ÎMPRUMUT
Am crezut în dragoste mereu,
Înspre ea şi-acum cărarea suie,
Sunt obosit şi trist ca o statuie
Şi-i tot mai şubred piedestalul meu.
Poştaşul îmi aduce iar facturi,
Stau pretutindeni vameşii la pândă,
Toată viaţa le-am plătit dobândă,
Aş vrea să fiu haiduc peste păduri.
Prin gândurile mele supărate
În fapt de seară trece domnul Kant,
Nici mie nu mai vreau să-mi fiu girant,
Mi-e sufletul rănit de-atâtea rate.
Dar până-n ceasul când o să mă mut
Îmi voi duce pe sub vremi povara,
Cât de fierbinte şi înaltă-i vara!
Aş vrea s-o dau şi eu cu împrumut…
POEM DIN PRIDVORUL DUMINICII
În mine Dumnezeu e-atât de viu,
Pe cruce răstignirea nu mai doare,
„Rob al dreptăţii”, eu aşa mă ştiu,
Ce liber sunt! ce-i libertatea oare?
Mi-am învăţat şi gândul să m-asculte,
El nu mai umblă beznic pe pământ,
Ispitele, oricât ar fi de multe,
Nu mă pot scoate-afară din cuvânt.
De-i noapte-acum, eu ştiu că o să vină
O dimineaţă nouă printre flori,
Cu frumuseţea ta ca o lumină
Din cer să-mi scriu tăcerile în zori.
Sufletul meu de roua ta e plin,
Ascultă-l, fericitul, cum recită
Acest poem să te trezească lin,
Să-ţi fie toată ziua fericită…
DĂ-MI UMBRA TA
Dă-mi umbra ta
să mă ascund
în ea,
până e încă ziuă
pe pământ,
mi-e nu-ştiu-cum
acum
şi-aşa aş vrea
să nu mai ştie nimenea
că sunt!
Dă-mi umbra ta
să-mi fie
de
mormânt,
când noaptea peste lume
va cădea…
POEZIA MEA DE UNDE VINE
Poezia mea de unde vine
Zadarnic mă întrebi, nu pot răspunde
Şi dacă în acasa ei ţi-e bine
Ce rost mai are să îţi spun de unde?
Răspunsul pentru mai târziu se-amână,
E prea devreme-acum în cerul meu!
Ea vine precum vine la fântână
Tot mai frumos acelaşi curcubeu
Să bea din apa ei vindecătoare,
Dar setea şi mai tare îl încinge,
Asemenea nu-i poezia oare,
Făptura lor cine o poate-atinge?
Cuvintele şi ele sunt divine,
Lăsate pe pământ din Tată-n Fiu,
Poezia mea de unde vine?
Zadarnic mă întrebi, nu pot să ştiu…
PETRU ŞI PAVEL
Petru şi Pavel, azi în calendare
Cu sângele apostolilor scrişi,
Am aprins şi eu o lumânare
Întru jertfa celor doi ucişi…
Ce vină, încă au? luaţi aminte,
Erau atât de simpli şi de goi!
Lipsiţi de aer şi de îmbrăcăminte
Mai trec şi azi, proscrişii, printre noi.
Petru şi Pavel, grâu jertfit în pâine,
Două lacrimi din acelaşi plâns,
Credinţa lor din veac în veci rămâne:
Iubiţi-vă în toate îndeajuns…
CATREN: ORB DACĂ SUNT
Orb dacă sunt din dragoste şi mut
Vederea mi-a rămas de-a pururi trează,
Inima, ştiu, nu se dă cu-mprumut,
Nici sufletul nu se amanetează…
STĂ MAMA LA GEAM
Stă mama la geam şi se uită prelung,
Cu privirea până dincolo de departe,
Zările, toate, nu-i mai ajung,
Cât aer de ele o mai desparte?
Stă mama la geam, cu un fel de batistă
Ştergându-şi o lacrimă, secată demult,
Mă uit cu durere la faţa ei tristă,
Respiră-te, mamă, eu te ascult!
Ce vezi acolo? să nu-ţi fie teamă,
Sunt lângă tine aici şi mereu,
Stă mama la geam, ca orişice mamă,
Poate stă de vorbă cu Dumnezeu…
NU SCRIU DEGEABA
Nu scriu degeaba, ştiu că mă citeşti,
În versul meu te odihneşti oftând
Şi iarăşi vin să-ţi spun ce dragă-mi eşti!
Făptura ta îmi stăruie în gând.
Oftatul tău doar linişte împarte,
Nu-i din durerea cea fără de leac,
El vine de demult şi din departe,
Cum vine el, mă luminez şi tac.
Cuvintele ce par atât de goale
Se umplu de surâsul tău flămând,
Ca râul meu de valurile sale
Cu-acelaşi dor de mare murmurând.
Nu scriu degeaba, simt că mă citeşti
Şi-abia aştepţi poemul meu să vină,
Se face dimineaţă-n tot ce eşti,
Cu tine începe ziua mea deplină…
EU SUNT POET
Eu sunt poet, nu cer să-mi dai crezare,
Legat cu toată viaţa de cuvânt
Cum e legat departele de zare,
Ploaia de nor şi aerul de vânt.
Eu sunt poet şi nu o spun cu fală
În văzul şi-n auzul tuturor,
Nevindecat voi fi de-această boală
Şi dincolo de ea când o să mor
Ca lacrima unui copil bătrân
Din umbra celui răstignit pe roată,
Eu sunt poet şi-aşa o să rămân
În sărbătoarea care mi-a fost dată…
SIMPLU ŞI PUR
Simplu şi pur.
Pur
şi
simplu!
Din tinereţele mele am crezut
în simplitate
şi în puritatea ei.
Aşa m-au născut părinţii,
nişte oameni simpli,
într-un sat simplu…
Copilăria, toată,
mi-a fost simplă şi ea.
Viaţa, la fel.
Şi pe tine te-am iubit
atât de simplu.
Simplu şi pur îţi şoptesc
şi acum:
te iubesc!
Ce simple cuvinte!
Aşa le-a lăsat Dumnezeu pe toate,
necomplicate…
Îmi aduc aminte temerile mamei
de demult,
pe când umblam
copchil desculţ la şcoală:
vreau să fiu un om simplu,
simplu şi pur.
Ce minunată meserie!