Au trecut 16 ani de la prima vizită în Hawaii, şi de atunci, deşi mi-au mai umblat picioarele prin lumea largă, tentaţia de a mă afla iarăşi pe partea cealaltă a pământului, în acea lume a Paradisului, aşa cum ne-o închipuiam de după gratiile comunismului, mi-a dat ghes să mă înham la o călătorie la limita puterilor ce-mi mai curgeau prin vene la vârsta când mulţi semeni de vârsta mea privesc lumea din pridvorul casei, sau nici n-o mai privesc în vreun fel.
„M-a trimis la Honolulu!”, auzeam de pe vremea copilăriei revolta din glasul celui nevoit să străbată un drum lung şi greu, căci oraşul Honolulu, aflat într-una din insulele arhipelagului Hawaii, era considerat capătul lumii. Şi de această dată, am trecut mai departe de de Honolulu, în Marea Insulă, pe numele ei trecut în hartă, Hawaii, The Big Island. Norocul meu a fost sprijinul familiei. Împreună cu ei am hotărât să revedem The Big Island. Acestei Mari Insule, mai mică decât Teleormanul meu natal, deşi o mai vizitasem, i-am păstrat o dragă amintire şi un deosebit interes, pentru marea sa varietate de imagini unice în lume. Localitatea Kona, cel mai important oraş de pe insulă, deşi nu e capitală, ne-a făcut primirea la interesantul aeroport alcătuit din mai multe clădiri construite doar dintr-un acoperiş aşezat pe nişte stâlpi de susţinere. Acest inedit aeroport este plasat în mijlocul unui teren încărcat de flori multicolore, de la firul ierbii până în vârful pomilor, cu plante în care vigoarea le făcea să vibreze, cu aerul proaspăt adus de pale de vânt din largul oceanului şi îmbălsămat cu miresmele florilor.
Acestor frumuseţi de bun venit, li s-a adaugat zâmbetul localnicilor îmbrăcaţi în straie cu multe flori, rostind cu bucurie salutul de bun venit, în graiul lor, ALOHA!, pe care îl vedeai afişat peste tot. Era frumos tot ce ni se aşternea înaintea ochilor şi totuşi… acum era ceva schimbat. Pe lângă faptul că, de această data, nu mai era fiorul primului contact, se făceau grabnic prezente diverse schimbări. Industrializarea lumii a pătruns şi în acest grup populat de insule, cele mai izolate din întreaga lume (3846 de kilometri departe de California şi 6195 de kilometri de Japonia). Ţi-ai fi dorit să găseşti aceste locuri îmbrăcate în straiele urzite de natură ca pe vremea lumii celei dinai. E drept că industrializarea aduce confort, dar şterge multe diferenţe specifice unor ţinuturi mirifice.
Am simţit cu regret acest aspect îndată ce am pus piciorul în acest ţinut unic, cel mai tânăr pământ de pe Pământ, ultimul loc descoperit de oameni, şi, de aceea, fără o majoritate etnică sau rasială. E ultimul stat devenit american (din 1959) şi este singurul stat american în care se cultivă cafeaua.
Avioane mari nu pridideau cu adusul călătorilor din toată lumea. Oamenii şi aici în mijlocul minunăţiilor, adesea nu-şi puteau desprinde mâinile şi ochii de pe telefoane, tablete, computere. Căutau cu înfrigurare momente de sustragere ca să “butoneze”. Produsele alimentare erau asemenea ca peste tot în lume. Pizza domină şi aici, doar “micii” noştri lipseau. Se deosebeau prin exagerarea preţurilor. Chiar şi cafeaua sau bananele care stăteau ciorchini peste tot, erau cu mult mai scumpe decât oriunde în lume. Produsele de artizanat purtau etichete “made în China”, ori “Japan”, sau provenite din alte ţări.
Dacă aş fi intuit toate acestea de la început, adăugând şi oboseala epuizantă, suportată într-o călătorie atât de lungă, cu schimbări şi amânări de avioane, aşa cum ni s-a întâmplat la Los Angeles, unde ni s-a părut că am fost părăsiţi de toţi îngerii oraşului, poate că am mai fi stat la gânduri până să decidem reîntâlnirea cu Hawaii.
Dar… să nu îl mâniem pe Dumnezeu! Am avut parte şi de ceea ce ne-am aşteptat, lăfăindu-ne într-o locuinţă ca pe o răsplată cerească. De-a lungul unei săptămâni, s-a întruchipat iarăşi visul de odinioară în realitatea concretă aşezată înaintea ochilor noştri. Ne-am văzut iarăşi în Hawaii-ul acela închipuit ca un ideal al exoticului, al raiului florilor şi palmierilor, cu largul orizont al oceanului Pacific, unduind în spectaculoasele lui valuri, străjuit de plaje colorate şi înfiorat de apusurile soarelui, cu vulcanul Kilauea în aproape permanentă erupţie, cu coroniţele şi salbele de flori purtate de frumoasele fete mereu cu zâmbetul pe buze, cu cămăşile înflorate ale bărbaţilor, cu ukulelele lor, acea chitară miniaturală şi încă multe altele.
Indiferent câte transformări aduc tehnologizările, Hawaii rămâne un loc unic al pământului nostru şi cred că nu îşi va stinge în curând atracţia irezistibilă.
———————
Elena BUICĂ
august 2016
Hawaii