România mea este o capodoperă naturală: ţară frumoasă şi binecuvântată de Dumnezeu! Mă gândesc acum că Dumnezeu a făcut, cu dragostea Sa de Tată, o ţară binecuvântată: o grădină frumoasă pe pământul, unde m-am trezit la viaţă şi eu! Sunt sigur, că Arhitectul acestui Univers infinit ne-a iubit pe noi: românii mai mult, de ne-a dat o ţară atât de frumoasă, care să ne fie unicul loc de pe lume, unde sufletul nostru nu este surghiunit în sentimente de dor, căci este Acasă! Ce n-are frumos ţara mea: România? Grădini şi livezi în culorile de curcucubeu, munţi pleşuvi în tăcerea de piatră adâncă, păduri milenare, cu arbori ce păstrează frumuseţea paletei folosită de-o mână măiastră şi sfântă, dealuri cu miile de flori, cu o mulţime de culori, ce ne mângâie privirea, cu livezile îmbrăcate în sărbătoarea de clorofilă şi viaţă, trezite din somnul de iarnă la o altă dimineaţă, scăldată în soarele mai luminos şi mai călduros, cu râurile izvorâte de peste tot cuprinsul ţării, ca să astâmpere setea românului cuprins de hărnicie, când trudeşte pământul, munceşte-n uzină sau scrie vreo poezie, căci românul se naşte poet, cântându-şi bucuria şi dorul, durerea şi nefericirea, speranţele şi iubirea…
România mea este locul meu de naştere; şi toţi românii îmi sunt fraţi. Sunt fraţii mei de bucurie şi jale, de cântec sau înlăcrimare, de optimism, de credinţă şi biruinţă… Purtăm toţi, cu noi o casă, în sufletele noastre, cu ochi, ca ferestre spre cer; şi o ţară numită limba română, primită ca dar de la străbunii ce au sădit în noi – ca zestre sfântă şi bună – florile sacre de comunicare, în cuvintele frumoase din limba noastră de origine latină.
România mea are însă, pe lângă prezentul complicat, un trecut glorios. Prezentul complicat? Păi… Da! Practicile politice şi cele economice promovate în România sunt recunoscute peste tot în Occident… ca fiind penale. Sau hilare. Valorile culturale ii sunt recunoscute peste tot în lume (Vezi cazul Costel Busuioc. Pentru cei care nu ştiu despre ce vorbesc, este vorba de un zidar român care a câştigat un glorios concurs de lălăit pentru emigranţii din Spania).
Naţiunea romană este respectată şi, în acelaşi timp, temuta peste tot în Europa. Mai ales în Italia, unde romanii sunt ocoliţi cu respect şi teamă în toate marile oraşe. Da, asta este povara pe care orice mândru român trebuie să o ducă din cauza apartenenţei sale la Marea şi Glorioasa Naţiune Română! Asta este singurătatea celui din frunte, a celui Ales.
Cu toate astea, eu vreau să iau partea bună a lucrurilor şi anume că Roamânia mea este o grădină imensă de 237.500 kilometri pătraţi, îngrijită şi păstrată frumoasă, prin munca harnică a milioanelor de fraţi şi surori ale mele, de care mă simt legat prin neam strămoşesc şi prin sânge latin ce ni l-a dat Dumnezeu când ne-a dăruit un suflet şi o credinţă şi o limbă frumoasă pentru comunicare, când am văzut întâia dată soarele pe felia de glie ce-o numesc de-atunci ţara mea: Acasă…
Am cutreierat această grădină sădită de Arhitectul Universului, în lung şi în lat, imprimând pe peliculă creierului meu capodopere naturale ale patriei mele, ca să le am moştenire şi să fiu fericit că m-am născut într-o ţară aşa de minunată, ce a fost, ce este şi va fi o creaţie binecuvântată a lui Dumnezeu… Munţii falnici, dealurile în culori de curcubeu, câmpii mănoase, ape curgătoare, lacuri binecuvântate, marea cu valurile ei neastâmpărate, delta Dunării, apele termale, ape minerale, lanuri bogate de grâu „pe cel mai gras şi bogat pământ din Europa”, aur şi argint, sare şi multe alte bogăţii se ascund „în pântecele” ţării mele, grădini lângă grădini, cu flori, din curcubeul de culori, livezi cu fructele gustoase şi bune, podgorii de vii şi alte bogăţii îmi spun că am de ce să fiu fericit că sunt român, afirmând plin de bucurie: Este nu numai frumoasă, dar şi bogată a mea Românie!
Limba română, este una dintre cele mai frumoase limbi vorbite din lume, având o istorie vrednică de poporul a cărui obârşie se adânceşte în istorie pe o perioadă de aproape două milenii. Este o limbă romanică, având la baza structurii gramaticale şi a fondului principal de cuvinte vocabularul şi gramatica limbii latine. Vorbită de peste 30 de milioane de vorbitori din actuala Românie şi de românii aflaţi în diaspora, inclusiv în America şi Canada, limba strămoşilor noştri români se bucură de prestigiu pentru muzicalitatea şi pentru strucutra ei gramaticală atât de bine închegată şi atât de logică în redarea precisă a sensurilor exprimate în îngemănarea sunetelor în cuvinte, a acestora în propoziţii şi fraze, prin care vorbitorii se înţeleg între ei, în vorbire sau în scris.
Frumuseţea limbii române, ca muzicalitate, bogăţie de vocabular şi logica de organizare structurală i-a făcut pe mulţi oameni de cultură români şi străini, care au studiat limba noastră, s-o aprecieze, scriind cu entuziasm despre ea. Voi da exemplul de mai jos cu singura dorinţă de a trezi interesul românilor aflaţi departe de ţară: de Acasă, dar cu inima şi vorba legaţi de izvorul acela lingvistic şi sufletesc de la poalele Carpaţilor noştri şi al Dunării străbune… şi – de ce nu? – Pentru străinii care vor dori să cunoască o cultură şi o ţară minunată, să fie una din ţările cele mai frumoase din lume, cu oameni deosebiţi şi cu o limbă de comunicare dintre cele mai alese dintre limbile pământului!
În secolul al 19-lea, un scriitor român, pe nume George Sion, scria poezia, cu sufletul plin de mândrie pentru limba şi neamul românesc, intitulată „Limba românească”, în care ne contopim în admiraţie, alături de autor, pentru neamul şi limba noastră ce-o vorbim şi printre străini; şi căutăm să n-o stricăm prin pocirea ei, introducând sintagme nedorite, din „amalganul” atâtor limbi vorbite pe aceste meleaguri. Dar iată cuvintele izvorâte din inima unui român ce şi-a iubit limba şi neamul, cum ar trebui să facem şi noi, memorând aceste versuri simple, dar izvorâte din inima sinceră a unuia ce a gustat frumuseţea acestui mijloc de comunicare lingvistică: Limba română… „Mult e dulce şi frumoasă,/ Limba ce-o vorbim!./ Altă limbă-armonoasă/ ca ea nu găsim./ Saltă inima-n plăcere,/ când o ascultăm,/ Şi pe buze-aduce miere,/ când o cuvântăm./ Românul o iubeşte cu sufletul său…/ O, vorbiţi, scrieţi româneşte,/ pentru Dumnezeu(…) De ce limbă strămoşească să n-o cultivăm?(…)”
România mea este o ţară frumoasă, cu un popor temător de Dumnezeu, cu oameni ce gândesc şi vorbesc româneşte. România mea este un tablou unic în lumea de culori a globului nostru pământesc, care se învârteşte majestic de atât amar de vreme…
România visurilor mele, din copilărie şi din prezent, este locul în care munţii cântă în bătaia vânturilor, văile răsună de murmurul stropilor de ploaie şi de trăsnetele care străbat adesea văzduhul, iar pârâiaşele zburdă, ca apoi, râurile domolite să ducă speranţele românului în lumea largă, contopindu-se cu zbuciumul continuu al Mării Negre, în care s-au acumulat şi lacrimile din sufletele străbunilor mei, ce-au trăit şi-au murit pe plaiurile Mioriţei, dar mi-au sădit în suflet mirabila sămânţă a sentimentului de dragoste pentru România mea şi pentru limba ei frumoasă română!
E România mea!
