Trăiesc în România. Este o simplă propoziţie care totuşi poartă atâtea înţelesuri. Trăiesc într-o ţară din Europa. Trăiesc într-o ţară a Uniunii Europene. Trăiesc într-o ţară săracă pentru unii, bogată pentru alţii. Trăiesc într-un colţ de lume. Trăiesc într-o ţară unică. Trăiesc într-o ţară care e a mea. Trăiesc pe un pământ al meu moştenit din generaţie în generaţie. Şi, în sfârşit, trăiesc la mine acasă. România nu este un nume cu rezonanţă, dar odată ce faci cunoştinţă cu ea este imposibil să nu rămâi captivat de unicitatea şi farmecul ei. Cu toate că nu este perfectă – sunt multe lucruri care ar trebui schimbate sau cel puţin imbunătăţite – are acel ceva, cum ne-am obişnuit să spunem, care te atrage ca un magnet. Am ajuns să vorbesc despre România ca despre o persoană şi parcă, totuşi, nu greşesc.
Faci cunoştinţă cu EA, îţi faci o primă impresie, te gândeşti că ar fi bine să fructifici relaţia pe care o ai cu EA, îi explorezi limitele, îi cunoşti partea bună, calităţile, talentele ascunse. Pe măsură ce relaţia avansează observi şi micile sau marile imperfecţiuni, îi vezi defectele, eşti deziluzionat de EA. Te-a amăgit, te cerţi cu EA. Pleci. Cunoşti alte persoane, dar lipseşte ceva şi, deodată, îţi dai seama: e EA, România. Cum de nu ai realizat până acum că în ciuda tuturor defectelor EA e persoana în care ai cea mai mare încredere? Şi te întorci la EA cu capul plecat, stânjenit şi plin de remuşcări.
În România am trăit, am cunoscut-o cu toate părţile bune sau mai puţin bune şi am realizat ceva: chiar este o ţară care îţi ia răsuflarea. Pornind de la peisajele naturale minunate, de la istoria prezentă prin monumentele sale şi până la oamenii care o locuiesc, totul se îmbină într-un vârtej de culori, obiceiuri, locuri şi oameni care te fascinează. România este o ţară a celor care vor să exploreze, care vor să pătrundă în misterul care leagă ţăranul român de natură, care vor să cunoască forţa ce o susţine. Mergând uşor pe un drum prăfuit de ţară, te cuprinde setea. Vezi o fântână şi alergi fericit spre ea. Bei cu lăcomie apa rece şi înviorătoare şi începi să înţelegi puterea binecuvântată a acesteia. Îţi dai seama de ce ţăranul român preţuieşte atât de mult darurile oferite de natură. În călătoria ta întâlneşti oameni simpli ce te înveselesc şi te captivează cu istorioare din timpuri vechi şi cu legende ce învăluie un loc sau un eveniment.
Cât de frumoasă e România! Şi tocmai când te gândeşti la asta, o haită de câini aleargă după tine şi tu cu toate puterile fugi spre salvare. Vezi o portiţă deschisă, intri repede şi o închizi cu putere. Ai scăpat… Nu prea. O băbuţă cu un baston în mână începe să te certe că îi invadezi curtea şi că va chema poliţia, iar tu pleci repede să nu te mai vadă nimeni. Ei, acum vezi şi cealaltă parte a României. Asta este viaţa de la ţară, cea care te atrage prin faptul că nu poate fi înţeleasă decât de cei care se nasc, trăiesc şi îşi sfâşesc viaţa acolo. Dar tu mai ai atâtea de văzut, de simţit, de explorat.
Românii sunt oameni calzi, ospitalieri, sociabili, dar el mai important aspect: mâncarea lor este delicioasă. Te aşezi la o masă, intri în discuţie cu oamenii, vorbeşti, râzi, cunoşti poveşti, serveşti mâncarea. Nu, nu, nu. Nu o serveşti pur şi simplu, o savurezi. Îi simţi gustul, aromele, efortul din spatele preparatului dumnezeiesc din faţa ta şi pasiunea depusă. Iar compania în care te afli face totul cu atât mai intens. În discuţiile purtatate afli despre frumuseţile pe care natura i le-a oferit acestui unic colţ de lume, despre istoria zbuciumată, despre frumuseţile create de mâna omului.
În călătoria ta vezi culmile munţilor urcând într-un ritm ameţitor pe cer, atingând parcă bolta cerească cu vârfurile lor înzăpezite. Aerul rece, tare, proaspăt te readuce la viaţă din letargia care te-a cuprins. Printre copacii verzi mişună animalele pădurii, iar jos, la poalele munţilor printre defileuri ameţitoare, curg ape repezi al căror vuiet inundă pădurea. Minunile naturii sunt multe şi variate, iar farmecul lor nu încetează niciodată să te uimească. Printre munţi şi dealuri se ridică crestele semeţe, monumente ale istoriei, marcaje ale batăliilor, o întreagă epopee scrisă în clădiri. Frumoasă ţară, frumoşi locuitori… Şi totuşi în periplul tău pe acest nou tărâm găseşti şi lucruri nu la fel de minunate. Cam greu să ajungi până în sânul naturii, nu? Când te îmbolnăveşti simţi că nu trebuie să te vindeci numai tu ci un întreg spital, nu-i aşa? Trecând pe stradă vezi atâţia oameni care au nevoie de ajutor, atâţia nefericiţi loviţi de destin. Sunt unii copii care au devenit adulţi prematur, iar alţi adulţi se sacrifică pentru proprii lor copii.
Natura însăşi suferă şi se stinge încetul cu încetul… Şi totuşi, şi totuşi mai există speranţă, mai există fericire, mai există viaţă. Zilele vin şi trec lumea e schimbă, obstacolele şi pericolele apar pretutindeni, ţara se dezvoltă, creşte, oamenii se schimbă şi ei, dar un singur lucru rămâne neschimbat: acest spaţiu stăpânit de realitate şi istorie este al nostru, al românilor. Călătoria ta se apropie de final. Şi totuşi nu ai descoperit încă totul…
Aceasta este România, iar tu eşti pierdut pentru totdeauna în farmecul EI. Aceasta este România, încă o ţară de pe întinsul glob pământesc. Un singur lucru o diferenţiază de celelalte: este a mea.
