POEZIA – LUMINA UNIVERSULUI INTERIOR

0
26

Volumul de debut „Desculță prin suflet”, publicat de Carmen Cristina Oltean în anul 2021, la Editura „Ecou transilvan”, din Cluj-Napoca, cuprinde poezii despre tot ceea ce frământă dintotdeauna condiția umană, dar un număr mare de  poezii sunt purtătoare ale unui crez religios și constituie pilonul creației sale poetice. Sunt poezii care oferă o viziune creştină a existenţei și, în același timp, este și un elogiu adus acestei credințe, toate având izvorul în profunda sa experiență  interioară.

Poezia religioasă a avut întotdeauna un loc aparte în sânul tezaurului culturii române. Toţi marii poeţi români au tratat teme religioase. Poeta Carmen Cristina Oltean se alătură cu primii pași de această temă. Când scriem, alegem ce este potrivit cu firea noastră, astfel, poeziile Cristinei Oltean sunt purtătoare ale sentimentelor de pietate creştină în care se simte în largul ei. Se inspiră din universul cel văzut, dar și din cel nevăzut, acolo unde stau cuibărite în cutele adânci ale inimii  ori în înălțimile de dincolo de spațiul nostru terestru, oricum „umblând desculță prin suflet”.

Poeziile sale nu prezintă tablouri biblice, ci spiritul şi sentimentul religios, așa cum l-a   trăit de-a lungul anilor. Poezia religioasă constituie miez sufletesc, o stare, un gând, care se actualizează prin intermediul versurilor. S-a apropiat, cu simplitate şi cu familiaritate de Dumnezeu-Sfântul și de Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, comunicând cu Divinitatea într-un mod cât se poate de natural, considerând că Dumnezeu este peste tot, în noi şi în jurul nostru. Divinitatea face totul posibil, chiar şi anularea distanţei dintre cer şi pământ. Fără graţia divină nu există pe pământ binele, adevărul, frumosul, nu se poate întâmpla nimic. Are nenumărate poezii în care peisajele cu frumuseţea şi parfumul lor sporesc valoarea creațiilor sale. Esența spre care se îndreaptă poeta în poeziile sale o constituie frumusețea, înălțarea și lumina universului nostru interior. Respectându-le, autoarea se menține vertical, în fața propriei sale identități.

Poeta creează  poezia sa ca ruptă din adâncurile propriilor trăiri, regăsindu-și un alter ego în tot ceea ce înseamnă creator, constatând, ca în poezia „Creație” că „Nu poate sculptorul să scoată din daltă/ Ce nu există în inima lui, dar și în piatră/ Nici buzele pe fluierul din soc cioplit/ Suflă din el, auzi florile râzând la asfințit/ Olarul cu mâini crăpate, în lut frământate/ Își ardea strachina lui în eternitatea focului” și că „Vioara fără corzi arcușul nu poate a-și cânta doina/ Arcușul fără corzi e doar durere mută/ Durerea fără corzi nu e împlinită/  Melodia fără dansatori nu e întregită”. Harul fiecăruia este cel hotărât de destin, căci „Totul e orchestrat pe plan divin”, arta făcând parte din însăși existența omului cu bunele și cu relele ei, căci „Nu poate fi amar fără pelin/ Nu poate fi parfum fără trandafiri/ Nu pot iubiții a se regăsi în liniștea nopții/ Fără parfum, conduri, dans și melodii”.

Canonul gândurilor dă glas poeziei cu substrat religios, creştin, la poezia cu candoarea faţă de un peisaj pur, binecuvântat de Pronia Cerească sau la viața noastră cotidiană: „Când ești fericit/ Livada de cireși a înflorit/ Iarba moale covor s-a înverzit/ […]/ Inima prinde fluturi în mreje./ Îndrăgostiți, ei evadează/ Cu luna dansează/ Florile cunună se împletesc/ Privighetorile cântă ceresc”.

Poeziile pe alte teme  au rolul de a potenţa marile adevăruri ale lumii, manifestările noastre sufleteşti, precum iubirea, ura, ideea de bine şi rău, confruntări cu adevărurile esenţiale ale spiritului uman. Sufletul său oscilează de la candoarea faţă de un peisaj pur, binecuvântat de Maica Domnului, la suferinţa provocată de o lume bântuită de multe răutăți. Adesea și aceste  poezii se încheie cu îndemnul ca Dumnezeu și întreaga Pronie cerească să se bucure de slavă  și mărire.

Poeziile impresionează prin simplitate şi sobrietate. Multe iau formă a cugetărilor şi aforismelor, cu rezonanţa sentenţioasă. Aparenta simplitate te conduce la înțelesuri mai adânci  și foarte firești. Ideile și le pune în valoare folosind adesea introspecţia, meditaţia, interogația retorică, precum și numeroase cuvinte şi expresii din practica de cult, creând o rezonanţă spirituală cu ceea ce gândesc, simt și trăiesc cititorii.

Tonul poeziilor sale lasă impresia că autoarea vorbește de la amvon, adresându-se direct cititorului, folosind pronumele personal, la persoana a doua, singular, TU. Se desprinde și o oarecare notă de dojană: „Degeaba ai pe buze mii de cuvinte sfinte/ Scoate-ți sufletul din ocnă/ Dezgroapă-ți inima din cele pământeșți/ Eliberează-ți închistarea/ Descătușează-ți spiritul ca dansul focului/ Nu vei mai avea nevoie de cuvinte” (Dezrobire).

Fiind la primul său volum, autoarea merită aprecieri, dar se vede că este la începutul lungului și anevoiosului drum al creației lirice, stângăciile începutului fiind inerente. Poate că  era bine să fi rămas în sertar o parte a poeziilor. E foarte bine însă că își continuă pasiunea. Scrisul, actul de creație, include descoperirea și reinventarea individualității și autenticității, îi încurajează pe autori să se autodepășească, să învețe să discearnă, să identifice și să separe valoarea de nonvaloare. Mi-a plăcut o notă specifică a poeziilor sale. Universul interior al autoarei ne amintește de cadrul cultural  al unui oraș cu mai puțini locuitor, dar   care se cunosc mai bine, orașul devenirii sale din județul Alba. Aceasta aduce cu sine o binecuvântată gură de aer, o blândă undă de lumina, drumul  spre sufletul omenescului  din noi: „Lasă-mă să-ți văd sufletul/ Nu îmi înșira vorbe vânate din vânt” (Lasă-mă). Frumuseți, pline de căldură, se fac vizibile prin pâcla cețoasă a vremii atât de tulbure pe care o străbatem. Poezia sa este o pătrundere într-o lume de gânditori aflată la distanță de strălucirea aurului. 

Închizând cartea, rămân cu impresia că scopul acesteia este, nu de a surprinde sau de a  şoca și nici de a educa, ci de a învăţa să ascultăm cuvântul Domnului, să ascultăm sunetul lucrurilor, sunetele distincte ale naturii, de a desluşi tainele firii. Şi aceasta, mai cu seamă în descoperirea unor lucruri cât se poate de aproape de noi. Îi prevăd Cristinei Oltean, în viitor, o ridicare în zbor spre înălțimi creatoare, la un nivel artistic superior, ceea ce îi dorim călduros.

——————

Elena BUICĂ

Pickering, Toronto, Canada

20 iulie 2021

Articolul precedentTezaure arheologice din România. Rădăcini dacice și romane
Articolul următorLIPSA DE RESPECT
Elena Buica
lena Buică - scriitoare - îşi semnează scrierile adăugând pseudonimul Buni. S-a născut în 3 ianuarie 1933, în comuna Ţigăneşti, judeţul Teleorman. Din anul 1964 este absolventă a Facultăţii de limba şi literatura română a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. A fost profesoară de limba şi literatura română la mai multe şcoli şi licee din Bihor, Cluj şi Bucureşti. S-a pensionat în anul 1988. Din anul 1998 locuieşte în Toronto, Canada. Debutul literar a avut loc în anul 2003, în publicaţia „Observatorul” din Toronto, la care semnează o rubrică permanentă „Intre doua lumi”. A publicat în nenumărate reviste răspândite în mai multe țări, printre care și în revista „Gândacul de Colorado”. A primit multe premii și diplome din care amintesc: Diplomă acordată de Prim-ministrul Canadei, Stephan Harper şi Diplomă acordată de Prim-ministrul provinciei Ontario, Dalton McGuinty, ambele in anul 2013, la împlinirea vârstei de 80 de ani; Premiul "Tempus", Academia Dacoromână pentru promovarea valorilor dacoromâneşti; Diplomă şi Medalia "Virtutea Literară", acordate de Liga Scriitorilor din România, 2014; Diplomă de felicitare pentru aniversarea vârstei de 85 de ani, semnată de doamna Priministru al provinciei Ontario, Kathleen Wynne, 3 ianuarie, 2018 A publicat proză scurtă, eseuri, evocări, portrete literare, recenzii, poveşti pentru copii, memorialistică şi note de călătorie adunate în 18 volume și următorul în pregătire. A scris prefeţele a 20 de volume de opere literare ale scriitorilor români și câteva zeci de note critice despre diverse cărți apărute. A colaborat la mai multe antologii.