“Politica se presupune a fi , ca şi vechime , cea de-a doua meserie din lume .Am ajuns să îmi dau seama că se aseamană foarte mult cu cea dintâi.” – Ronald Reagan
Politica din România a devenit o formă de proxenetism legalizat, în care poporul român este tratat și dijmuit precum o curvă de lux. Toți am sperat că după 1989 vom gustă din fructul – până atunci interzis – al democrației occidentale și speram(naivii de noi) că odată cu poposirea așa -zisei democrații, și a noastră viață să se „altereze” spre mai bine.
La noi se pare că , totuși, cuvântul democrație – care conform DEX-ului, ar fi trebuit să însemne „ o formă de organizare și de conducere a unei societăţi, în care poporul îşi exercită (direct sau indirect) puterea – are, din nefericire, o cu totul altă conotație. Se pare că demos nu mai înseamnă popor, ci o mână de parveniți, și kratos înseamnă încă putere, dar puterea este în mâna celor care asupresc și sug de la vulg.
Frank Field spunea că:”Democraţia nu va mai putea sa funcţioneze atâta timp cât politicienii de doi bani vor continua să se considere ca o rasă aparte.” Mi-aş permite să adaug că această ” rasă aparte” de politicieni sunt, într-adevâr , politicieni de doi lei, la care insa mai primesti si restul…dar, din păcate pentru românaşii de rând, in real life, sunt politicieni de milioane de dolari, care nu dau doi bani pe cei care i-au ales.
Proxeneţii politici din România au fugărit în ultmii 20 de ani peste 3 milioane de mioritici, care au
migrat către pășuni mai verzi și fără lupi hapsâni care să îi jupoaie de vii.
În România, din păcate, mojicia a luat locul valorii, mitocănia este substitutul caracterului curat, iar contul în bancă decide și are putere de viață și de moarte asupra oropsitului mioritic.
Valorile se află la baza piramidei, pe când cocalaria și parvenitismul se află în top, râzându-le în nas celor educați, corecți, cinstiți și cu bun simț. Oameni de valoare precum doctori, ingineri și oameni de știință sunt umiliți și batjocoriți în propria lor țara, cu salarii de mizerie, dar apreciați la adevărata lor valoare odată ce trec granița ținutului mioritic.
Cât mai poate acest popor, bun și ospitalier în esența, să mai îndure această formă de prostituție la care este supus de peste 20 de ani? Cât se mai poate fura din această țara, unde motto-ul unui politician de succes din România este: „ Fur cât mai mult și mint cât mai frumos!”
Chiar nu se poate fura în această țara la modul moderat? Pentru că ar fi o utopie să credem că puteam avea politicieni care să nu fure deloc, ar fi doar un scenariu bun pentru un film cu Tom Cruise in “Mission Impossible“.
Chiar nu există un plafon al nesimțirii ordinare care să limiteze jaful și nermernicia? Politicianul român pus pe căpătuială rapidă l-ar face să roșească până și pe Machiavelli și ar putea figura ca material didactic în școli, la lectia: ” Cum si ce se mai fură în Romania”
Plebea mioritică este intoxicata și anesteziată de presă și de televiziunile aservite și de către jurnaliști și moderatori slugarnici – a căror coloană vertebrală de meduză se îndoaie precum ordonă stăpânul – care în stil machiavelic și ordinar pupa mână stăpânului(dar și partea dorsală) și care dejecta mizerii și minciuni cu iz electoral, menite să atragă voturile necesare pentru a-i instala la conducerea țării, pe cei pe care-i slugăresc orbește și cu sfințenie.
Practic, suntem conduși de emanația de după ’89 de mai bine de 18 ani, cu o singura excepție, încercarea seniorului Coposu în ’96, soldându-se cu un eșec total,astfel năruind visele românaşilor pentru o altfel de Românie, o Românie mai curată, mai democrată si cu o faţa mai umană.Poate si dispariţia acestui titan, Corneliu Coposu, să fi pus capac la ceea ce ar fi trebuit să fie o schimbare spre bine a societaţii româneşti. Speranţe deşarte însă…
Cineva spunea ca:”Politicienii , asemenea scutecelor , trebuie sa fie schimbati in mod regulat , din aceleasi motive.” Desi i-am mai schimbat, mirosul persista!
Ce mă sperie cel mai mult acum, este lipsa unei alternative viabile care să dea jos această hidră cu două capete, PDL – PSD, care domină eșichierul politic și subjugă românașii de mai bine de 18 ani.
Cine e PDL-ul? Un cavaler al tristei figuri care s-a umplut de penibil, dar căruia îi sta bine aşa.
Cine e PSD-ul? O glumă proasta a „bunicuţei”( Papa John) care a facut progenituri după chipul şi asemănarea sa.
Cine e PNL-ul? Un partid obosit, un has been , un partid fara busolă cu un lider fară carismă și cu moguli în spate, care printr-o alianţă ilară cu capul cel mare al hidrei, PSD, dă naștere unui mariaj dintre un struţ şi o camila, care, eventual, se va sfârşi într-un divorţ absolut normal, motivul fiind, of course, diferenţe ireconciliabile.
Mai încearcă să muște din plăcintă – și sa adauge sare pe rana deja deschisă şi însângerată a poporului român – acest PPDD patetic, dar diabolic, care prin al său OTV (acum pe cale de disparitie) a orbit plebea mioritica cu o demagogie ieftina, infantila, dar, din pacate, credibilă pentru unii, şi care se vrea ( oh , boy) o alternativă salvatoare a ţării.
Acest PPDD, nu face altceva decât să add insult to injury … o ironie a sorţii, tipic românească…o aşa-zisă alternativă politica, chiar mai rea decât status quo, deşi sincer nu ştiu cât de rău ar mai putea fi, dar, probabil, întotdeauna e loc şi de mai rău.
Câtă dreptate a avut Esop când a spus că: “Pe hoţii mărunţi îi trimitem la spânzurătoare , iar pe cei mari îi numim in funcţii publice.”
