În conformitate cu prevederile Constituţiei SUA, Oficiul Statelor Unite ale Americii pentru Recensământ (US Census Bureau) desfăşoara, la fiecare zece ani, un recensământ, operaţiune complexă cu importante consecinte juridice şi financiare.
În 2010, recensământul se va desfăşura la data de 1 aprilie.
Recensământul ajută la determinarea numărului de reprezentanţi ai unui stat federal în Camera Reprezentanţilor a SUA (US House of Reprezentatives), precum şi la stabilirea alocaţiilor bugetare de la nivel federal pentru infrastructură şi servicii publice.
Obiectivele recensământului sunt stabilirea numărului persoanelor existente în SUA la data menţionată, a originii etnice a acestora şi a tipului de rezidenţă a persoanelor (în locuinţă proprietate personală, în locuinţă proprietate personală pentru a cărei achiziţie persoana a contractat un împrumut, în locuinţa închiriată, în locuinţa ocupată fară plata chiriei). Recensământul urmăreşte să includă atât persoanele fără adăpost, cât şi persoanele a căror şedere în SUA este ilegală. Pentru a indeplini acest deziderat, US Census Bureau are obligaţia constituţională de a NU comunica datele personale prelevate altor instituţii americane.
Prezentăm alăturat un model de formular de recensământ pus la dispoziţie de US Census Bureau, în limba engleza, precum şi un ghid orientativ în limba română. Aceste documente pot fi accesate şi online la:
http://2010.census.gov/2010census/how/interactive-form.php
http://2010.census.gov/2010census/pdf/LAG_Romanian.pdf
În conformitate cu informaţiile transmise de US Census Bureau, românii din SUA au posibilitatea declarării originii etnice pe formularul menţionat, prin completarea corespunzătoare a răspunsului la întrebarea nr. 9 de pe prima pagină a formularului, respectiv a răspunsului la întrebarea nr. 6 de pe celelalte pagini ale acestuia.
Informaţii suplimentare privind recensământul american pot fi accesate pe pagina de Internet: http://2010.census.gov/2010census/index.php