Printre românii de succes din Spania

0
16

Gânduri catre America…

A fi ziarist înseamnă a uita de o viaţă li­niş­tită, a uita de prudenţă, pentru că ea, prudenţa, vorba lui Victor Hugo, este cea mai josnică dintre virtuţi. A fi ziarist înseamnă a parcurge o cale lungă şi anevoioasă până la desăvârşirea profesională…
Am avut privilegiul să călătoresc mult, dar întâlnirea mea cu America mi-a creat emoţii extraordinare. A fost pot spune, un şoc. America este o altă lume. Nici nu-i de mirare că toată lumea priveşte spre această lume a tuturor posibilităţilor…

Toti avem, ascunsa în suflet, o tara…
Mi-a fost dat să descopăr, multe din feţele culturale ale unei doamne ce nu se sfieşte în această contemporaneitate amară să aducă un elogiu ţării sale. Ea se numeşte Laura Branişte, iar în sufletul său se ascunde o ţară…
„România din sufletul meu?… Din sufletul meu călător, ea este o ţară alcătuită din vise şi amintiri. Niciodată dorul de meleagurile tale nu se pierde în fiinţa ta. Eşti român, oriunde ai fi, oriunde te vor purta paşii… Chiar dacă anii trec, nu se poate pierde nimic din acest incomensurabil dor, din trăirea care te răvăşeşte. Sufletul de român, nu se împrumută, sufletul de român e legat de tradiţie şi onestitate, de forţa neamului în mijlocul căruia a trăit. El e unul şi acelaşi în imensitatea străinătăţii care uneori pare grea, mai grea decat tăcerea şi nepăsarea…”, spune cu multă blândeţe şi duioşie Laura Branişte, care trăieşte de aproape 20 de ani în Spania. Laura provine din zona Mureşului, este licenţiată în ştiinţe economice, iar în Spania este cunoscută ca fiind un om de afaceri de succes. Pentru omul de afaceri Laura Branişte, „succesul în viaţă şi în afaceri, se datorează muncii necontenite şi a credinţei că totul este posibil atât timp cât nu te laşi pradă incertitudinii şi nu te dai bătut”. Ea mai are încă multe de „construit” în ţara care i-a oferit o şansă extraordinară… Aceea de a se afirma atât profesional cât şi spiritual şi unde pentru omul de succes, Laura Branişte, „România din sufletul meu este locul de unde nu am plecat niciodată şi unde vreau mereu să mă întorc…”. Pentru Laura, „posibilitatea reîntoarcerii definitive în ţară nu este exclusă, dar nu este un lucru prioritar pentru moment”. Laura Branişte, o româncă de succes, pentru care credinţa, tenacitatea şi iubirea faţă de ţara de ori­gine, sunt „sfinte”.

Mihai ChiŞ, iubitor „Gaudi”…
Proprietarul uneia dintre pensiunile de cinci stele din Barcelona, Mihai Chiş, a dorit să facă o unitate de cazare care să se remarce atât prin aspect, cât şi prin calitatea serviciilor. La aproape doi ani de la înfiinţare, toţi cei care au trecut pragul pensiunii spun că, Mihai a reuşit să-şi împlinească dorinţa: arhitectură „art nouveau” de inspiraţie Gaudi, mobilier vechi de colecţie, camere cu grădini proprii, antichităţi, un personal amabil şi atent la nevoile clienţilor, toate se reunesc într-o locaţie retrasă de zgomotul oraşului. În interviul pe care mi l-a acordat, Mihai Chiş a dovedit că este mai mult decât un om de afaceri, este un iubitor şi un colecţionar de frumos, cu un simţ critic foarte ascuţit. Mihai este o persoană mo­destă, nu-i face placere să iasă „în faţă…”, pentru că, „numai despre oameni renumiţi trebuie ştiute anumite lucruri”, spune el.
Mihai Chiş, este unul dintre acei români care au înţeles că, banul nu vine de unul singur, ci trebuie ademenit. Nu oricum, ci prin muncă, talent şi dăruire. Şi totuşi, despre românul Mihai Chiş, se poate spune că, este un om normal, este produsul „epocii de glorie” cu „reminiscenţele” ei, cum, de altfel, este toată g­e­neraţia lui. Un om căruia orice gest fără spirit îi repugnă, căruia lipsa de bun simţ îi creează un sentiment de tristeţe, căruia fără Led Zeppelin, U2 şi Heidegger lumea i se pare mai puţină. Un om care savurează mai toate „sloavele” lui Pleşu sau Patapievici.
Primul job a lui Mihai în Spania, a fost asemănător cu al lui Petrini din “Cel mai iubit dintre pământeni”: hamal. Iar primul salariu a fost derizoriu. În ţară, a urmat mai multe şcoli, câteodată chiar cu plăcere…, şi a obţinut o diplomă de ingi­ner în construcţii. În Spania, afacerile lui au evoluat de la stadiul de “capitalism feroce” până la cel “cu cravată”. În 2008, peste 7000 de persoane din Germania, Olanda, Norvegia, Austria, Italia, Franţa, Anglia şi… România, au ales pensiunea „Gaudi”, an în care a reuşit să stabilească serviciile la un anumit nivel. De ce „Gaudi”, pentru că înseamnă idee novatoare… Cei care cunosc Barcelona, vor ştii de ce…

Salutari de mult bine, la final…
Nu pot încheia acest articol, fără să amintesc cu mult drag, cu multă conside­raţie şi respect, faptul că: „valorile…atrag… valori…”. Şi că, peste tot în lume, românii noştri sunt adevaraţi ambasadori ai României. Salutări de bine, multe succese profesionale şi toată dragostea mea, tuturor românilor de bine din Spania, din Europa…, şi tuturor acelora care, prin munca lor, prin tot ceea ce ei reprezintă ca oameni de mare valoare, fac cinste neamului românesc acolo unde trăiesc şi muncesc…
Am credinţa că, acei aşa zişi români, acele cazuri izolate, despre care presa ita­liană a scris în ultima vreme, să rămână doar…, cazuri izolate, uitate de vreme, de lume şi de Dumnezeu…, iar românul nostru adevărat să rămână la locul lui de cinste, aşa cum este cunoscut la nivel mondial. Românilor americani şi canadieni, dar şi românilor italieni şi spanioli, le doresc să nu-şi uite niciodată rădăcinile. Să le „ocrotească şi să le crească”, pentru a nu se pierde… E bine să fii cetăţean româno-american sau canadian, să fi rezident în Anglia, Italia sau Spania, dar e bine să nu uiţi de unde te tragi. Nu trebuie altceva decît să învăţăm să muncim şi să trăim împreună. Să ne respectăm şi să ne bucurăm unii de alţii. Tocmai aceasta este frumuseţea vieţii. De iubirea unii faţă de alţii avem nevoie toţi românii, şi de unitate, fie că trăim în România, Spania, Italia, în SUA sau în Canada. Mândria de a fi român e ceva care trebuie luat nu ca punct de plecare, ci ca scop de atins.