Scriitor prolific, cu un mare randament scriptural, Raul Ancel are un parcurs de o intensitate aparte. Arhitectura ansamblului ne permite să pășim tulburător și vibrant în etajele poeziei și prozei poetice. Matricea cărții de față, scriitura lucidă, bogată în nuanțe blurează liniile dintre poezie și proză.
„Sunt ridicat pe aripi de cuvinte” se confesează sensibilul poet plonjând cu maturitate în starea de emoție artistică. Trăitor în două culturi, își are „sigiliul” lesne recognoscibil în scrierile românești. „Prezent în propriu meu trecut Fălti este un sprint mental. Petach Tikva − o realitate vie. Polifoniile sinelui se scriu și se rescriu sub presiunea unui timp mereu nerăbdător prin flash-uri în spirala spațiu-timp din care se polarizează luminile lumii”.
Fălti, locul acela al timpului acesta, timpul locului acela și locul timpului acela s-a constituit pentru Raul ca „marea mea metropolă, cu adevărat”… „locul ăla al timpului ăsta e împărăția prunelor și regatul merelor, e voievodatul țuicii și regiunea vinului.” Aici a trăit înțelepciune din seara de Pesah înțelegând ce este egoul umflat. Simțiri unice contopesc meleaguri din părți diferite de lume: Zichron – Fălti. „Strada din Zichron e chiar strada mea, Strada Mare.” Se mai adaugă doar marea la ceas de înnoptare când de pe „derdelușul ceresc” privește „soarele înghițit de mare” și aude glasul discret și diafan de alături „cu tine mă simt în siguranță”. Și, negreșit, am mai adăuga, căluțul de lemn dintr-o cutie veche de jucării: „Acum eu eram pilotul; mi-am cucerit nepotul”.
Condus pe potecile albe dintre rânduri se împlinește în imaginar: „el și-a încolăcit brațele în jurul corpului ei… să-l caute pe el… să se caute pe ea… dincolo de ea… Asta-i viața… ad litteram… Via ața.” Sau: ”Tu erai vioara la care eu cântam… și eu eram trombonul.” Reflexe din Cântarea Cântărilor, ba mai mult, din universul cosmic și casnic. El. Ea. Simplu, prin Dali „Viața fuge. Fericirea-i de negăsit”. Se țese însă poemul căsniciei cu rafale puternice de impulsuri sensibile: „Să ne privim îmbătrâniți de zăpadă”… „să ne albim în cuvinte simple.”
Câteodată alunec printre cuvinte în adâncime de cugetări Eul individual îmbracă hainele eului colectiv. Experiența trăirii convinge că „bucuria adevărată a vieții/ e să te îmbogățești cu fiecare pierdere” sfidând cu înțelepciune destinul: „Veniți de niciunde/ grăbiți spre nicăieri.” Cu armură puternică, simte că «În legea culorii totu-i gri,/ în legea tunetului totu-i scrâșnit/ legea gustului e îngenunchiată de lipsa poftei de toate/ legea sufletului a înghețat complet».” Existențialism și înțelepciune talmudică. „Sunt trei dimensiuni ce definesc ființa în spațiu și una care definește neființa: Timpul.” Emanație de gândire profundă, concisă, aforistică, sentențioasă. La fel și atunci când „Mă părăsesc culorile… În toamna târzie și-n soare/ găsesc portocaliul… Păstrez albastrul… el îmi e punct de sprijin.” Spunea Steinhardt: „albastru nu e o culoare. E liniște.”
Mi-ai aruncat lasoul cuvintelor. Absurd, dureros, strigător la cer „Ultimul tangou pe strada șaișpea.” Sfâșietoarea, tragica și neîmplinita poveste de dragoste dintre Ron și Sara. Jocul sorții? Cruzimea și iraționalitatea umană? A bubuit cerul. De ce atâtea arme ucigătoare ce curmă vieți? Absurd existențial. Sau, schimbând registrul, într-un alt instantaneu, câtă discreție în vizitele la bătrâna de 92 de ani, supraviețuitoare a lagărelor de concentrare. O latură discretă a voluntariatului. Fără cuvinte. Ori aducerea în prim plan a preocupărilor respectatului și bătrânului profesor fizician evidențiate într-o secvență emoționantă: „Păcat! L-am calculat pe MC la pătrat. Ce tragedie! Copii, aveți zero energie… Pe o masă scris: Rezervat. El zâmbește amuzat. Rezervat, mai rezervat dar nu învins, nu resemnat.” (Notițe la o întâlnire).
Nu rămâne îndoială. Vorbim despre devenirea întru poezie a autorului care și de data aceasta a avut curajul de a fi sincer cu sine. Incursiunile de ordin biografic ridică întâmplările la rang de destin, dând posibilitatea prezentării unui eu generalizat. Marea problemă a libertății oferă în mod deosebit marca valorică a cărții. Incursiunile de ordin biografic accentuează latura profund umană. Departe de a fi un colecționar de iluzii pierdute, autorul este un creator de paradigmă existențială și poetică. Granițele dintre poezie și proză sunt imprecise, ba chiar putem vorbi de o proză poetică în care chiar versul e îmbrăcat în cadențele lungi ale prozei ce atinge, la rându-i, corzile grave ale poeziei. Jocuri logice, inversiuni sintactice baleind pe structuri pronominale și verbale sporesc trăirea poetică: „Timpul locului acela, dădea limpezime de gândire. Locul timpului acela a fost marea mea metropolă. În locul acela al timpului acesta… Locul timpului acesta își caută încă personalitatea.” Încântător joc în doi între categoriile morfologice și sintactice. Stil viu și alert cu intempestive ruperi de ritm, cu flash-uri din realitatea imediată. Inedit modul de așezare a cuvintelor în context.
Sau aceleași jocuri pronominale și verbale: „acea EA din EL” (poezia sau iubita); „pentru acel EL din EA” dintr-un simplu și sublim poem al căsniciei. Sau proze-monolog trecând cu naturalețe în Așteptări prin toate vârstele − copilărie, adolescență, tinerețe, căsnicie, familie, noua generație și bătrânețe. Sau Anotimpurile cu nuanțările de rigoare ‒ o doamnă frumoasă (vara); o doamnă distinsă (toamna); o doamnă nobilă (iarna); o copilă simplă, suplă, fericită (primăvara). Plus trimiterile consistente la arte: Chagall, Dali, Velasquez ori poezia lui Eliot. Și-n plus, sprințarele alegorii și parabole cu șoricelul, cărăbușul (apologia libertății), furnicile și căluțul din jocurile copilăriei, repetate acum cu nepoții.
Și morala din Donație: „ingheole, să știi să dai, să știi să primești”. Și morala cu pasca/ iasca și pâinea „care umflă egoul”. Și „primul sărut alb din copilărie/ alb pe alb/ ca atunci”. Plus nenumărate și sclipitoare învelișuri metaforice. Și o aluzie în final pentru cârcotașii invidioși. (Din cugetările unei maimuțe).
Scrie cu spontaneitate și nonșalanță, cu bogăție stilistică, acoperind specii de poezie, eseu, parabole, instantanee din cotidian. Nu epatează, dar convinge. Poezie stenică ce provoacă, îi simți vibrația, are nerv. Emoția poetică persistă de la lied la baladă.
Una din marile bucurii ale autorului este scrisul prin care trăiește tumultul realității într-un prezent continuu perceptiv. Realizate, încântătoare și personale Simțiri-când-rimate-când-ba, argumentate și notificate sic (!) prin DA.
———————————-
Mioara GAFENCU
Fălticeni, 2023
