SCÂNDURILE CERULUI
Aleargă noaptea desculță
privindu-și umbra înspăimântată
țesută de o mie de paianjeni
într-o singură noapte.
Mă împiedic în scândurile cerului.
STÂNCI DE PĂMÂNT
Primăvara plângând de fericire,
îmi dansează pe glezne.
Prin decolteul lunii, ploaia se înalță.
Pe genunchii albaștri ai Domnului,
copilul se roagă.
În dansul florilor de mai
mă învârt ca o nebună.
M-am născut odată cu timpul
și zbor, zbor ținând în pumni copilăria toată.
ÎȚI PICTEZ ÎN PALMĂ
Tu faci un pas, eu fac un pas
și între noi dansează moartea,
cu părul spânzurat de glas.
Tu spui ceva, eu spun ceva
și umbrele ne părăsesc,
plecă în mâini pline de sânge
și de perete se lipesc.
Icoanele pleacă din ramă,
lăsând inimile spânzurate de cuvinte.
Cu stropi de sânge îți pictez în palmă
singurul ochi care mai poate plânge.
INIMĂ DE TAUR
Dă-mi aripile tale, să împărțim altarul,
cu degete de ceară și sufletul de lut!
În visul cu ochii deschiși mi se arată:
o potecă, o piatră și o inimă de taur,
de turla Bisericii stau spânzurate.
CĂMAȘA TĂCERII
Arunc de pe umeri cămașa tăcerii,
învârtindu-mă în palma lui Dumnezeu.
Gândul nimicește pământul
ce-mi arde tălpile de sticlă.
Bunica stă în prag, mă așteaptă.
În fericirea- i oarbă se ascunde atâta teamă
dar drumul e lung, o, Doamne,
e atât de lung azi drumul…
JUDECATA SUFLETELOR
Cuibărit în pat, strângând de gleznă timpul,
sculptată în amintire, fecioara din icoană.
Cu pleoapele însângerate, îngenunchează cerul.
Pe altarul unei clipe, sădesc azi trandafiri.
Pământul crește în palme
Și rătăcind prin vise
mă nasc și mor în taină,
neștiind că tu exiști.
DIN VORBELE TALE CURG LACRIMI
Cerul – împăturit și îngrămădit prin buzunare
De ce ascunzi de mine cerul?
Simți cum colții disperării te agață:
MĂ AUZI? MĂ AUZI?
Din vorbele tale curg lacrimi,
atunci când îmi rostești numele.
TRANDAFIRUL MOARE
Mă nasc ținând în brațe glezna timpului,
Un fior îmi rănește tăcerea.
Furată de acest val al inocienței, te cuprind
în inima sfărâmată de clipe.
Iubesc cea dintâi și ultimă zare,
totul se pierde în fum
trandafirul moare.
Gara gândului adeseori mă leagănă
și totuși n-a fost decât un vis.
Ecoul strigă chipul iubitului amurg.
Ploaia, ploaia…
Îmi renaște sufletul de înger.
Am sculptat cu șoapte Paradisul.
STELE PE CEARȘAF
Așezam stelele pe cearșaf, numărându-le
Atunci mi-am dat seama că steau ta lipsește,
degetele îmi tremurau,
buzele crăpate de vânt se desfăceau în fâșii,
carnea se desprindea de pe trup,
alergând în întunericul alb al cămășii tale.
02:31
Îmi adun lacrimile într-o cupă de argint.
În fiecare zi am grijă de ele, numărându-le.
Noaptea stă într-un colț pedepsită.
Glasul mamei pictează cerul cu pământ,
inima de taur devine o piatră.
