Popasuri europene

0
21

(Pseudo-jurnal de călătorie, de Nicolae Dumitrescu)

Ioan POPESCU

Ferice de părinții ai căror copii nu-i uită la bătrânețe! De ce am început succinta prezentare a cărții lui Nicolae Dumitrescu cu această reflecție, o să aflați din rândurile de mai jos.

Pe autorul cărții „Popasuri europene”, lansate recent la clubul CARP Ploiești, îl cunosc de peste 40 de ani, atunci când era director al rețelei cinematografice din Prahova și, începând din anul 1993, când devenise membru al Uniunii Cineaștilor din România, secția Critică de Film, iar din anul 2004 membru activ al Societății culturale Ploiești-Mileniul III.

Absolvent al Facultății de Filologie a Universității București, Nic – cum îi spun prietenii – a activat, de când îl știu – în domeniul artei și culturii. Ca vechi eseist și reputat critic literar, a colaborat la zeci de reviste din țară. Este, de asemenea, autor a numeroase cărți, în special studii, sinteze, monografii, antologii, enciclopedii, dicționare – unele dintre ele realizate în colaborare cu specialiștii din domeniul respectiv. În anul 2012, avea să-l prezinte, într-o reușită carte monografică, pe cunoscutul gazetar și poet Corneliu Șerban, volum sugestiv intitulat „Un destin asumat”.

După ieșirea la pensie, Nic Dumitrescu (n. 3 ian.1944, Târgoviște) avea să fie ancorat și în Publicistică: „Ploieștiul cultural de azi” (2009) și „Ploiești – reflectări culturale” (2010). În ultimii 4-5 ani a revenit – cum s-ar spune – la sânul familiei, alături de soție și fiica lor, domiciliată în București. “ Toți trei am format o echipă, peregrinând prin Europa în mai multe rânduri. Familiei îi datorez această unică șansă și, în mod special, fiicei noastre Alina. Grație ei, am fost în ultimii ani în Israel și în mai multe țări din Europa occidentală, umblând hai-hui prin principalele capitale și orașe de pe acolo… Le-am văzut cu ochii de foarte aproape, le-am pipăit cu mintea, dar le-am șimțit și înțeles cu sufletul. Le-am perceput cu dorința să rețin mesajele cele mai semnificative și să le transmit cititorilor interesați, într-o primă carte de călătorii, apărută în 2013, cu titlul „Destinații esențiale”. Mărturisesc că domeniul însemnărilor de călătorie, pe care nu-l cunoscusem încă, m-a captivat, fiind o experiență cu adevărat molipsitoare. Așa se face că, tot datorită Alinei, acum doi ani, familia noastră s-a aventurat într-o nouă călătorie. Pe agendă s-au aflat șapte campanii scurte, incluzând țări precum Anglia, Franța, Olanda, Belgia, Spania, Italia și Bulgaria, experiență care m-a adus, din nou, în fața colii de scris…”, mărturisește Nic, cu prilejul lansării noii sale cărți, “Popasuri europene”, tipărită în condiții grafice excelente, la Editura Karta-Graphic Ploiești.

În cele peste 300 de pagini ale cărții, majoritatea acestora fiind illustrate cu fotografii color – amintiri de neuitat pentru cei trei trubaduri – autorul își transcrie trăirile și emoțiile încercate în fața atâtor frumuseți. A fost un tur de forță provocator, o experiență unică, de care vreau să-mi amintesc toată viața. Diferențele de cultură și artă, întâlnite la tot pasul, n-au avut efecte contra-productive. Ba, dimpotrivă, mi s-a părut că astfel s-au putut configura mai bine spiritualitatea și unitatea oamenilor care trăiesc în armonie pe aceste meleaguri. Acolo, lumea este mai conștientă de potențialul ei și caută să-l evidențieze în cât mai multe sensuri și modalități. Lumea lor, ca și lumea noastră, un univers uman în mișcare, o lume care merită a fi descoperită, fie doar și pentru faptul că lumea de “dincolo”pare mai bună și mai fericită – elemente esențiale pentru dezvoltarea omenirii, a societății în care se trăiește. Cartea a plină de lucruri și amintiri frumoase trăite de noi, pentru că nu am dorit să consemnez și lucrurile mai puțin frumoase întâlnite acolo, opridu-ne doar la lucrurile de esență…

În ceea ce ne privește, cred că în aceste peregrinări – făcute cu avionul, autocarul și, mai ales, la pas – am consolidat ideea de familie unită și de respect reciproc. Fiecare merităm, în fond, puțină atenție și puțină considerație. Redescoperindu-ne, înțelegem mai adecvat de ce cunoașterea este sursa înțelepciunii noastre, cheia de boltă a omenirii. Important în viață este să fii fericit. În timpul acestor călătorii și după mai multe zile am fost, într-adevăr, în situația de a privi fericirea în față. Ceea ce mi se pare esențial…”, a mai spus autorul în cuvântul său de prezentare a cărții.

Evenimentul a fost organizat și găzduit, cum menționam la începutul relatării, de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Ploiești, alături de Cercul de Artă și Tradiție Ploiești, condus de ing, Ion Ioniță, cel care avut ideea originală de a expune, pe discuri, o parte dintre fotografiile realizate de familia Dumitrescu, imagini prezente și în carte. Cei care au fost prezenți au avut ocazia să admire și expoziția de pictură “Amintiri din Ploieștiul interbelic”, de Adrian Zagorodnei.

Despre carte și autorul ei, Nicolae Dumitrescu, au mai vorbit: Ștefan Pascu – președintele CARP Ploiești, care a adresat un cuvânt de salut din partea instituției pe care o conduce, prof.dr. Al I.Bădulescu, prof.dr. Violeta Mihai și moderatorul Nelu Stan.

De remarcat și numărul mare de pensionari, cu adevărat iubitori de cultură, care, în ciuda caniculei, au ținut să onoreze evenimentul literar.

 

 

 

Articolul precedentO IE URIAȘĂ, CROITĂ DE COPII, VA FI ÎNALȚATĂ SPRE CER LA SIBIU
Articolul următorFalimentul statului de drept din România
Ioan Popescu
Dacă sunteți autorul acestui articol, avem nevoie de ajutorul dvs. Muncim din greu pentru a crea un sit de înaltă calitate și pentru a vă afișa articolul în cel mai bun mod posibil. Va rugam sa trimiteți 1.o imagine de profil de înaltă calitate 2. o scurtă descriere a dvs. (1-2 paragrafe). 3. o adresa functionala de email 4. toate platformele media unde puteti fi gasit ( youtube, facebook, vimeo, instagram, blog, website, twitter, linkedin, etc.) Imaginile alb-negru sunt de preferat. Vă rugăm să nu folosiți alte filtre. Vă rugăm să trimiteți informatiile la lucianoprea@gandaculdecolorado.com