Poezii

0
32

Lucian Andrei Roșca, Bârlad, România

Who  romanians are. 

If you have ever wanted 

To meet the queen of Balcans, 

Or, as Mother of God stated:

<<The Garden of the Theotokos>>, 

You should once make a step 

Into Dacians’ ancient house:

“The bravest and the most righteous 

Of all Thracians”-Herodotus. 

Burebista ‘n Decebalus—

Lion-hearted kings of Dacians 

Fought in many wars for freedom, 

A flag of wolf leading them! 

Old, but powerful Apostles

Enlightened ancestors’ souls:

They lit in their hearts a candle 

For Jesus and Theotokos! 

Roman blood enlivens veins 

Of the kind romanians 

Jesus’s flesh is in their flesh 

And the Cross —at their chest. 

Three famous countries appeared:

Danube Delta in Walachia, 

Carpathians in Transylvania 

Monasteries in Moldavia! 

They mirror the Trinity 

Always living unity:

Orthodoxy’s ever been

The thick string between

Romanians across the globe.

Under Theotokos’ robe

And with nation’s Saints in prayer

They defeated the deceiver!

Stephen The Great made Moldavia

An oasis of the heavens:

In his rule of fifty years 

He built forty monasteries! 

Pious, brave leaders have ruled, 

People died for our filed! 

So that we could live together, 

In love for brothers, forever! 

                       *

All your rivers tell your story:

Clean, tumultuous, struggling! 

All your green woods sing together

A warm “doina” until spring! 

Holy land of hapless country, 

Now, it is time to rejoice! 

You bear blessings from leaders 

And the prayers of the elders! 

Holy Land of Great Romania

Rejoice! Cause you’re sanctified

By the blood of many heroes

And the Liturgies of Fathers! 

Your blessed, ancient earth has been

Heightened by the bones of heroes, 

In the black caves of the mountains 

You hide countless, humile monks!  

From the oldest times till ever

In romanians’s been burning 

A meek heart full of emotion, 

Made of love for Christ and nation.

Maica Domnului—Maica omului. 

Motto : « Pe Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții să o pomenim. »—Sf. Liturghie 

Maica Domnului,

Maică a tot omului, 

Maica Raiului

Și-a pământului,

Chipul tău frumos, 

Oglindă lui Hristos, 

Mângâie duios 

Orice păcătos. 

Fața ta, Curată

De lacrimi brăzdată,

Ne-alungă pe dată

Agonia toată.

Binecuvântată

Maică lăudată, 

De îngeri cântată, 

Spre noi acum cată!

De îngeri mărită

De Domnul cinstită, 

De Gavril vestită, 

Cu dar dăruită! 

Preabună Stăpână,  

Sufletului mană, 

Omului lumină

Fecioară deplină, 

Inimă de mamă,

Fară de prihană, 

Tu acum alină

A noastră grea vină! 

Vino cu Iisus, 

Din ceruri de sus, 

Inimii căuș

Să ți-l faci culcuș! 

Cuvintele nu-s

Deloc de ajuns

Ca eu să fi spus

Slava ce – o ai sus!

Mama Românie

Motto-uri : 

Frumoasă țară pe care am vazut-o întregită, a carei soartă mi-a fost îngaduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută. Dar mai presus de toate amintește-ți, Poporul meu, că te-am iubit și că te binecuvantez cu ultima mea suflare”.-Regina Maria a Romaniei

”Fii pribegi ai ţării mele

Necăjiţi între străini,

Nu uitaţi menirea voastră

De Români şi de Creştini.”-Sf Ioan Iacob Românul

Iar m-au uitat crinii mei dulci… 

S-au dezrădăcinat de-aici ! 

Visând că se vor face-n iasomii, 

S-au ofilit în loc străin, mii, mii ! 

Lacrimă rece-mi curge pe obraz

Căci sufletul mi se sufocă de jelire. 

Copiii mei dintre străini, am mar’ necaz ! 

Că-s și eu mama voastră și mă doare ! 

Mereu m-au sfârtecat alte popoare. 

Dar nicio suliță de-a lor

Nu m-a distrus așa de tare

Cum voi m-ați răstignit prin dor… 

Când  toată vlaga-n mine piere, 

Eu m-am gândit să vă dau carte,

Să amintesc domniei voastre

Ce zace-n voi : inimi curate !

                   ***

<<Iubesc  poporul meu destoinic,

Stăpân eu l-am ales să-mi fie

Și-l ocrotesc sub brațul meu puternic, 

Iar ei îmi spun : «Te iubim, glie ! »

Pământul meu, al vechii Dacii, 

E îmbibat cu sânge de creștin;

Și-și amintește clipele când tracii, 

Cu lup zdrobeau orice popor hain.

Și m-a-ndrăgit un împărat din Roma :

Cu zâmbet, mâna eu i-am dat;

Pe tavă el și-a pus inima

Suav, inel pe degetu – mi a așezat…

Eu i-am născut lui dulci odoare,

Pe nume i-am strigat :români. 

În cuget pusu-le-am iubire

De Dumnezeu, de frați și de străbuni!

Le-am arătat să se jertfească cu iubire :

Se oglindea-n ale lor inimi Raiul!

Andrei si Filip adusu-le-au Bună-Vestire

Și au sădit în a lor suflet harul. 

Dar într-o zi cu ceas de moarte, 

Al meu  soț grandios muri, 

Lăsând în grija-mi mii de soarte:

Mii de români: sărmanii mei copii…

Iar când familia zdrobită s-a făcut, 

Străini mi-au cotropit înalții fii, 

Iar eu, Dacia-mamă-n trei m-am rupt !

Dar mi-am iubit și-mi voi iubi stăpânii!

 Eu le-am șoptit mereu pe românește: 

În graiu-n care i-am crescut!

Privighetoarea ciripește-

Dar pe români n-a întrecut…

Crișana lui Menumorut am dat;

Gelou în Transilvania a stăpânit ;

Iar Glad – duce peste Banat:

Trei voievozi jertfelnic au domnit.

Tatos cu Gheorghe și Dimitrie, 

‘Nalți crai ai Dobrogei străbune, 

Purtat-au cu mândrie ie

Iubit-au a lor națiune!

Ș pi Moldova am dat-o lu’ Bogdan,

Brav voievod di Maramureș. 

Din iel ieșât-a graiu’ moldovan, 

Cu uomu’ bun, îmbujorat, oleac’ cam gureș. 

Iar cel muntean înflori tot curat,

Din Litovoi și Seneslau, ca o comoară;

La nunți “nuneasca” s-a dansat,

Iară bătrânii la macat cusură.

Eu am născut fii Viteji, Mari, de vază:

Ștefan cel Sfânt, domnul Mihai,

“Junctis viribus” fost-a lor deviză

Ce-a mântuit al României plai !

Prin ruji din inima-i smeritî, 

Ștefan o ridicat zăși di bisăriși,

O-mbogățât Moldova toatî

Cu iz di miruri, cu Liturghii ș cleriși! 

Ș Crușea di la Putna o țânut

Poporu’ ist’ român cu fruntia sus. 

Ruga pi mulț români sfinț i-o făcut: 

 Ii milî di la Priacurata o adus.

Ioi!! Că aste trei provincii românești –

Inima mare-a vechii Dacii- 

Viteazul le uni cât doar clipești;

Încredință întreaga țară Maicii. 

Apoi, cu sânge rece mi-au răpit

Frumoasa adormită dintre munți… 

Cu-amar în suflet, o am jeluit-

Din Apuseni mi se plângeau copiii mulți!

Și-au rupt din mine fără milă

Pe fii mei români din răsărit… 

Dar eu mereu am fost umilă:

Când  m-au rănit, eu nu i-am răsplătit.

Așa cum cloșca își adună puii,

Așa și eu pe românașii mei:

Se iau de mână-n pasul horii,

Și cântă cântec veseliei. 

Iară Moldova cu Valahia

S-au făcut una mai curând

Că Vodă Cuza, Patria

Mereu avut-o-a în gând. 

Dar într-o clipă cu surâs, 

În preajma Sfântului Andrei, 

Sfârșitu-s-a cu totul al meu plâns, 

Văzând, la Alba-n Catedrală, frații trei.

Trei petici de pământ smerit,

Crezul și graiul românesc, 

Trei uriași, cu Crucea au înfrânt !

Ș-au amuțit urletul păgânesc !

Scut al creștinătății ați fost voi, 

Avându-L pe Hristos în inimi ! 

Și-așa-n al Dunării noroi, 

Împiedicat-ați toți barbarii ! 

Se termină și-al Doilea Război-

Întreabă-ți buna să îți povestească … 

Dar m-am făcut acum băboi:

Nu-s moldovenii să mă-ntinerească! 

                     *

“-Moldova mea, o, fiică rară! 

Dă-mi mâna ta plăpândă, de fecioară, 

Să simt cum curge-n ale tale vene

Sânge de dac, și de Traian si de durere!

-Ți – aș oferi, mamică, și chiar buchet de nalbe! 

Ți-aș  împleti din nou în pletele-ți flori albe

Dintr-un imens întins de iasomie!

Să fim din nou un singur suflet și o ie!

Pe mine plânsul pus-a stăpânire;

Cu doina sufletu -mi îngân… 

Și n-am găsit la plânsu – mi lecuire

Decât inima de român! ”

                     *

Și de ce scriu aceste slove ?

(Cu sânge, de-aș putea, le-aș scrie !)

Le scriu ca-n veci copiii mei să știe

Că au o mamă Românie !

Le scriu și pentru moldoveni

Și pentru vlahi, transilvăneni, 

Voivodeni și timoceni !

De-acum n-o să mai răbdați ierni !

Că shi pre arumânii njei

Io îi numiru hiljiorui njei

Istroromâni : måi̭e, țåțe, fečor, veri ! 

Mǫnă cu Meglenul să voi prindeți ! 

Eu, România… 

În al meu trup trudit de muncă, 

Primit-am trup de curajoși eroi 

C-așa-i a Domnului poruncă:

“Sa te întorci, om, înapoi!” 

Și în adâncul inimii de mamă, 

Îmi curge sângele de-naintași ;

Cascadele mi-s toate-o  lacrimă 

Ce susură smerite rugi pentru ostași.

Am înghițit lacrimi de sfinți–

Pământul tremuratu-mi-a atunci. 

Eu clocotesc de rugaciuni fierbinți, 

De dor și râsete de prunci. 

Eu sunt Potir bătrânii Europe!

 Sunt pește cu dublon în piept…

Buchet din flori celeste, scumpe:

A Maicii Domnului Grădină sunt. 

Mereu pe-acest ținut vor fi

Oase smerite, Cruci ș-Icoane. 

Și în Altare-n veci se va sluji

Căci ortodocși români sunt milioane. 

O! Împărate-al îndurarii, 

De-Ți va fi sfânta voie-a Ta, 

Rănește-ne deplin cu mila Ta

Și pune pecete în veci unirii

Dintre Moldova si România!>>

Și în final… 

«Nu v-adormiți, fiii mei bravi

De-a-austrului “dulce-adiere” ! 

Nici păcăliți nu vă lăsați 

De-a modernismului plăcere.

Fiți înțelepți, vlăstarii mei

Și nu uitați Ortodoxia! 

E curăția inimei

Ce ține vie România!» 

                 ***

Vă rog, scrisoarea-mi s-ascultați, 

Ultim cuvânt , pe pat de moarte… 

Strigăt amar răsun-acu-n Carpați ! 

Veniți și nu mai stați de(o)parte! 

De veacuri multe fruntea-mi stă în crețe

De o întrebare; mă macină mereu:

Ce v-am făcut poporul meu

De m-ați lăsat la bătrânețe? 

Oare-ați uitat cin’ v-a-ngrijit la tinerețe?

Acum nici nu mai dați măcar binețe… 

Semnat, cu dor, române, mama ta, 

Bătrână și umilă : România…