Atunci cand am fost invitat in Statele Unite ca jurnalist, in drumul facut de la aeroport (care trecea printr-o padure) am trait o secventa dintr-un film; in fata farurilor masinii rasarise pe neasteptate o caprioara. Mi se parea un fapt incredibil si l-am intrebat pe prietenul care ma luase cu masina de la aeroport: “Este vie? Este adevarat ce am vazut?” “Da, a fost raspunsul, aici sunt atat de multe caprioare…fiindca nu ai voie sa le vanezi decat cu aprobare speciala. Iar daca te atingi de una fara aprobare, te baga la inchisoare…Asa ca lumea le-a lasat sa se inmulteasca!”
Imi amintesc, cred ca eram in liceu, impactul puternic care l-au avut asupra mea versurile din “Moartea caprioarei” de Nicolae Labis. Aveam o colega care recita dumnezeeste acest poem si era foarte apreciata de colegi si de profesori, dar ea nu-si facea un titlu de glorie din asta; mai important era, fireste, poemul…
Nu stiu de ce sunt tentat sa fac o asemenare intre sufletul oamenilor si vanarea caprioarelor.
Atunci cand am fost invitat la cateva sedinte de redactie, la un mare cotidian nord-american, una dintre “problemele” puse in discutie (asa mi se parea mie, ca jurnalist venit din afara spatiului nord-american…ca era o “problema” de pus in ghilimele, dar realitatea nord-americana era alta) se referea la declansarea sau amanarea unei noi campanii pentru reducerea – in mod legal – a numarului de caprioare.
Se spune ca Dumnezeu face ca nimic sa nu fie intamplator; am vazut abia recent, la un post de televiziune din Romania, un film extraordinar: în 1995 Mel Gibson juca in și regiza Braveheart , cu care câștiga premiul Academiei pentru cel mai bun regizor; recent am citit o stire despre intentia Scotiei de a realiza un referendum pe tema independentei. Imi reamintesc din acest film secventa cand o caprioara este vanata si cand un irlandez salveaza viata “vanatorului vanat”.
La sfarsitul anului trecut am fost “recuperat” de fostii colegi de liceu, care m-au “detectat” dupa ceea ce a aparut pe Internet legat de activitatea mea. Am urmat cursurile unui liceu de traditie din Barlad, “Gheorghe Rosca Codreanu”, dar recunosc ca atunci cand eram tineri nu zaboveam prea mult cu privirea pe fotografiile de pe peretii liceului. Abia in timp am descoperit ca G. Ibraileanu, Nicolae Tonitza, Stefan Procopiu (dar lista personalitatilor este mult mai lunga) au studiat aici. Astazi colegii de liceu s-au raspandit prin tara si prin lume:
Aurel Ifrim (Ploiesti), Rolanda Maloman, Nelu Pantiru (Germania), Dan Spinu (Canada), dar la Barlad ne asteapta mereu Petrache Drutu, “maestrul organizator” al intalnirilor de promotie, sa ne spuna noutatile de cand nu ne-am mai intalnit cu totii. Stiu ca Barladul are un parc cu o mare traditie, nu mai stiu daca mai exista si gradina zoologica (si daca mai sunt caprioare acolo). Vietile noastre merg mereu mai departe, noi si noi intamplari si evenimente se produc si nimeni nu stie unde si cand ne asteapta…”vanatorul”!
Moartea recenta a marelui actor Emil Hossu ma trimite cu gandul la disparitia a inca unui suflet precum la “vanatoarea de caprioare”, cu siguranta ca si tinerii care in ’89 strigau “Vom muri si vom fi liberi !” m-au trimis cu gandul tot la “vanatoarea de caprioare”.
Recentele proteste din Piata Universitatii din Bucuresti s-au “rafinat”, au o unda de umor care uneori trece spre sarcasm si ma gadesc ca acel “ridendo castigat mores” al latinilor era, in domeniul spiritului, “o sageata de vanator” care, prin ironie, putea indrepta. Putea indrepta, dar nu ucide; “moartea caprioarelor” ar fi o metafora… Dar pentru combaterea coruptiei, de exemplu (problema de mare actualitate pe ambele maluri ale Atlanticului), sa fie suficient doar “un poem pe o pancarta”?
