„Muzica ne face aerieni, subtilizând materia, anulându-ne ca prezențe fizice”;
pur și simplu evadezi din timp!” – Emil Cioran
Cred că în zilele noastre avem nevoie de evadare din timp, mai mult ca oricând. Este nevoie de refacerea echilibrului nostru psihic și fizic. Metode sunt multe, dar le căutăm funcție de gusturile noastre, de judecata noastră, conștienți fiind că o alegere bună ne poate aduce acel echilibru, prin detașarea, măcar pentru un timp, de problemele vieții, devenite din ce în ce mai stresante. Alegem cum vom folosi timpul pentru a ne îmbogăți viața cu frumusețile artei.
Ca atare, sâmbătă 13 noiembrie 2016, am plecat spre Durham, orașul din statul Carolina de Nord, pentru a ajunge la sala de spectacole „Duke Performance” (Centrul artelor performante) care face parte din Universitatea Duke din Durham, având menirea de a prezenta publicului spectacole în mod voit eclectic, de cea mai înaltă calitate. „Duke Performance” aduce, cu adevărat, în fața spectatorilor o cultură performantă, prezentând artiști care acoperă aria muzicii clasice, a muzicii noi, jazz, muzică americană, internațională, în mare: muzică, teatru și dans.
În această zi am audiat recitalul oferit de pianistul Serghei Babayan, pianist născut în Armenia, în anul 1961. Având o mare intensitate emoțională, energie și curaj, precum și un nivel remarcabil de culoare a sunetelor, pianistul Serghei Babayan aduce, prin interpretare, o înțelegere profundă a unui repertoriu stilistic divers, care include o performanță de cincizeci și patru concerte susținute până în prezent. Născut dintr-o familie de muzicieni, și-a început studiile cu Georgy Saradjev și le-a continuat la Conservatorul din Moscova, cu Mikhail Pletnev, Vera Gornostayeva și Lev Naumov. După prima ieșire din URSS, în 1989, a participat la diverse competiții internaționale. În 1996 a fondat Academia Internațională de Pian din Cleveland, SUA, unde a devenit profesor.
Apariția pianistului pe scenă, așezarea lui pe scaun în fața pianului, aplecarea capului peste umărul stâng privind undeva în depărtare, detașat de publicul din sală, visător, au fost clipe care s-au succedat rapid. Serghei Babayan a început să atingă delicat clapele pianului, spre a trezi și concentra spiritul auditoriului.
Programul recitalului a început cu piesa Fur Alina a compozitorului Arvo Pärt (n. 1935), piesă despre care însuși compozitorul spunea: „Aș putea compara muzica mea cu lumina albă, care conține toate culorile. Numai o prismă poate împărți culorile și le poate face să apară; această prismă ar putea fi spiritul ascultătorului”.
Piesa interpretată marchează începutul unei inovații în stilul compozitorului, acea marcă pe care el a numit-o „tintinnabuli” sau bell-like. După ce a experimentat diferitele stiluri, Pärt a ajuns la acest sunet triadic distinctiv, o muzică de neegalat în frumusețe, fragilitate, puritate, evocând sentimente profunde, respectând mistica spiritualității, care nu este altceva decât drumul omului către împlinirea vocației, a chemării sale, până la îndumnezeire, aceasta fiind desăvârșirea la care a chemat Mântuitorul când a zis: „Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel Ceresc desăvârșit este”(Matei 5, 48). Este o lucrare dezarmantă prin pacea, cumpătarea, eleganța și introspecția pe care le emană. Compozitorul oferă libertatea ca piesa să fie repetată de mai multe ori, ceea ce a și făcut remarcabilul pianist – Serghei Babayan, pătruns până în fibrele cele mai adânci ale ființei sale, de sunetele mistice ale piesei, auzite în și din spațiul interior al inimii sale, făcându-ne pe noi să beneficiem, la rându-ne, de o ascultare mistică a sunetelor. Prin libertatea de a repeta de mai multe ori piesa, compozitorul, dar și interpretul ne-au făcut să înțelegem că muzica este revelată nouă de către Cel de Sus.
A urmat Fantasia in C Minor, op.21, de Vladimir Ryabov (n. 1950) constând în cinci părți: Introducere, Sonata I, Marcia funebre, Sonata II și Capriccio. Piesa a fost scrisă în memoria Mariei Yudina (1899-1970), artistă legendară în Rusia, ființă profund religioasă, devenită din ce în ce mai cunoscută pe plan internațional datorită înregistrărilor pe CD-uri a interpretărilor ei care au acoperit aproape întreaga literatură pianistică de la Bach la Stravinsky. A fost prietenă cu cei mai luminați oameni ai literelor din timpul său. Pasternak a citit prima dată romanul său „Doctor Jivago” în casa Mariei Yudina. Niciodată nu s-a temut să vorbească împotriva comuniștilor și să-și afirme credința, comuniștii considerând-o, la vremea aceea, „oaia neagră” a regimului.
Timpii și textura Fanteziei sunt extrem de diverse: momente puternice alternează cu episoade cu treceri rapide, în centrul piesei existând și un marș funebru urmat de o liniște, o plutire realizată cu cromatici ale mâinii drepte. Se interferează, am putea spune, o putere extraordinară a sunetelor clare cu cele de intense trepidații, momente efemere cu cele ale eternității. Muzica pare că se dezintegrează complet, lăsându-ne cu sentimentul inutilității și cel al disperării, o dată cu dispariția sunetelor muzicii în liniștea eternă… Impresia pe care am avut-o cu privire la interpretul Fanteziei – Serghei Babayan – a fost aceea a unui magician venit să atingă clapele pianului într-un așa mod încât să ne creeze diverse stări alternante și profunde. Am avut, la un moment dat, percepția mistică a sunetelor, o unificare armonioasă a diferitelor nivele energetice și a tuturor dimensiunilor subtile ale structurii ființei noastre umane.
În continuare, Sergei Babayan a interpretat piesele compozitorului și pianistului polonez Frédéric Chopin (1810-1849), strălucit reprezentant al romantismului muzical: Poloneza op.26, no.1 in C-sharp Major; Valsul op. 64, no.2 in C-sharp Minor; Barcarolla op.60 in F-sharp Major. Piesele, prin interpretarea lor, ne-au re-dezvăluit sufletul sensibil și nobil al lui Chopin, romantismul său fiind minunat revărsat peste clapele bemolate folosite atât de intens de Chopin… Așteptam cu nerăbdare interpretarea pieselor de către Serghei Babayan, pianistul ce se dezlănțuise furtunos, cu o energie nemaipomenită asupra clapelor pianului, în piesele Fanteziei. Mă întrebam: cum va interpreta cele trei piese ale lui Chopin semnalate în program? Prima – Polonaise op.26, no.1 – considerată una dintre cele mai bune poloneze ale lui Chopin, diversă în texturi, dinamică, stârnind cele mai romantice stări de spirit, a început cu tema principală precedată de octave descendente, culminând cu o serie de pasaje care au reliefat virtuozitatea piesei, și s-a terminat cu repetarea temei principale.
Valsul care oferă posibilități imense pentru redarea diferitelor imagini și stări, pe vals fiind imaginat dansul… valsul ce poartă amprenta unei nobile poezii… Îl așteptam… Ceva totuși îmi spunea că va fi surprinzător de romantic, romantismul pianistului îl descoperisem în prima piesă – Fur Alina. Așa a fost! Cele trei teme ale Valsului op. 64, no.2 in C-sharp Minor, prima – tempo giusto – cu sentimentul de liniște, de pace, tema a doua – piu mosso – rapidă, toată armonia fiind executată de mâna stângă, și tema a treia – piu lento – înceată. Orchestrat, acest vals a creat baletul Silfidelor. Când îl asculți, nu poți decât să te imaginând plutind, dansând…
Partea a doua a recitalului a cuprins Goldberg Variation, BWV 988 – Aria și trei variațiuni ale lui Johann Sebastian Bach (1685-1750) compozitor german și organist, autor de muzică religioasă, considerat în mod unanim, unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii. Lucrările lui au profunzime intelectuală, o tehnică uimitoare și expresivă, și frumusețe artistică pe care sufletul nostru o percepe deplin. Bach este grav. Variațiunile Goldberg, BWV 988 este o lucrare scrisă pentru clavecin, constând dintr-o Arie și 30 de variațiuni, lucrare considerată una dintre cele mai importante exemple de formă de variație. Este lucrarea ce constă din expunerea unei teme bine definite din punct de vedere al formei și o serie de repetări ale ei, de fiecare dată în întregime, dar sub un aspect schimbat; variațiunile polifonice fiind cele bazate pe folosirea pentru fiecare din ele a diferitelor procedee și forme ale polifoniei, adică a unor combinații de fraze melodice cântate împreună, fiecare având melodie și înțeles de sine stătător. Serghei Babayan, adevărat suflet de artist sunt convinsă că nu mai știa unde se află, era total a-spațial, a-temporal, el cânta cu convingerea unui înger, înconjurat de îngeri… Dialoga cu îngerii, terminând fiecare frază cu nelipsitele coloane ale lui Bach, pe care se sprijină frazele rostite.
Trei dintre compozitorii ai acestui program confruntă diferit problema intimității: Ryabov, lucrând din perspectiva memoriei, pătrunde în minte cu matricea lui de muzică cu amintiri, Chopin este discret emoțional, fiecare lucrare având o trăire completă. În cazul lui Bach, Goldberg Variation, BWV 988 poate fi considerată o sinteză între cele două moduri. Succesul acestei lucrări masive provine din capacitatea sa de a angaja în mod activ memoria omului, în timp ce traversează o arie cu mici secțiuni absolut distincte; este în același timp un lucru și alte multe lucruri. În interiorul temei care s-a auzit la începutul lucrării, sunt toate ingredientele pentru restul piesei. Linia basului este cea mai concretă dintre acestea, deoarece se menține fără alterarea piesei întregi. Dar, în fiecare variantă pot fi auziți alți biți și reluarea temei. Poate fi un anumit motiv, gest, sau senzație, dar într-un fel fiecare parte pare a fi conectată diferit, nu există doi ascultători să poată auzi traiectoria generală exact în același mod. Numărul foarte mare de variații creează cel puțin la fel de multe juncturi în care o persoană poate să se afle într-o anumită poziție, pe o cale de interpretare diferită. În acest fel, Bach creează intimitate prin diversitate: fiecare poate simți că piesa îi aparține din motivații proprii.
Și totuși, când Beethoven spunea că „Audiția muzicală poate face să țâșnească focul spiritului,” el vorbea despre intensitatea trăirilor. În momentele ascultării și vizionării, toate simțurile noastre, aparent ale fiecăruia, se unifică; între individ și comunitate putând exista comuniunea. Ele, simțurile, se integrează unei percepții globale prezente, misterioase și foarte intense. Dar și necesare acestui timp. Aplauzele intense au demonstrat acest lucru.
Vavila Popovici – Carolina de Nord
