Romania in NATO

0
3

“Acum, la intrarea in cel de-al treilea mileniu, noi, toti, romanii, fie ca suntem pe pamantul mosilor si stramosilor nostri, fie ca suntem cetateni loiali ai altor state, avem datoria sa ne gandim la destinul natiunii romane, la viitorul ei, intr-o lume aflata in profunda schimbare. Societatea romaneasca trece prin mari transformari si se confrunta cu numeroase greutati de ordin economic, social si politic. Dificultatilor inerente oricarei schimbari – si mai ales ale uneia de amploarea si profunzimea celei incepute prin revolutia din decembrie 1989 – li se adauga efectele deceniilor de guvernare totalitara, care au separate Romania de Europa Occidentala. Avem mai mult ca oricand nevoie de solidaritate, de munca inteligenta si indarjita, de un proiect de viitor care sa raspunda aspiratiilor noastre firesti de pace, prosperitate si dezvoltare.
Cu toate greutatile trecutului si ale prezentului, gratie unor oameni care si-au pastrat si aparat idealurile, romanii nu si-au pierdut credinta in Dumnezeu, identitatea nationala si culturala, atasamentul fata de valori precum democratia, libertatea, toleranta, respectul demnitatii umane. Romanii pot fi mandri de valorile lor nationale, de traditiile si de obiceiurile lor, de umanismul lor, de apartenenta la crestinatatea ortodoxa. Aceasta este zestrea pe care o aduc ei in proiectul Europei unite, o zestre bogata si originala. (…) In viitorul apropiat, Romania se va afla in fata unor momente majore. Fara progres economic nu vom realiza integrarea ca membru deplin in Uniunea Europeana; fara sprijinul d-voastra, cererea Romaniei de integrare in NATO nu ar avea acelasi ecou. Implinirea acestor doua deziderate ne priveste pe noi toti si se aseaza deasupra oricaror calcule politice sau personale. Vom dedica toate eforturile noastre pentru implinirea acestor teluri. Si, asa cum tarile din regiunea noastra au reusit sa fructifice creativitatea diasporei lor pentru binele natiunilor lor, facem apel la toti romanii sa ne ajute, in orice fel posibil, pentru a reusi in marile incercari care ne stau in fata”.
(“APEL CATRE TOTI ROMANII DIN TARA SI DIN STRAINATATE”, Iunie 2001, Bucuresti).
Numele Romaniei a fost mentional in Comunicatul final al Summitului NATO de la Washington din aprilie 1999: desi neadmisa atunci in Alianta Nord Atlantica, tara noastra a fost prezentata ca avand sanse maxime pentru a fi primita in asa-numitul “val doi” al extinderii. Reuniunea ministeriala NATO de la Budapesta din mai 2001 a reconfirmat decizia Aliantei Nord Atlantice de a mentine “politica usilor deschise” in ceea ce priveste admiterea de noi membri. Presedintele SUA, George W. Bush, a reamintit acest lucru in timpul vizitei sale in Europe, in iunie 2001, ca si mai tarziu, in Statele Unite ale Americii.
Un studiu al conscutei organizatii se securitate WEU (Uniunea Europei Occidentale), din octombrie 2001, prezinta ca probabila admiterea Romaniei in NATO, in al doilea val al extinderii, alaturi de Bulgaria, Slovacia, Slovenia, si, eventual, Lituania.
Aflat la Bucuresti, in decembrie 2001, secretarul general al NATO, George Robertson, le-a sugerat insa romanilor sa desfasoare in continuare un lobby sustinut in tarile care se opun procesului de extindere, facandu-le sa inteleaga ca integrarea Romaniei in NATO “nu reprezinta un risc pentru acestea”.
In mai putin de un an din acest moment, in noiembrie 2002, Summitul NATO de la Praga va decide numele noilor membri ai Aliantei Nord Atlantice. Este de datoria tuturor romanilor, din tara sau din strainatate, sa sustina aceasta cauza. Pentru a desfasura un lobby efficient in favoarea acceptarii Romaniei in NATO, romanii pot face si mai cunoscuta dorinta tarii noastre de a deveni membra a Aliantei Nord Atlantice. Cei care au acces la Internet, de exemplu, pot atasa fiecaruia dintre mesajele e-mail expediate una din urmatoarele “semnaturi electronice” (sau altele, dupa preferinta) in functie de limba in care se redacteaza mesajul si de afinitatile destinatarului. Ulterior, puteti expedia mesajul acesta (NATO/ OTAN: E-PROJECT) tuturor celorlalti romani din tara si din strainatate pe care ii cunoasteti.

P.S. Acest mesaj s-a nascut la initiativa unui grup de romani din Canada.