Într-o zi geroasă de iarnă, mai mulţi porci spinoşi s-au hotărât să se adune la un loc pentru a se proteja de frigul năprasnic, încălzindu-se unul pe altul. De îndată ce s-au strâns la un loc însă, s-au înţepat reciproc cu spinii pe care fiecare îi avea din abundenţă. Imediat s-au împrăştiat care încotro. După o vreme însă, frigul i-a îmboldit să se adune din nou în grup uitând de efectele dureroase ale spinilor. Nu pentru mult timp însă, căci spinii i-au împrăştiat repede. A treia oară însă mult mai prudenţi s-au apropiat unul de altul până când au descoperit distanţa convenabilă, unde se puteau proteja de frig fără a se rănii reciproc.
De multe ori, noi românii din diasporă (când spun diasporă mă refer deopotrivă la America sau aiurea) ne comportăm mult mai rău decât porcii spinoşi din poveste. În multe privinţe circumstanţele romănilor din lumea largă, ce formează aşa numitele comunităţi româneşti din diasporă, sunt similare cu cele din ilustrarea anterioară. Frigul de afară se traduce prin starea de înstrăinare pe care o poate resimţii acut un emigrant. Cultura, mediul social, obiceiurile, limba, toate acestea fiind diferite, pot contribuii la o stare de frig interior figurativ care instinctual sau voit cheamă la apropiere. Indiferent ce anume ar declara anumiţi indivizi, adaptarea la o nouă ţară, şi deci la un nou mediu de habitare, nu se petrece peste noapte. Există anumite etape, bine studiate de sociologi şi psihologi, etape prin care fiecare emigrant trece până la asimilare, şi care în funcţie de individ pot ajunge până la 5 ani în cazurile cele mai fericite. Aşadar, deşi nu se cunosc, românii se vor aduna împreună, fie să vadă un meci de fotbal, fie să bea o bere, fie să se închine la o anumită biserică.
Toate bune până acum veţi spune, şi pe bună dreptate. Însă vezi stimate cititor, ţepii, ţepii sunt cei care ne omoară. Aproape fără excepţie, întâlnirile dintre iubiţii noştri compatrioţi se lasă cu înţepături. Fiecare avem o anumită imagine despre sine, sau reprezentare exterioară, şi cu puţine excepţii, fiecare se crede cumva diferit. Să dezvoltăm: bucureştenii se cred mai descurcăreţi, ardelenii se cred mai educaţi, bănăţenii se cred mai toleranţi..etc; ortodocşii se cred mai drepţi, baptiştii se cred mai liberali, penticostalii se cred mai sfinţi…etc. ªi ca şi cum nu ar fi de ajuns ţepii pe teme de apartenenţă regională sau religioasă, ţepul cel mai insidios şi omniprezent este banul. Înfumurarea şi Invidia sunt două dintre efectele cele mai devastatoare. Înţepându-se reciproc pe toate aceste teme, care în treacăt fie spus nu sunt neapărat specific romăneşti ci mai degrabă universale, apropierea se tranformă în îndepărtare şi de multe ori izolare. În cei 5 ani de America, am întâlnit români care pur şi simplu nu doresc să mai aibă de a face cu alţi români în majoritatea cazurilor datorită experienţelor negative din trecut.
Regretabil? Indiscutabil. Aşadar, cum se poate găsi distanţa convenabilă?
Distanţa convenabilă, iată un concept demn de toată discuţia. Care era distanţa convenabilă în ţară? În mediul rural, aproape inexistentă. Fiecare ştia, sau se străduia să ştie din lipsă de preocupări, cât mai mult şi picant despre vecini, prieteni, rudenii. La oraş, lucrurile au progresat într-o direcţie corectă în special după 1990, când lumea a devenit preocupată cu chestiuni mai importante decât să zicem, starea financiară sau viaţa amoroasă a vecinului de palier. O dată cu diferitele oportunităţi de afaceri, bombardamentul informaţional sau lupta pentru supravieţuire într-o societate aflată în tranziţie permanentă, interesul pentru chestiuni mărunte sau personale, a început să se diminueze. Anumite tendinţe tribale sau specific comunitare au dispărut treptat. Desigur aceasta realitate nu se reflectă în proporţie de sută la sută, însă putem spune că mentalitatea socială s-a schimbat considerabil în ultimii 15 ani.
Ce putem spune insă despre evidenta tendinţă spre individualism şi izolaţionism ce caracterizează societatea vestică, în speţa cea americană? Efectele negative sunt indiscutabile: 60 la sută rata de divorţ, familii destrămate, copii ne-crescuţi, ne-educaţi şi în final ne-educabili, obezitate, o acută lipsă de sănătate în mijlocul populaţiei, efecte negative pe plan psihologic şi spiritual…, toate acestea sunt realităţi pe care le poţi citi statistic în fiecare zi în presa naţională. Desigur, şi aici ca şi în România, situaţia diferă de la o zonă la alta, însă în general o societate capitalistă prosperă va produce o tendinţă spre individualism în rândul membrilor ei. Partea bună sunt manierele sociale, reflectate în dictonul “mind your own business”, şi în ne-amestecul în treburile vecinilor, prietenilor sau chiar a rudeniilor. Partea proastă este indiferenţa.
În concluzie, pe când apropierea prea mare la romani poate produce tot felul de înţepături, îndepărtarea la americani produce indiferenţă. Ce e de făcut atunci? Revenind la porcii noştri spinoşi, se pare că după câteva încercări au găsit soluţia ideală care să-i pună la adapost de frigul de afară şi de proprii ţepi: distanţa convenabilă.
Adoptând părţile bune din cele două culturi, noi românii din diasporă şi de ce nu prin extensie cei de acasă, vom putea crea o nouă cultură socială: distanţa convenabilă. Primul pas: ne scoatem pielea la cabinetul de cosmetică şi ne tragem o manichiură pe cinste la proprii ţepi. De preferabil cât timp mai e vară.
