Interviu cu Petre Pop, sociolog şi consilier judeţean judeţul Cluj
Mă găsesc la Câmpia Turzii în incinta Muzeului ,,Şcoala Românească 1879” şi îl am invitat pentru dumneavoastră pe domnul Petre Pop, consilier judeţean, cel care iubeşte cultura şi se dedică pentru susţinerea ei. Astăzi de Zilele Câmpiei Turzii aş dori să vă întreb ce semnifică pentru dumneavoastră acest oraş?
Petre Pop: În primul rând Câmpia Turzii înseamnă acasă. Cred că prin asta am spus totul. Este oraşul în care m-am născut, oraşul în care sunt părinţii mei, bunicii mei, oraşul în care doresc să trăiesc. Un oraş cu o istorie şi o identitate interesantă care merită promovat, mai ales în momentele astea în care cultura este considerată ca fiind mai puţin importantă sau un domeniu secundar.
Cristina Oprea: Astăzi când debutează Zilele Câmpiei Turzii cu deschiderea unei expoziţii în cadrul Muzeului ,,Scoala Românească 1879”, vă întreb ce semnificaţie are pentru comunitate acest edificiu de cultură?
Petre Pop: Eu am şi scris o lucrare care se numeşte ,,Prima Şcoală Românească 1879 fundamentul identităţii românilor din Câmpia Turzii”, de fapt este prima şcoală română dar noi am revenit românească pentru că a fost mai uşor accesibilă, deşi ea poartă denumirea istorică în documente – este un edificiu important pentru oraş, este cea mai veche şcoală din oraş existentă la ora actuală, aici au învăţat să scrie, să citească, să cânte şi să simtă româneşte. Este un edificiu deosebit de important, de ce, pentru că a luat fiinţă într-o perioadă destul de tulbure pentru românii din zona aceasta pentru că se ştie foarte bine că, undeva în a doua jumătate a secolului al XIX-lea dacă românii erau toleraţi pe aceste locuri, autorităţile de atunci nesprijinind în mod firesc învăţământul cu predare în limba română, în limba maternă a populaţiei majoritare din zonă şi atunci strămoşii noştri de aici au considerat că este foarte important să facă şcoală, este important ca să înveţe ceea ce înseamnă a fi român, copiii să-şi înveţe istoria, să-şi înveţe obiceiurile, tradiţiile pentru că altfel vor risca să se dizolve ca şi naţie. Şi printr-o contribuţie a oamenilor s-a cumpărat un pământ şi prin muncă, în clacă au consolidat acest edificiu care este un edificiu foarte important sau poate unul din cele mai importante. Mai ales având în vedere că este un edificiu, să zic aşa, dinainte de ,,epoca industriei sârmei” şi spun lucrul acesta pentru că atunci când vorbeşti de Câmpia Turzii foarte multă lume vorbeşte despre istoria municipiului începând cu 1920 când aici a poposit un operator economic cu un capital românesc – industria sârmei, e ca şi cum nu ar fi existat înainte o istorie înainde de 1920, lucru nu este un lucru grav pentru că este foarte important oraşul şi comunitatea asta s-a dezvoltat în jurul acestui operator economic şi este foarte important să vorbeşti despre el, dar rădăcinile noastre sunt cu mult mai vechi, sunt mult mai vechi, dintr-o perioadă destul de timpurie. Aici sunt atestate urme ale omului din cele mai vechi timpuri, din epoca bronzului, perioada dacică, perioada romană, în perioada migraţiilor există o necropolă mare, o necropolă avară, aici sunt foarte multe dovezi care arată că locurile acestea au fost populate de mult şi că a existat o populaţie stabilă. Şi de aceea zic că este foarte important, că aici s-a făcut carte, aici au existat generaţii întregi care au învăţat şi să ştiţi că există un oarecare respect faţă de edificiu şi faţă de zonă din partea mai vechilor concetăţeni ai noştri.
Cristina Oprea: Această şcoală este foarte importantă, dar comunitatea conştientizează acest lucru?
Petre Pop: Este foarte greu să spun dacă, conştientizează sau nu lucrul acesta dar trebuie făcută să conştientizeze. Este foarte greu să spui că, conştientizează în aceste momente pentru că edificiul a fost, într-o perioadă destul de lungă, lăsat în uitare şi în ignoranţă. Aici au existat la un moment dat, de fapt după 1918 a devenit prima şcoală de stat română după care s-a transformat în grădiniţă pe urmă, o perioadă de timp a fost o circă sanitară după care dispensar TBC şi abia din 2012 la îndemnul Societăţii Culturale 775, societate care şi-a desfăşurat activitatea după 1989 şi care se ocupă cu istoria şi identitatea localităţii, membrii acestei societăţi au făcut un demers în scris susţinut de cinzeci şi patru sau cincizeci şi unu de intelectuali, de profesori, de oameni simpli din oraş care spuneau administraţiei publice locale de atunci că acest edificiu este foarte important să fie redat circuitului cultural şi că ar trebui să facem ceva. Noi chiar aveam în strategie lucrul ăsta pentru că anul 2012 s-a numit Anul Istoriei Locale şi atunci am căutat toate resursele necesare în aşa fel încât să punem în operă. Normal că datorită faptului că a fost, aşa cum am spus, cu riscul de a mă repeta, o perioadă destul de mult uitată sau saici e desfăşurau altfel de activităţi, singura mărturie fiind doar placa de afară care era o modalitate de a citi şi de a-şi da seama că aici a fost cândva o şcoală română. Noi avem obligaţia, morală, civică, să facem în asa fel încât să o redescoperim, să o regenerăm, să o reinventăm pentru că, eu în momentul când am început domeniul acesta cultural să îl regenerăm, mi-am luat un motto care spune ,,recunoştiinţa nu are termeni de prescripţie”. Noi trebuie să ne aducem recunoştinţă faţă de înaintaşii noştrii care au făcut tot posibilul să îşi păstreze în primul rând identitatea, să nu dispară ca şi popor. Vreau să vă spun de ce este important? Păi, în primul rând aici românii cititnd în scrierile mai vechi ă so observă că aici fiind un loc românesc, făcut pe teritoriul unui cimitir, şi aici este o istorie foarte interesantă, vechiul cimitir greco-catolic, românii aici se adunau, vorbeau politica vremurilor respective, aici vorbeau despre ceea ce se întâmplă, de aici a plecat Garda Naţională Română la Alba Iulia în 1918, a fost sediul Gărzii Naţionale Române, pentru că românii ştiau că ăsta e locul lor, este şcoala lor românească. Aici a fost primul sediu al Despărţământului Astra. Aici s-a învăţat pentru prima dată să se cânte şi să se citească ,,Deşteaptă-te române!” Aici au fost conferinţe ţinute de Daicovici, de Iuliu Haţeganu, de oameni de marcă, de mari personalităţi a vremurilor respective, care au venit aici şi au ţinut conferinţe ,,poporane”cum spuneau, era un plan de ridicare prin muncă şi lumină a comunităţii. Pe urmă generaţii întregi care au învăţat aici.
Cristina Oprea: Ce se va întâmpla în viitor cu această şcoală? Cum va fi ea integrată? Ce planuri există?
Petre Pop: Vreau să vă spun că eu mi-am făcut un plan. Acum noua administraţie probabil că are planurile ei. Care a fost de fapt raţionamentul nostru, raţionamentul echipei din care fac parte pe care în mod sigur îl puneam în practică dacă ajungeam primar. Nu-i nici o problemă, asta este ,,vox populi, vox dei”, vocea poporului este cea mai importantă. Eu pot să vă spun acum ce aş dori, este la nivel de dorinţă şi ceea ce ar trebui să se facă, această şcoală trebuie să fie o şcoală de gândire, în primul rând, de gândire, de identitate şi de istorie locală. Este foarte important ca ceea ce se face aici să ducă mai departe tradiţia, cultura, identitatea, faptele, să folosesc cuvintele care nu se mai folosesc, faptele de glorie ale înaintaşilor noştrii şi ar trebui să fie un loc exclusiv pentru aceste tipuri de evenimente. Să se transforme într-o şcoală de gândire, după părerea mea. Pe urmă, eu zic că, în acelaşi timp, în paralel, să se elaboreze un manual de istorie locală. Tocmai în aceste vremuri tulburi noi trebuie să întărim convingerile noastre a tuturor, a mai tinerilor, să-şi cunoască în primul rând identitatea pentru că dacă nu îţi cunoşti identitatea, nu mai exişti. A trăi înt-o stare din asta de amnezie totală sau perţială nu e benefică pentru că în momentul în care nu ai identitate, ai mari dezechilibre interioare. Iar drumul de la colectivitate spre comunitate este unul destul de dificil şi o comunitate nu există decât dacă are ca fundament mituri, legende, tradiţii, istorii. Fără aşa ceva nu există. Ori Prima Şcoală Română asta trebuie să facă. Trebuie din nou scoasă la lumină. Eu cred în evoluţia asta treptată pentru că eveniment cu eveniment, activitate cu activitate, vizitator cu vizitator, e clar că se disiminează o anumită informaţie şi disiminarea informaţiei respective este de fapt un pas . După care specialiştii, eu am şi spus trebuie profesori, profesori de istorie, metodiştii să fie adunaţi de cineva, ori asta trebuie să fie un catalizator, administraţia publică locală şi instituţia în sine. Trebuie un nou edificiu cultural, ori dacă în vremurile astea destul de interesante şi de tulburi în care se vorbeşte despre multiculturalism, despre diversitate, unitate în diversitate, rişti la un moment dat să nu te integrezi. De ce să nu te integrezi? Pentru că nu ai cu ce. Pentru că acolo când stau la masa tratativelor trebuie să am cu ce să stau de vorbă. Dacă totul e tratat superficial, dacă nu mai contează, dacă nu mai valorizăm lucrurile astea, nu mai existăm. E un risc destul de mare. Dar eu nu sunt fatalist, în general sunt foarte optimist şi am o deviză ,,dacă ăia fac ceva contra, noi ce facem?” Deci trebuie să punem mâna să facem ceva. Eu zic că edificiul este un proiect, deşi am mari regrete pentru că proiectul a fost transformat, din păcate într-o dispută strict politică.
Cristina Oprea: Nu numai de Şcoala Românească aţi fost interesat şi aţi susţinut acest proiect extraordinar, dar mi-aţi vorbit la un moment dat despre o biserică.
Petre Pop: Vreau să vă spun că am şi o mare satisfacţie pentru că am fost coordonatorul şi susţinătorul primei strategii de dezvoltare culturală de după 1989 care a avut o denumire generică, nu una originară dar care este destul de sugestivă ,,Strategia de dezvoltare culturală 2012-2016, 2016-2020 şi perspective spre 2030”. Este foarte important să gândim sustenabil pe proiecte pe o perioadă, să zic, pe termen lung. Se numeşte pentru că este aprobat documentul ,,Cultura poate schimba oraşul şi comunitatea”. De ce este foarte important? Pentru că în strategia asta de dezvoltare culturală, existau mai multe obiective, obiective centrate pe câteva priorităţi. În priorităţile respective existau câteva puncte destul de importante: regenerarea culturală de fapt prin regenerarea patrimoniului istoric. De ce? Am plecat de la următoarea idee, având în vedere Turda, un oraş cu pretenţii istorice, un oraş deosebit de important pentru zona Apusenilor, pentru zona noastră până la Cluj, are un mare avantaj, avantaj dat de Salină. Salina reprezintă bineânţeles turism, turism balnear şi turism cultural. Turda are castrul roman Potaissa, Turda are muzeul – Palatul Voievodal, sunt câteva chestiuni care crează premisele unui turism cultural. Întotdeauna datorită faptului că era destul de limitată capacitatea de cazare, oamenii veneau şi la Câmpia Turzii. Pentru că se uită unde este Câmpia Turzii ? La 8 km de Turda. Bun. Ce pot vizita acolo? Este foarte important ca ceea ce avem noi să putem să integrăm împreună cu ei. Sunt unul dintre susţinătorii ideii că doar Turda şi Câmpia Turzii împreună prin proiecte comune vor putea face faţă dezvoltării destul de egocentriste a oraşului Cluj-Napoca. Care aţi văzut, centrează toate resursele pe zona lor creând o miopie să zic aşa asupra a celor două localităţi. Investitorii şi capitalul se îndreaptă mai mult acolo. Ori dacă Câmpia Turzii împreună cu Turda, cu zonele limitrofe guvernează o sută de mii de locuitori este foarte important. Atunci e clar că noi ca şi comunitate trebuie să ne cuplăm într-un management cultural. Ei, am găsit câteva chestii importante: Prima Şcoală Română pentru că este un lucru foarte important, poate fi vizitat, să ştiţi că a fost vizitat tot de cei care au venit până la Salină au venit şi până aici. Un alt obiectiv ar fi biserica de lemn atestată documentar la 1740, care face parte dintr-o cultură a bisericilor de lemn din Transilvania. Noi am găsit-o undeva abandonată în comuna Călăraşi, unde a fost strămutată biserica prin 1919, ea a fost aici, a fost demontată şi a fost montată acolo. A fost lăsată mai bine de şaptezeci şi ceva de ani în paragină. Noi ne-am dus, am făcut toate demersurile să o readucem înapoi şi am adus-o, doar rămăşiţele – bârne, care mai pot fi folosite încât să o restaurăm, să o reconstruim, folosind materiale vechi şi să restaurăm exact cum era atunci pentru că sunt elemente. Există experţi care fac lucrul acesta, să reuşim să o aducem şi am propus un Wooden Church Park, un parc al bisericii care să fie pus în arealul, în centrul arealului respectiv biserica, să vorbim despre istoria ei pentru că are o istorie destul de importantă şi să o integrăm alături de Prima Şcoală Română, Biserica Română din 1740 şi, iarăşi în strategie este prinsă de fapt colaborarea cu Muzeul de Istorie al Transilvaniei pe zona necropola avară parcă din secol V-VII î.e.n. descoperită aici, este cea mai mare necropolă descoperită pe teritoriul României, peste o mie şi ceva de morminte, de tumuli. Am zis că printr-un proiect european să facem în aşa fel încât să reconstituim. Putem să facem un muzeu pe modelul Alba Iulia. Lucru destul de interesant şi care a creat o oarecare rumoare a fost reabilitarea siturilor industriale. Există în Uniunea Eurpoeană fonduri puse la dispoziţie pentru reabilitarea siturilor industriale care pot sunt folosite tot pe principiul turismului şi ne-am gîndit la Laminorul 3, care a fost un laminor făcut în 1970 care este într-o stare de conservare prin mecanismele juridice europene şi româneşti poţi să îl aduci în patrimoniul municipiului, să îl declari de interes public, să îl reconstitui, să îl faci în aşa fel să fie muzeu încât să fie vizitat, ba mai mult să foloseşti sală de conferinţe, prezentarea întregului istoric metalurgic al zonei. Sunt zone care au făcut-o. Imaginaţi-vă un astfel de laminor imens care să fie la un moment dat reconstituit, cu tot felul de filme documentare. Eu am ăncercat să explic, domnule uitaţi-vă cum au făcut muzeul de ceară, lucrurile astea sunt lucruri care ar în mod sigur ar atrage. În zonă poate fi un muzeul al proletcultismului pentru că aici a fost o cultură muncitoreaască. Ar dezvolta ce? Turismul, turismul serviciile conexe şi aşa mai departe. Alte comunităţi au câştigat din asta. Deci există o astfel de gândire, există un proiect, eu o să vi-l pun la dispoziţie să îl vedeţi. Cultura ar trebui să fie obiectiv strategic naţional. Ne aducem aminte de celebrul episod care s-a petrecut în timpul Celui De al Doilea Război Mondial când Churcill Primul Ministru al Marii Britanii, la o şedinţă a Consiliului de Miniştrii se punea problema că aveau nevoie de bani şi de unde să ia bani şi Ministrul Războiului a spus ,,să luăm de la artă şi cultură” şi Churcill a spus ,,dacă luăm de la artă şi cultură pentru ce să mai mergem la război?” Lucru foarte important. Da, dai în partea aceasta a cotinentului existau mentalităţi în care spuneau ,,când aud de cultură mi vine să pun mâna pe pistol”, cum spunea celebrul propagandist Goebels. Mai există mentalităţi din astea, din păcate. Dar încercăm să facem faţă provocărilor.
Cristina Oprea: Consiliul Judeţean Cluj v-a sprijini aceste proiecte pentru Câmpia Turzii?
Petre Pop: Eu o să fac tot posibilul să găsesc sprijin. Colegii mei cel puţin în mod sigur mă vor sprijini pentru că au mai sprijinit şi am să vă spun de ce am încredere. Pentru că edificiul Prima Şcoală Românească a primit vreo trei miliarde şi opt sute de lei vechi de la Consiliul Judeţean. Deci Consiliul Judeţean este unul din finaţatorii acestui proiect. Deci există o deschidere până la urmă. Dacă vom reuşi să mergem pe proiecte eu zic că vom găsi. Dacă nu , ne zbatem pentru lucrul acesta.
Cristina Oprea: Vă mulţumesc.
