„Adevarata natură a unui artist este să dea, să transmită ceea ce ştie. Când creşti şi înveţi, iei, dar trebuie să fii în stare să şi dai la un moment dat. Arta este lipsită de sine”, crede Sergiu Brânduşa, românul care se va ocupa în curând de noile promoţii ale şcolii de balet Marius Zirra din Pocatello, Idaho. La finele acestei săptămâni elevii şcolii de balet şi-au luat rămas bun de la fostul lor profesor în cel mai artistic mod cu putinţă, prin dans. În acelaşi timp, ei au ţinut să arate tuturor că noii profesori, Sergiu Brânduşa şi Beth Moore pot la fel de bine să ducă mai departe tradiţia excelentă instituită de Zirra la Pocatello. Însă este bine de ştiut că nu va fi uşor să egaleze moştenirea lăsată de Zirra, scrie publicaţia din Idaho, Pocatello State Journal, într-un material despre şcoala românească de balet. Înainte să se retragă din lumea dansului profesional şi să se mute la Pocatello, Zirra mai trecuse prin experienţa profesoratului sau prin aceea de a fi director artistic pentru o serie de companii din România, ţara sa natală, dar şi din Franţa, Elveţia, Austria.
După ce a obţinut azilul în Statele Unite, românul a mai profesat în San Diego sau în Boise. „Au fost momente în care părea că şcoala de dans nu va putea continua”, povesteşte Carol Burnett, a cărei fiică, Jacqueline a fost unul dintre cel patru elevi avansaţi ai şcolii care s-au ocupat şi de lecţii când Zirra a murit, în luna octombrie a anului trecut. De atunci mai multe persoane au încercat să se ocupe de şcoală, însă parcă nimic nu a mai mers la fel. În luna aprilie au venit la şcoală Brânduşa şi Beth Moore, dansatori principali la Orlando Ballet pentru o perioadă de şapte ani, aflaţi acum în căutare de ceva diferit. Asemeni lui Zirra, Brânduşa provine tot din România şi şi-a început cariera de dansator acolo. Tatăl său, şi el profesor de balet, îl cunoştea pe Zirra. Brânduşa şi Moore au auzit despre problemele cu care se confrunta şcoala de balet de la moartea lui Zirra, printr-un prieten comun, român şi el. „Înainte să venim, studenţii ne povesteau că CD-urile cădeau de pe rafturi, iar pozele se dezlipeau de pe pereţi”, spune Brânduşa, care adaugă că de când au preluat şcoala toate acestea s-au oprit.
„Când am văzut cât talent se află aici – şi ce are de oferit acest oraş, această regiune – am fost atât de surprinşi, că nici nu mai ştiam ce să credem” spune Brânduşa referindu-se la hotărârea grea pe care au fost nevoiţi s-o ia în legătură cu rămânerea aici. „Este că atunci când te îndrăgosteşti şi te chinui să nu o faci”, mai spune românul. Părinţii copiilor au făcut de atunci tot posibilul să îi convingă pe cei doi să rămână, mai ales că îşi vedeau copii din nou încântaţi. Sergiu Brânduşa şi Beth Moore au luat, până la urmă, două decizii importante în viaţa lor: s-au căsătorit şi au hotărât să rămână în Pocatello să aibă grijă de moştenirea lăsată de Zirra, ªcoala de Balet Marius Zirra. ªcoala îşi va schimba, foarte probabil, numele, dar nu şi tradiţia şi succesele cu care a obişnuit. „Dacă Marius ar mai trăi, sunt sigur că ar fi încântat să îşi vadă studenţii radiind în acest fel”, crede Brânduşa. „Sunt momente emoţionante aici în studio, chiar şi pentru mine, şi eu nu l-am cunoscut”.
După aceste cursuri de vară, noii profesori care se vor ocupa de şcoala de balet înfiinţată de regretatul Marius Zira in Pocatello, Idaho, Sergiu Brânduşa şi Beth Moore intenţionează să pună la dispoziţia celor interesaţi un număr tot mai mare de lecţii de balet clasic, jazz şi dans modern. Pentru mai multe informaţii există un număr de telefon direct, unde puteţi primi răspunsuri la orice întrebare legată de cursuri, costuri şi durate: 208 – 478-2416.