CÂNTEC DE LA MARGINEA SATULUI
„Se gată oamenii”, îmi spune Mama
Ştergându-şi gândurile cu năframa,
Gândurile ei ostenite de-acum
Tot mai rar urcă din Vale pe drum…
Nu mai stă “nime” acolo pe crânguri
Şi vulturii parcă sunt tot mai sânguri,
De sub zăpada şi ea putrezită
Iarba m-aşteaptă demult necosită…
Liniştea roade flămândă din stele,
Fântânile ard supărate şi ele,
De la marginea vieţii până la margina Satului,
Mama simte toate durerile lui…
„Măcar tu din când în când să te duci
Acolo în Satul rămas lângă cruci-
Se gată oamenii, cărări nu mai sunt
Între casele lor locuite de vânt…”
NINGE ACUM
Ninge acum,
cu fulgii cât oftatul,
tu taci
şi-asculţi
această simfonie,
privirea ta
spre început mă-mbie,
când pe pământ
nici nu era
păcatul…
Ninge acum
şi suntem împreună,
zăpada să ne fie
îndeajuns,
printre nămeţi,
copilă te-ai ascuns,
şi hohotele
tale
mă răzbună…
DOR DE PSALM
Mi-e dor să scriu un Psalm cu dorul tău,
Să-l murmurăm acolo sus pe Munte,
Toți îngerii din Cer să îl asculte
Și oamenii, cei mulți, din făgădău…
Mi-e dor să scriu un Psalm întru Iubire,
Până se face noapte în cuvânt
Și-acolo, între flacără și vânt,
Să-mi fac din el altar de mănăstire…
Mi-e dor să scriu un Psalm, ce dor mereu!
Rămas cu tine de la-ntâiul Gând,
De la întâia răsuflare, când
Te-a zămislit din coastă Dumnezeu…
Să nu fii singur! Nu așa mi-a spus?
Miroase-n ochii tăi a sărbătoare –
Aș vrea să scriu un Psalm, dar nu e oare
Poemul meu în care te-ai ascuns?
Streaşina lumii pe suflet m-apasă…
4 Febr. 2011, spre seară…
Streaşina lumii pe suflet m-apasă,
Mă simt de o vreme tot mai stingher
Şi iarăşi mă poară gândul spre-Acasă,
Pridvorul de-acolo se umple de cer…
Nimeni la geamuri nu mi se-arată,
Liniştea doarme de după zăbrele,
Ştiu că nu-i nimeni la masa patrată,
Singure doar manuscrisele mele…
Nu mai e loc pe pământ de avarii,
De furii, de răii şi de care mai sunt,
Şi totuşi sub grinzile roase de carii
Mă văd ca un prunc înviat din cuvânt…
Streaşina lumii pe suflet m-apasă,
Nici prea devreme, nici prera curând
Iarăşi mă duce dorul spre-Acasă-
Pridvorul de-acolo se umple de gând…
LINIŞTEA DIN SCRUM
(Cezarei)
Ascultă,
Arde liniştea
Pe
Rug…
DE VORBĂ CU GRIGORE VIERU
Tu mă întrebi ce e mai nou pe-acasă,
Tu mă întrebi ce e mai vechi pe-aici,
Acelaşi Dor pe tâmple ne apasă
Şi pe spinarea noastră-acelaşi bici…
Fratele meu, puţini şi-aduc aminte
De-Abecedarul tău şi tot mai rar,
Uitarea creşte oarbă din morminte,
Tot mai puţină-i vremea-n Calendar…
Tu mă întrebi, dar ştii atât de bine
Ce fac ai tăi de dincolo de Prut,
Ce fac ai mei, rămaşi între suspine,
Fratele meu-frate, cum ai vrut
Din ochii noştri să-ntregeşti lumina,
Dar lasă-mă să te întreb şi eu,
Precum atunci pe Muntele Găina-
E supărat din ceruri Dumnezeu?
În tot ce scriu aici tu mă citeşti
Şi sufletul de tine mi-e flămând,
Aşteaptă-mă, acolo unde eşti
să vin şi eu, cât de curând…
