Profesorul universitar Dorel Săndesc, şeful Clinicii de Anestezie şi Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Universitar Timişoara, unul dintre cei mai iubiţi şi preţuiţi medici din Banat, a avut amabilitatea să ne trimită răspunsul său la întrebarea “Ce-aţi face dacă v-aţi întâlni cu România, într-o dimineaţă, în barul de zi?” Aş recunoaşte-o uşor, acea fată frumoasă, cu ochii albaştri de Voroneţ, dar atât de pierdută, ameţită, abandonată şi murdară, fără dinţi, bând în caverna fosforescentă a barului de zi. M-aş apropia încet de ea, aş lua-o de mână şi i-aş spune: “Hai acasă. Şi-au bătut joc de tine şi ţi-ai bătut joc de tine destul, nici eu nu am fost uşă de biserică, dar acum hai acasă.”
I-aş pregăti o baie fierbinte, aş spăla-o încet, cu grijă, i-aş pansa rănile adânci şi aş unge-o cu uleiuri aromate şi tămăduitoare. Aş duce-o la prietenul meu, chirurgul, să îi scoată toate cicatricile, de parcă nici nu ar fi fost, şi i-aş pune dinţi noi, albi, strălucitori, cum erau odată.
Şi apoi aş iesi cu ea în lume, tocmai de ziua ei, frumoasă peste măsura, plimbându-ne îndrăgostiţi printre trecătorii împietriţi. Ruşinaţi, îşi vor ascunde privirea în pământ cei care au batjocorit-o de atâta timp fără să o vadă măcar, iar eu voi păşi zâmbind, cu privirea pierdută în albastrul ei de Voroneţ, la braţ cu ea: Mama mea, Iubita mea, Prietena mea, Fiica mea. România mea.
