În cursul nopţii de miercuri spre joi, 28-29 octombrie 2004, a avut loc un cutremur de magnitudine medie simţit în România şi în ţările vecine. Seismul s-a produs la ora 23:34 (ora României) şi s-a simţit în mai multe oraşe, între care Iaşi, Bacău şi Bucureşti unde a produs întreruperea temporară a comunicaţiilor. În capitală sute de oameni au chemat ambulanţele în prima oră după producerea seismului, dar medicii de la Salvare au declarat agenţiei Reuters că aproape toţi au suferit atacuri de panică şi că nu s-au înregistrat persoane cu răni grave.
Institutul de Seismologie din Bucureşti au anunţat că epicentrul cutremurului s-a înregistrat în Judeţul Vrancea. Institutul pentru Fizica Pământului a precizat că magnitudinea seismului a fost de 5,8 grade pe scara Richter. Primele estimări indicaseră o magnitudine de 6 grade pe scara Richter. Cu două zile mai devreme se produsese un alt cutremur cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter în Judeţul Vrancea, iar un altul cu magnitudinea de 5,1 grade pe scara Richter fusese simţit pe 27 septembrie. Cutremurul din 1977 a măsurat 7,6 grade pe scara Richter şi a făcut peste 1.000 de victime.
Cutremurul a mai fost simţit în Bulgaria, Turcia, Ucraina şi Republica Moldova. Geofizicianul american John Bellini a declarat agenţiei Reuters că a fost un ‘cutremur moderat’, produs la o adâncime normală pentru regiunea respectivă. Seismul de miercuri noapte a provocat două mişcări seismice de mai mică intensitate, resimţite în zona Focşani-Râmnicu Sărat. Este vorba însă despre cutremure generate de cel înregistrat la ora 23.34, şi nu de replici ale seismului. Cutremurul de miercuri noapte a provocat şi alte mici descărcări. De exemplu, la Râmnicu Sarat, s-au mai înregistrat două alte cutremure, după cel menţionat anterior: unul de 2,3 grade şi cel de-al doilea de 3,2 grade.
Potrivit literaturii de specialitate, magnitudinea unui cutremur – exprimată pe scara Richter – este măsura tăriei cutremurului sau a energiei eliberate sub formă de unde seismice. Magnitudinea se determină cu seismografe, folosindu-se amplitudinea maximă şi frecvenţa oscilaţiilor. Limita superioară a scării Richter este 8,8, dată de cel mai mare cutremur înregistrat până în prezent. Scara Richter a fost inventată în 1935, ca instrument matematic pentru compararea mărimilor cutremurelor. Scara este logaritmică, astfel încât o înregistrare de gradul şapte indică o mişcare a scoarţei de zece ori mai mare decât cea corespunzătoare unui cutremur de grad şase. Cutremurele de magnitudine mai mică de doi – microcutremure – nu sunt simţite de oameni şi sunt înregistrate doar de seismografele locale. Cele cu magnitudinea mai mare sau egală cu 4,5 sunt destul de puternice pentru a fi înregistrate de seismografele de pe întregul glob, fiind simţite şi de oameni. Seismele cu magnitudinea mai mare de şase sunt considerate mari, iar cele de peste 8 grade majore. Intensitatea – exprimată pe scara Mercalli – este o măsură subiectivă, care descrie cât de puternic a fost simţit un şoc într-un anumită zonă. Ea se bazează pe efectele observate ale mişcărilor produse de cutremur asupra oamenilor, clădirilor, terenului etc. Această scară cuprinde 12 niveluri crescătoare (de la mişcări imperceptibile la distrugeri catastrofice) şi este reprezentată de obicei prin cifre romane. Scara intensităţilor nu are o bază matematică, fiind aranjată arbitrar doar pe baza efectelor observate.