Poezii

0
43

Femeia-înger

 

Sufletul tău e o mireasmă pură,

Azur sorbit din ochi de înger-mire,

Cuvintele şopteşti prin ochi, nu gură,

Iar palma ta-i papirus de psaltire…

 

Când stele plâng, se tulbură oglinzi,

Ochiul se pierde -salt în infinit;

Îngenunchiat îţi vine să întinzi

Fiinţa ta acestui nou-venit,

 

Să moară-n tine urma de prihană,

Forme de aripi să-nflorească-n umeri;

Îţi curge,-n loc de sânge, mir din rană,

Lapislazuli adorat de sumeri.

 

Când mă cuprind aceşti fiori eterici,

În mine, să te culci, te-aş aştepta,

Şi, regăsiţi, ne vom iubi-n biserici

De frumuseţi din care crinii-ar evada

 

În rugăciuni spre umbra ta ce zboară

Din univers în univers, frapant;

Coboară-n mine, îngere, coboară

Şi-mbrăţişaţi să ne-aruncăm în neant!

 

Mister O.

În timp ce muza ţi-e în carantină
Şi te visezi magicianul Oz,
Femeia-ţi dă un silogism la cină
Şi la dejun o ipoteză roz.

Prin ale minţii tale seci intrânduri
Nu poţi divide impera să treci
Şi-ţi dau delete himerele la gânduri
Ca pana ta de-o viaţă să o freci.

Îţi vezi gândirea ridicată-n trolii
Şi spiritul îţi pare că-i baban,
Dar peste stihuri cade colbul şcolii,
O erudiţie ce sună wow, dar van.

Îţi pipăi scalpul, se usucă nimbul
Şi gândurile-ţi umblă pe imaş,
În cer şi-aşteaptă gardienii schimbul,
Iei o tequilla – ai promis c-o laşi.

Şi cum o frică goală te cuprinde,
Un mail lui Dumnezeu îi scrii şi sent
”Te rog fierbinte, Doamne, nu mă vinde
Cunt mister O. şi te salut… absent!”

 

Pictorul tău

Pictez, iubito, numai de mi-ai cere,
Te-aş zugrăvi din împletiri de aburi;
De vrei, pe frunte-ţi desenez mistere
Când aur curge-n ale minţii jgheaburi…

În abulii îmi definesc doctrina,
În aure, îmbrăţişări mimate,
Iar de se-ntâmplă să rănim lumina,
Culorile se varsă desfrânate

Până în clipa când e nordul sudul,
Când rana mea din coapsă eşti, femeie;
Ne-nmiresmăm cu înzeire nudul,
Pictăm cu sânge gura ta atee…

Tristeţile ascunse sub rimel
Ţi le dezvălui rătăcind pe pânză,
Ca haina să devină-n acest fel
Venirea toamnei în Eden: o frunză.

 

 

Vorbele-s vândute

Erau într-o poveste, printre iurte,
Fachiri căzuţi atunci din parapante
Pe hornu-n care viaţa coace turte
De matematici pure în secante,

Iar filosofii căutau mâncare
Doară zăpezi ce curg în lumi latente,
Poeţi ce poartă ceru-n buzunare
Faceau spre zei propuneri indecente.

Cu ochi de gheaţă chiar din phanta rei,
Mama bătrână amintiri îţi coase,
Trecutul îţi păstrează, vrei, nu vrei,
Ca să îl pui în zâmbet sau angoase.

S-au resorbit secundele în ceas
În noaptea albă ca o târfă beată
Ce bea paharul unui bun-rămas
Cu-ncheietura mâinii vinovată.

Incendii de lumină urcă-n gând,
Te arde o pornire revanşardă
Când pe la colţuri cunoscuţii-ţi vând
Imaginea înfăşurată-n zgardă.

Peroane-n cer visează-n aşteptări
Să treacă trenuri-fulger printre nori,
Vom construi în constelaţii gări
Pentru sinucigaşii noştri călători

Ce se înalţă-n vinurile minţii
Cu aripi pure de-nfloriri celeste,
Ca să respire-n locul unde sfinţii
S-au plictisit de veşnicii. Îţi este

Aşa de dor de depărtare-ncât
Ţi-ai da şi viaţa pentr-un zbor în zare,
Dar poezia se opreşte-n gât
Când vorbele-s vândute. Salutare!

 

Singurătate în două

Eram aproape unul de altul,
feţele aproape ni se atingeau;

eu bărbat, tu femeie,
doi necunoscuţi risipiţi.

Stăteam la umbra arcului de triumf
cu trupuri topite,
cu un gol în inimă,
fără ochi, fără aripi…

Eu m-am întors să aud
dacă vine vreo pasăre,
tu te-ai întors să auzi
cum foşneşte un ciucure.

Vântul s-a prefăcut
din îmbrăţişare în fluture.

Aşa, buzele noastre s-au lipit
ca şi cum se căutau,
de frică să nu rămână
buze despărţite,

Buzele tale despărţite
cu
buzele mele despărţite
s-au îmbrăţişat
ca două pepite.

Nu voiam dragoste,
buzele noastre aveau nevoie
să-şi unească despărţirile,

Buzele tale singure
despărţite,
buzele mele
mereu plictisite.

La Paris ne bătea vântul
privirile,
la Paris ne sărutam
despărţirile.

 

 

Poveste

Oboseşti să cauţi iarăşi vatra,
Şarpe-ncolăcit într-o feştilă,
Te visezi şamanul din Sumatra,
Fumezi vise-n pipă de argilă.

Peste lucruri plouă nepăsare,
Somnul intră-n minte ca o boală,
Stelele-s ascunse în sertare
De contabili îmbrăcaţi de gală.

Levitează îngeri spre niciunde
Şi părinţi se-mbracă în nimicuri,
Un fachir cu ceru-n sân ne vinde
Viitorul sigilat în plicuri.

Peste linişti albe dorm sodome,
Zebre pasc înmuguriri din nori,
Ne zâmbesc fantome policrome
Din spitale care n-au surori.

Sar zăvoare reci din inimi vane,
Iar copii înalţă umbra mâinii
Îngeri să îi ia cu-aeroplane,
Să îi ducă-n miezul cald al pâinii.

Ochiu-mi cade-n goluri de ferestre,
Idoli reci sunt împietriţi în zbor;
Sunt copil, hai, spune-mi o poveste
Cu un zmeu uitat la semafor…

 

Fantoma

Încă mai e ceva de împărţit,
Cum spune Petru, Pavel, Toma:
Să ne-mbrăcăm în râu ca Heraclit,
Să ne trezim în prigoniri ca Goma.

Cât ne vom ţine visele în frâu,
Cetăţile rămân din moft zidite,
Sporind lumina calpă în desfrâu
În vieţile mărunte de termite.

Vechi revelaţii cântă-n aer, zău,
Cuvintele sunt voaluri aurite;
Chiar zeul se opreşte-n dreptul său
Când vraja ta încearcă să-l imite.

De lenevirea duce somnuri moi
În vinuri vechi din odele agrare,
Ferestre fug de oamenii prea goi
La trup, dar plini în ei de sărbătoare;

Iar la final, măcar am fi zidit
În poezie însăşi idioma
Pe răzvrătiri de şarpe năpârlit,
Să moară zeii. Le-am fi luat fantoma!

 

Undeva

Clopotul bate în sufletul raiului,
Cântecul inimii spinii-i descuie,
Zboară o pasăre din mugurii naiului,
Fete-n altarele crinilor suie.

Aripi de gene zbat tot mai rar
Zări netivite de marginea gândului,
Casa secundei e în turnul din far,
Mâine te culci în braţele vântului…

Frâie de nori îmi faci, să încalec
Bolţi de mirare căzute din şa,
Paznicul apelor îmi pare zănatec,
Apa oglinzilor ascunde să bea.

Candela pruncului în palmă tresare,
Lujer de fragă furată din naos,
Marea văzduhului e-o arcă în care
Urci să visezi ca magii din Laos.

Trepte se-nalţă în aer de-aici,
Calea-i deschisă spre aura ta;
Mergi, parc-aluneci pe valuri de muzici,
Umbra te-nvăluie şi curge şi ea…

 

Iubind prin poezie

E viaţa tot mai grea, absconsă şi impură
Dar în izvoare limpezi sunt delirante rute
Şi fulgi de păpădie din suflete ne fură
Să jefuim vecia cu mistice bancrute

Ne legănam petale îmbrăţişate-n grâu
Captivi în oda sacră ce murmură în atrii
Şi lăcomiţi spre stele ca într-un nou desfrâu
Îmbrăţişăm poemul ca stema unei patrii

Cum fluturii visează să zboare în cocon
Cum ochiul orb în aripi întunecimea suie
Eu pun fiinţa mea ca să vibreze-n son
Ca vouă dragi prieteni dumnezeiri vă spuie

Din carte să-nflorească în luminări de irişi
O nouă-ndrăgostire mai pură şi mai vie
Iar voi nuntiţi în vrajă miraculoşi ibişi
Zburaţi ca o fantasmă iubind prin poezie

 

 

Sete

Vino pe pridvorul ochiului să vezi
Cum din lacrimi curge praf de stele,
Cum pe ape fără de amiezi
Mâinile îmi par ca două vele;

Le ridic în aer, nu eşti tu,
Pipăi umbra până ce mă-nghite,
Dă-mi-te în vise, măcar, nu
În altarele de vise jefuite.

Sângerări de iris urcă-n florii,
Însetarea-n pulberi mă divide,
Te visez la fel ca dirijorii
Fluturilor orbi din crisalide;

Te ridici şi te târăşti, agale,
Din tăceri, în foşnet de secunde;
Ţi-e o sete crudă de impale
Şi m-ai bea de m-ai găsi. De unde?

 

Apus

 

Arde apusul,

Păsări trec,

Umbre

În liniştea serii;

 

Un Adam şi o Evă

În prag

Se sărută;

 

În forfota lumii

Un fir de nisip

Cade-n clepsidră;

 

Trec călători

Spre zări de lumină,

Gândul e-o aripă

Oprită în zbor;

 

Parcă sfârşitul

Dărâmă imperii

Şi alte-nceputuri

Nasc pruncii din pulberi…

 

Intimitate

Când vălul nopţii îţi desface tivul
Şi despicată ondulezi măiastră
Cumva-ntre buze curge aditivul
Ce-nsiropează astrul într-o astră

Iar mierea mea îţi umblă în ţesuturi
De parcă ţi-e acolo cineva
Care îţi stoarce ultime tributuri
Să arzi în flăcări şi să spui nu-da

Te-nfiorezi de vise ca de plezne
Ce te lovesc pe şolduri cu tandreţe
Cu bice grele, împletiri de bezne
Când degetele mele îţi sunt beţe

Te trec fiori ca după un alint
Ce l-ai visat tu, dulcea mea sihastră
Mă simţi cum intru chiar în labirint
Dar sunt doar visul, doamnă, dumneavoastră…

 

 

Judecată

Când părăsit de îngeri, fără muze
Să îţi asculte taina din visare,
Stau albe foi ca parcă să te-acuze
Că nu pictezi, ci stai cu ochii-n zare…

Şi nici nu scrii, de parcă viaţa duce,
Cu vânturi reci, mirajele în spaţii,
Parcă oftează şi Isus pe cruce;
Muşcaţi din înger, aripa tăiaţi-i

Şi arătaţi poetului, rânjind,
Cum ultima oglindă zace oarbă,
El ochii îi ridică şi zâmbind:
Tăiaţi-mi mâna, ce atâta zarvă,

Să nu pictez ce-i gol în casa voastră,
Scoateţi-mi ochii dacă văd mistere!
Iar când lumina intră pe fereastră,
S-o încuiaţi, lumina vi-i tăcere;

De-o îmbrăcaţi, goi sunteţi şi vă doare
Şi aripa tăiată e un fulger,
Când m-aţi urca pe rug e sărbătoare,
Însă veţi plânge, voi aţi ars un înger!

 

 

Revelaţie

 

În clipa augustǎ

joacǎ flǎcǎrile pe comori,

fluturi de luminǎ curg meteoric,

înfloreşte în carne

cǎmaşa de nuntǎ…

 

Universul se schimbǎ,

sevele duc lumina în cer,

umbrele pǎsǎrilor agǎţate de aer

curg pe pǎmânt în ninsori de mǎtase.

 

Strecuraţi printre ierburi,

magii orbi încearcǎ vǎzduhul

cu toiagul de mirt,

pipǎie rǎnile nemuririi

sǎ le simtǎ durerile.

 

În arenele lumii,

învingǎtorii sǎrutǎ moartea

învinşilor

cu ochi orbi

care nu locuiesc nicǎieri.

 

Peste întinsuri,

inimile sfinţilor au uitat sǎ mai batǎ,

aripi de piatrǎ

întoarse-s pe dos.

 

Încǎ nu ai pace

pânǎ nu mori încǎ o datǎ

pentru zâmbetului unui copil

care acoperǎ palma pǎrintelui…

 

Pruncii cresc înveliţi

de zâmbetul mamei,

umbre de zâne îi leagǎnǎ-n vis,

îngeri marini duc ulcioare de aur

fetelor îmbrǎcate-n mirese…

 

Plin de mirare,

descoperi

înzeirea din tine.

 

Alensis De Nobilis