La o manifestare a Fundației culturale HESPERUS, dedicată Centenarului și Reginei Maria, l-am cunoscut pe istoricul Sorin Cristescu. Domnia sa ne-a transmis ulterior textul de mai jos ( Prof. Dr. Ioan Iacob).
Primul Război Mondial, numit la vremea respectivă Marele Război, a fost acel gen de conflict care uneşte pe liderii politici cu naţiunile lor, tot la fel cum fusese pentru România războiul de independenţă din anii 1877 – 1878, în care principesa Elisabeta,viitoarea regină, s-a ilustrat admirabil ca “mamă a răniţilor” sau – aşa cum a spus în testamentul ei – « mamă a tututror ».
În această privinţă rolul excepţional pe care l-a jucat regina Maria în impulsionarea asistenţei medicale acordată răniţilor prin prezenţa ei permanentă în spitalele de front a intrat chiar atunci în conştiinţa naţiunii şi a fost consemnat pe inscripţia de marmură de pe Arcul de Triumf dinBucureşti, unde se spune că “se îndeplini dreptatea şi pentru poporul român – adică realizarea României Mari – prin sabia Regelui Ferdinand cu ajutorul întregii naţiuni şi gândul Reginei Maria”. Un gând dublat de fapte concrete în cele mai dramatice condiţii.După revoluţia din 1989 cercetarea istoriografică a adus pe masa de lucru a istoricilor atât însemnările zilnice ale reginei Maria, începând din 1916 până în 1928, cât şi corespondenţa sa personală cu soţul ei, regele Ferdinand, cu mama ei, Maria de Coburg, cu colonelul Boyle – corespondenţă editată de noi – şi care documentează activitatea neobosită şi neîncetată a reginei în acest sens, consolidând din nou şi mai mult această imagine de “mamă a răniţilor” pe care o merita din plin. În aceste condiţii ar fi mai interesant de urmărit condiţiile în care s-a transformat personalitatea reginei Maria de la mica prinţesă ahtiată de plăceri mondene care a venit în România la începutul anului 1893, la prinţesa care s-a angajat fără ezitare în îngrijirea holericilor în vara tragică a anului 1913 şi care din acel moment şi-a dedicat viaţa acestor activităţi esenţiale pentru consolidarea legăturii indisolubile dintre naţiune şi dinastie. Această transformare poate fi urmărită în contextul istoric al epocii şi în reflectarea acestui context în corespondenţa personală a principesei şi reginei de mai târziu. S-a scris foarte mult despre politica externă a marilor puteri din deceniile premergătoare Marelui Război şi despre formarea alianţelor care au creat cele două tabere, Antanta şi Puterile Centrale, care se vor înfrunta în anii 1914 -1918. În egală măsură însă acea perioadă a fost marcată de o serie de atentate şi asasinate săvârşite asupra capetelor încoronate nu numai de anumite facţiuni politice – ca în cazul asasinării regelui Alexandru Obrenovici al Serbiei şi al soţiei sale Draga născută Maşin la 11 iunie1903 sau ca în cazul asasinării regelui Carlos I al Portugaliei şi al fiului său la 1 februarie 1908 – dar mai ales de cercurile anarhiste şi nihiliste ale vremii care considerau că în felul acesta grăbesc izbucnirea revoluţiei mondiale menite să înlăture capitalismul. Aşa de pildă se ştie că celebra regină Victoria a Marii Britanii a supravieţuit la şapte astfel de atentate, în vreme ce cuscrul ei, ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei, a căzut victimă anarhiştilor la cel de-al şaptelea atentat, la 1/13 martie1881. Au urmat împărăteasa Elisabeta “Sissi” a Austro-Ungariei la 10septembrie 1898, regele Umberto al Italiei la 29 iulie 1900, regale George I al Greciei la 18 martie 1913 şi asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand la 28 iunie 1914, la Sarajevo, care a fost pretextul pentru dezlănţuirea Marelui Război. Au fost asasinaţi şi doi preşedinţi de republică, preşedintele Franţei, Sadi Carnot, la 25 iunie 1894 şi preşedintele Statelor Unite, William McKinley la 14 septembrie 1901, ca să nu mai trecem în revistă o lungă listă de prim-miniştrii asasinaţi în mai multe ţări.În acest context trebuie subliniat faptul că în România nu a avut loc practic niciun atentat asupra familiei regale. La atentatul din aprilie1888, la care se referă Constantin Bacalbaşa în opera sa memorialistică “Bucureştii de altădată”, atentatorul, Preda Fântânaru, a tras de fapt asupra ferestrei de la biroul regelui Carol I, iar balisticienii au calculat că şi chiar dacă s-ar fi aflat în respectiva încăpere, regele nu putea fi atins de glonţul atentatorului 1.
Cu toate acestea revoluţia rusă de la 1905 – “repetiţia generală” cum a numit-o V. I. Lenin, referindu-se la ceea ce va urma în 1917-1918 2 – a avut un impact deosebit asupra familiei regale române. Vedemacest lucru dintr-o scrisoare a principesei Maria către mama ei care sereferă la un incident de familie produs la serbările jubileului din iunie1906, când regele Carol I i-a impus marelui Duce Kiril Vladimirovici –cumnatul principesei – să asiste la ceremonii îmbrăcat în frac şi nu înuniformă. Regina Elisabeta a căutat să aplaneze tensiunea
…………………………….
1 Pentru aceste detalii vezi Sorin Cristescu, Regele Carol I în rapoartele diplomatice austro-ungare 1877 – 1914, vol.1 1877 -1896, Editura Paideia, Bucureşti, 2013, doc. 140 din 27 aprilie/9 mai 188, pp. 181 -182
2 Orlando Figes, Revoluţia rusă 1891 – 1924. Tragedia unui popor, EdituraPolirom, 2016, pag. 215.
Create spunând că “mai avem doar puţin de aşteptat şi toate vechile instituţii sevor prăbuşi, probabil vom termina cu toţii aruncaţi în aer şi atunci nu vor mai
fi nici regi, nici tronuri, nici uniforme, nici decoraţii şi nici fracuri,” 3 ceea ce demonstrează că membrii familiei regale aveausentimentul că lumea lor se îndreaptă în cel mai scurt timp spre uncataclism revoluţionar de proporţii colosale. Regina Elisabeta a murit la18 februarie/2 martie 1916, exact cu un an înainte ca profeţiile ei să se realizeze.
În aceste condiţii principesa Maria s-a hotărât să se implice personal în acţiuni de caritate menită să consolideze popularitatea de care se bucura familia regală. Prima oportunitate a fost oferită de epidemia de holeră izbucnită în cursul participării României la al doilea război balcanic din vara lui 1913. Principesa a petrecut mai multe saptămâni în taberele de holerici din Zimnicea şi Turnu Măgurele supraveghiind îngrijirea celor atinşi de cumplita boală, în condiţiile în care au fost cazuri de medici ce au refuzat să-şi facă datoria de teama molipsirii. A fost un moment extraordinar din viaţa Mariei pe care îl va consemna ca atare în opera ei memorialistică “Povestea vieţii mele” din 1932 -1934 4. Regina încheie acele amintiri astfel : « Însă în 1913 se schimbaseră toate din temelie şi munca mea în lagărul de holerici mă puse deodată în altă lumină în ochii poporului meu… iar unele înrâuriri din jurul Unchiului [Regele Carol I] îl făcuseră să înţeleagă că aş putea să fiu de folos dacă cei dimprejurulmeu ar şti să se poarte cu mine cu tact. Lucru de căpetenie era să nu semai încerce de a-mi zdrobi voinţa, ci să mi se dezvolte treptat inteligenţa firească, arătându-mi ce aş putea ajunge pentru poporul meu dacă măhotăram să iau mai în serios îndatoririle mele şi pe mine însumi. >> Ulterior, principesa Maria şi fiicele ei au vizitat mai multe localităţi unde au împărţit ajutoare băneşti văduvelor şi orfanilor acestui război, acţiuniconsemnate de presa românească.Un alt moment a fost cel din vara toridă a lui 1916, din lunile iulie şi august, chiar înaintea intrării României în război, când regina Maria aîntreprins un turneu istovitor prin mai multe oraşe ale ţării
………………………………………………..
3 Sorin Cristescu, Queen Marie of Romania. Letters to Her Mother, vol. 1 1901-1906, Editura Tritonic, Bucureşti, 2016, doc. nr. 159 din 20 iunie 1906, pp. 367 –368
4 Maria, Regina României, Povestea vieţii mele, traducere Mărgărita Miller-Verghi,Editura Eminescu, Bucureşti, 1991, vol. II, pp. 351 – 368.
pentru a împărţi sume de bani familiilor nevoiaşe, moment care a fost consemnat de presa vremii şi pe care l-a relatat în scrisorile către mama ei : « Aproape mi-am terminat turneele de împărţire de bani prin ţară… au fost un mare succes – şi tot mai am o sumă de bani de rezervă pentru toate cererile care sunt sigură că vor veni. » 5 Modul în care regina s-a implicat în ajutorarea şi îngrijirea răniţilordin primul moment al războiului de întregire – ne referim la îngrijireavictimelor bombardamentelor aeriene la care a fost supus Bucureştiulchiar din primele zile şi care a continuat până în ultima zi a conflictului,putem spune că a făcut-o una din cele mai luminoase figuri din istoriaromânilor şi este prea cunoscut şi prea amplu documentat pentru a maiintra în amănunte.În egală măsură Regina Maria a rămas celebră în memoriacontemporanilor pentru faptul că în toiul dezastrelor şi înfrângerilorsuferite atât pe plan intern cât mai ales pe plan extern, ea a fost singura care nu şi-a pierdut încrederea în victoria finală a Antantei şi implicit aRomâniei şi i-a încurajat pe toţi cei cu care s-a întâlnit în acele vremuride mare restrişte. Sunt multe mărturii în acest sens, dar cea mai concisăaparţine istoricului Nicolae Iorga: „atunci când am întâlnit greutăţi şiînfrângeri, toţi, afară de Regina Maria, şi-au pierdut încrederea, pe care apăstrat-o instinctul soldatului.” 6 De asemenea trebuie subliniat faptul că dacă toate reginele şiprincipesele din Europa cuprinsă de război din ambele tabere au îngrijitcu devotament răniţii, numai regina noastră a fost chemată să joace unrol politic în condiţiile în care la conferinţa păcii de la Paris, lideriimarilor puteri învingătoare au refuzat chiar din primele săptămâni sădiscute cu liderul delegaţiei româneşti, Ion I.C. Brătianu. Acesta i-a scrisreginei să vină la Paris “cu cât mai repede cu atât mai bine” 7.
Regina a venit şi, într-adevăr, discuţiile pe care le-a avut cu liderii marilor puteri
…………………………………………………………………
5 Sorin Cristescu, Queen Marie of Romania. Letters to Her Mother, vol. 2 1907-1920, Editura Tritonic, Bucureşti, 2016, doc. nr. 113 şi 115 din 13, respectiv 22august 1916, pag. 295 şi 297
6 Nicolae Iorga, Memorii. Însemnări zilnice (mai 1917 – martie 1920), Războiulnaţional. Lupta pentru o nouă viaţă politică, f.a., vol. 1, pag. 7.
7 Regina Maria, Însemnări zilnice 1919, ediţie Vasile Arimia, traducere SandaRacoviceanu, Editura Albatros, Bucureşti, 1996, vol. I, pag. 56
– Clemenceau, Woodrow Wilson, Lloyd George – au avut un rol în recunoaşterea sacrificiilor pe care România le făcuse pentru victoria Aliaţilor. Pentru familia regală a României, victoria din Marele Război a avut un gust amar: rudele din Rusia au avut parte de un sfârşit tragic sau de o viaţă de lipsuri în exil pentru cei care au supravieţuit, rudele din Germania şi Austro-Ungaria şi-au pierdut privilegiile politice, iar cea mai dureroasă lovitură a fost primită din partea principelui moştenitor, Carol, care s-a compromis prin căsătoria secretă de la Odessa cu Zizi Lambrino şi prin cele două cereri de renunţare la tron din 1919. Acesta a fost contextul familial în care regina şi-a continuat neobosită acţiunile caritabile de ajutorare a victimelor războiului, un război care, din acest punct de vedere, putem spune că pentru regina Maria nu s-a încheiat niciodată. A rămas permanent o prezenţă activă şi neobosită în fruntea tuturor societăţilor de ajutorare a văduvelor, orfanilor şi invalizilor, în fruntea societăţilor care aveau ca obiectiv construirea de monumente de omagiere a eroilor precum crucea de pe Caraiman şi mausoleele de la Mărăşti şi Mărăşeşti, indiferent de problemele familiale cu care ştim că s-a confruntat în anii ce îi mai avea de trăit. Regina Maria rămâne în felul acesta una dintre figurile emblematice ale războiului de întregire, un model vrednic de a fi urmat în toate timpurile, un om pentru eternitate.
Dr. Sorin Cristescu
