EXPOZIŢIA TEMPORARĂ “AURUL ŞI ARGINTUL DACIC”
Muzeul Naţional de Istorie a României împreună cu Muzeul Ţării Crişurilor organizează în perioada 14 mai – 10 iunie 2012 expoziţia “Aurul şi argintul dacic”, dedicată obiectelor din metal preţios realizate de către daci şi geţi.
Expoziţia va cuprinde piese de excepţie din tezaurele de la Coada Malului, Herăstrău, Peretu, Sâncrăieni, Senereuş, patru brăţări din aur de la Sarmizegetusa Regia, monede de tip Koson din aur şi argint, cele din urmă o adevărată raritate numismatică, precum şi două umbo de scut aduse în ţară în luna mai 2011.
Cuprinzând 15 panouri, expoziţia prezintă date semnificative despre istoria descoperirii şi recuperării brăţărilor, despre tehnologia şi sursele de materii prime folosite de bijutierii daci pentru producerea acestora, precum şi informaţii despre semnificaţia lor politică şi artistică.
Vernisajul a avut loc pe data de 14 mai 2012, la ora 18.15, în prezenţa directorului Muzeului Ţării Crişurilor, prof. univ. dr. Aurel Chiriac şi a directorului general al Muzeului Naţional de Istorie a României, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea.
Realizarea expoziţiei organizate la Oradea face parte din noua politică a Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti de “ieşire în afara incintei”, un demers ce vizează să prezinte publicului din ţară piese foarte importante din colecţiile sale, facilitând astfel un acces cât mai larg al publicului din ţară, şi nu numai, la marile valori ale istoriei şi civilizaţiei româneşti, mărturii păstrate în cel mai important muzeu cu profil istorico-arheologic al ţării. Această viziune muzeografică este agreată şi sprijinită de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.
Organizarea acestei expoziţii a fost posibilă datorită conlucrării foarte eficiente şi profesioniste dintre specialiştii Muzeului Naţional de Istorie a României şi partenerii săi din Oradea.
Repatrierea monedelor de aur tip Koson, din Spania, 11 mai 2012
Ca urmare a cooperării judiciare internaţionale dintre autoritățile române și spaniole, Ministerul Culturii și Patrimoniului Naţional şi specialiștii de la Muzeul Naţional de Istorie a României, în data de 11 mai 2012 aui repatriat din Spania două monede din aur de tip Koson. Această acțiune este consecința aplicării cu succes a convenției UNIDROIT şi reprezintă o premieră, deoarece este pentru prima oară când autorităţile româneşti reuşesc recuperarea unor piese exportate ilegal şi prezente în comerţul internaţional de antichităţi.
Cele două monede fac parte din singura emisiune dacică de aur, purtând pe revers o legendă scrisă cu litere greceşti – KOSON. Piesele repatriate provin dintr-un mare tezaur descoperit după anul 2000, în urma unor activităţi ilegale de detecţie desfășurate de membri ai unor rețele infracționale, care au activat în Sarmisegetuza Regia, ultima capitală a Daciei libere. Monedele au părăsit teritoriul naţional în mod clandestin, fiind apoi depistate, în 2011, în comerţul internaţional de antichităţi.
După repatriere, monedele vor îmbogăţi patrimoniul cultural naţional şi vor intra in colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României.
In urmă cu un an, la aceeaşi dată, autorităţile române au reuşit să recupereze şi să readucă în ţară un număr important de piese arheologice şi numismatice dacice şi greceşti, constând într-o brăţară de aur, două umbones de scut, 202 monede dacice de argint de tip Koson şi 27 monede de aur emise la Callatis şi Tomis, provenite tot din zona Sarmizegetusa Regia.
Simpozionul “Muzeul Naţional de Istorie la 40 de ani. Momentul ZERO – 8 mai 1972”
Marţi, 8 Mai 2012 s-a desfăşurat Simpozionul „Muzeul Naţional de Istorie la 40 de ani. Momentul ZERO – 8 mai 1972″. În cadrul simpozionului au luat cuvântul foşti cercetători şi muzeografi care şi-au dedicat întreaga carieră acestei instituţii, dar şi specialiştii actuali ai muzeului. Simpozionul va fi urmat de vernisajul unei expoziţii foto-documentare.
Evenimentul a avut loc începând cu orele 10.00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr.12, Sala Mihai Viteazul.
Ideea înfiinţării unui muzeu naţional de istorie reprezentativ a fost vehiculată de multe ori după cel de-al Doilea Război Mondial. În 1968 s-a creat cadrul legal corespunzător pentru organizarea Muzeului Naţional de Istorie, prin Hotărârea nr. 1448 din 03/07/1968, a Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România (urmată de Hotărârea Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România privind înfiinţarea Muzeului de Istorie al Republicii Socialiste România, din 20 martie 1970). Pentru constituirea patrimoniului muzeului se avea în vedere transferarea tuturor pieselor de valoare republicană, sau, în caz excepţional a copiilor acestora, aflate în muzeele din Capitală şi provincie, în colecţii particulare şi alte altor instituţii: Academia Română, Biblioteca Centrală de Stat, Arhivele Statului, ministere etc.
Pentru sediul muzeului s-a ales clădirea Poştei Centrale din Bucureşti (Calea Victoriei nr. 12). Amenajarea s-a făcut în ritm accelerat (partea tehnică fiind încredinţată Trustului „Carpaţi” şi Întreprinderii de Stat „Decorativa”). Comisia de organizare a Muzeului Naţional de Istorie era formată din 35 de personalităţi din domeniul istoriei şi reţelei muzeografice, dar şi din reprezentanţi ai conducerii P.C.R. Preşedinte a fost numit academicianul Contantin Daicoviciu, printre membri găsindu-se nume de seamă ale ştiinţei istorice din România: Emil Condurachi, Constantin C. Giurescu, Mihai Berza, Andrei Oţetea, Dumitru Berciu, Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Ştefan Pascu etc.
Realizarea expoziţiei de bază a Muzeului de Istorie al R.S.R. a fost o chestiune foarte complexă. În cadrul acesteia trebuiau expuse obiecte cu o mare relevanţă istorică, dar, mai presus de aceasta, trebuia să coabiteze adevărul istoric cu cerinţele ideologice. Organizarea expoziţiei permanente a presupus amenajarea, proiectarea şi realizarea a peste 50 de săli, cu o suprafaţa expoziţională de 15 000 m.p.; au fost instalate 1 500 sisteme de expunere în care au fost prezentate cca. 50 000 de valori de muzeu; au fost întocmite 300 de texte explicative de săli şi vitrine; alcătuite 64 hărţi, 80 de grafice, 9 000 de etichete. Prima formă a expoziţiei permanente a fost organizată în 40 de zile! S-a lucrat aproape zilnic câte 14 – 16 ore. Expoziţia permanentă a Muzeului de Istorie a R.S.R., aşa cum a rezultat, era întinsă în 50 de săli (de la Paleoliticul Inferior, până la epoca contemporană), la care se adăugau Cabinetul Numismatic, Lapidarium-ul şi Tezaurul Istoric.
Luni, 8 mai 1972, în prezenţa conducerii statului, era deschis pentru public cel mai mare şi mai important muzeu de istorie din România (deşi iniţial se avusese în vedere ca inaugurarea să aibă loc pe 8 mai 1971, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la înfiinţarea P.C.R.).
În cele patru decenii de existenţă, Muzeul Naţional de Istorie a cunoscut mai multe momente de cotitură. Unul dintre acestea s-a întâmplat în anul 1978, când, pe 23 ianuarie, a fost deschisă expoziţia „Dovezi ale dragostei, înaltei stime şi profundei preţuiri de care se bucură tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu, ale amplelor relaţii de prietenie şi colaborare dintre poporul român şi popoarele altor ţări”, cunoscută sub numele de „Expoziţia Omagială”. Aceasta ocupa 10 săli la etajul al doilea al muzeului, întinzându-se pe cca. 2 500 m.p. şi era o adevărată „odă” la adresa cuplului Ceauşescu. Evident că, odată cu deschiderea acesteia, spaţiul acordat epocii contemporane (perioadei comuniste în special) s-a extins foarte mult, în comparaţie cu celelalte perioade istorice.
Evident, un alt moment important a fost după decembrie 1989, când expoziţia de bază a fost din nou reorganizată, fiind închisă şi, apoi, demantelată expoziţia „Omagială” şi regândite celelalte segmente, pentru a corespunde realităţilor istorice şi nu influenţei politico-ideologice.
În anul 2002, expoziţia de bază a fost strânsă, muzeul urmând să fie supus unui amplu proces de renovare, consolidare şi reamenajare. Din păcate, în anul 2006 lucrările au fost sistate şi momentul redeschiderii întregului muzeu a devenit o întrebare la care nu se ştie, încă, răspunsul. Odată cu acest simpozion, s-a dorit readucerea în atenţie a importanţei acestei instituţii pentru cultura naţională, cu speranţa că lucrurile se vor pune din nou în mişcare şi că nu peste mult timp publicul se va putea bucura de toate comorile aflate în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României.
