16 mai 2010. Zi frumoasă de primăvară, însorită. De dimineață plecăm spre orașul Hartford, Connecticut, să ajungem la ora 10 la festivitatea de absolvire a facultății nepoatei mele. Ajungem în dreptul Universității, ne îndreptăm pașii spre aleile din jurul clădirilor. Mulți au ajuns înainte, alții vin în urma noastră. Pe o pajiște întinsă sunt amenajate scenele cu aparatura necesară difuzării discursurilor care urmează să fie ținute de către Rectorul Universități și alți profesori ai acestui institut de învățământ. Ne ocupăm locurile pe scaunele frumos rânduite. Îmi arunc o privire peste mulțimea acestei întinderi, undeva în dreapta acestei mulțimi este un spațiu liber, după care apar scaunele rezervate tinerilor absolvenți, încă neocupate.
Încep să-și facă apariția șirurile de absolvenți ai diferitelor facultăți, cu pancarte pe care sunt inscripționate denumirile facultăților. Tinerii sunt îmbrăcați în vestimentația tradițională de culoare neagră, sobră – roba și toca. Utilizarea acestei vestimentații, specifică ceremoniei de absolvire, are o tradiție de aproape 800 de ani, provenind din Europa Medievală, apărută în secolul al XII-lea la universitățile Bologna, Oxford, Cambridge și Paris, ca semn al sobrietății momentelor importante ale vieții. Actualul design al robelor are la bază modelele Oxford și Cambridge, din secolul al XIV-lea. Alte simboluri specifice festivităților de absolvire sunt sceptrul cu care este condusă ceremonia și drapelul instituției de învățământ – un steag în stilul celor medievale. Din secolul al XIX-lea în America sunt reglementate culorile robelor în funcție de profilul facultăților.
Lumea se ridică în picioare, în semn de respect față de efortul acestor tineri depus pe parcursul anilor de studiu. Culorile reprezentative ale facultății sunt: negru și roșu. Costumul întreg este format din roba de culoare neagră pe care este atașată gluga având marginea de culoare roșie cu eșarfă galbenă, roșul aparținând culorilor Universității, galbenul – masteratului Științei, și toca care va fi păstrată de absolvent, ca amintire.
Își fac apariția cei de la “Arte și Științe”, după care urmează cei de la alte facultăți: Afaceri, Educație, Asistență medicală și Sănătate, Inginerie, Tehnologie și Arhitectura, Arta, Muzică, în total opt facultăți.
Tineri, foarte tineri și mai puțin tineri, albi și negri, dar toți frumoși și plini de speranță, își ocupă locurile rezervate. Îmi arunc privirea deasupra oamenilor adunați aici. Deși nu ne cunoaștem, în aceste momente formăm cu toții o familie mare, familia Universității din Hartford.
Discursul Rectorului Walter Harrison începe cu mulțumiri pentru cei veniți la această festivitate: membri familiilor și prieteni ai absolvenților, subliniind că fără ajutorul lor (se înțelege cel material și spiritual), nu ar fi putut să ajungă să se bucure de acest moment: “Aceste diplome reprezintă începerea aplicării cunoștințelor în domeniile respective; cea oferită pentru masterat reprezintă aprofundarea cunoștințelor dobândite într-un domeniu, cea pentru doctorat reprezintă cea mai mare consacrare, atestă gradul cel mai înalt de pregătire dobândit. O dată cu înmânarea acestor diplome, dobândiți drepturile respective”.
Preotul catolic Reverendul Michael J. Dolan rostește o rugăciune, lumea se închină; se aude “Amin” rostit de toată adunarea.
Trei grupe de absolvenți, de colegiu, de masterate și doctorate se ridică de pe scaune și toată adunarea cântă Imnul național. Apoi se aude Alma Mater:
“Oh, University of Hartford, a legacy that will not end, your banners high and colors brilliant, give strength as we this world a mend. Red to fire our soul’s passion, as we proudly sing your praise. White to guide our evry action, now tomorrow, all our days.”
Se oferă premii, medalii, felicitări, profesorilor și studenților excepționali, premiul pentru activitate intensă de la absolvire până în prezent unui absolvent de la Universitatea Hartford, de asemeni premii de Excelență profesorilor – doctori din învățământul universitar. Se aud cuvintele de mulțumire și urările adresate tinerilor absolvenți. Sportul a fost privilegiat, discursul antrenoarei de baschet încurajând absolvenții în activitățile lor viitoare.
S-a făcut amiază. Soarele dogorește, ne mutăm scaunele pliante la umbra unor copaci și stăm până la terminarea discursurilor.
Apoi, absolvenții diferitelor facultăți se direcționează către sălile pregătite pentru decernarea diplomelor. După ei – rudele, părinții, prietenii. Ajungem într-o sală de sport unde absolvenții Facultății de Arte și Științe ocupă locurile din față, iar noi, cei care asistăm la eveniment, ocupăm locurile din tribună. La început se decernează diplomele pentru absolvenții de doctorate în Psihologie, în număr de 29, apoi diplomele masteratului în Artă – 55, urmează diplomele pentru masteratul în Știință – 39, dintre care patru sunt diplomele pentru absolvenții în Neuro – Știință. Între cei patru absolvenți este strigat și numele nepoatei mele – Stoica Teodora.
În anii ei de studiu am rugat-o de multe ori să-mi explice ce înseamnă Neuro – ştiinţa (în engleză: Neuroscience). Mi-a explicat că se ocupă cu studiul sistemului nervos, denumirea fiind relativ nouă, întrucât prima societate de Neuro – ştiinţă a fost înfiinţată în 1970. Se ocupă cu structura, funcţia, neuro – evoluţionismul, dezvoltarea, genetica, biochimia, fiziologia, farmacologia, informatica sistemului nervos (materii care au fost predate în cursul anilor), iar interesul recent arătat de mai multe discipline cum ar fi psihologia cognitivă, informatică, statistică, fizică și medicină au dus la o abordare interdisciplinară a domeniului. Mi s-a părut foarte interesant și am fost încântată de alegerea ei.
Moment emoționant! Închid ochii pentru câteva clipe și zâmbesc fericită. Emoționată dar mândră, am mulțumit în sinea mea Domnului Dumnezeu că mi-a dat zile pentru a vedea această decernare, de a fi alături de familia mea, în acest moment al trecerii unui important prag din viața nepoatei. O bunicuță fericită!
Îi ofer un buchet de flori de culoare roz, o îmbrățișez și în acest moment, între noi două și în jurul nostru mi se pare că nu mai este nimeni, deși se află și alții care așteaptă să-i ofere flori, felicitări și dragoste. Am ales culoarea roz a florilor, fiindcă așa am simțit în momentul alegerii buchetului cu garoafe mici, delicate… Fiindcă rozul este culoarea care îl face pe om să iubească lumea, fiindcă este culoarea dragostei, fiindcă este culoarea cea mai romantică și afectivă; fiindcă rozul este simbolul iubirii tainice. Va simți cât de mare este dragostea bunicuței pentru ea?
Ne fotografiem și pornim spre casă, pentru a sărbători în alt mod evenimentul. Nepoțica glumeață, ne arată diploma și ne spune: “Această diplomă pentru mine costă peste 40000 de dolari”. Cu adevărat, este împrumutul ei făcut pentru studii. Să-i folosească și să-i fie cu noroc!
Pe felicitarea dăruită de mine scrie: „…Cei ce caută zborul, într-o zi îl vor găsi!”
Pe altă felicitare este scris: “ Un spirit liber…, un cap…, o rebelă…” “A free spirit – one who proves amazing things really can be done. A rocker – one who was born to make some noise. A rebel – one who doesn’t take “no” for an answer…” I se potrivesc cuvintele, de minune!
