RĂSĂRITUL COBOARĂ PE SCĂRI DE ARGINT
Noaptea stă pe scaunul luminii,
spânzurându-și picioarele lungi și albastre.
Pe obrazul stâng al toamnei,
ochii tăi privesc pierduți…
Pe patul de sticlă, am rămas numărând fiecare suspin,
privim cum…
Răsăritul coboară pe scări de argint.
ÎNTRE LUMINĂ ȘI ÎNTUNERIC
Între lumină și întuneric, este o virgulă
elegantă pășește moartea între noi,
cu tocurile de argint, străpunge scândurile.
Aleargă noaptea, despletindu-mi părul
idee n-ai cum este să trăiești,
când inima îți bate sub pământ!
UITAREA CU DEGETE DE LEMN
Săruți obrajii toamnei, cuprins de nostalgie
Cu pleoapele plecate peste al nostru abis
Dar nu avem puterea de a crede în nemurire
Când palmele uitării, ne sfarmă încă un vis.
Ne agățăm cu teamă de rochia tăcerii,
Sorbind neantul blestemului etern
Ne bate în tâmple cerul – icoane ard în suflet
Iar noi chemăm uitarea cu degete de lemn.
TREI DEGETE DE SMOALĂ
Într-un colț al camerei, stă noaptea
sorbind dintr-un pahar, sânge de taur.
Îmi bat în geam trei degete de smoală
pășesc cu teamă, tremurând…
prin sticlă, gâtul mi-l cuprinde
iar degetele îmi picură pe sânii.
ARIPI DE ÎNGERI
Aruncă noaptea îngeri peste umerii mei goi
privesc cum cerul mi se topește în palme,
desprind altarul cu trandafiri de tei,
dezbrăcând natura din rochia-i de șoapte.
Glezna timpului îți curge pe pleoape,
Dumnezeu în colțul de sticlă, stă trist…
plouă, plouă cu aripi albastre.
SUFLETUL ÎN COAJĂ DE LUMINĂ
Poruncesc nopții să-și descalțe sufletul
tocurile de lut se rostogolesc pe cearșaf
le ating cu umerii glasul.
Lumina se joacă plângând,
împletind cu genele, degetele noastre.
Se aud îngeri coborând pe scările din pâine
împărțind sufletul…
în coajă de lumină și miez de noapte.
PLOUĂ CU ÎNGERI
Lasă-mi umbra închisă într-un strop de rouă
să simt cum sufletul mi se topește printre degete.
Noaptea își piaptănă lacrimile,
iar luna se strânge din noroi.
Pletele blonde îmi alunecă pe sânii albaștri.
Scuturam nucile din Rai,
peste cearșaful păcatelor noastre.
ȘIRETUL GÂNDURILOR
Ploaia își desface șiretul gândurilor,
Mă împiedic de lacrimile tale.
Printre degetele albastre ale tăcerii,
Privesc luna dezbrăcându-se de inociență.
Doamne, câți îngeri mor pe genunchii iertării!
Și nimeni nu culege trandafirii de cristal
crescuți în palmele dimineții…
DACĂ PEREȚII AR VORBI
Dacă pereții ar vorbi, ar scrie o carte
fără coperți, doar file însângerate.
Îngerii așteaptă pe scară…
Nu mai este loc sub pământ de atâta sânge.
Coboară Doamne, mâna Ta cea sfântă
pe pântecul femeii care plânge.
Nu o ridica, decât atunci când Doamne
va plânge un copil în a Ta palmă.
TOAMNA ÎȘI PIAPTĂNĂ UMBRA
Toamna își piaptănă umbra
albastrele plete căzându-i pe glezne
mă face să tresar…
sunetul mut al bătăii tale din pleoape.
Stropi de sânge îmi curg
iar degetele par înțepenite
pe sânii ploii cu mărgele de lut.
