PRM cere dublarea pedepselor în cazul fraudării alegerilor prezidenţiale

0
4
gheorghe-funar-61vt

gheorghe-funar-61vtPRM cere dublarea pedepselor în cazul fraudării alegerilor prezidenţiale şi interzicerea accesului alegătorilor în secţiile de votare având asupra lor telefoane mobile, sub sancţiunea confiscării acestora. Secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, a declarat că cere preşedintelui Traian Băsescu, prin intermediul unei scrisori deschise transmise acestuia, să propună parlamentarilor amendarea prevede­rilor din Ordonanţa de Urgenţă nr. 95/ 2009. „PRM cere pedepse mai aspre, chiar dublarea acestora, pentru cei ce îi mituiesc pe alegători şi pentru cei care se lasă mituiţi, dar şi pentru cei care participă la fraudarea alegerilor prin sistemul suveică. De asemenea, cerem interzicerea accesului alegătorilor cu telefoane mobile în secţiile de votare pentru a nu fotografia buletinele de vot, iar dacă preve­derea e încălcată, să fie confiscate telefoanele”, a arătat Funar. În scrisoarea deschisă adresată şefului statului, PRM solicită şi majorarea de la 2 la 12 luni a perioadei de păstrare a documentelor legate de alegeri, dar şi interzicerea prezenţei primarilor, preşedinţilor de consilii judeţene şi a prefecţilor în secţiile de votare şi la o distanţă mai mică de 500 de metri de acestea. Secretarul general al PRM a mai subliniat că îi cere preşedintelui Băsescu să participe la o „şedinţă de bun simţ a Guvernului Boc 2″ în care Executivul să abroge toate prevederile care permit fraudarea alegerilor prezidenţiale. „Aminti­ţi-le la toţi alegătorii porunca <<Să nu furi>> şi începeţi cu dumneavoastră”, a încheiat Funar scrisoarea deschisă adresată lui Traian Băsescu.
Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, şi-a anunţat şi el candidatura la Preşedinţia României.