Primul târg al românilor din zona Boston-ului

0
5
targul_romanilor

targul_romanilorAsociația Românilor din New England (AR-NE) i-a invitat pe toți românii din New England și pe toți cei care au dorit să se bucure de o adevarată atmosferă românească la Târgul Românilor din New England, pe 4 decembrie la International Ballet Academy of Norwell. Târgul Românilor a reunit mai mulți membri ai comunității românești din zona Bostonului și cât mai multe dintre “Prezențele Românești din New England”: organizații non-profit româno-americane, firme în care sunt implicați români, care ofera servicii legale, financiare, medicale etc. Au fost incluse în program prezentări generale ale activităților inițiate de români, iar participantii au putut să își prezinte și prin standuri individuale activitățile, serviciile și proiectele de viitor. Organizațiile care nu au putut participa au putut trimite materiale promoționale care au fost puse la dispoziția vizitatorilor la un stand comun destinat acestui scop. Târgul a avut parte și de activități de divertisment: tombolă, muzică românească, aperitive tradiționale românești preparate de A Taste of Europe (www.ATasteOfEurope.us) și de voluntari AR-NE.
Asociația Românilor din New England cunoscută anterior sub numele de BRP (Boston Romanian Professionals) activează în zona Bostonului și a fost încorporată legal pe 12 octombrie 2010. Dintre cei mai activi membrii ai AR-NE îi menționăm pe Răzvan Mirica (liderul organizației), Valentin Neacșu (secretar), Lilliana Onita Lenco (trezorier), Marcel Filimon și Camil Toma (web design), Alexandru Lefter (Cultură) și alții precum Andra Ivan, Theodor Moisidis și Șerban Georgescu.

Organizația are ca scop formarea de legături strânse între românii din zona New England-ului acționând ca o interfață profesională, socială și culturală. Această organizație s-a dovedit a fi foarte activă în timpul scurs de la înființarea ei, dovadă fiind acțiunile realizate deja fie pe plan profesional (patru seminarii organizate), cultural (recenta reușită a serii de muzică și poezie “La Gura Focului”), cât și social-filantropic: picnic în parcul “Arboretum “din Boston, vizionarea Cupei Mondiale de Fotbal, pe de-o parte și pe de-alta parte implicarea a doi membri ai organizației în ajutorul de dinaintea și după operația fetiței Andreea Nemethi din Carei prin înființarea și coordonarea sitului www.andeeainboston.org.

Familiile au fost încurajate să-și aducă copiii, care au putut petrece o seară de neuitat în spațiul dedicat lor. Ei au vizionat un film în limba română, s-au jucat cu alți copii români, iar la plecare au găsit în ghetuțe și o surpriză de la Moș Nicolae. Evenimentul este găzduit cu amabilitate de International Ballet Academy of Norwell. Pentru mai multe informații sau pentru a vă oferi sprijinul, vă rugăm să urmăriți detaliile anunțate pe website-ul organizației la www.AR-NE.org.