COLBUL POLIMORF AL IUBIRII
iubeşte-mă
căci am primit tainic
asemeni unui căţel de pripas
diabolică dezlegare.
târăşte-mă
în colbul polimorf al iubirii
amăgindu-mi credinţa
că în locul desfătării
pândeşte disperarea.
mângâie-mă
de ştii să striveşti inerţii
cu mâini nelegate
citindu-mi în ochii
ce au deplâns rimelaţi
când verde când albastru
impăcarea cu sine.
singură şi fiinţă ce abil strivită
între un da.da şi un… nu.nu
acceptă ofilind margarete
înştiinţarea de plată.
LA POUSSIÈRE POLYMORPHE DE L’AMOUR
aime-moi
car j’ai reçu en secret
tout comme un chien sans maître
une libération diabolique.
entraîne-moi
dans la poussière polymorphe de l’amour
en amadouant ma croyance
et qu’à la place du ravissement
guette le désespoir.
caresse-moi
si tu sais écraser des inerties
les mains libres de liens
lisant le regret dans mes yeux rimmellés
tantôt verts tantôt bleus
de la réconciliation avec soi-même.
créature isolée et habilement écrasée
entre un oui.oui et un… non.non
qui accepte en fanant des marguerites
la notification de paiement.
ÎN CĂUTARE DE ARGINŢI
Afinit alunecă în spatele unui cerc
mim al mişcării concentrice
căzând buimac
între roţile pegasului imaginar
ce lipsit de vână
depăşeşte faza de rotondă.
prin gestul următor
înnobilează razele umbrei
ridicându-le la rang de diametru.
ranchiunos numără clipele
ce scad necontrolat
în progresie geometrică.
nemulţumit de restul
obţinut prin două căi
onorabile pâna la prima probă
refăcute prin calculul de mână
şi cel tehnic avansat
se retrage în baza de date.
în răstimp omenirea se ridică
imponderabil spre… ceruri
în căutare de arginţi
cu chip cioplit de sfânt.
EN QUÊTE DE PIÈCES D’ARGENT
Afinit glisse derrière un cercle
mime du mouvement concentrique
tombant ahuri
entre les roues du pégase imaginaire
qui, manquant de nerf,
dépasse la phase de rotonde.
dans le geste suivant
il ennoblit les rayons de l’ombre
en les relevant au rang de diamètre.
rancunier, il dénombre les instants
qui décroissent sans contrôle
en progression géométrique.
mécontent du reste
obtenu par deux voies
honorables jusqu’à preuve du contraire
refaites par le calcul à la main
et celui de la technique avancée
se retire dans la base de données.
pendant ce temps l’humanité se redresse
impondérable vers… les cieux
à la recherche de pièces d’argent
au visage de saint* sculpté.
FEMEIE DE LUT
femeie din lut
ia-mă în braţe!
alungă cu pielea din piele
gânduri ce gem din adâncuri
sau doar mă ating
şovăielnice
nu-mi dau pace
când dintr-un foc îmi fac
parastas şi pomelnic
de aduceri aminte.
te supun la vot mirean, femeie!
epitaful cu sabie sub care
muri-va în parte egală
doritul şi multdoritorul
să zburde în necuprinsul
prăpastiei pline de grele
armuri şi bănuţi argintaţi.
în stil don juanic bravează
când vesel
când nu…
tristul Artharamis dispus să presare
cina cu vorbe de duh…
luându-mă tandru în braţe.
FEMME D’ARGILE
femme d’argile
prends-moi dans tes bras !
de ta peau, chasse la peau
des pensées qui gémissent
dans mes profondeurs
ou tout au moins me touchent
hésitantes elles ne me laissent pas en paix
lorsqu’elles me transforment brusquement
en requiem et litanie
du fait de leurs souvenirs.
je te soumets au vote laïque, femme!
l’épitaphe avec le glaive sous lequel
mourront à part égale
l’être désiré et celui qui trop désire
gambadant dans l’immensité
de l’abîme empli de lourdes
armures et monnaies d’argents.
sur un style donjuanesque il fait le brave
parfois gaiement, parfois non…
triste Artharamis prêt à saupoudrer
le dîner de ses mots d’esprit…
tout en me prenant tendrement dans ses bras.
OGLINDĂ IN TIMP
vijelia mi-a smuls doar o frunză
restul putrezesc amorţite
zadarnic
mă dor
când în suflet am frig
şi în ram
oseminte.
zac trunchi hieratic aşteptând
să fiu însumată naturii moarte
memorie opusă vastei oglinzi
Oglindă în Timp.
păstrez tăcerea în pământul sacru
ca pe un moment Reqviem
când frenetic aluneci în stropii
neprelinşi
murmurând butaforic eterne cuvinte
ce dor
căci în suflet am frig
şi în ram
oseminte.
MIROIR DANS LE TEMPS
l’orage ne m’a arraché qu’une feuille
le reste pourrit endormi
en vain
cela me fait mal
lorsqu’il fait froid dans mon âme
et que dans la branche
se retrouvent mes ossements.
je gis comme un tronc hiératique attendant
d’être ajoutée à la nature morte,
mémoire opposée au vaste miroir
Le Miroir du Temps.
je garde le silence dans la terre sacrée
comme lors d’un moment de Requiem
lorsqu’on glisse frénétiquement parmi les gouttes
restées en suspens
tout en murmurant butaphoriquement des mots éternels
qui font mal
car il fait froid dans mon âme
et que dans la branche
se retrouvent mes ossements.
FRIGIDELE FRUMOASE ALE NAPOCALULUI CLUJ
ai putea stând cuminte
pe întâia treaptă
alunecoasă a evoluţiei primare
să-mi mângâi pielea creolă
în armonie cu urmele şenile
lăsate de solzii iubirii
trecând peste mine ca peste
a doua treaptă noroiasă a evoluţiei
prin negare.
diluată de răcoarea ierbii
râd cu hohote acerbe
riscând blamul total
în poante poetic rimate
din incantaţia murmurată frigidelor
frumoase ale napocalului cluj
violentate în subsidiar
de pitecantropul iubirii de sine.
LES BELLES FRIGIDES DE CLUJ NAPOCA
tu pourrais rester sagement
sur la première marche
glissante de l’évolution primaire
caresser ma peau créole
en harmonie avec les traces chenilles
laissées par les écailles de l’amour
passant sur moi comme sur
la deuxième marche boueuse de l’évolution
dans la négation.
diluée par la fraîcheur de l’herbe
j’explose d’un rire acerbe
risquant le blâme total
en des pointes poétiquement rythmées
dans l’incantation chuchotée aux belles
frigides de la ville de Cluj Napoca
violentées en subsidiaire
par le pithécanthrope amour de soi.
LUT ISPITITOR
alintă-mă
om aflat la începuturi
risipitor agasant de verdicte
veridice doar din unghi mediatic.
alungă-mă
om aflat santinelă
pe metereze de spaimă
din tristeţe în râset
descoperindu-i tăcerii rănite
accente
psihopatologic rezonabile firii.
remodelează-mă
om din zăpada
tristă că nu va mai fi
nicicând… aşa albă şi pură
turnând pe nerăsuflate
plumb topit
în forma mea de lut ispititor.
ARGILE TENTATRICE
dorlote-moi
homme des débuts
agaçant prodigue de verdicts
tout juste véridiques sous l’aspect médiatique.
chasse-moi
homme sentinelle
sur des remparts d’effroi
de tristesse en rire
découvrant des accents au silence
blessé
psychopathologiquement raisonnable à sa nature.
modèle-moi de nouveau
homme de la neige
triste de ne plus jamais être … ni si blanche ni si pure
versant à perdre haleine
du plomb fondu
dans ma forme d’argile tentatrice.
