Mult-așteptatul eveniment de la inceputul lunii noiembrie 2017 de la Sala Palatului – București, „Remember Cenaclul Flacăra – Adrian Păunescu”, a facut ca numerosi oameni din țară și chiar din străinătate să umple până la refuz sala, cei peste 4000 de spectatori ocupând și culoarele (tineri, mai ales), unde au stat ”turceste” pe toată durata evenimentului.
Ca unul dintre cei care a văzut pe viu inceputul de acum 44 de ani, cât și tragicul sfârșit din 15 iunie 1985, când Flacăra Cenaclului s-a stins dramatic pe stadionul Petrolul din Ploiești, nu puteam lipsi de la acest Remember. Fiul meu, Decebal – care atunci avea doar 7 ani, martor la acest ultim spectacol – a ținut să-mi facă bucuria revederii cu o parte din pleiada de mari soliști folk din perioada anilor 70-80, cumpărându-mi bilet pt acest grandiose spectacol.
Pentru cei care nu au trăit și nu au simțit emulația sinceră și entuziasmul stârnite de Cenaclul Flacăra – inființat și condus de marele poet-patriot Adrian Păunescu – le reamintesc faptul că regimul comunist nu accepta astfel de manifestari de exprimare a libertății și demnității. Cenaclul Flacăra tocmai asta încerca, prin iluzia de libertate, creeată pragmatic, aceasta să fie o supapă de refulare a nemulțumirii românilor. A fost cea mai perversă manifestare a propagandei comuniste de atunci, posibilă și datorită Poetului, acceptat de regim.
”Remember Cenaclul Flacăra-Adrian Păunescu” ne-a prilejuit revederea câtorva imagini vii cu Marele Dispărut, urmate de evoluția unor nume grele ale folk-lui românesc, ”obligate” de Andrei Păunescu – fiul Poetului și organizator al spectacolului – să cânte LIVE.
Gongul de început a fost la ora 19, dar nu știu când s-a terminat, noi plecand spre casă, la Ploiești, la ora 1,30! Am apucat însă să-i ascultăm pe: Doru Stănculescu, Adrian Ivanițchi, Sorin Mîngiat, frații Chiriac, Dan Chebac, Vali Neamțu, Vasile Mardare, Cezar Zavate, Emeric Imre, Adrian Bezna, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Ștefan Hrușcă, George Nicolescu, Eugen Cristea, Zoia Alecu, Mihaela Popescu, Arpad Domokos, Majay Gyozo, Cătălin Stepa (fiul regretatei Tatiana Stepa), Victor Socaciu, Evandro Rosseti, Magda Pușcaș, Mircea Rusu, alături de actorul Radu Gheorghe, George Stanca ș.a.
Am ascultat cu nostalgie, dar și cu plăcerea momentului, melodii intrate definitive în patrimoniul muzicii folk: ”Fără petale”, ”Hai, hai”,”Decembre”, ”Oameni de zăpadă”, ”Mielul”,„Rugă pentru părinți”, „La adio”, „Omul bun și pomul copt”,„Totuși iubirea”, „Ordinea de zi”, „La o cană cu vin”, „Jurământ la Putna”, „Tu, Ardeal”, „Dor de Eminescu”, „Iancu la Țebea”, ”Nebun de alb”, ”Amor cubist”, ”Ninsoarea de adio”, ”Trenul fără naș”…Ne-am amintit doar, fireste, și de marile desfășurări electrice de forță rock sau pop de pe scena Cenaclului (Phoenix, Sfinx, Mondial, Iris, Pro Musica, Holograf, Voltaj, Monolit, Metropol, Incognito, Totuși…), din anii `70-80.
Pe parcursul spectacolului-maraton, Andrei Păunescu a avut numeroase intervenții, dintre care spicuim câteva fragmente: ”Există numai genul artei bune și genul artei proaste! Tata ne-a spus și în 1 august 2010 (la Năvodari, la ultimul spectacol în care a condus Cenaclul), și în anii `90, când Cenaclul s-a reluat, o vreme, sub titlul „Totuși iubirea”, și în anii din urmă, când spectacolele au fost rare: „Cenaclul Flacăra este unul singur, a început în 17 septembrie 1973 și înseamnă tot ce s-a întâmplat pe scena pe care a fost Adrian Păunescu”. Cu bune și rele. Cu încercări reușite și încercări ratate. Cu experimente nesemnificative și cu mari confirmări. Ca orice organism uriaș, care a marcat o epocă și care creează nevoia să marcheze și viitoarea epocă.
Formula magică și imensă „Cenaclul Flacăra” nu s-a aflat și nu se află în luptă cu nimeni din lumea curată a culturii noastre (folk, rock, poetice), ci în complementaritate. Sigur, nu cu proștii, impostorii, dogmaticii, trădătorii, uneltitorii, impotenții, ciubucarii, cârtitorii… care vor să iasă la suprafață scufundându-i pe alții sau retezându-le capul celor care vor și ei să existe, să se exprime.
Nu mă pot supăra nici pe organizatorii de diverse manifestări care, dincolo de faptul că mă plac sau nu ca om de scenă cu chitara în mână (nici eu nu mă plac adesea pe mine însumi, deci îi înțeleg), mă scot din liste la festivaluri și spectacole, tocmai ca să descurajeze tendința care se manifestă tot mai mult, de regrupare a fenomenului sub numele „Remember Cenaclul Flacăra”, sub numele „Păunescu” pe care l-am primit și pe care încerc să îl onorez, spre deranjul celor care credeau că, plecând Adrian Păunescu, s-a terminat cu acest nume, iar noi vom sta într-un doliu steril, rumegând capodoperele de ieri, acasă, la casetofon. Subliniez termenul „Remember”, care arată luciditatea noastră de a ne revendica, DA!, de la marele „Cenaclu Flacăra” fără a cuteza să spunem că putem organiza „Cenaclul Flacăra”, când creatorul, Adrian Păunescu, nu mai este aici. Spiritul Cenaclului Flacăra este viu, că am învățat, de mult timp, că patrimoniul acesta trebuie mereu împrospătat cu lucrări și întâmplări noi, nu doar scos ocazional (cel vechi) de la naftalina magică din sufletul și din audiotecile noastre sau ale publicului. Cultura se face prin adăugire, nu prin excludere – iată o idee care i-a guvernat viața și activitatea lui Adrian Păunescu și care ne animă și pe noi”.
Printre spectatori s-a aflat și Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu. De asemenea, Andrei Păunescu i-a salutat și invitat pe scenă pe foștii fotbaliști craioveni Ungureanu, Țicleanu, Donose, Emil Săndoi, care au intonat, împreună cu Sala, ”Cântec pentru Oltenia”.
