Dramaturgul american Arthur Kopit in Romania
Într-o bună zi, doi soţi din New York descoperă că viaţa lor privată nu ar mai fi chiar atât de privată. Ba mai rău, li se pare că nu mai are nici o legătură cu ceea ce ştiau……
„Pentru că pot! De aceea am făcut-o. De ce ai făcut-o? Pentru că pot!” spune Arthur Kopit. „Cred că este o forţă de motivaţie pentru oameni cu putere, sau fără. O faci! Este despre putere, despre control. Copiii mici o fac: de ce faci asta? ptr că…! Doar pentru că! Şi dacă am terminat este ptr că pot, pentru că am făcut-o,o pentru că vreau. Am făcut ca să-ţi arăt că pot face asta!”
Arthur Kopit este autorul piesei „Pentru că pot”, care a avut premieră la teatrul Odeon din Bucureşti, în prezenţa autorului. Este unul dintre cei mai prestigioşi dramaturgi american, câştigător al Premiilor Tony şi de mai multe ori finalist la Premiile Pulitzer.
„Iubesc actorii şi tipul de teatru pe care îl aveţi aici” spune în continuare dramaturgul de peste Ocean. „Noi facem lucruri în New York pe car nu le poţi face aici, dar voi faceţi lucruri aici, pe are noi nu le putem face! Actorii lucrează împreună, se înţeleg bine, se cunosc, au o anumită condite fizică şi pot face lucruri în scurt timp.
În SUA de exemplu, dacă actorii repetă pentru patru săptămâni, în primele săptămâni oamenii deabia se cunosc, nu ştiu cine sunt. Aici când se repeta pentru patru săptămâni, actorii se ştiu, se cunosc şi lucrează în alt mod.
O producţie realizată într-o limbă alta decât a mea, este foarte interesant de văzut pentru că ceea ce speri este că actorii şi regizorii să aducă ceva în plus prin traducere. Aşa că ceea ce vezi este şi nu este piesa ta! Lucruri diferite se vor lega în feluri diferite! Când scri o piesă, realizezi că nu este un singur mod de a o face. Auzi un personaj spunând ceva şi eşti conştient că poate fi spus şi altfel şi asta îi dă o altă valoare. De aceea o piesă bună este bună pentru că poate fi realizate în mai multe feluri!”
Piesa este pusă în scenă de tânărul regizor Alexandru Mâzgăreanu şi-i are în distribuţie pe Ionel Mihăilescu, Elvira Deatcu, Mihai Smarandache, Marian Ghenea şi Ioan Batinaş.
Lounge Jazz Project cu Marius Mihalache şi Irina Sârbu
Jazz, lounge jazz şi cafeneaua Tete-A-Tete! Este reţeta ideală de a petrece o seară departe de zgomotul cotidian! Situată în parcul Herăstrău din Bucureşti, cafeneaua este cunoscută pentru programele sale culturale şi zecile de premieri pe care le oferă publicului: teatru, carte, albume audio, filme. Un loc unde, de cele mai multe ori, nu mai găseşti un scaun liber. „Mie mi se pare o iniţiativă foarte bună pentru că este un spaţiu mai puţin convenţional, un spaţiu unde oamenii sunt relaxaţi şi cauta să iasă din cotidian.” mi-a declarat unul dintre cei prezenţi în cafenea, în seara lansării noului proiect muzical semnat de Marius Mihalache şi Irina Sârbu. „Mie îmi place foarte mult Irina Sârbu şi mi se pare că ar trebui să avem mult mai mute evenimente de jazz” mi-a mărturisit o tânără, fericită că a reuşit să găsească un bilet la seara evenimentului!
Irina Sârbu şi Marius Mihalache nu mai au nevoie de o prezentare în detaliu pentru iubitorii de jazz şi nu numai. Ce necesită însă atenţia noastră este semnalarea noului proiect pe care artiştii l-au lansat împreună: un album lounge jazz! „Noi ne-am hotărât să facem proiectul acesta nou pentru că întotdeauna ne place să descoperim repertoriu nou, piese noi.„ Spune Irina Sârbu, „Şi Marius şi eu avem o înclinaţie către lounge, către jazz, către a experimenta şi a modifica piese cunoscute, muzica etno-jazz, binecunoscutele noastre prelucrări. Aşa că ne place să experimentăm, să ne jucăm cu ritmuri, cu armonii şi între noi.”
„Este formula de bază a mea, este trupă cu care cânt de 6-7 ani de zile” a adăugat Marius Mihalache, „Am făcut multe proiecte împreună. Acesta este un proiect nou, de lounge jazz, un proiect care nouă ne este foarte drag, pe care încercam să-l promovăm în prima fază în cluburi, după care treceam în a doua etapă de turneuri în ţară şi peste hotare, la festivale de gen.”
Celor doi artişti li se alătură în acest proiect şi alţi muzicieni excepţionali precum Lucian Maxim, Dragoş Mihu, Nicu Baran şi Mandela.
Se întorc liceenii pe ecrane?
Liceeni se întorc…. dar nu cu filmele de acum 20 de ani ale lui Nicolae Corjos ci cu o nouă interpetare a regizorului Adrian Popovici.
„Am o echipă foarte bună” spune regizorul,”actorii sunt foarte buni, o generaţie tânără foarte reuşită şi chiar am lucrat cu plăcere cu ei. Sper să mai lucrez şi la alte filme. Iar despre acest film: Liceenii în 53 de ore şi ceva! vă invit să-l vedeţi. Povestea aceasta nu are legătură cu cea ştiuta, nu mai sunt aceleaşi personaje, alţi liceeni, altă generaţie de liceeni. Se vede ce se întâmplă în jurul nostru, vedem la tv, pe y-tube o granada de probleme care există în licee şi cu tinerii de astăzi. Şi atunci m-am gândit să fac un film, mai ales domnul Sovu s-a gândit să scrie un scenariu despre acest gen de liceeni.”
George Sovu semnează şi de data aceasta scenariul acestui film, în care vârsta de liceu este personajul principal, aşa cum a fost şi în poveştile filmelor de acum două generaţii.
„Detaşarea nu este totală” spune George Sovu, „pentru că şi acest film are tot o poveste de dragoste. Ori dragostea este parte integrantă, esenţială din fiinţa omului şi mai ales a tinerilor la vârsta asta cu anii, cu zborul cel mai înalt, mai frumos şi mai pur. Fără drag nu se poate trăi frumos. Şi o asemenea iubire este şi în acest film, numai că ea se petrece, cum spunea şi domnul Popovici, în alte condiţii.”
Actorul Claudiu Bleont interpeteaza rolul profesorului, dând categoric o notă noua unui film care va stârni multă comparaţie.
„Nici nu se pot compara. Sunt convins că chestia aia cu rock-ul cu Mihai Constantin, cu Bănica faţă de ce este acum, e altceva! Este practic o altă generaţie. Şi se reia, hai să zic odată la 20 de ani, un alt mod de a pune în film liceenii, dar nu se vor putea cântări! Am fost onorat că am fost pus să fac aikido, în rest nu ştiu ce a ieşit din film” a declarat actorul la premiera filmului. „Hai să zic că o direcţie Socratică, a fi profesorul şi prietenul tatălui celui care rătăceşte la un moment dat calea, m-a făcut să mă simt interesant ca şi exerciţiu pentru mine, mai ales că am fost în sală şi a trebuit să predau aikido…oho!”
Muzica le aparţine lui Vladi Cnejevici, Adrian Popovici şi Kristine Popovici, iar în distribuţie îi întâlnim pe Crina Semciuc, Ioana Blaj, Alexandru Potocean, Andi Vasluianu, Toma Cuzin.
Artă la pachet ediţia a 2-a! Când tinerii fac lucruri bune pentru ei înşişi!
Tineri, plini de idei, plini de entuziasm şi plini de zâmbete care nu fac decât să aducă un plus muncii lor şi celor care se bucura de ea. O expoziţie de grup” 4 artişti între 18 şi 24 de ani, 35 de lucrări: fotografie, pictura, ilustraţii şi benzi desenate.
„Artă la pachet este un eveniment pentru tinerii artişti. Au ocazia să expună lucrări, să devină cunoscuţi, să spună cine sunt, ce fac şi ce vor să facă cu arta lor.” spune Mihai Ionuţ Grajdeanu, iniţiatorul acestui proiect, el însuşi unul dintre expozanţi, „Eu vreau să fac evenimentul din lună în luna, dar depinde acum dacă vom avea şi sponsori!”
Artă la pachet nu este însă numai o expoziţie de grup. Fiecare ediţie aduce şi un scurt program artistic. Pe lângă prezentările de reviste sau romane, arta culinară, ediţia de faţă a prezentat publicului şi o piesă de teatru, în interpretarea trupei Calioppe de la Liceul Cervantes din Bucureşti. „În primul rând este ceva unic, pentru că de obicei joci la un teatru, pe o scenă” a declarat Andreea Niculescu, una dintre protagonistele piesei „Bărbata şi Nevăstu”, piesa prezentată în cadrul ediţiei a 2-a a proiectului Artă la Pachet. „E puţin mai complicat pentru că nu sunt aceleaşi condiţii, dar e ok. Actorul trebuie să se descurce în orice condiţii. Publicul a fost foarte deschis şi a vizionat cu plăcere piesa noastră. Noi ne-am simţi foarte bine şi asta e tot ce a contează.”
Proiectul îi aduce în prim plan pe tinerii care îşi dedică timpul liber unor altfel de preocupări, iar arta poate deveni o astfel de preocupare care să aducă rezultate frumoase. „A fost o experienţă unică pentru că în ciuda faptului că nu ne-am cunoscut, totuşi artă a fost ceea care ne-a legat şi atunci m-am bucurat” a declarat Diana Ivanov „a fost ca şi cum aş fi găsit pe încă cineva care mă înţelege. Chiar şi publicul a fost înţelegător la rândul său şi chiar a fost o reacţie bună”.
Deschisă la galeria foto a cinematografului Patria din Bucureşti, expoziţia pare să adune din ce în ce mai mulţi vizitatori şi din ce în ce mai mulţi tineri care vor să participe în derularea proiectului, în realizarea a cât mai multor ediţii.
Primele filme 3D etno din România
Un împătimit al valorilor românești, foto jurnalistul Gabriel Boholt s-a decis să arhiveze frumusețile folclorice și în format video. Este unul din românii care au avut ocazia să meargă în lumea mare, ba chiar să și trăisacă peste hoatare. A învățat din experiențele trăite în afara României și s-a întors, convins că nicăieri nu este mai bine. Ne oferă acum din pasiunea să de fotograf și mai recent și de regizor.
„Am plecat în 2010 să fac un foto reportaj de Sfîntă Măria în Maramureș. Nu știam exact zona și am rugat-o pe soția mea Elena, care este tot ziaristă, să-mi găsească o zonă unde se mai păstrează tradițiile și folclorul. A găsit pe internt că în Maramureș încă se mai păstrează foarte bine toate lucrurile acestea. Și am plecat cu un operator Alexandru Andrieș, să facem un film și un fotorepotaj eu fiind și fotograf, defapt fiind în primul rînd fotograf, după aceea regizor. A fost mîna lui Dumnezeu! Nu aveam unde să stăm. Ne-am găsit inre timp o locație. Cînd am ajuns la pensiunea respectivă, cel la care stăteam se numește Nutu Leordan, un interpret celebru din zonă. Cînd i-am spus ce vrem să facem a fost foarte bucuros și chiar a fost în rolul principal, el povestindu-ne tot ce se întîmpla de Sfîntă Mărie. Am stat 10 zile în Maramureș, mai exact în Vadul Izei, lângă Sighetu Marmației și am făcut 3 filme care sunt primele filme 3d etnografice din România, dacă nu chiar primele filme 3D documentar artistice.
O gândesc treabă asta…o să fac filmul respectiv, o să -l bag într-o casetă, va intra într-o bibliotecă. Este ca o carte, ca o carte vizuală . Cum avem bibliotecă națională, trebuie să existe și o biblioteca vizuală. Oamenii ăștia se vor duce. Tinerii, foarte mulți de pe-acolo, pleacă în străinătate sau la orașe să muncească. Tot ce au moșii ăștia care sunt acolo și tot ce e tradițional, va dispărea. Poate în 20-30 de ani o să vrei să faci un documentar cu un sculptor și ăla nu mai există și nici nu știu dacă are cui să lase ce știe, pentru că tinerii, v-am zis, sunt altfel acum. Consider ca o datorie pentru mine și tot odată ca o plăcere să strâng cât mai mult din ce se întîmpla în zonă aceea.”
Cele trei filme realizate de Gabriel Boholt sunt “Moș Pupăză”, “Culegătorii de folclor” și “Nuntă in Maramureș” care vor fi lansate în luna noiembrie în București. “Filmă rile High Definition 3D au cerut o pregă tire minuțioasă (s-au folosit echipamente tehnice unice in România, camere de peste 100.000 euro), efort ce va aduce satisfacții extraordinare celor ce simt româneste și nu numai”, susține regizorul.
