Lucian Andrei Roșca, Bârlad, România
Who romanians are.
If you have ever wanted
To meet the queen of Balcans,
Or, as Mother of God stated:
<<The Garden of the Theotokos>>,
You should once make a step
Into Dacians’ ancient house:
“The bravest and the most righteous
Of all Thracians”-Herodotus.
Burebista ‘n Decebalus—
Lion-hearted kings of Dacians
Fought in many wars for freedom,
A flag of wolf leading them!
Old, but powerful Apostles
Enlightened ancestors’ souls:
They lit in their hearts a candle
For Jesus and Theotokos!
Roman blood enlivens veins
Of the kind romanians
Jesus’s flesh is in their flesh
And the Cross —at their chest.
Three famous countries appeared:
Danube Delta in Walachia,
Carpathians in Transylvania
Monasteries in Moldavia!
They mirror the Trinity
Always living unity:
Orthodoxy’s ever been
The thick string between
Romanians across the globe.
Under Theotokos’ robe
And with nation’s Saints in prayer
They defeated the deceiver!
Stephen The Great made Moldavia
An oasis of the heavens:
In his rule of fifty years
He built forty monasteries!
Pious, brave leaders have ruled,
People died for our filed!
So that we could live together,
In love for brothers, forever!
*
All your rivers tell your story:
Clean, tumultuous, struggling!
All your green woods sing together
A warm “doina” until spring!
Holy land of hapless country,
Now, it is time to rejoice!
You bear blessings from leaders
And the prayers of the elders!
Holy Land of Great Romania
Rejoice! Cause you’re sanctified
By the blood of many heroes
And the Liturgies of Fathers!
Your blessed, ancient earth has been
Heightened by the bones of heroes,
In the black caves of the mountains
You hide countless, humile monks!
From the oldest times till ever
In romanians’s been burning
A meek heart full of emotion,
Made of love for Christ and nation.
Maica Domnului—Maica omului.
Motto : « Pe Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții să o pomenim. »—Sf. Liturghie
Maica Domnului,
Maică a tot omului,
Maica Raiului
Și-a pământului,
Chipul tău frumos,
Oglindă lui Hristos,
Mângâie duios
Orice păcătos.
Fața ta, Curată,
De lacrimi brăzdată,
Ne-alungă pe dată
Agonia toată.
Binecuvântată,
Maică lăudată,
De îngeri cântată,
Spre noi acum cată!
De îngeri mărită,
De Domnul cinstită,
De Gavril vestită,
Cu dar dăruită!
Preabună Stăpână,
Sufletului mană,
Omului lumină
Fecioară deplină,
Inimă de mamă,
Fară de prihană,
Tu acum alină
A noastră grea vină!
Vino cu Iisus,
Din ceruri de sus,
Inimii căuș
Să ți-l faci culcuș!
Cuvintele nu-s
Deloc de ajuns
Ca eu să fi spus
Slava ce – o ai sus!
Mama Românie
Motto-uri :
”Frumoasă țară pe care am vazut-o întregită, a carei soartă mi-a fost îngaduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută. Dar mai presus de toate amintește-ți, Poporul meu, că te-am iubit și că te binecuvantez cu ultima mea suflare”.-Regina Maria a Romaniei
”Fii pribegi ai ţării mele
Necăjiţi între străini,
Nu uitaţi menirea voastră
De Români şi de Creştini.”-Sf Ioan Iacob Românul
Iar m-au uitat crinii mei dulci…
S-au dezrădăcinat de-aici !
Visând că se vor face-n iasomii,
S-au ofilit în loc străin, mii, mii !
Lacrimă rece-mi curge pe obraz
Căci sufletul mi se sufocă de jelire.
Copiii mei dintre străini, am mar’ necaz !
Că-s și eu mama voastră și mă doare !
Mereu m-au sfârtecat alte popoare.
Dar nicio suliță de-a lor
Nu m-a distrus așa de tare
Cum voi m-ați răstignit prin dor…
Când toată vlaga-n mine piere,
Eu m-am gândit să vă dau carte,
Să amintesc domniei voastre
Ce zace-n voi : inimi curate !
***
<<Iubesc poporul meu destoinic,
Stăpân eu l-am ales să-mi fie
Și-l ocrotesc sub brațul meu puternic,
Iar ei îmi spun : «Te iubim, glie ! »
Pământul meu, al vechii Dacii,
E îmbibat cu sânge de creștin;
Și-și amintește clipele când tracii,
Cu lup zdrobeau orice popor hain.
Și m-a-ndrăgit un împărat din Roma :
Cu zâmbet, mâna eu i-am dat;
Pe tavă el și-a pus inima,
Suav, inel pe degetu – mi a așezat…
Eu i-am născut lui dulci odoare,
Pe nume i-am strigat :români.
În cuget pusu-le-am iubire
De Dumnezeu, de frați și de străbuni!
Le-am arătat să se jertfească cu iubire :
Se oglindea-n ale lor inimi Raiul!
Andrei si Filip adusu-le-au Bună-Vestire
Și au sădit în a lor suflet harul.
Dar într-o zi cu ceas de moarte,
Al meu soț grandios muri,
Lăsând în grija-mi mii de soarte:
Mii de români: sărmanii mei copii…
Iar când familia zdrobită s-a făcut,
Străini mi-au cotropit înalții fii,
Iar eu, Dacia-mamă-n trei m-am rupt !
Dar mi-am iubit și-mi voi iubi stăpânii!
Eu le-am șoptit mereu pe românește:
În graiu-n care i-am crescut!
Privighetoarea ciripește-
Dar pe români n-a întrecut…
Crișana lui Menumorut am dat;
Gelou în Transilvania a stăpânit ;
Iar Glad – duce peste Banat:
Trei voievozi jertfelnic au domnit.
Tatos cu Gheorghe și Dimitrie,
‘Nalți crai ai Dobrogei străbune,
Purtat-au cu mândrie ie
Iubit-au a lor națiune!
Ș pi Moldova am dat-o lu’ Bogdan,
Brav voievod di Maramureș.
Din iel ieșât-a graiu’ moldovan,
Cu uomu’ bun, îmbujorat, oleac’ cam gureș.
Iar cel muntean înflori tot curat,
Din Litovoi și Seneslau, ca o comoară;
La nunți “nuneasca” s-a dansat,
Iară bătrânii la macat cusură.
Eu am născut fii Viteji, Mari, de vază:
Ștefan cel Sfânt, domnul Mihai,
“Junctis viribus” fost-a lor deviză
Ce-a mântuit al României plai !
Prin ruji din inima-i smeritî,
Ștefan o ridicat zăși di bisăriși,
O-mbogățât Moldova toatî
Cu iz di miruri, cu Liturghii ș cleriși!
Ș Crușea di la Putna o țânut
Poporu’ ist’ român cu fruntia sus.
Ruga pi mulț români sfinț i-o făcut:
Ii milî di la Priacurata o adus.
Ioi!! Că aste trei provincii românești –
Inima mare-a vechii Dacii-
Viteazul le uni cât doar clipești;
Încredință întreaga țară Maicii.
Apoi, cu sânge rece mi-au răpit
Frumoasa adormită dintre munți…
Cu-amar în suflet, o am jeluit-
Din Apuseni mi se plângeau copiii mulți!
Și-au rupt din mine fără milă
Pe fii mei români din răsărit…
Dar eu mereu am fost umilă:
Când m-au rănit, eu nu i-am răsplătit.
Așa cum cloșca își adună puii,
Așa și eu pe românașii mei:
Se iau de mână-n pasul horii,
Și cântă cântec veseliei.
Iară Moldova cu Valahia
S-au făcut una mai curând
Că Vodă Cuza, Patria
Mereu avut-o-a în gând.
Dar într-o clipă cu surâs,
În preajma Sfântului Andrei,
Sfârșitu-s-a cu totul al meu plâns,
Văzând, la Alba-n Catedrală, frații trei.
Trei petici de pământ smerit,
Crezul și graiul românesc,
Trei uriași, cu Crucea au înfrânt !
Ș-au amuțit urletul păgânesc !
Scut al creștinătății ați fost voi,
Avându-L pe Hristos în inimi !
Și-așa-n al Dunării noroi,
Împiedicat-ați toți barbarii !
Se termină și-al Doilea Război-
Întreabă-ți buna să îți povestească …
Dar m-am făcut acum băboi:
Nu-s moldovenii să mă-ntinerească!
*
“-Moldova mea, o, fiică rară!
Dă-mi mâna ta plăpândă, de fecioară,
Să simt cum curge-n ale tale vene
Sânge de dac, și de Traian si de durere!
-Ți – aș oferi, mamică, și chiar buchet de nalbe!
Ți-aș împleti din nou în pletele-ți flori albe
Dintr-un imens întins de iasomie!
Să fim din nou un singur suflet și o ie!
Pe mine plânsul pus-a stăpânire;
Cu doina sufletu -mi îngân…
Și n-am găsit la plânsu – mi lecuire
Decât inima de român! ”
*
Și de ce scriu aceste slove ?
(Cu sânge, de-aș putea, le-aș scrie !)
Le scriu ca-n veci copiii mei să știe
Că au o mamă Românie !
Le scriu și pentru moldoveni
Și pentru vlahi, transilvăneni,
Voivodeni și timoceni !
De-acum n-o să mai răbdați ierni !
Că shi pre arumânii njei
Io îi numiru hiljiorui njei
Istroromâni : måi̭e, țåțe, fečor, veri !
Mǫnă cu Meglenul să voi prindeți !
Eu, România…
În al meu trup trudit de muncă,
Primit-am trup de curajoși eroi
C-așa-i a Domnului poruncă:
“Sa te întorci, om, înapoi!”
Și în adâncul inimii de mamă,
Îmi curge sângele de-naintași ;
Cascadele mi-s toate-o lacrimă
Ce susură smerite rugi pentru ostași.
Am înghițit lacrimi de sfinți–
Pământul tremuratu-mi-a atunci.
Eu clocotesc de rugaciuni fierbinți,
De dor și râsete de prunci.
Eu sunt Potir bătrânii Europe!
Sunt pește cu dublon în piept…
Buchet din flori celeste, scumpe:
A Maicii Domnului Grădină sunt.
Mereu pe-acest ținut vor fi
Oase smerite, Cruci ș-Icoane.
Și în Altare-n veci se va sluji
Căci ortodocși români sunt milioane.
O! Împărate-al îndurarii,
De-Ți va fi sfânta voie-a Ta,
Rănește-ne deplin cu mila Ta
Și pune pecete în veci unirii
Dintre Moldova si România!>>
Și în final…
«Nu v-adormiți, fiii mei bravi
De-a-austrului “dulce-adiere” !
Nici păcăliți nu vă lăsați
De-a modernismului plăcere.
Fiți înțelepți, vlăstarii mei
Și nu uitați Ortodoxia!
E curăția inimei
Ce ține vie România!»
***
Vă rog, scrisoarea-mi s-ascultați,
Ultim cuvânt , pe pat de moarte…
Strigăt amar răsun-acu-n Carpați !
Veniți și nu mai stați de(o)parte!
De veacuri multe fruntea-mi stă în crețe
De o întrebare; mă macină mereu:
Ce v-am făcut poporul meu
De m-ați lăsat la bătrânețe?
Oare-ați uitat cin’ v-a-ngrijit la tinerețe?
Acum nici nu mai dați măcar binețe…
Semnat, cu dor, române, mama ta,
Bătrână și umilă : România…
