De un an de zile Chișinăul este bulversat de așa numitele „proteste” organizate de megahoțul interlop kremlinez Șor, un individ fără „principii și valori”, unica lui „valoare” fiind banul. La comanda Kremlinului. Dacă mai înainte Kremlinul acționa într-o formă mai voalată, acum o face în mod direct, cu text deschis. Zilnic suntem „onorați” de atenția emisarilor de la Kremlin (Peskov, Lavrov ș.a.). „Protestele din Tbilisi sunt similare protestelor din Chișinău”, declară purtătoarea de pahar Zaharova. E ca între cer și pământ. Dacă georgienii au ieșit la proteste foarte motivați deranjați de îndepărtarea Georgiei de cursul proeuropean și apropierea de Rusia, atunci la Chișinău idioții utili ai lui Putin sunt deranjați de apropierea prea mare de Uniunea Europeană și România și îndepărtarea de Rusia.
Putin se află în război total practic cu toată lumea. În Ucraina deja al doilea an duce un război criminal, cel mai sângeros de la cel de-al Doilea Război Mondial. Un război, care a ucis mii de copii, femei, bătrâni, a pârjolit întreaga Ucraină. În Republica Moldova Putin duce un război hibrid total, folosind pe larg: imperiul mediatic de propagandă care, în pofida amputării unor tentacule, rămâne încă foarte periculos; coloana a V-a cu toți hoțomanii interlopi kremlinezi (interesul este din ambele părți: Putin destabilizează situația în Basarabia și instalează o guvernare marionetă, gen Lukashenko; hoțomanii doresc să scape de închisoare și să-și recapete schemele de furt, iar megahoțul Șor să găsească refugiu în Rusia în caz că statul Israel va dori să-l extrădeze); din păcate, și pe unii aparent bine intenționați, deveniți idioți utili ai lui Putin; biserica, care încă rămâne a lui Kirill, și în care unii slujitori ai bisericii țin rugăciuni pentru sănătatea lui. Aici este binevenită istoria adevărată a Preasfințitului Nicodim Munteanu despre cine sunt popii lui Kirill (în mare parte), care participase prin 1946 la o „reuniune bisericească” la Moscova: „Domnule președinte (adresare către presedintele PNȚCD C. Coposu), mulțumesc bunului Dumnezeu că nu m-a lovit damblaua. Am rămas cu gura căscată, am rămas înghețat, când am văzut că discutasem două zile, probleme de dogmatică, de apologetică, cu niște agenți ai KGB, care după ce și-au terminat misiunea s-au demachiat și s-au dus la treaba lor”.
Ca și în războiul din Ucraina vin valuri peste valuri spre Chișinău, practic în fiecare duminică și nu numai, creând mizerie în centrul Capitalei. Priveam deunăzi cu adânc dezgust la coloana de idioți utili ai lui Șor (Putin) care, fiind lipsiți de mijloace de transport (în sfârșit au lucrat bine unele autorități locale), au pornit pe jos! de la Bălți spre Chișinău. De la distanța de peste 100 km! Până unde au ajuns acești „eroi”? Să fi făcut vreo câțiva kilometri pentru a fi filmați, iar filmările să fie trimise lui Putin, să plătească mai mulți bani, și lui Șor, care este „managerul” acestor bani. Să ne amintim de anii 90 când zeci de mii de protestatari veneau la Chișinău pe jos din suburbiile Chișinăului, dar aceea erau motivați, neplătiți, veneau la chemarea inimii. Iar aceștia de astăzi vin cumpărați cu 200-300 de lei, iar în alegeri – cu 1 kg de „grechka” și o cutie de „tushonkă”. De ce puzderia de aparent bine intenționați, care se perindă foarte des pe la televiziuni, nu-i explică omului simplu că acestea sunt niște făcături? Pentru că aceștia au alt Dumnezeu, slujesc altui stăpân. Îl priveam deunăzi pe St. Pavlovskij la postul de televiziune TVC 21cum declara: „Să dai unei femei (de la protest!) o chiflă și o sticlșă de apă, ce încălcare e aceasta?”. Și el, dragă Doamne, se consider mare jurist. Să nu înțeleagă că toate cheltuielile unui partid trebuie să fie declarate și justificate. Un alt, tot jurist, T. Cârnaț declara la același post de televiziune: „Maia Sandu este organizatoarea acestor proteste. Pentru ai motiva pe partenerii occidentali de a o ajuta”. Mai mare tâmpenie nici că se putea să auzi din gura unui „profesor în drept”. Conform spuselor lui, tot Maia Sandu dă comanda la Moscova s-o atace „pentru a câștiga susținerea occidentalilor”.
Ei bine, nici de această data la Chișinău nu a avut loc „revoluția” mult așteptată de Putin, Șor și banda de interlopi. Forțele de ordine i-au imobilizat din timp pe cei care, conform planului (emisarul cu planul era venit de la Moscova!), trebuiau să genereze altercații cu poliția. „Pohodul na Kishinev” s-a împotmolit și de această data. Te uitai la această pretinsă Janne d`Arc, în realitate proasta satului M. Tauber care, din statutul ei de deputat (este dovada impotenței justiției că această figurantă în raportul Kroll se află încă la libertate!) îl amenința pe șeful IGP dl V. Cernăuțanu cu închisoarea. Pentru ce? Pentru că asigura ordinea publică?
Atât de mult a degradat societatea basarabeană, că unii rătăciți se lasă manipulați de niște nimicuri. De cât timp va fi nevoie de a se reveni la o relativă normalitate? Acest derbedeu Șor, prin pomeni electorale, prin așa numitele „magazine speciale (este o scăpare a statului, magazinele speciale trebuie să fie de stat pentru păturile de populație defavorizate), prin așa numitele „proiecte de iluminare a satelor” (cu vreo zece mii de lei iluminează o stradă principală în sat!), prin plata participanților la așa numitele „proteste”, a dus la o degradare morală fără precedent a unei pături social vulnerabile. Încă mult timp după dispariția lui Șor (sperăm să ajungă la odihna binemeritată la penitenciar), acești rătăciți nu vor munci ci vor aștepta pomeni de la cineva, de la stat.
Și ultima făcătură a derbedeului Șor (la sigur, e făcătura lui, stă acolo în Israelul său și inventează tot soiul de „cerințe ale poporului”) – „achitarea integrală a facturilor la resursele energetice” este o adevărată tâmpenie. În ce țară din lume se mai întâmplă acest lucru, chiar nici în țările cu rezerve enorme de carburanți. Grație ajutoarelor majore primite de la partenerii occidentali (și nu numai) datorită Guvernării actuale s-a reușit să se compenseze până la 50% din factură funcție de gradul de vulnerabilitate, inclusiv, pentru prima oară, au fost compensate lemne de foc pentru încălzirea caselor de la țară. Care guvernare anterioară a mai făcut astfel de compensări? Că s-au mărit prețurile la energie, s-au mărit în toată lumea și nu din cauza Guvernării. Într-o filmare video am văzut o tovarășă, care flutura cu o factură, spunând că are pensia de 2000 de lei și n-are cum achita 7829,48 lei pentru încălzirea unui apartament cu 2 odăi! (așa a declarat tovarășa). Analizând factura am văzut un consum de tocmai 279 m3 de gaz pentru luna ianuarie, costul total de 10938,30 lei, dintre care compensarea a fost de 3108,82 lei (de 1,5 ori mai mult decât „pensia” tovarășei). Pentru comparație am luat factura mea plătită integral fără compensații (am salariu și pensie bune) pentru consumul de gaz de 93 m3 (de 3! ori mai puțin) în casa mea de locuit cu mai multe odăi, dar încălzite doar dormitorul și bucătăria. Atunci mă întreb: cum putea să consume atâta gaz pentru încălzirea unui spațiu mic, știind că are doar pensia de 2000 lei? Este absolut clar că e un fals. De asemenea, de ce statul prin plata integrală a facturilor ar trebui să susțină doar populația de la orașe? Îi privesc pe tot soiul de aparent bine intenționați, care se perindă pe la televiziuni și se frăsuiesc cu „succesele” lor și ale partidelor lor, și mă întreb de ce nu-i explică lui moș Ion aceste falsuri?
Un alt fals promovat de coloana a 5-a kremlineză este „atragerea Republicii Moldova în război”. Guvernarea actuală a făcut unicul lucru posibil în această situație (de război al lui Putin împotriva Ucrainei) – s-a aliniat cu toate forțele democratice din de partea Ucrainei. Să ne imaginăm doar pentru o clipă ce s-ar fi întâmplat dacă astăzi la guvernare era banda de interlopi kremlinezi. Evident am fi fost printre aliații lui Putin alături de Lucashenko. Însă în acest caz am fi ajuns într-o izolare completă: dintr-o parte de Ucraina, din alta – de România, fără posibilitatea de a avea gaz și electricitate (cum are Lukashenko), deoarece nu avem hotar comun cu Rusia, iar conducta de gaz din Ucraina ar fi fost închisă. Fără ajutoare din Europa, fără posibilitate de a face comerț cu Uniunea Europeană și România. Fără posibilitatea de a cumpăra gaz și electricitate din Ucraina și România. Ar fi fost o catastrofă totală. La aceasta ne cheamă cei din stradă? Pot să pună cât de cât în mișcare creierii cei care strigă în stradă „Jos guvernarea”?
Problema nu e doar în aceste câteva mii de rătăciți, manipulați, care se vând ieftin ca… Problema e că și în spatele frontului avem mulți trădători putiniști. Chiar în tâlul tâlului, în România, există tipi putiniști, care tulbură apele. La un moment dat i-a apucat „durerea” de „suferințele românilor din Ucraina”, dar în același timp fiind gata să jertfească Basarabia (a câta oară!) lui Putin pentru ași „spori securitatea”. Deunăzi „un prieten deranjat de rătăcirile mele” mi-a trimis un link cu o făcătură bădărănească de vreo 3 ore cu un mare analist Hartman și moderator pe potrivă Lazarus (adevărați români!) https://www.youtube.com/live/fqNLtbXf96Y?feature=share. O oră jumate bat bădărănește în tot cei românesc, în președintele Iohanis „că ajută guvernarea de la Chișinău, reducând securitatea României”. De la ora 1:27 în această făcătură respectivul se apucă de noi, de Basarabia, unde trăiesc niște aborigeni înapoiați, prostiți de o „nazistă” Maia Sandu. În viziunea respectivului „acțiunile Maiei Sandu privind limba română și de ai impune pe „o jumătate de populație rusă” (pe ce lume trăiește individul, vorbind de o jumătate de populatie rusă, în realitate ultimul recensământ a arătat că sunt sub 4%!) sunt naziste, ca și genocidul lui Hitler împotriva „propriilor cetățeni evrei”… Că noi le dăm electricitate pe gratis (acum Republica Moldova cumpără din România doar 3% de energie electrică plătită cu 90 Eur/1 MWh), iar ea o vinde populației cu preț exagerat, sărăcind-o… Că România și-a redus securitatea din cauza Maiei Sandu și Zelenski… Riscăm să ne trezim cu tancurile rusești la Prut”, spun derbedeii (moderatorul și „analistul”). Adică noi (dar și „actorașul Zelenski!” – expresia lor) trebuia să ne culcăm sub Putin pentru a nu „reduce securitatea României”?
Cele 14 invazii rusești asupra României în ultimii 250 de ani nu ne mai învață minte? Nici avertismentele marelui Eminescu ș.a. nu mai contează. „Bahmut e departe de noi, nu mă interesează (Nici faptul că acolo zilnic! mor copii, femei, bătrâni, se varsă mult, foarte mult sânge, nu-l interesează deloc pe acest Hartman). Ceea ce mă interesează este destabilizarea ucraineană din Moldova…”, continuă putiniștii. Ca „mari experți” acești putiniști au abordat și problema Transnistriei. „Trupele din Transmistria sunt pentru paza depozitului Cobasna și sunt compuse din soldați moldoveni (deci, nu trebuie trimiși acasă, fiindcă ei „păzesc depozitul de la Cobasna, care nu dea Domnul să explodeze”). Iar pacificatorii ruși, sunt vreo 200, au mandat internațional pentru stabilitate (Și acum când doi din comisia 4+2 se luptă între ei? Halal de astfel de judecători)”, spun derbedeii Harman si Lazarus.
Să te crucești nu alta! Stau bine mersi sub un scut de nădejde – scutul NATO, deasupra lor nu zboară și nu cad rachete rusești, își pot permite să „filozofeze”. Nu cred o fac pe gratis. Și cârcotașii din Basarabia tot cu interes fac acest lucru.
Deșteaptă-te române!
—————————
Valeriu DULGHERU
Chișinău, Republica Moldova
17 martie 2023