc
Ceea ce am cules numai din stele.
Nici aur, nici arginţi nu năzuiesc
A pune-n palma visurilor mele.
Doar adieri de vânt în fapt de seară
Ce-aduc miresme crude-n fân cosit,
În ochi lumină, ‘n suflet primăvară
Un câmp de flori de suflet nesfârşit.
Din cântec lin, pe strune de vioară
Să torc spre tine-n taină tandre şoapte
De Sus să curgă dintr-o călimară
Praful iubirii peste noi în noapte…
Şi lacrimi – bobi de rouă de pe flori
S-adun pe buze-n dimineţi senine
Să mă-nfăşor în mantii de culori
Să uit de mine, tu să uiţi de tine…
