După cum democrația zilelor noastre (mă rog, ceea ce a mai rămas din ea) nu este creația occidentalilor moderni, ci constituie adaptarea celei din Grecia antică la noile condiții istorice (democrația vechilor greci era directă, a noastră este intermediată și distorsionată de partide, parlament și votul la grămadă/la plesneală), tot astfel „rotativa” penelisto-pesedistă din aceste vremuri de coșmar pentru România, nu este invenția penibilei și contraproductivei coaliții stângisto-dreptiste, care – chipurile – a apărut în urmă cu câțiva ani (desigur, cu „binecuvântarea” formalului antipesedist Klaus Iohannis) din nevoia asigurării stabilității politice pe aceste meleaguri, atât de cosmopolizate din pricina ticăloșiei politrucilor centrali și locali, încât românismul autentic a ajuns cerșetor la el acasă. Păi ce naiba să inventeze alde ăștia pentru prestigiul României și binele real al celor mulți, când ei, cu răhățoasa lor mentalitate bolșevico-securistă (precum Traian Băsescu – Petrov, Mugur Isărescu – Manole, cacademicianul Ioan-Aurel Pop etc.) s-au specializat în turnătorii, minciuni, necinste și trădare?!…
Da, în lunga domnie a regelui Carol I (1866-1914), cu o politică dominată de liberali și conservatori, s-a practicat rotativa constituțională (o perioadă de timp cu liberalii la guvernare și conservatorii în opoziție, apoi taman invers), rotativă atent supravegheată de monarh și care avea ca scop să urmeze justul sfat din 1793 al faimosului „convențional” Barrère de Vieuzac („Realegerea indefinită pune pe oameni în locul instituțiilor”), iar prin respectiva circularitate să-i stoarcă de vlaga inspirației nu numai pe politicienii aflați vremelnic la butoanele puterii, ci și pe adversarii lor, astfel contribuind cu toții (direct sau indirect, din devotament sau din interes) la progresul României (cultură de rang universal, rețea de căi ferate, industrie petroliferă, bănci, comerț înfloritor, transformarea Bărăganului în „cel mai însemnat grânar al României” – Petre P. Panaitescu în Istoria românilor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1990), implicit la sporul nivelului de trai al tuturor locuitorilor de pe aceste meleaguri.
Nu doar că – prin impostură, necinste (inclusiv de ordin intelectual), minciună și tâlhărie mai ceva ca-n codru – toți politrucii postdecembriști au demonetizat principiile liberale și pe cele social-democratice (câți dintre pământenii mileniului trei au curajul să susțină că „liberalii” de teapa lui Klaus Iohannis, Florin Cîțu, Rareș Bogdan, Nicolae Ciucă, Alina Ghorghiu, Cătălin Predoiu, Raluca Turcan sau Florin Roman sunt urmașii Brătienilor, respectiv că Ion Iliescu, Petre Roman, Nicolae Văcăroiu, Adrian Năstase, Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Gabriela Firea și mulți alții au ceva în comun cu titeliștii?!), după cum mai nou (a se citi „de la înjghebarea alianței PNL-PSD-UDMR”, dar fără codița udemeristă după rotația premierilor în acest an) a fost terfelită vechea sintagmă „rotativa guvernamentală”, atât prin faptul că rotativa este astăzi o simplă rocadă în interiorul unei dubioase coaliții conjuncturale (mai exact, este rezultatul nițel întârziat al negocierilor preliminare), cât și prin aceea că ea (rocada) nici nu dorește și nici nu poate să îmbunătățească mersul general al lucrurilor de la noi.
E clar, Ciolacu nu dorește îmbunătățirea de fond ca nu cumva să-și irite partenerii de coterie politică cu niscaiva reușite mai cu moț decât cele Cabinetului Ciucă (inflație galopantă, scumpiri demențiale la energie și alimente, educația și sănătatea în declin, infracționalitatea în creștere alarmantă, cheltuieli cu carul și investiții cu paharul, discuții și doar discuții despre trebuința ajustării veniturilor nesimțite, greva profesorilor pe ultima turnantă a ciucăitului), dar – din lipsă de fonduri, plus gaura în buget de circa 20 de miliarde – nici nu poate să ridice nivelul de trai al celor mulți decât cu „tradiționalele” vouchere de câteva sute lei, chiar dacă PSD-ul caută cu disperare modalități ca să mituiască de-acuma electoratul (fără discernământ) pentru cele patru serii de alegeri demonocratice din 2024 – europarlamentare, locale, generale, prezidențiale.
În aceste condiții neprielnice pentru ciolăcari (ăștia vor guverna în 2023 și 2024 mai degrabă cu sabia liberalilor deasupra căpățânilor lor goale decât cu cea a poporenilor și greviștilor), nu e de mirare că fostul bișnițar Ioan Marcel Ciolacu, din capul locului situat în conflict cu școala și cultura, a transformat programul lui de guvernare, expus la învestirea fără emoții, într-un veritabil festival de promisiuni.
Atâta doar că nimeni nu știe (el cu atâta mai puțin), de unde va scoate bani pentru cele 25 de procente promise cadrelor didactice în acest an, apoi încă 50 de procente la începutul anului viitor, precum și pentru a face față atâtor cheltuieli, de care depinde înfăptuirea „patriotismului economic”: sporuri salariale pentru polițiști, cadre medicale, grefieri și alte categorii profesionale, obligatoria indexare a pensiilor cu rata inflației, autostrăzi, spitale fără cusur, școli modernizate ș.a.m.d.
Înclin să cred că el se ghidează după ideea „Unde a mers mia poate să meargă și suta”, ceea ce se traduce prin următoarele: „Ce mai contează că în perioada imediat următoare se vor împrumuta încă vreo 20-30 miliarde, când țara asta, practic fără economie și amarnic jefuită de resursele solului și subsolului, oricum are o datorie externă de peste 120 miliarde euro!”…
În final, doar câteva cuvinte despre sintagma „patriotism economic”. Cum mama dracului, întreg programul ciolăcarilor se centrează pe această lozincă găunoasă, când ani la rând, prin vrerea globaliștilor și detestabila obediență a tuturor politrucilor postdecembriști, nu numai că au fost rău văzuți, dar aproape că au fost arestați (politic) nobili termeni ca patrie, patriotism și naționalism?
Sighetu Marmației,
George PETROVAI
23 iunie 2023
