PRM îi cere lui Băsescu să prezinte efectele vizitelor în ţară şi străinătate

0
5
funar111-mediafax-foto-ana

funar111-mediafax-foto-anaPRM îi cere preşedintelui Traian Băsescu să prezinte, în toamnă, în Parlament, la finalul mandatului, un mesaj privind vizitele de lucru efectuate în ţară şi străinătate, costul acestora şi rezultatele obţinute, a declarat secretarul general al partidului, Gheorghe Funar.
Acesta a precizat că majoritatea acestor vizite nu au avut o componentă economică şi nu s-au soldat cu încheierea de contracte economice, ci au fost „vizite politice”.
„Spre deosebire de vizitele de lucru ale preşedinţilor şi premie­rilor altor state, preşedintele Băsescu şi premierii Tăriceanu şi Boc au făcut astfel de vizite în ţară sau străinătate degeaba, ca să aibă de unde să se întoarcă acasă. În peste 95 la sută din aceste vizite nu s-a încheiat niciun contract economic. Cele mai multe au fost deplasări în scop politic”, a spus Funar.
Acesta a menţionat că PRM cere şefului statului să pregătească pentru toamnă, când se reiau lucrările Parlamentului, „un mesaj privind vizitele efec­tuate în străinătate şi în ţară, costul şi efectele acestora asupra economiei naţionale, asupra românilor”.
Secretarul general al PRM a subliniat că Băsescu ar trebui să urmeze modelul preşedintelui SUA care are, săptămânal, o intervenţie la radio.
Funar i-a acuzat pe preşedinţii şi premierii României că au urmărit în vizitele efectuate în ţară şi străinătate două scopuri: ima­ginea personală şi a partidelor care i-au adus la putere, respectiv abaterea atenţiei populaţiei de la actele de corupţie, privatizările dubioase şi risipirea banilor publici. „Vizitele de lucru în ţară ale preşedintelui Băsescu şi premierului Boc fac parte din conti­nua lor campanie electorală, din jocul de glezne, din goana de imagine şi băiţe de mulţime”, a mai spus secretarul general al PRM.