PSD Cluj vrea o strategie pentru Transilvania la alegerile europarlamentare

0
8
Soporan_Vasile

Soporan_VasilePSD Cluj va propune condu­cerii partidului, până la mijlocul lunii aprilie, o strategie pentru Transilvania, care să fie aplicată la alegerile europarlamentare, care să cuprindă măsurile care trebuie luate pentru ca regiunea să atingă media de dezvoltare a Uniunii Europene.

Preşedintele PSD Cluj, deputatul Vasile Soporan, a declarat că această strategie va fi elaborată de filiala clujeană pe scheletul fostei strategii a PSD pentru Transilvania din anul 2000, când preşedinte al organizaţiei era Ioan Rus. „PSD va avea o strategie specială pentru Transilvania în vederea alegerilor europarlamentare. Ne-am gândit să ge­nerăm o strategie generală pentru Transilvania care să stabilească eforturile necesare pentru ca regiunea să se găsească în structurile economice şi funcţionale ale UE”, a precizat Soporan.
Acesta a explicat că trebuie să se ştie clar care este starea regiunii comparativ cu cea naţională şi cu media UE şi măsurile pentru dezvoltarea regiunii şi raportarea Transilvaniei la starea reală existentă la nivelul UE.
„Acum nu există o preocupare de folosire a indicatorilor de performanţă socială şi economică, ca să ştim care ar trebui să fie eforturile României astfel încât să atingem standardele medii din UE. Să vedem care va fi starea economică, activităţile industriale, starea agriculturii, a infrastructurii, şi problematica socială de la noi şi din UE”, a spus liderul PSD Cluj. Potrivit acestuia, în urma elaborării strategiei, va trebui să se ştie clar că Transilvania are nevoie de o anumită sumă de bani pentru a ajunge la standar­dele medii ale UE. „Nu va fi o strategie a vorbelor. Dorim ca strategia să fie discutată şi la nivel naţional şi să fie însuşită şi la nivel naţional”, a mai spus Vasile Soporan.
În elaborarea strategiei pentru Transilvania, PSD Cluj va apela nu numai la membrii PSD, ci va face apel la mediul universitar, la specialişti, la mediul de afaceri, în aşa fel încât strategia să conţină măsuri pe termen scurt, mediu şi lung, care vor duce la dezvoltarea zonei precum şi la obţinerea de finanţare de la nivel guvernamental şi european.
„Un prim proiect al strategiei vizează finalizarea Autostrăzii Transilvania, derularea de programe de îmbunătăţire a mediului rural, realizarea unui mare centru de dezvoltare tehnologică şi inovare la nivelul Regiunii de Nord-Vest, cu ramificaţii în mediul universitar şi mediul de afaceri”, a mai precizat Soporan.
Preşedintele PSD Cluj a precizat că filiala îşi propune la alegerile europarlamentare un rezultat de peste 25 la sută din voturile la nivel judeţean.
Filiala clujeană îi susţine pe ministrul Vasile Puşcaş şi pe Ucu Faur, de la Turda, pe lista PSD pentru Parlamentul European, dar Puşcaş nu a confirmat dacă doreşte să candideze.