Volumul de față, tradus și în engleză, semnat de Mihaela CD, o prolifică scriitoare talentată și promotor cultural, cu merite deosebite în promovarea culturi române în Canada și pe meridianele lumii, urmează dictonul latin „Cogito, ergo sum!”, însumând o concepție despre viață, trăire, iubire, de loc străine autoarei. Scriitoarea fiind un exponent al acestei lumi ce oscilează între bine și rău, ea își adună gândurile, sentimentele, situându-le uneori între „to be or not to be”. Cartea este stucturată în 17 capitole,abordând diferite teme, deschizându-se cu aforismul lui Alexandru Macedon, “Nimic nu este imposibil pentru cel care încearcă”, ales de autoare pentru a ne atenționa de la început de înrăzneala dânsei de a aborda acest gen literar sau ca un îndemn la curaj în toate domeniile. Emil Cioran spunea într-o discuție cu Petre Țuțea că aforismul este sămânța din care încolțește filosofia.Aforismul (din grecescul αφοριζειν aphorizein, care înseamnă a delimita, de unde aphorismos, definiție) este un enunț concis, expresiv și memorabil care conține o cugetare, un gând adânc sau o părere cu privire la viață, cu aplicabilitate relativ generală. Cu același sens sunt folosiți și termenii maximă, adagiu și sentință. Spre deosebire de proverb, care are o origine veche și populară, despre aforisme se cunosc în general autorul (scriitor, filosof, om politic etc.) și împrejurările în care au fost scrise sau rostite.
Aforismul este expresia unui gând complet care se distinge, mai presus de toate, prin originalitate și este purtătoarea unui înțeles profund. Caracteristica principală a genului este concizia care face ca astfel de expresii să fie ușor de reținut.
Aforismul e o cale de comunicare cu cititorul mult mai rapidă și mai convingătoare decât poezia și filosofia.Aforismul este un roman din care a fost eliminată epica, sau aforistul este sluga gândurilor şi stăpânul cuvintelor, gândesc înțelepții despre această specie.
Preocupată de condiția omului și de multitudinea de sentimente ce o încearcă de-a lungul vieții, Mihaela CD caută fațetele omului pentru a-i da o singură formă, aceea a iubirii. Cuvintele de înțelepciune din această carte sunt picătura de adevăr a eternităţii.
Ea cercetează natura umană, încercând să o îndrume către drumul destinat să-l facă pe om fericit. Și cum poți fi fericit? Doar iubind, desigur.Acest fapt explică și cuvintele editorului Johnny Ciatlos-Deak: “…este o sursă de inspirație și motivare pentru oricine se confruntă cu momente de incertitudine,frică sau dezamăgire.“
Autoarea îndeamnă către introspecție, către acel„Nosce te ipsum!” care ar putea face oamenii să cunoască lumea intrinsecă de care mulți sunt văduviți. În lumea strâmbă și meschină omul tinde către măști, către roluri care îi convin, încercând să pară ceea ce nu poate fi („Omul a atins cele mai inalte culmi, si tu poti! Mergi mai departe,nu te opri pana nu ai atins punctul de destinatie unde ai vrut sa ajungi!”).
Aforismele dezvăluie jindul Mihaelei CD către libertatea de gen și tematică a creației, gustul și aplicația pentru fragmentarism și fructificarea inspirației de moment, cultivarea spontaneității însemnărilor intermitente. În cele din urmă, în însemnările aforistice, autoarea își pune în valoare talentul expresiei fericite, grația verbală și concentrarea ideatică apte să realizeze o comunicare mai simplă și mai directă, vizînd un public mai larg decît cel dornic de și avizat pentru filozofie: ”Demnitatea ta este cel mai de pret lucru nu-ti lasa garda jos în nicio circumstanță /Your dignity is the most valuable thing, don’t let your guard down under any circumstances. „
Înțelepciunea cumpănită, formularea grațioasă, parcimonia plină de armonioase sugestii o face pe autoare să resimtă starea de comuniune cu ființele arhaice, mitologice din moment ce e convinsă că aforismul nu a fost născocit de om, ci de Cumințenia Pămîntului, căci „aforismele cele mai valabile au un accent de descîntec. Ele sunt gînduri care vrăjesc.”, spunea Blaga. De aici și o serie de constatări definitorii ce se preschimbă adesea în îndemnuri și exigențe pentru a călăuzi iscusința autoarei de aforisme:” Foloseste timpul în favoarea ta căci fiecare clipă a vieții tale îți aparține!/ Use time in your favor because every moment of your life belongs to you!”
Prin însăși natura sa aforismul ezită între formulă și aluzie, este urmată firesc de regula tehnică.”Orice aforism trebuie formulat astfel încât să spună mai mult decît spune,” scria Blaga. Totuși, când formulezi un aforism, trebuie să-l aduci în situația de a refuza orice adaos. Un aforism trebuie să fie ceva canonic, încheiat, ca Biblia. Numai astfel, ieșit din mîna unui meșter iscusit și plin de har, el nu-și va trăda menirea – și lirică, și magică cum descoperim în cartea Mihaelei CD:
“Veninul chiar daca e învelit cu miere, omoară la fel./ Even if the venom is coated with honey, it kills just the same”.
Pe de altă parte, aforismul are aer de evidență numai când exprimă o ipoteză a inimii – starea sa de grație și transparență exclude prezența vreunei complicate construcții a minții sau rumoarea scrâșnită a angrenajului inteligenței, o simplă bătaie a inimii închide miraculos într-un cristal un fraged univers. Un aforism e un simplu grăunte de metal nobil, sau de o sămânță de planta rară, dar are greutatea unei lumi:” Zâmbetul se reflectă în ochii celuilalt precum soarele se reflectă în apă./ The smile is reflected in the other’s eyes like the sun is reflected in the water “
Blaga ia apărarea propriei sale ispitiri, și conchide: „Literatura aforistică – în starea sa de condiment firesc, indispensabil, aparent insignifiant, dar necesar într-un savant dozaj – e sarea gândirii”.Iar eu spun că aforismele și reflecțiile Mihaelei CD sunt”polenul“ gândirii a unui talent în plină înflorire, pe când Lucian Blaga spune că este:“O floare în stare de graţie. Aleasă să conceapă Logosul şi să-l nască” Al.Florin Țene
