Irina Negulescu a părăsit ţinutul mioritic cu doar câteva luni înainte de căderea lui Ceauşescu, în anul 1989. Dupa o “haltă” de un an de zile în New York, şi-a făcut bagajele şi a plecat spre ţinuturi…mai calde, aterizând tocmai pe coasta de vest a Americii, mai precis în San Diego, o locaţie paradisiacă cu o peisagistică superbă care, pentru pictori, reprezintă un adevarat “artist delight”.
Născută pe buza Mării Negre, la Constanţa, pictorul Irina Negulescu, “a dat” Marea Neagră pe Oceanul Pacific. Dragostea pentru apă a făcut-o să aterizeze pe ţărmul Oceanului Pacific, unde locuieşte şi în prezent. Astfel, Marea Neagră a fost “upgradată” şi ridicată la rangul de Ocean.
Irina Negulescu este un artist plastic şi un muralist talentat, un full artist, cum spun americanii, şi, ca o curiozitate (sau nu), multe dintre creaţiile sale au ca temă de fundal – apa.
Probabil acest element este tatuat în ADN-ul ei – de vină fiind, poate, influenţa Mării Negre – deoarece în multe dintre picturile sale care au ca tematică femeia, apa este un element omniprezent pe fundal.
Am avut plăcerea să o cunosc pe Irina şi în doar câteva cuvinte pot să spun că este o femeie modestă şi frumoasă, cu un aer şi o ţinută adolescentină, “posesoare” a unui spirit independent, de învingător.
Personalitatea ei optimistă, veselă şi vibrantă aduce bună dispoziţie celor din jur, fiind purtătoarea unui zâmbet fermecător, fără de care nu iese din casă, şi care, la intervale neregulate, se transformă într-un râs contagios care “infectează” şi farmecă audienţa.
Caracterul său frumos şi sincer dublat de un talent artistic deosebit fac din Irina un combo de succes.
Pasiunea pentru desen şi pictură a început din fragedă copilărie, de la vârsta de cinci ani – mărturie stau mobila şi pereţii din apartamentul familiei sale care erau pe post de “şevalet” în momentele când inspiraţia şi creativitatea Irinei încerca să se materializeze, exprimându-se şi în plan fizic.
Talentul său a fost şlefuit timp de 3 ani la Şcoala Populară de Artă din Constanţa , iar apoi a fost aprofundat în USA, unde şi-a continuat studiile. Irina a sosit în USA în anul 1989, după care a urmat între anii 1992 – 1995, San Diego Messa College unde a absolvit şi obţinut o diplomă în Fine Arts and Design.
Însă, nu s-a oprit aici, şi a continuat între anii 1996 – 1999 cursurile Universităţii din San Diego.
Iată şi câteva dintre premiile, nu puţine, care i-au răsplătit talentul artistic, care legitimează statutul Irinei Negulescu de autentic artist profesionist:
1993 – Marele premiu: “Got to have Art” show, Emerald Shapery.
1993 – Premiul special: The Fashion Symposium and in Illustration, Los Angeles, CA.
1994, 1995, 1996 -Locul intai: Clairemont Annual Juried Show..
1993, 1994, 1995 – Locul intai: The student Art Walk Show
1995 – Locul intai: The San Diego Symphony Tower California Student Art Competition.
Apariţiile tv, radio şi radio-internet întregesc imaginea pictorului de succes care îşi trăieşte visul american, un vis pe care îl trăieste cu ochii deschişi într-o zonă de paradis a Americii – oraşul San Diego.
În continuare, vă prezint povestea Irinei, o poveste de succes a unui român care a reuşit în “Ţara Făgăduinţei”.
„Am crescut în Constanţa – unde ” cădea” marea peste mine…”
Spune-mi te rog, cum ai plecat, când ai ajuns şi care a fost primul tău popas in State?
În anul 1987, soţul meu, care era inginer pe vapor, a decis să rămână în Spania şi să nu se mai întoarcă în Romania. De acolo, el a plecat în USA şi s-a stabilit în New York.
Eu eram însărcinată când el a decis să rămână în State şi după doi ani şi ceva de luptă cu birocraţia comunistă din Romania am reuşit să primesc viza de State şi să emigrez împreună cu fiul meu, care atunci avea numai un an şi opt luni. Înainte de a pleca însă, comuniştii m-au obligat să renunţ la casă, şi numai după aceea mi-au dat paşaportul de America. Se întâmpla în anul 1989, cu doar câteva luni înainte de căderea lui Ceauşescu.Ca o paranteză, aş dori să spun că fiul meu are acum 23 de ani şi sunt tare mândră de el. Iubeşte mult America şi este foarte patriot. Îşi iubeşte ţara de adopţie şi de aceea a decis să se înroleze în US NAVY – (Marina Militară – n.a). Acum este în Seattle unde este staţionat la unitatea sa navală.
Aşadar, ai intrat în America prin New York. Cum ţi s-au părut oraşul şi oamenii ?Ai suferit un şoc cultural?
Sincer, la început a fost greu, eram şi cu un copil mic după mine. Imediat mi-am găsit un job într-un office; lucram ” data entry“( evidenţa pe computer, n.a). Făceam naveta zilnic, 60 km dus, 60 de km întors. A fost un şoc totuşi, impactul cu America.
Îmi amintesc faptul că eu tot întrebam dacă aşa este toată America. Oamenii erau repeziţi, totul era “fast pace”(în ritm rapid – n.a) şi nimeni nu avea timp de tine. Eu tot întrebam:”Aşa este America? Care este cel mai frumos loc în America?”. Şi răspunsul pe care îl primeam era:” Nu este aşa peste tot. Cel mai bine este să ajungi în California. Acolo e o “altă Americă”. În San Diego este foarte frumos, dacă reuşeşti să ajungi acolo.. Aşa că după un an de New York, ne-am facut bocceluţa şi am plecat într-o “alta Americă”.(râde).
Cum ţi s-a părut San Diego, oraş aflat la 2 ore de condus de Los Angeles şi la o oră de condus către graniţa cu Mexic? Dar lumea, în comparaţie cu cei din New York?
Oamenii sunt mai “ laid back”( relaxaţi – n.a) în comparaţie cu cei din New York, care sunt mai agitaţi, mai tot timpul sunt pe pe fugă şi foarte focusaţi pe carieră. Oamenii din San Diego sunt mai prietenoşi, socializează mai mult decât cei din New York.
Încă din avion , când survolam oraşul înainte de aterizare, am avut aşa un feeling şi mi-am zis în gând: “Eu aici voi rămâne”. Şi, iată, că şi acum, mai bine de 20 de ani de când am ajuns în San Diego, sunt tot aici.
M-am adaptat foarte repede şi foarte bine. Am început imediat să pictez şi să am expoziţii în galeriile din San Diego, iar mai târziu să organizez evenimente unde lumea venea să îmi vadă şi să îmi cumpere tablourile. Clima din San Diego este foarte primitoare cu veri nu foarte calde şi cu ierni foarte blânde. Aveam o mare satisfactie când veneau şi români, care văzând numele meu, Negulescu, mă întreabau dacă sunt româncă. Aşa mi-am facut şi mulţi prieteni români cu care mă mai întâlnesc la diferite evenimente culturale, concerte sau expoziţii de pictură.
“Nu mi-a scăpat niciun perete din spatele şifonierelor sau de sub paturi“
De unde ai moştenit pasiunea pentru pictură şi la ce vârstă s-a manifestat prima dată?
De la mama mea. A fost un autodidact în ale picturei şi a fost un pictor profesionist care făcea bani din această artă. Eu o urmăream cum desena picturi murale pe pereţi, cum făcea proiecte şcolare sau cum picta pereţii unor locuinţe private. Ea însăşi nu mi-a pus pensula în mână, ci eu, pur şi simplu, singură am învăţat – pentru că îmi plăcea foarte mult. Eram copil, aveam 4 sau 5 ani şi deseneam pe coperţile fiecărui caiet sau carte, ori pe pereţii apartamentului când mă strecuram după şifoniere – unde încăpeam cu uşurintă, pentru că eram foarte slabă – şi coloram pereţii (râde). Nu mi-a scăpat niciun perete din spatele şifonierelor sau de sub paturi. Încercam să fiu discretă şi să nu le vadă mama. Desenam flori, prinţi, prinţese, sirene, peşti sau castele.
Mi-am dat seama că sunt talentată în şcoala primară când primeam note foarte bune şi colegii se rugau de mine să le fac şi desenele lor ca să ia şi ei o nota bună.(râde)
Care este tematica picturii tale? Ce anume pictezi şi de ce pictezi?
Fac pictură murală, lucrez pe comenzi. Pot picta direct pe perete, dar şi pe pânza care se lipeşte pe perete. În tablourile pe care le pictez abundă, ca tematică, apa şi oceanul. Ador oceanul şi în multe dintre tablourile mele apa apare ca fundal. Pictez atât copii jucându-se pe malul oceanului, cât şi femei înotand sub apă.
Pictez pentru că iubesc culorile şi reflecţiile acestora; probabil faptul că am crescut în Constanţa – unde ” cădea” marea peste mine – a contribuit la dragostea mea faţă de mare, faţă de apă în general. Sunt fericită lângă apă, parcă aş fi un peşte (râde). Îmi place mult să înot şi să fac scufundări şi îmi place să fac poze subacvatice pe care le folosesc în picturile mele. Culorile extraordinare care se găsesc pe sub apă mă inspiră, sunt unice şi am facut o pasiune în a picta femei subacvatice, folosind ca modele pe sora mea, prietenii mei şi chiar pe mine însămi.
” Îmi este un dor nebun de prăjiturile româneşti”
Care sunt preţurile unui tablou, în general? La cât poate să ajungă investiţia pentru cel mai scump tablou?
Depinde de mărime. De regulă, un tablou de 60/60 cm, în jurul a 1000 de dolari.
Cel mai scump a fost un tablou de 210/210 cm, care a costat 10.000 de dolari. Însă muralele sunt mult mai mari, şi pot ajunge şi la cinci metri pe trei metri. Acestea pot costa mult mai mult.
Cum ai fost primită de americani? Ai fost bine primită în şcoală de către colegi şi de către profesori?
Totul a fost minunat de la bun început, eu eram foarte entuziasmată când am ajuns în New York.
Profesorii şi elevii m-au tratat cu respect şi m-am acomodat foarte bine în şcoală. Bineînţeles, la început a fost mai dificil, deoarece nu stăpâneam limba engleză aşa de bine. Eu credeam că nivelul meu era unul bun până când a trebuit să am o conversaţie telefonică şi realitatea mi-a dovedit că, încă, mai aveam mult de învăţat. Însă, nu mi-a trebuit prea mult şi m-am adaptat relativ repede cu şocul cultural şi cu limba engleză.
Oamenii din jurul meu au fost foarte ospitalieri şi generoşi.
Totuşi, este o diferenţă între viaţa şi oamenii din New York în comparaţie cu viaţa şi lumea din San Diego. În timp ce în New York totul se derulează în viteză şi oamenii parcă nu au răbdare şi timp să îşi facă prieteni, fiind foarte focusaţi pe job şi pe cariere, în San Diego lumea este “laid back”( relaxată – n.a) şi au mai mult timp să stea cu prietenii şi să socializeze.
În San Diego şocul cultural a fost minim. M-am simţit, de la bun început, ca acasă la Constanţa, pentru că este un oraş portuar aflat pe ţărmul Oceanului Pacific. Însă, motivul determinant care m-a făcut să decid să ajung şi să rămân în San Diego a fost vremea superbă. Aici iarna temperaturile nu coboară sub 15 grade celsius. Sunt de mai bine de 20 de ani aici şi iubesc aceste locuri ca la început.
“Cum vând un tablou, îmi iau bilet de avion şi plec undeva”
Ce iţi place şi ce nu îţi place în America?
În America îmi place cam tot. Sunt o mulţime de locuri frumoase de vizitat, numai să ai timp să le viziteazi pe toate. Mie îmi plac oamenii; lumea este respectuoasă şi foarte politicoasă, în general. Femeile sunt tratate cu respect. Mă simt în siguranţă aici unde locuiesc.
De asemenea, îmi place că aici este într-adevăr ” the land of oportunity” ( ţara tuturor posibilităţilor – n.a); dacă ai talent, eşti bun în ceea ce ştii să faci şi depui efortul necesar, atunci poţi să reuşeşti să duci o viaţă decentă, fără griji.
Aşa cum am mai spus, în San Diego ador clima. În New York nu îmi plăcea pentru că era mult mai frig.
Ce nu îmi place? Nu îmi place traficul.
Şi încă ceva; nu îmi plac dulciurile şi deserturile de aici pentru că sunt fără gust. Îmi este un dor nebun de prăjiturile româneşti. Îmi lipsesc plăcintele şi cozonacii româneşti (râde).
Ce faci în timpul liber? Unde îţi petreci concediile? Care este oraşul tău preferat în USA?
Îmi place mult să dansez şi să acult muzică. De fapt eu dansez şi când pictez (râde). Sunt un “socialite”, merg la evenimente culturale, la concerte.
De asemenea, îmi place să călătoresc şi să vizitez locuri noi. Cum vând un tablou, îmi iau bilet de avion şi plec undeva. Nu ştiu să strâng bani (râde). Ultimile concedii le-am petrecut în Franţa. Ultima oară am stat acolo o lună de zile şi de acolo am plecat să văd Italia.
Recent am fost în Costa Rica, după ce am vândut un tablou, mi-am cumpărat bilet de avion şi am plecat acolo.
Anul trecut am vizitat Puerto Rico. Peste o lună plec în New York, de unde plec pentru câteva săptămâni în Romania. De acolo voi pleca pentru 10 zile în Grecia. Aici, în State, cel mai mult mi-a placut San Francisco, un oraş cosmopolitan, foarte liberal cu o climă puţin mai rece, dar un oraş fascinant.
“Nu cred că m-aş mai putea adapta în România după 22 de ani de America”
Cât de des vizitezi România? Te-ai mai intoarce?
Cam odată la 5 ani. Ultima oară am fost acum 5 ani şi, după cum ţi-am spus, plec din nou în România luna viitoare. Acolo îl mai am pe tatăl meu, la Constanţa. Doar el mai este acolo din rudele mele apropriate. Cele două surori ale mele sunt deja în State.
Nu cred că m-aş mai putea adapta în România după 22 de ani de America. M-am adaptat foarte bine aici. Dacă ar fi să mă mut din San Diego, m-aş muta undeva unde arta merge mai bine,ca de exemplu, în Miami – Florida sau în San Francisco.
Mi-ar plăcea foarte mult să mă mut în Laguna Beach, în zona Los Angeles unde arta este foarte apreciată şi foarte multă lume vine să vândă arta.
Ce sfaturi oferi celor care acum se gândesc să emigreze în USA? Unde te pot găsi cei care sunt interesaţi de picturile şi expoziţiile tale?
Nu ştiu dacă sunt în măsură să dau sfaturi. Şi după cum am spus America este mare, nu este peste tot la fel. Dar, dacă ar fi să dau un sfat, le-aş spune celor care vor să vină în State, mai întâi, să vină şi să viziteze sau să stea o perioadă în care să îşi facă măcar o idee şi să vadă dacă le plac locurile, oamenii şi stilul de viaţă. Dacă da, atunci trebuie să fie buni la ceea ce ştiu să facă. Competiţia este acerbă, dar cu pasiune, dăruire şi multă muncă, vor reuşi. Şi să nu facă compromisuri.
Trebuie să fie perseverenţi şi să înveţe din eşecuri. Nu toate uşile se deschid uşor. Multe uşi se vor închide, dar trebuie să nu cedeze. Trebuie să continue, să insiste, să se bată şi să nu renunţe niciodată, sau, cum zic americanii: Never, but never give up! Cam asta ar fi în opinia mea un sfat prietenesc pentru cei care vor să facă pasul peste ocean în cautarea ELDoradului american. Referitor la întrebarea unde se pot găsi picturile mele, le pot spune iubitorilor de pictură că mă pot găsi pe situl meu: http://www.negulescu.com/. Aici ei pot vedea creaţiile mele şi pot afla informaţii despre evenimentele şi galeriile unde expun.
