ROMÂNIA ŞI REVOLUŢIA CONŞTIINŢEI

0
10
ROXIN-Daniel-RC-wb

ROXIN-Daniel-RC-wbDacă privim în jurul nostru la degradarea umană care a devenit un fel de normalitate a acestei ţări, pare să nu existe prea multe speranţe pentru noi, românii. Şi totuşi, s-ar putea produce o revoluţie a conştiinţei într-un astfel de mediu? Îmi amintesc că actorul şi regizorul Dan Puric a afirmat la un moment dat că românii se pot încadra în două categorii total diferite de oameni: “Poporul român” şi “Populaţia României”. Deoarece mi-am dat seama că  ideea lui Dan Puric surprinde un adevăr fundamental, am considerat că este necesar să o dezvolt întrucât abordarea acestui subiect dintr-o astfel de perspectivă uşurează înţelegerea unor realităţi importante ale României şi cum ar fi posibilă o “revoluţie a conştiinţei” în această ţară, într-un viitor foarte apropiat.

Prin urmare, putem spune că “Poporul român” şi “Populaţia României” sunt două entităţi distincte care, deşi ocupă acelaşi spaţiu geografic, par să trăiască în lumi paralele, raţiunile lor de a exista fiind fundamental diferite:

– „Populaţia României” îşi trăieşte viaţa între un mic şi o bere, între o manea şi o telenovelă. „Poporul român” îşi duce existenţa cu un ochi aţintit asupra valorilor trecutului şi cu celălalt scrutând viitorul, fiind sensibil acum, în prezent, la „Balada” lui Porumbescu şi la versurile lui Eminescu.

– „Populaţia României” este şmecheră şi hoaţă, dispusă oricând la compromisuri. „Poporul român” crede în cinste şi dreptate şi îşi doreşte o viaţă fără compromisuri.

– „Populaţia României” nu are nici o identitate şi nici nu o interesează aşa ceva. „Poporul român” luptă să îşi apere identitatea, înţelegând necesitatea şi beneficiile acesteia.

– „Populaţia României” este centrată cu disperare pe verbul „a avea”. „Poporul român” trăieşte în spiritul verbului „a fi”.

Şi paralela ar putea continua…

Tragedia acestei situaţii constă în faptul că „Populaţia României” este majoritară, iar acest lucru a făcut ca părerile, gusturile, nevoile şi aspiraţiile ei să devină „adevăruri, „valori” şi „idealuri” pe care o mass-media coruptă şi mercantilă le foloseşte pentru a-şi mări rating-ul.

Tragedia constă în faptul că avem o clasă politică care nu este „emanată” de „Poporul român” ci de „Populaţia României”. Cu toate acestea, clasa politică din România nu face parte din „Populaţia României” ci dintr-o a treia categorie, pe care am putea să o numim „Noua nomenclatură”, o entitate care manipulează „Populaţia României” şi luptă conştient împotriva intereselor „Poporului român” pentru a-şi consolida puterea.

Şi atunci, este firesc să ne întrebăm: se poate face ceva într-un astfel de context? Eu sunt sigur că da pentru că tot mai mulţi oameni dintre cei care până mai ieri făceau parte din „Populaţia României” se trezesc şi intră în rândurile „Poporului român”.

În opinia mea există însă trei condiţii esenţiale pentru ca acest proces de „revoluţie a conştiinţei” să se producă:

1. Este nevoie ca tot mai mulţi dintre cei care simt că fac parte din „Poporul român” să se elibereze de teamă şi să devină conştienţi că nu sunt nici slabi, nici izolaţi.

2. Este necesar ca fiecare, acolo unde este, să îşi folosescă aptitudinile pentru a contribui cu ceva la acest proces de trezire spirituală a românilor.

3. Este foarte important ca tot mai mulţi să îşi unească intenţiile în acţiuni comune.

Cheia acestui proces este atingerea unei mase critice de oameni conştienţi care acţionează la unison şi care, în acest fel, pot determina transformări uriaşe în conştiinţa tuturor locuitorilor României.

O serie de cercetări ştiinţifice ce s-au realizat în secolul XX şi ale căror concluzii au fost sintetizate de biologul Rupert Sheldrake în „Teoria morfogenetică”.  Vezi mai jos două articole despre această teorie făcând click pe adresele:

·         „Teoria morfogenetică 1″

http://danielroxin.blogspot.com/2010/09/teoria-morfogenetica.html

·         „Teoria morfogenetică 2″

http://danielroxin.blogspot.com/2010/09/teoria-morfogenetica-2.html

şi un film documentar:

·         “Războiul parapsihologic – dezvăluiri”

http://danielroxin.blogspot.com/2011/06/razboiul-parapsihologic-dezvaluiri.html

Acestea demonstrează că atunci când un anumit tip de cunoaştere este asimilată de un număr suficient de mare de indivizi şi se atinge o masă critică, acea cunoaştere devine aproape fulgerător un bun câştigat şi pentru ceilalţi membrii ai speciei sau comunităţii respective. Astfel se realizează un salt calitativ major care, în aparenţă, părea imposibil.

Privind din perspectiva acestor descoperiri, se poate afirma că, dacă un milion de români conştienţi îşi unesc forţele, am putea fi martorii unei revoluţii a conştiinţei care, în viitorul apropiat, ar putea mătura răul ce asfixiază această ţară. Pentru o Românie a frumosului, a binelui, a dreptăţii, a armoniei, este nevoie să facem împreună ceva.

Depinde de fiecare dintre noi!