Am întâlnit efectele acestei politici încă de la prima mea descindere în California. La un festival de jazz din San Francisco Bay Area, prin 2009, desfășurat în aer liber în parcul Chavez din San Jose, tocmai observam, cu glas tare că erau mulți negri foarte nalți. Fiul meu m-a corectat spunându-mi că ei se simt jigniți dacă mă aud; cuvântul negro a devenit African-American. La drept vorbind, la rândul meu m-am simțit confortabil când în spațiul public nu mi se spunea bătrân ci senior.Găseam în aceste inovații rezultaul politicii democratului Obama. Nu era defel așa.
Political correctness a fost folosit pentru prima oară în 1916 de către un capitalist, ministrul englez al Informațiilor, Arnold Bennet, pentru a diferenția autocenzura de contraspionaj. Ulterior la Frankfurt sintagma a folosit-o Felix Weil. Lukacs și Gramsci vorbeau despre corectitudinea politică drept temelie a unei societăți deschise, polifonice. Apoi, descins din Germania în America, Max Horkheimer o prezenta ca pe o variantă de ajustare a gândirii la politica non-discriminatorie. Desigur și Mao Zedong solicita restricții de limbaj și de comportament. Cu totul altfel decât cei ce nu doreau discriminare. Stânga postmodernă a preluat corectitudinea politică, adesea propunând sintagme mai lungi, deseori hilare. Totul a fost interpretat ca o limitare a libertății de exprimare, ba chiar ca o deschidere a porților spre alte religii, islamismul de pildă, pentru a calma spiritele. Extrema dreaptă a văzut în asta o încurajare a emigrației, până la estomparea civilizației albilor. Mult zgomot, pentru ce? Este political correctness o falsă problemă? În mare măsură da. O spun asumându-mi riscul de a fi făcut stângist, stalinist, adept al dictaturilor și cenzurii. Domnilor, cenzuriada nu poate dispărea definitiv. Nu se poate ca în numele libertății să vorbim porcos și jignitor, folosind în continuare cuvinte ca negrotei, jidani, bozgori, plasându-ne astfel în zona naționalismului extremist de dreapta.
Ce soluții propune mult-disputata political correctness? În loc de handicapat ar fi de dorit să spunem persoană cu abilități diferite. Un gras e o persoană cu dimensiuni sau un pitic e o persoană cu probleme de verticalitate. S-a ajuns să se folosească expresii ca funcționar al controlului canin pentru cuvântul hingher, tehnician sanitar pentru gunoier, arhitect de peisaj pentru grădinar, tehnician exterminator pentru muncitor la deratizare, agent funerar pentru cioclu, privat de viață pentru mort, diferit pentru homosexual.
BBC a renunțat la utilizarea termenilor Before Christ (BC) și Anno Domini (AD), care ar putea leza pe cei cu altă religie decât cea creștină, utilizând termenii Before Common Era/Common Era. Parlamentul European a făcut propunerea de a se interzice titlurile care indică starea civilă ca Miss și Mrs, spre a nu ofensa unele persoane. La fel, în alte limbi Madame și Mademoiselle, Frau și Fräulein, Señora și Señorita.
Pentru a nu jigni populația neagră în SUA s-a instituit terminologia „Caucasian” pentru a desemna persoane din rasa albă și „African-American” pentru cele din rasa neagră.
În Aventurile lui Huckleberry Finn de Mark Twain, cuvântul negro s-a înlocuit cu sclav.
Guvernatorul statului California a aprobat un proiect de lege prin care li se permite studenților transgen să se înscrie, la alegere, în echipa de fete sau cea de băieți a instituției de învățământ și, ca urmare, să folosească acele dușuri din sălile de sport pe care le consideră adecvate identității de gen pe care o resimt și nu conformației lor biologice. În felul acesta, un băiat poate frecventa dușurile fetelor dacă se autoidentifică de gen feminin,
Muzeul Regal din Amsterdam a început să elimine termenii considerați ofensatori tabloul Tânără negresă de Simon Maris, va fi denumit Tânără cu evantai.
Multe companii internaționale renunță la utilizarea simbolurilor creștine din cadrul reclamelor/produselor lor. Spre exemplu Lidl a șters crucile de pe turlele unor biserici care apăreau pe ambalajul unor produse cu specific grecesc. De asemenea, McDonald’s a șters crucile de pe turlele Catedralei Sfântul Vasile din Moscova, care apăreau într-un ambalaj de cartofi prăjiți, în cadrul unei reclame. Berea rămâne în discuție, vorbind de steaua roșie care e pe etichetele Stela Artois.
Toate acestea, minus discriminările crase, rămân în discuție și nu merită să fie atacate precum o face domnul Patapievici. „Dar, în momentul în care eticheta de rasist este folosită pentru a te stigmatiza, a te elimina și a-ți inchide gura pur si simplu cu o cenzură care-i foarte subtilă și care s-a insinuat in universități, în presă, în lumea politică astfel încât agenda este fixată de tabuurile corectitudinii politice, în acest moment vedem potențialul devastator pentru libertatea cuvântului și pentru modul în care civilizația occidentală a construit noțiunea de civilizație liberă, le vedem, pericolele sunt explozive, dar, cumva, suntem legati de mâini și de picioare”. Nu știu cine s-ar simți confortabil să i se spună „măi, jidanule!”
Discursul lui Patapievici de la Bookfest de anul trecut l-a inspirat și pe Mircea Mihăieș, fost coleg de Institut Cultural cu primul. În articolul „Discursul urii pe înțelesul cimpanzeilor”. Mihăieș e
un observator atent al scenei political correctness: „Am descoperit în ultimii ani un număr imens de aberații și abuzuri ale corecților politici. Dar niciuna n-o întrece pe cea semnalată în vara trecută de Washington Post. Faimosul cotidian, cumpărat în 2013 de firma de investiții a lui Jeff Bezos, fondatoprul amazon.com, nu excelează la capitolul independenței de gândire și al echidistanței.” Fac aici o paranteză. Mihăieș a umblat prin SUA, ce-i drept, doar pe coasta de Est și n-are habar cum se gândește pe coasta Pacificului. Nu era cazul să devină anticapitalist și antiamerican în halul ăsta, atacându-l tocmai pe Jeffrey Preston Jorgensen, care-și spune Jeff Bezos, un generos miliardar, oferind angajaților săi cele mai bune condiții de lucru și făcând un real bine Americii. Jeff este chiar echidistant politic iar Blue Origin, o companie spațială cu aproximativ 2.000 de angajați, finanțată de Bezos de la înființarea sa, în anul 2000, intră astfel în competiție pentru încheierea unor contracte substanțiale cu NASA, care vizează readucerea astronauților americani pe Lună în maximum cinci ani. Să ne mai distrăm cu aberațiile lui Mihăieș:
„Total aservit stângii americane și Partidului Democrat, ziarul duce o campanie pro-corectitudine politică.” O să vedem că nici asta nu e o informație exactă. Autorul articolului se isterizează și împotriva Facebook, ajunge deci și pe coasta Pacificului, cu fantezia, bineînțeles, chiar în Silicon Valley, spunând că „acuzațiile aduse lui George III n-au fost considerate ofensatoare la sediul din Menlo Park, California al firmei Facebook.” Regele era alb, protestant, „specia pe care corecții politici o vor dispărută de pe suprafața terrei.” Aberație mai mare nici că se putea, de parcă în sediul din Menlo Park minoritățile lucrează la exterminarea rasei albe.
Citez din Washington Post un articol care contrazice total bârfele de provincie ale unui ignorant în chestiunile americane pe care pretinde că le cunoaște de la fața locului, de fapt de la prietenul Tismăneanu.
„Pericolul real al corectitudinii politice” se întitulează articolul din Washington Post.
„Jonathan Chait din revista New York Magazine a avut o atitudine împotriva noii corectitudini politice, vorbind despre un „Ghid de Limbă Bias-Free” la Universitatea din New Hampshire în cadrul Biroului de Dezvoltare a Facultății și Inițiative de Excelență Inclusivă. Chait vede ghidul ca „ declarație de ultimă oră despre normele de limbă care indică faptul că lista termenilor a crescut destul demult.”
„Președintele Universității Mark Huddleston a subliniat că acest ghid are propriile prejudecăți și notează că „sunt ulburat de multe lucruri în ghidul de limbi străine, mai ales sugestia că folosirea termenului „american” este greșit sau ofensator.” Ghidul a fost eliminat de pe Web de atunci. Dar, ca scriitor și progresist, vreau să lansez o altă obiecție. Ghiduri ca acestea promovează adesea o abordare absolut teribilă a limbajului și a scrisului, oferind alternative care sunt în același timp sărăcite și ciudate. Colegiul de redactare se afă într-un moment în care studenții vor și ar trebui să întâlnească oameni noi, experiențe noi și noi modalități de a privi lumea. Dar ar trebui să le oferim un limbaj vrednic să-și exprime compasiunea și cosmopolitismul nou-născut, mai degrabă decât să-i înfrunte cu construcții incomode, care nu vor ajuta la avansarea ideilor lor. În secțiunea din ghid care a oferit termeni înlocuiți pentru limbajul care ar putea provoca ofensa, aproape orice recomandare a fost mult mai lungă decât cuvântul pe care urma să îl înlocuiască, rezultatele ar putea fi greoaie. „Persoana săracă” a devenit „o persoană care nu are avantaje pe care ceilalți le au”. „Obezitatea” s-a transformat în „oameni de dimensiuni”. „Regina bunăstării”, un termen pe care nu l-am auzit vreodată pe nimeni să îl folosească în afară de Ronald Reagan, a devenit „o persoană care folosește bunăstarea”, o recomandare care părea să implice o anumită punctuație ciudată în plus față de adăugarea mai multor cuvinte. „Bogat” a devenit „persoana bogăției materiale”. Multe dintre aceste tentative de înlocuitori nu au făcut loc decât pentru un limbaj mai greoi; de asemenea, nu au reușit să evite capcanele de definire a unei persoane prin caracteristica respectivă. Apelarea la o persoană „de vârstă înaintată” sau „persoană în vârstă” încă sugerează că vârsta numerică a unei persoane este caracteristica definitorie a acesteia. Și în acest proces, termenii de precum „senior” sau „vârstnic” înseamnă, de asemenea, că vom depune eforturi pentru a conferi demnitate și un statut ridicat atunci când identificăm vârsta unei persoane.
Mai degrabă decât sugerând substituții plictisitoare, cât de mult ar fi fost mai bine să încurajeze oamenii să folosească un limbaj specific împrejurărilor pe care le descriu, îndemnându-i să se scufunde mai mult în varietatea pură pe care o oferă engleza?
„Persoana care nu are avantaje pe care ceilalți le are” nu este mai precisă decât „săracă”. Am învăța mult mai mult de la cuvinte precum „faliment”, care ar putea sugera o schimbare a circumstanțelor și nu de la „dezavantajare”, care comunică o experiență mai vastă.
După cum a subliniat editorul Huffington Post, Nick Baumann, expresia „persoana de dimensiune este confuză pentru că toată lumea este o persoană de dimensiuni.” Deci, de ce nu încurajați tinerii să folosească expresii mai clare?
„Există, cu siguranță, cazuri în care putem trece de la un termen la altul, care este la fel de eficient, îmbunătățind în același timp atât manierele noastre, cât și precizia discursului nostru. Efectuarea trecerii de la „străin ilegal” la „imigrant fără acte” este o alegere politică, bineînțeles: este o reformă pe care au făcut-o grupurile de reformă în domeniul imigrației. Dar este același număr de cuvinte. Și în timp ce termenul de „străin ilegal” poate genera tot felul de imagini baroc, „imigrant nedocumentat” este o expresie mai restrânsă, mai clară și mai neutră pentru a descrie persoanele care nu au permisiunea locuiesc și muncesc în Statele Unite.”
Terminând citarea ziarului, mă întorc la exagerările lui Mircea Mihăieș.Vasăzică acești corecți vor „inculparea civilizației occidentale, asocită cu omul alb și cu nemaiîntâlnita lui capacitae de a construi o lume a bunăstării generale”. Nu are nimeni nimic împotriva omului alb. Și acum vine constatarea că political correctness prinde mai bine la oamenii tineri. Spune Mihăieș cu cinism: „Aș fi fost mai puțin terifiat dacă inițiatorii arfi fost cei în vârstă. Aș fi pus totul pe seama decrepitudinii.” O jignire adusă omului în vârstă. La o ședință a scriitorilor timișoreni tot el constată că filiala aceasta este una bătrână. Sunt prea mulți bătrâni. Este necesară o infuzie de tinerețe. „Tânărul Mihăieș” are și el 65 de ani, așa că ar putea să predea funcția de redactor-șef de la revista Orizont unui tânăr.
Mă gândeam în acel moment că întinerirea unei colectivități va apărea de la sine, prin dispariția pe cale naturală a celor ce poartă pe frunte pecetea incriminatoare de bătrân. ( Vorbitorul se și vede șeful acelor tineri nou-veniți, ascultându-l cu venerație…).
Un demnitar occidental spusese că gradul de civilizație a unei țări se poate citi după felul în care sunt prețuiți și ajutați cei în vârstă. Și apropos de acest subiect, îmi amintesc cum undeva, prin relieful agitat al solului din Silicon Valley, fiul meu șofa un SUV încărcat cu familia lui și a fost oprit la intrarea într-un canion plin de turiști. Paznicul l-a întrebat dacă are la bord copii sau seniori. Adică, traducând asta în românește, seniorii eram noi, părinții. Și mai era juniorul, nepoțelul nostru. Am avut o umbră de îngrijorare, oare să nu se permită intrarea în canion a celor vârstnici? A venit răspunsul: nu se plătește biletul în acest caz! Și au fost multe ocazii în care prezența seniorilor îi scutea pe aparținători de plată. Iată că, mai ales s-a găsit un cuvânt care îi definește mult mai confortabil pe vârstnici, acela de seniori, care n-are nimic comun cu senili(ori). Seniorii sunt sportivii care au depășit o anumită vârstă, sunt nobilii din evul mediu. Înnobilarea cuvântului bătrân este o creație a Vestului acestei lumi.
Revenind la vorbitorul nostru care plângea pe umerii tinerilor, trebuie spus că acum treizeci de ani, în plină revoluție timișoreană, făcea parte din detașamentul celor care s-au autoîntitulat „tineri scriitori și ziariști”. Ei au considerat că munca redactării unei reviste era, în acel moment istoric, mult mai dificilă, așa că era nevoie de o infuzie de tinerețe și se renunța la fosta echipă redacțională, formată din bâtrâni, având media de vârstă de 40 de ani. Intrând în șomaj, aceștia formau un detașament de tineri…șomeri, desigur, în plină forță creatoare. Iar această creativitate le-a rămas și azi, când își închid computerul și, punând mâna pe baston, se îndreaptă spre sala de cenaclu.
Din articolul domnului Mihăieș răzbat cuvinte probabil rurale, din zona în care a venit pe lume, „izmeneli” și „sclifosiți”, „nerușinările unor ideologi hrăniți cu Marx și Stalin”, „demența corectitudinii”, „criminalizarea minților independente”. Izmenelile sfârșitului Lumii terestre cu acest fel de politică. Proverbiala lipsă de bun simț a comentatorilor din preajma noastră atestă un început promițător de revoltă a extremei drepte împotriva tentativelor de relaxare a ambianței sociale tensionată a acestor vremuri.
ERWIN LUCIAN BURERIU
