VÎRLAN, Andreea Cristina, tânără poetă, născută la Bucureşti în 10 iunie 1991. Studentă în anul I la Facultatea de Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Ecologice Bucureşti. Pasionată de fotografie, pictură, desen şi poezie. A început să picteze în anul 2006 când a descoperit că simţămintele se pot transpune şi pe pânză, sau pe hârtie prin arta fotografică.
Poezia a descoperit-o târziu, mai exact, prin 2010, când a înţeles pentru prima dată semnificaţiile ascunse din poezia „Ryga Crypto” şi „Lapona Enigel” de Ion Barbu. „Înainte de acest moment, ne relatează Andreea, îmi plăceau poeziile, însă nu le înţelegem, nu le simţeam şi eram ferm convinsă că eu nu ştiu să scriu poezii… Aveam dreptate, chiar nu ştiam atunci! A fost nevoie de câteva întâmplări ca această lume misterioasă să mi se deschidă. În noiembrie 2010 am decis să-mi scriu ideile şi le-am aşezat în rime şi simboluri cu gândul că… aşa îmi dau libertate şi ca voi putea să înţeleg mai bine totul. A fost cea mai frumoasă decizie din viaţa mea şi a devenit activitatea mea preferată deoarece mă face să mă simt împlinită”.
Pentru a se convinge de talentul Andreei Cristina Vîrlan, cititorii, iubitorii de fotografie, desen sau poezie pot accesa adresa de blog a acesteia: http://piandescultlapolulnord.blogspot.com/
***
TRIUNGHIUL
La fel de crud,
Cum rupi tu din tăcere
Cuvinte împrăştiate
Ud…
La fel de surd,
Cum îmi citeşti privirea
Şi-o înghesui
într-o mare de triunghiuri
Nud.
la fel de mult,
la fel te-ascult.
Şi umbra ţi-aş urma
la fel de cald
în amănunt,
Cum ştii tu în margini
de triunghiuri,
cine sunt.
VÂNĂTOR DE APUS
Cine a putut
să zgârâie apusul
atât de violent?
Sunt urme de avioane
aparent…
Dar dacă mă gândesc mai bine,
Tu ai vrut să furi apusul
pentru mine…
Apusul,
Lumină coaptă
în linii adormite,
Degeaba îl caută miile de păsări
Necăjite.
Iar tu deşertic îl cauţi
să-l vânezi;
Timpul l-a scurs
după-orizont,
Iar eu acum
plec să-l protejez.
Am să-l ascund;
într-un loc pe care
tu nu-l ştii.
Acut în colţuri,
episodic
mai pustii.
umbre
şi
zebre.
ZEBRĂ ÎN VÂNT
Eu vreau să alerg.
Eu vreau să plâng,
şi vreau să şterg
orice cuvânt
cu linii verticale.
Eu vreau culoare,
Eu vreau să simt
şi vreau nisipuri mişcătoare,
să mă agăţ mai des de soare.
Te vreau cu mine vis nebun,
dar nu oricum;
Te vreau cu ploaie
în semiton,
Te vreau pe scări
de lume şi de drum,
Te vreau în straturi de pământ,
Te vreau în lavă de vulcan
arzând,
Te vreau în mare,
Te vreau în vânt.
curând
îţi spun de locul unde mor…
Nu-i trist,nici fad.
E luminat de o pădure veche,
mută
de stejar.
Dar din iubire
am uitat in hol
Un clopot de rugină.
îmi e cutremur
îmi e pământ
îmi e eclipsă
de lună şi de tine.
Stelele au rămas acum puţine.
GRENA
Pentru ea,
Cea cu eşarfa
Grena
Sfârşit.
Afară ploua,
Şi pe străzi celebre
de pustii,
Ne plimbam.
Plouă! Plouă!
N-avem
umbrelă de foc!
Iar dacă am fi avut
Am fi rupt-o in două.
Ferestrele ne sunt comune
Iar visele-n nisip
Arse de soare,
Arse de vânt,
Brune.
Eu plec în adânc,
Să te caut.
Am să uit de soare şi vânt,
Să te caut.
Pe valuri de noapte eu plec,
Să te caut.
Fară globuri de aer,
Fară cântec
fară demon, cuvânt.
Eu plec
Sa te caut.
