Reiau cu plăcere și satisfacție postarea pe facebook a distinsului meu prieten Vasile Nanea, o părere de nota 10 cu felicitări!, la care subscriu intru-totul. Iat-o: „Știrea că președintele Iohannis a pierdut definiv-definitiv una din cele șase case, după procese de aproape două decenii, e proaspătă și rumenă ca un cozonac tocmai scos din cuptor, cu nucă, stafide și cacao, și bun de mâncat după vreo jumătate de oră, însoțit de un vin sec roze, ca la Crăciun. De ce un pahar-două de vin? Pentru că trebuie sărbătorit un pic acest eveniment, așteptat atâta amar de vreme de mulți români, dar și de oareșcare străinătate!
Casa – înapoi, banii obținuți pe chirie atâția ani – înapoi! Plus cheltuielile de judecată, care vor fi suportate din buzunarul prezidențial.
Azi pot să spun că statul în care trăiesc este unul de drept. O spun cu satisfacție, chiar cu mândrie. Doar astăzi, deoarece în zilele următoare bănuiesc că nu va mai fi la fel.
Făcând un calcul estimativ, dintr-o săptămână doar o zi, cel mult două, avem stat de drept. În rest, acesta e de-a dreptul mafiot, vorba fostului președinte Băsescu, căruia nu-i mai place nimic de când a ieșit la pensie. De parcă ar fi fost 10 ani președinte în altă țară, nu în România.
Un singur lucru mă preocupă și chiar mă transformă într-un insomniac: ce fel de discursuri va mai ține acest președinte compromis atunci când va trebui să vorbească despre lupta împotriva corupției? Când se va instala la catedră, ca un fost profesor de fizică, și va trebui să vorbească elevilor săi, adică nouă, ca la ora de dirigenție, despre cinste, corectitudine, sau chiar moralitate, despre intențiile sale de a transforma în bine această țară…Cum se va descurca?
Mărturisesc faptul că nu am atâta imaginație, dar Dumnezeu mă va ajuta să constat pe viu acest lucru. Într-o situație ca aceasta, un om normal se ascunde de lume, sau pleacă definitiv din fruntea acesteia, sau iese în fața ei și recunoaște public, dar foarte apăsat: DA, AM GREȘIT!
Pentru că știu cu siguranță că așa ceva nu se va întâmpla, lăsați-mă să-mi savurez cozonacul meu, pufos, rumen și cald, închinând un pahar cu vin și în sănătatea dumneavoastră. Pentru că românul cam asta face, și când e supărat, dar mai ales când e vesel. Noroc!”
