- TRANDAFIRI DE SMOALĂ
În palmă îmi cresc trandafiri de smoală
ce se topesc făcând cărare spre tine.
Niciodată nu mă lași să te privesc,
îți acoperi cu palmele trupul,
zidul de lut se înalță dincolo de cer.
- BRAȚELE LUMINII
Icoana pictată în sânge
se agață în cuierul sufletului,
coboară în fiecare zi câte o treaptă,
se reazemă de brațele luminii,
în timp ce te caută
prin zăpada albastră
de pe mormântul copilăriei.
- PÂNTECUL RECE
Sunt oarbă de durere
Îngerul lunii l-am omorât.
Cu gleznele însângerate,
se închină în noapte cerul inimii
unei fecioare ce-și jertfește
pruncul pântecului rece.
- SCÂNDURILE CERULUI
Aleargă moartea desculță
privindu-și umbra înspăimântată
țesută de o mie de păianjeni
într-o singură noapte.
Mă împiedic în scândurile cerului.
- CAUT SUFLETUL ÎN PAHARUL CU APĂ
Caut sufletul în paharul cu apă.
Mă strigă
umbra ce am lăsat-o lipită
pe marginea patului.
Ca două răni ce se adâncesc – ochii tăi
trec peste trupul lumânării aprinse,
farfuria cu prăjitura neterminată
așteaptă încă
atingerea degetelor care,
tremurând de fericire,
ținea cealaltă jumătate.
Acum, privind în orice oglindă,
nu-mi mai pot vedea chipul.
În camera ta, oglinda stă încă
rezemată de același perete.
- TRANDAFIRUL MOARE
Mă nasc ținând în brațe glezna timpului,
Un fior îmi rănește tăcerea.
Furată de acest val al inocienței, te cuprind
în inima sfărâmată de clipe.
Iubesc cea dintâi și ultimă zare,
totul se pierde în fum
trandafirul moare.
Gara gândului adeseori mă leagănă
și totuși n-a fost decât un vis.
Eternul strigă chipul iubitului amurg.
Ploaia, ploaia…
Îmi renaște sufletul de înger.
Am sculptat cu șoapte Paradisul.
- ATING PICIOARELE CERULUI
Aripile tale din lacrimi
se încolăcesc peste umerii albaștri ai tăcerii,
făcând mii de cercuri.
Mă învârt în abis,
ating picioarele cerului,
tu ești atingerea pe care o caut.
În mine
se ciocnesc iluziile și îmi pare acum
sufletul un ram
care tot bate în geamul luminii.
Verdele valurilor mă scufundă
într-un somn de toamnă
când, îngropând umbra,
pletele blonde îmi șterg degetele de sânge.
Cerul – împăturit și îngrămădit prin buzunare…
De ce ascunzi de mine cerul?
Simți cum colții disperării te agață:
MĂ AUZI? MĂ AUZI?
- INIMA MEA SE AGAȚĂ CU DINȚII
Inima mea se agață cu dinții de două clopote.
Doamne, în ploaia cu ochii căprui mi-am îndesat pumnii,
număram stelele de pe crucea de argint.
De la marginea patului până la tine
zăpada a prins aripi
și se înălța spre cerul cărămiziu de pe genunchii bunicii.
- INIMĂ DE TAUR
Dă-mi aripile tale, să împărțim altarul,
cu degete de ceară și sufletul de lut!
În visul cu ochii deschiși mi se arată:
o potecă, o piatră și o inimă de taur,
de turla Bisericii stau spânzurate.
ATÂTEA PLOI FĂRĂ ADĂPOST
Într-o noapte, m-am întrebat de ce
Dumnezeu zboară prin camera mea,
se izbește de pereți și mă strigă?
Lumina se tăvălea prin cearșaful rupt de ploi fără adăpost.
M-am cuibărit lângă icoană și am așteptat să coboare,
dar în zadar, lumina n-a încetat să se zbată.
Tâmplele erau agățate de pendulă,
ochii, într-o cutie de chibrituri,
iar restul, aruncat pe podea.
Sufletul lipsea…
SCÂNDURILE CERULUI
Aleargă moartea desculță
privindu-și umbra înspăimântată
țesută de o mie de paianjeni
într-o singură noapte.
Mă împiedic în scândurile cerului.
LACRIMILE SUFLETULUI
Tăcerea mă acoperă
cu o pânză de argint
țesută de o mie de păianjeni
într-o singură noapte.
Lacrimile sufletului meu