Preşedintele executiv al Partidului Democrat, Emil Boc, a citit în plenul Camerei Deputaţilor, o declaraţie politică referitoare la situaţia gravă din ziua de astăzi a pensionarilor, dar şi a altor categorii de persoane cu venituri mici, care nu îşi pot permite să îşi asigure nici măcar necesarul zilnic de calorii. Soarta acestor persoane ar trebui să constituie, potrivit liderului democrat, o prioritate absolută a Guvernului.
Promisiunile făcute pensionarilor de către PSD în campania electorală şi în mai bine de trei ani de guvernare s-au dovedit vorbe la fel de goale ca şi sacoşele cu care cetăţenii de vârsta a treia ai României se duc şi se întorc zilnic de la piaţă sau de la magazine. În afara politicii de recorelare simbolică a pensiilor, în unele cazuri, cu echivalentul unei jumătăţi de covrig, pensionarilor li s-au aruncat doar fumigene în ochii împăienjeniţi de foame şi de lipsa medicamentelor compensate datorată crizei fără precedent din sistemul de îngrijire a sănătăţii. În rest, doar promisiuni: dacă n-a fost să fie în 2002, sigur va fi în 2004, apoi au apărut alte termene, 2005 sau chiar 2007, semne ale paranoiei care îi face pe guvernanţi să se vadă la putere până la sfârşitul lumii. Singurul demers concret în favoarea pensionarilor a fost umilitoarea cutie a milei orchestrată de Guvernul Năstase, care s-a gândit că sutele de baroni ai PSD se pot lipsi fiecare de câteva milioane de lei, care să fie aruncate pensionarilor – cerşetori la porţile stăpânilor. Rezultatele? Pensionarii au ajuns să fie umiliţi până la punctul de a se simţi o povară pentru stat, în ciuda faptului că acest stat administrează fonduri la care şi vârstnicii de astăzi şi-au adus contribuţia, iar o bună parte din contribuţiile acestora se regăsesc în buzunarele potentaţilor partidului de guvernământ. Mii de pensionari din toată ţara au ajuns să ia credite de la Casele de Ajutor Reciproc pentru a plăti întreţinerea sau pentru a-şi cumpăra medicamentele necesare pentru a supravieţui.
Securitatea alimentară a pensionarilor este grav pusă în pericol: cei mai mulţi nu îşi pot asigura minimul de calorii necesar. În condiţiile în care consumul alimentar din ziua de azi al cetăţeanului este comparabil cu cel pe care statul li l-ar asigura, pe bază de raţii sau cartele, în cazul declanşării unui război, în unele cazuri chiar mai mic şi oricum extrem de mic în raport cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind alimentaţia raţională, cel mai mult au de suferit pensionarii. Iată câteva exemple privind consumul mediu pe cap de locuitor, cunoscut fiind faptul că în cele mai multe cazuri pensiile sunt cu mult mai mici decât veniturile medii:
Consumul mediu zilnic de carne al unei persoane este de 101 grame, în timp ce raţia de război stabilită printr-un Ordin din 2003 al Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale – ar fi cu foarte puţin mai mică, de 76 de grame. Consumul zilnic recomandat este însă de 214 grame/persoană. În privinţa consumului de lapte, OMS recomandă o cantitate de 316 mililitri pe zi, consumul mediu este de 197 de mililitri/persoană, iar raţia de război ar fi de 185 de mililitri. Raţia de cartofi în caz de război, de 157 de grame pe zi, ar fi mai mare decât consumul mediu actual, de 145 de grame, dar cu mult mai mică decât cantitatea recomandată de OMS. În caz de război, cetăţenii ar beneficia de mai multă pâine decât consumă în prezent – 380 grame/zi/persoană, faţă de 325 grame/zi/persoană. Şi raţia de zahăr ar fi mai mare, 33 de grame, faţă de 30, cât consumă în medie un cetăţean pe zi, potrivit statisticilor. Concluzia? Mâncăm ca la război, sau chiar mai rău!
Având în vedere aceste cifre, imaginaţi-vă din ce s-ar putea compune meniul unui pensionar care trăieşte dintr-un milion sau un milion şi jumătate de lei pe lună, bani din care cea mai mare parte este nevoit să o dea pe medicamente. Am experimentat, săptămâna trecută, traiul unui astfel de om, fiind nevoit să mă încadrez, cu toate cheltuielile pentru alimente, în suma de 57.000 de lei pe zi. Mulţi cetăţeni nu au la dispoziţie nici măcar atât. Pot să spun acum că nu cred că există umilinţă mai mare decât să îţi petreci toată ziua socotind mărunţişul din buzunar şi căutând cele mai ieftine soluţii de supravieţuire. Grija zilei de miine îţi acaparează cu desăvârşire viaţa şi te transformă dintr-o fiinţă umană într-o fiinţă biologică. Din fericire pentru mine, experimentul la care am participat a durat doar o săptămână. Pentru milioane de oameni, în marea lor majoritate pensionari, această viaţă de cerşetor este viaţa lor obişnuită şi sunt puşi în situaţia de a nu mai vedea nici o ieşire din sărăcia cruntă în care au fost aruncaţi din nepăsare, din lăcomia guvernanţilor preocupaţi să îşi strângă averi fabuloase. Partidul Democrat solicită Guvernului să îşi facă o prioritate absolută din adoptarea urgentă a măsurilor necesare pentru aducerea pensiilor la un nivel decent, de cel puţin 100 de Euro, din respect faţă de aceşti oameni. Majorarea tuturor pensiilor, în aşa fel încât cea mai mică pensie să nu fie sub patru milioane de lei, ar trebui să constituie un prim pas înainte de a avea în vedere alte măsuri, indiferent dacă acestea poartă numele de recorelare, reaşezare, recalculare sau alte nume, inventate în birourile confortabile din ministere, pe care mulţi cetăţeni nici măcar nu le înţeleg. O pensie din care nu îţi poţi cumpăra nici măcar alimentele pe care statul le consideră potrivite pentru o raţie de război nu poate fi numită pensie, ci, în cel mai bun caz, ajutor de supravieţuire. Iar dacă raţia de tranziţie a milioane de români este mai mică decât raţia de război, acesta este semnul că România se află în plin război: cel al Guvernului cu propriii lui cetăţeni.
