Dintotdeauna am crezut în oameni şi în prietenie. O să-mi spuneţi că sunt un pic naivă, dar eu mă încăpăţânez să cred în continuare în oameni adevăraţi şi în prietenia sinceră şi dezinteresată. Şi-o să vă convingeţi că este aşa…
Se întâmpla în februarie 2013, de-abia reuşişem să cunosc o parte din diaspora română din Cipru şi fusesem solicitată să mă alătur colegiului de redacţie al ziarului românesc din insulă, RO-MANIA… Am acceptat fără eschivă să realizez paginile culturale ale ziarului şi, revenind în ţară, mi-am schiţat strategia de lucru consultându-mă cu prieteni din lumea cuvântului scris în privinţa structurii paginilor, a conţinutului acestora în funcţie de rigorile impuse de conducerea publicaţiei.
Ştiam că nu va fi uşor, însă simţeam că nu voi fi singură în acest demers, dorindu-mi ca prin ceea ce vom aduce în faţa cititorului român din Cipru să acordăm culturii româneşti locul cuvenit. Cum exista un precedent în activitatea mea de acest gen, sursă de materiale spre publicare aveam, primind ajutor nemijlocit de la colaboratorii cu care lucram deja de câţiva ani: George Roca (Australia), Gabriela Căluţiu Sonneberg (Spania), Elena Buică (Canada), Octavian Curpaş (SUA), Marin Traşcă (Spania), Mihai Batog Bujeniţă (Iaşi) şi alţii care ni s-au alăturat pe parcurs. L-am lăsat intenţionat spre finalul înşiruirii pe domnul Mihai Batog-Bujeniţă, pentru că Domnia Sa a fost cel care a avut inspiraţia de a ne aduce alături doi inimoşi şi talentaţi umorişti, Mihai Frunză şi Costel Pătrăşcan, care, începând cu ediţia din 1 martie 2013 a ziarului RO-MANIA sunt prezenţi în paginile sale. Şi aşa a început povestea…
„Surâsul Afroditei”, secţiunea destinată umorului este una dintre paginile cele mai iubite de cititori, mai ales când greutăţile nu-i ocolesc atunci când se află într-o ţară străină. O publicație românească pe care răsfoind-o te simţi mai aproape de tărâmul natal este ca o adiere de puţin mai bine în inima înstrăinatului. Şi cum nevoia de descreţire a frunţii face parte din spiritul românului, atât scrierile hazlii şi inteligente ale domnilor Mihai Batog-Bujeniţă şi Mihai Frunză cât şi caricaturile de excepţie ale lui Costel Pătrăşcan, caricaturistul-editorialist al Academiei Caţavencu şi al mai multor ziare din ţară, au adus zâmbete şi voie bună pe feţele cititorilor şi în sufletele lor adesea înnegurate de greul străinătăţii.
De curând, pe 4 mai 2014, la Pafos, în cadrul RoFest 2014, sărbătoarea românilor la care confraţii noştri din insulă au demonstrat că românii din Cipru au talent, am avut prilejul să admirăm caricaturile semnate de Costel Pătrăşcan, invitatul special al ziarului RO-MANIA în Cipru. Sute de vizitatori, români şi străini aflaţi în vacanţă aici, dar şi ciprioţi ieşiţi la plimbare pe faleza Mediteranei, în apropierea portului din Pafos, s-au amuzat copios în faţa panourilor pe care cu minuţiozitate şi abilitate de maestru Costel Pătrăşcan a expus aproape 100 de caricaturi. Expoziţia în aer liber s-a bucurat de apreciere din partea tuturor vizitatorilor. Ambasadorul României în Cipru, Excelenţa Sa domnul Ion Pascu, Valentin Ciprian Muntean, consulul român la Nicosia, Makis Roussis, viceprimarul oraşului Pafos, Loucas Aristodemou, preşedinte al Uniunii Protecţiei Consumatorilor din Cipru, şi alte personalităţi prezente la RoFest 2014 au stat minute în şir în faţa exponatelor amuzându-se şi admirând talentul şi inteligenţa cu care au fost create pe teme variate, de la politicul hilar la spiritul românului de rând nevoit să facă haz de necaz pentru a supravieţui. Au avut impact deosebit la turiştii străini (englezi, ruşi, francezi etc) subtilele caricaturi cu tentă erotică, doar ne aflam pe insula Afroditei, nu-i aşa?!
Costel Pătrăşcan deţine 41 de premii internaţionale la saloane de caricatură din întreaga lume, din Mexic şi Brazilia până în îndepărtata Japonie, nelipsindu-i recunoaşterea din partea multor ţări europene, precum şi 68 de premii naţionale, un palmares strălucit care vorbeşte de la sine despre calitatea, talentul şi succesul artistului nostru.
Şi fiindcă aminteam la început de prietenie, element definitoriu al relaţiilor interumane de calitate, cine are şansa să adune în jurul său prieteni adevăraţi şi sinceri poate mulţumi Providenţei în fiecare clipă, considerându-se un om fericit. Costel Pătrăşcan sigur se află printre prietenii de top, am realizat acest lucru încă din martie 2013 când a avut loc lansarea, la Bucureşti, a cărţii mele despre Cipru la care a fost prezent deşi nu ne cunoşteam şi de-abia începusem colaborarea. Mai apoi, ediţie de ediţie, sau ori de câte ori am avut nevoie de sfatul si sprijinul colegilor colaboratori a răspuns imediat, iar cele cinci zile petrecute în Cipru i-au parafat definitiv statutul de prieten, de profesionist, şi mai ales, acela de OM. Şi niciodată nu s-a pus problema unei recompense materiale, declarându-mi, cu modestia-i caracteristică, de curând: „eu mă hrănesc cu micile satisfacţii oferite de ceea ce fac”… şi o face cu pasiune, seriozitate şi dedicare, aş adăuga eu.
Alături de colega mea, Veronica Ivanov, şi de Costel Pătrăşcan am petrecut hoinărind pe urmele nebunaticei Afrodita patru zile, am vizitat patru oraşe, am râs, am glumit, ne-am prostit făcând poze vesele şi ne-am simţit ca şi când ne-am fi cunoscut de o viaţă. Ne-am străduit să fim gazde bune deşi ne-am fi dorit mai mult, pentru că, ce bine ar fi fost să petrecem împreună cu toţi colaboratorii noştri… însă, cine ştie, nu aduce ceasul ce aduce clipa!
Îţi mulţumim, Costel Pătrăşan, pentru prezenţa necondiţionată şi veselă în mijlocul comunităţii româneşti din Cipru, pentru constanta şi frumoasa colaborare, pentru prietenia ta, şi sperăm din toată inima că ne vom revedea curând, în formulă completă!
Şi fiindcă pe 21 mai Costel Pătrăşcan îşi aniversează ziua de naştere, colectivul redacţional al ziarului românesc din Cipru, RO-MANIA, urează maestrului caricaturii româneşti contemporane ani mulţi, veseli şi fericiţi, sănătate, împlinire şi inspiraţie maximă, că de material de lucru nu duce lipsă!
La mulţi ani, frumoşi, luminoşi şi veseli, Maestre!