„Nu este o exagerare vorbind de «aviaţiunea la noi» Dar… nu trebuie să uităm niciodată – şi simt o mare mulţumire sufletească aducându-mi-o aminte – că cel dintâi aviator care s-a ridicat cu propriile sale mijloace (de bord, n.m.) dela pământ a fost un român: TRAIAN VUIA. Dela primul zbor al lui Traian Vuia, în 1906, au trecut ani, şi de atunci aviaţiunea a făcut progrese”. (Aurel Vlaicu, din „Albumul Vlaicu”, Orăştie, 1920, pag. 188: «Aviaţiunea la noi» de Aurel Vlaicu, Bucureşti, 1910).Record istoric absolut: Primul zbor al omului (zborul românului Traian Vuia): 18 martie 1906.
Traian Vuia – Celebru inventator român, pionier al aviaţiei mondiale.
În 1906, a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decât aerul.
Pe 18 martie 1906 la Montesson, lângă Paris, aparatul Vuia I a zburat pentru prima dată. După o acceleraţie pe o distanţă de 50 de metri, aparatul s-a ridicat la o înălţime de aproape un metru, pe o distanţă de 12 m, după care elicele s-au oprit şi avionul a aterizat. Multe ziare din Franţa, Statele Unite şi Marea Britanie au scris despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie şi aterizare. De atunci a fost scoasă în evidenţă şi propagată ideea că Vuia a reuşit cu aparatul său să decoleze de pe o suprafaţă plată, folosind numai mijloace proprii, „la bord”, fără „ajutor extern” (pantă, cale ferată, catapultă, etc.). Totuşi, au fost şi mai există multe contradicţii şi dezbatere asupra definiţiei de primul aeroplan. În continuare va mai breveta şi construi diferite invenţii, spre exemplu un generator de abur în 1925, sau două elicoptere între 1918 şi 1922.
La 3 septembrie 1950 se stinge din viaţă la Bucureşti, fiind înhumat în cimitirul Bellu. A fost ales membru de onoare al Academiei române, pe 27 mai 1946. Este înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti. Astăzi Aeroportul Internaţional Timişoara îi poartă numele.
ZBORUL OMULUI – POVESTEA UNEI HIMERE DEVENITE REALITATE
Dintre primii inventatori români şi mondiali din domeniu, Traian Vuia (17 august 1872 – 3 septembrie 1950), s-a bucurat de recunoaşterea rezultatelor activităţii sale, chiar dacă multă vreme prioritatea în realizarea zborului mecanic i-a fost atribuită brazilianului (naturalizat francez) Alberto Santos-Dumont (1873-1932). Dorinţa de a realiza acest automobil l-a îndemnat să plece la Paris, la începutul lunii iulie 1902, având cu el planurile şi macheta unui aparat de zbor, căruia îi dăduse numele de aeroplanul-automobil. Vuia a înaintat Academiei de Ştiinţe din Paris un memoriu, în februarie 1903, intitulat Proiect de aeroplan-automobil, prin care demonstra posibilitatea realizării zborului cu o maşina mai grea decât aerul, însa proiectul a fost considerat o himeră. Totuşi, în 17 august 1903, obţine brevetul de invenţie. A fost nevoit să îşi echipeze micul monoplan (aeroplanul Vuia 1), pe care a început să-l construiască în Franţa în 1903, cu multe inovaţii. Lucrurile au avansat încet din cauza lipsei banilor. Neputându-şi permite să achiziţioneze un motor ultrauşor, Vuia s-a resemnat să inventeze un motor cu acid carbonic comprimat, care avea avantajul că era simplu şi puţin costisitor, însă, n-a putut fi pus la punct, servind doar pentru demonstraţii (timpul său de funcţionare era de aproximativ trei minute). În 1905, aeroplanul a fost gata. Era un monoplan – aproape toate încercările în acea vreme se făceau cu avioane biplane, Louis Blériot (1872-1937) urmând exemplul lui Vuia, un an mai târziu -, avea aripile repliabile, asemeni unui evantai, purtate pe un cvadriciclu cu roţi pneumatice, care avea rol de tren de decolare şi aterizare. Întreaga constructie era metalică din tuburi de oţel, îmbinate prin manşoane, iar aripa era din pânză de in impregnată. O altă noutate a acestui aeroplan era reprezentată de utilizarea unei singure elice, spre deosebire de celelalte aparate contemporane, care foloseau două elice contrarotative.
Aeroplanul nu avea însa nici profundor, nici ampenaj stabilizator. Cu toate acestea, la încercările de la Montesson, din 18 martie 1906, aeroplanul, propulsat de propriul motor, după ce a rulat aproximativ 50 metri pe sol, s-a ridicat la înălţimea de un metru şi a parcurs aproximativ 12 metri în aer, deteriorându-se la revenirea pe sol în urma impactului cu un copac. El avea stabilitatea longitudinală precară şi forţa motrice insuficientă.
Prin perfecţionarea primului model, s-a obţinut aeroplanul Vuia 1 bis. Mai târziu, a fost construit un aeroplan nou, dotat cu un motor Antoinette pe benzină, cu opt cilindri în V, răciţi cu apă, de 25 CP, creaţia inginerului Léon Levavasseur, cu care a zburat în 1907, cu rezultate satisfăcătoare, menţinându-se în aer aproximativ 100 metri (Alberto Santos-Dumont zburase deja 200 metri). Acesta s-a numit Vuia 2 şi a fost brevetat în Belgia.
Vuia a continuat să studieze zborul vertical şi a construit, în 1918 şi 1922, două elicoptere, în colaborare cu Marcel Yvonneau, care aveau mai multe rotoare de sustentaţie, cu axe separate. Primul model era acţionat prin forţa musculară, iar cel de-al doilea era dotat cu un motor Anzzani, de 16 CP, cântărind în total 190 kg; ambele elicoptere au fost experimentate la Juvissy (nu de către Vuia) şi s-au ridicat de la sol. Dintre creaţiile lui Vuia mai amintim torpila aeriană, realizată, în 1917, împreuna cu Victor Tatin (1847-1917) şi generatoarele de aburi, de joasă şi înaltă presiune (1925).
