ENCICLOPEDIA BANATULUI – LITERATURA
(Dacă ești plecat din țară, fie și temporar, colegii de breaslă se fac că te-au uitat cu desăvârșire, de parcă nici nu ai fi locuit în România. Îi apucă așa, un complex pe care nu vreau să-l comentez. Prin 2009, la prima mea descindere la San Francisco, doar prof.dr. /poetul Crișu Dascălu mi-a trimis un mail. Să-i trimit urgent biobibliografia proprie pentru un proiect pe care-l avea în minte. Bine, i-am răspuns, dar e posibil să rămân…Nu contează, îmi răspunde, ești scriitor bănățean, chiar dacă…nu apare „cioclopedia”.)
În 2016 a apărut, ca prin minune, costisitoarea operă, prima enciclopedie – secțiunea literatură – a acestei țări, demonstrând că Banatul este fruncea. Este un prim pas către realizarea MARII ENCICLOPEDII ROMÂNE, care nu va fi o simplă sursă de informații, ci oglida spiritualității române. Prima cărămidă. Cu așa un teritoriu mare, cât are țara de la 1918 e mai greu cu o lucrare atotcuprinzătoare.
Crișu Dascălu de la filiala din Timișoara a ACADEMIEI ROMÂNE: „ În anul 2009 am lansat proiectul unei „Enciclopedii a Banatului”, pe care am gândit-o însă de la început ca parte a celei pan-româneşti, fiind conştient că „Marea enciclopedie română” nu este posibilă decât prin însumarea unor lucrări parţiale, care să o pregătească. Am ales să realizăm o „enciclopedie” şi nu un „dicţionar” deoarece enciclopedia îşi asumă rolul de a informa, în vreme ce dicţionarul explică și comentează. Aşadar, enciclopedia are o prioritară funcţie informativă, iar pentru ca aceasta să devină efectivă, ei trebuie să i se alăture alte două: una corectivă, de descoperire şi de înlăturare a unor erori prezente în lucrări anterioare, pentru a se evita perpetuarea lor, şi una de actualizare a informaţiilor, prin luarea în considerare a unor surse mai recente sau descoperite pe parcursul redactării articolelor.
Un alt rol al „Enciclopediei Banatului” este acela de a îmbunătăţi percepţia globală a acestei provincii, despre care încă se mai ştie prea puţin şi despre care sunt în circulaţie teorii şi opinii greu, dacă nu imposibil de acceptat. Populaţia românească, dintotdeauna majoritară aici, a avut mereu priviliegiul de a fi participantă la o societate multietnică, în care culturile şi civilizaţiile au interferat salutar, dar în care politicul a jucat adeseori un rol nefast. Aceasta face să existe un specific neîndoielnic al Banatului, pe care lucrarea are datoria să îl releve.”
CRIȘU DASCĂLU A UNIFICAT BANATUL, în granițele sale naturale, așa cum a fost el conceput prin proclamarea Republicii Banathia în 1918 și cum a fost dorit la adunarea de la Alba Iulia.
„Enciclopedia are ca dimensiune temporală două epoci distincte: cea anterioară anului 1919, pentru care se ia în considerare întregul teritoriu al Banatului istoric, adică cel cuprins între Dunăre, Mureş şi Tisa, şi cea ulterioară acestui an, pentru care cercetarea are în vedere Banatul de Nord sau Românesc (excepţie făcând, totuşi, realităţile care îi privesc pe românii din Banatul de Sud sau Sârbesc).
Pornindu-se de la constatarea că informaţiile ce urmau să fie prelucrate şi incluse în articole sunt inegal repartizate pe diversele domenii luate în considerare – arta, biserica, cultura tradiţională, economia, geografia, istoria, literatura, localităţile, presa, ştiinţa şi învăţământul etc.), ritmul de redactare a volumelor care urmau să trateze un singur domeniu ori domenii învecinate avea să fie, inevitabil, diferit. Astfel s-a luat decizia ca, într-o primă etapă, lucrarea să fie redactată pe volume ce vor fi publicate în ordinea terminării lor, urmând ca în etapa a doua să fie publicată în întregime, prin însumarea articolelor din volumele anterioare. În principiu, articolele tratează subiecte despre personalităţi, instituţii, evenimente, locuri şi localităţi, comitetele de coordonare a volumelor având libertatea de a adăuga alte componente ale acestora, precum şi liberatea de a structura articolele.” Așadar, literaturii bănățene îi vor urma și alte volume privind alte domenii de activitate.
Enciclopedia apare sub autoritatea ştiinţifică a Institului de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române, Filiala Timişoara, şi cu sprijinul Societăţii Enciclopedice a Banatului, prin care s-au asigurat sursele de finanţare. Pe lângă cercetătorii de la institut, care sunt puţini şi specializările lor nu acoperă decât în mică măsură domeniile luate în considerare, s-a apelat la un număr considerabil de colaboratori „externi” care de cele mai multe ori s-au implicat fără altă recompensă decât una moral-sentimentală, fără ajutorul cărora lucrarea nu ar fi putut fi dusă la bun sfârşit.
Se cuvine făcută o menţiune, şi anume, faptul că până acum nu a existat un climat propice nici în Timişoara şi nici în filiale în ceea ce priveşte preocuparea pentru partea umanistă, prioritate având preocupările tehnice, ştiinţifice, cu rezultate de necontestat. Lucrurile s-au schimbat, în sensul că în filiale există tot mai mult grija pentru activitatea ştiinţifică, iar Academia intră tot mai mult în dialog cu oamenii interesaţi de evidenţierea aspectelor umaniste.
La acest proiect au lucrat mulți oameni în vârstă, care au două mari calități; știu ce urmează să scrie și au încă entuziasmul necesar pentru a porni un asemenea proiect de anvergură. Din păcate, tineretul e prea puţin interesat de astfel de întreprinderi de natură culturală.”
CRIȘU DASCĂLU: „Doresc să menţionez excelenta colaborare pe care o avem cu Institutul Cultural al Românilor din Voivodina, cu sediul în Zrenjanin, condus de Costa Roşu, care a și fost ales membru de onoare al Academiei Române.
Am lansat acest prim volum anticipând puţin aniversarea de 150 de ani a Academiei Române şi a 65 de ani de la înfiinţarea Filialei Timişoara. Speranța noastră este ca întregul proiect să fie finalizat în cel mult patru-cinci ani.” Să te țină dumnezeu, Crișule, Cimișule, că orele-s cam înaintate…
LA FILIALA UNIUNII SCRIITORILOR DIN TIMIȘOARA, cu tot numărul mare de autori timișoreni prezenți în volum, la sediul nostru nu a fost lansat volumul. GOOGLE dă „missing” oricăror căutări. Ce, n-a fost destulă lansarea de la sediul Academiei? Mai ales că în oraș există două capete ale aceluiași balaur literar. Olimpia Berca, Cornel Ungureanu, Biblioteca județeană prin Paul Eugen Banciu și Dorina Zărie și-au lansat propriile DICȚIONARE ale literaturii, utilizându-și propriile criterii. Primii doi autori au făcut o selecție, convenabilă Societății Timișoara și minunatelor exigențe care i-au lovit după glorioasa revoluție din oct…decembrie, sub flamura unor Claudiu Iordache, Mircea Mihăieș, Vasile Popovici și de ce nu, Marian Munteanu. Câinii latră, Academia trece.
PRIMIREA LA ARAD a Enciclopediei are și „dânsa” două capete. Iată-l pe cel oficial:
„… tratează riguros biobibliografic, după norme academice, peste 900 de personalităţi literare din arealul bănăţean, inclusiv cel sârbesc, sau din vecinătatea nordică a Banatului istoric, până în Crişana. Sunt incluse 75 de personalităţi din zona Aradului, din care nu lipsesc Ioan Slavici, Adam Mueller Guttenbrunn, Ştefan Augustin Doinaş, dar şi scriitori de astăzi precum Vasile Dan, Florin Bănescu, Gheorghe Schwartz sau Gheorghe Mocuţa (ultimul este şi coautor, scriind despre personalităţile literare arădene de azi). Poetul Vasile Dan, preşedintele Filialei Arad a U.S.R., care a participat la evenimentul de la Timişoara, aprecia că „apariţia «Enciclopediei Banatului» este un pas mare pe care Academia Română îl face în perspectiva publicării marii Enciclopedii a României, o lucrare care întârzie nedrept de mult”.
UN ZIAR DE ȘTIRI tot din ARAD, al cărui ton ne amintește că orașul de pe Mureș, cel mereu inundat, are tramvai pe un ecartament îngust. Dacă la Timișoara trenurile pot merge și pe linia de tramvai, aici nu se poate. Nu cred că acesta este singurul motiv de invidie arăzană față de orașul frățesc, dar mai dezvoltat, economic și cultural, dar care nu are un freeway către Szeged, ca urbea lui Falcă. Tonul miștocăresc amintește de cartierele mărginașe din București.
„Nu discutăm despre vreo fițuică scoasă la o imprimantă într-un birou obscur și destinată copierii la vreun examen… nici despre vreo tipăritură cu și despre de-alde Bobinuță! E ditamai „Enciclopedia Banatului”, editată de Academia Română – Filiala Timișoara – segmentul „Literatură”… un cărțoi de să-ți spargi capul cu el de „instrument util în cercetarea prezentului” ce e el, frate! Un institut întreg („de studii banatice” cu Caps Lock) a lucrat la chestia asta de să o folosești ca greutate când ai ceva moale de îndreptat sau ca să dai după nevastă-ta cu ea…(OBICEIURI CULTURALE ARĂDENE, n.n.) când și pentru că nu-ți înțelege valoarea.
TimișIoara?!…(O GREȘEALĂ DE TIPAR, REGRETABILĂ, DESIGUR, n.n.). Fain… cred că inamicii noștri publici de vecini (VASĂZICĂ SUNTEM INAMICII ARADULUI. POATE MAI DEGRABĂ CONCURENȚI. N.n.) nu sunt foarte mândri de acest puseu de oltenizare excesivă, ce poate atrage după sine porecle grave… greu surmontabile în timp! Ni, ce impresionant arată coperta.”
IATĂ ȘI NIȘTE COMENTARII DINSPRE ANONIMII DE PE NET: „…și are 280 de kile. Lăsăm la o parte greșelile… absolut firești într-un demers care, în afară de scriitorii cuprinși întrînsul, nu interesează pe nimeni (HALAL; INTERNETUL E LA ÎNDEMÂNA TUTUROR, n.n.)– cum ar fi că la articolul despre arădeanul Cornel Marandiuc se află poza unui cu totul alt scriitor (pe cine poate să intereseze cum arată Cornel Marandiuc?… că nici pe el nu-i sigur că-l interesează!)… dar, bă, frate, s-o dai moartă, încă din 1990 pe Herta Müller, singura scriitoare din ținuturile astea de care chiar a auzit lumea largă, când ea a luat Premiul Nobel pentru Literatură în 2009… chiar e „de porc”…(EXPRESIE ȘTIINȚIFICĂ, n.n.) nu de Academie! Agiutoriu! Doar am mai spus că (c)academicienii (BRAVOS, NAȚIUNE! N.n.)de azi (infractorii de ieri, corupții de mâine) sunt de-alde guțăsalamhamhamparampampam! Deci am râs dar e fff GRAV! Ori a vrut cineva să-și bată joc de Banat ori niște ”fete drăguțe” cu mare nevoie de bani au cules imensul grotesc în timp ce-și ofereau serviciile?! Pt astea,literatură, gogonele sau tanga sunt totuna.Că altfel nu se explică. Sau chiar avem Academia Goe et comp la 50 km de Arad(ul ”muncitoresc”) adicătelea la TimișIoara?! Asta cu ”timișIoara” e opera un mitic. „ Numai ei vorbesc așIa! Să mai zică violeții ceva de Arad, de goldiș sau vlaicu. Cel puțin aici doar se ia/dă mită iar di(m)plomele sunt corect comple(c)tate. Mi-s mândru că nu mi-s din filiala dvs de timișIoreni.(ȘI NOI SUNTEM MÂNDRI CĂ NU EȘTI, n.n.). App, pe Herta Muller a dat-o moartă din ură și invidie unu obscur rău într-ale scrisului. Două lucruri se impun pe Jan/016: dicționarul Ardelenesc-Român (care e f ok) și țiclopedia de perle ale filialei timișIoarei, segmentul Literatură.”
„Directorul acestui Institut de studii banatice nu este un individ pe nume Crisu Dascalu, conducator de doctorate de plagiatori ? (CU DOCTORATELE SE OCUPĂ UNIVERSITĂȚILE, NU ACADEMIA, n.n.) Cartoiul e arhiplin de greseli grosolane, le vom inventaria si le vom publica pe-aici pe la noi la Bucuresti. Si sa stiti ca noi, miticii, nu prea muiem vocalele, ci doar an agramatii de la institutele Academice.” (DA, APUCAȚI-VĂ, DRAGI BUCUREȘTENI SĂ NE NUMĂRAȚI GREȘELILE, DACĂ TOT N-AȚI FOST ÎN STARE SĂ EDITAȚI ȘI VOI O ENCICLOPEDIE A ROMÂNIEI…ȘI BA DA, MUIAȚI VOCALELE, PRONUNȚAȚI ȘI „CLUJI”, „JIOI”, ”ȘAPTISPREZECE/OPTISPREZECE” etc. Eu zic că nu e cazul ca bucureștenii să ne învețe românește.
LANSARE LA REȘIȚA. Gheorghe Jurma, autor la rândul său a unui dicționar cu scriitori din Caraș, din care au fost omiși aparținătorii unor minorități naționale, de parcă numele orașului n-ar fi fost inițial RESCHITZ, a fost de părere că enciclopedia ar fi putut cuprinde nu numai prezentarea unor personalităţi literare bănăţene, ci şi domenii şi elemente specifice literaturii şi spiritualităţii bănăţene, cum ar fi literatura în grai, gasconismul bănăţean,.. Pe de altă parte, scriitorul Nicolae Sârbu a fost de părere că lucrarea este mai mult un dicţionar de personalităţi literare, decât o enciclopedie, iar scriitorul Constantin Rupa a spus că este „o falsă enciclopedie, mai degrabă un dicţionar.
Ba, e enciclopedie, le-a răspuns Crişu Dascălu celor ce nu știu exact ce trebuie să cuprindă dicționarul și care e menirea enciclopediei. „Statutul acestei lucrări este enciclopedic, aici nu pot să fiu de acord, pentru că am făcut şi în prefaţă o distincţie între enciclopedie şi dicţionar. Enciclopedia este pur informativă. Şi toate enciclopediile au acest caracter, luaţi „Enciclopedia Britanică”, „Iudaica”, „Enciclopedia Broockhas” şi toate celelalte. Toate au articolele ordonate alfabetic, de la A, la Z. Dicţionarele sunt cele care sunt pe domenii. Mă refer la lucrare în forma ei finală. De altfel, pe lângă funcţia strict informativă, lucrarea acesta, precum şi volumele care vor urma, au şi o funcţie corectivă, adică de a înlătura greşelile din alte surse de informare, care se perpetuează, din păcate, la noi, de la o lucrare la alta. Nimeni nu mai verifică dacă sunt corecte sau nu. Şi, ceea ce e sigur că este un mare handicap pentru cercetători, dar şi pentru cititori, este faptul că lucrarea nu se adresează în primul rând scriitorilor, care sunt cât de cât informaţi în legătură cu fenomenul, ci tuturor oamenilor care întâlnesc un nume undeva şi vor să ştie despre cine este vorba.
