RUGI ÎNALTE CĂTRE DOMNUL PENTRU SALVAREA NEAMULUI NOSTRU

1
23

De Stefan Dumitrescu

Au trecut aproape doi ani de când Dictatura comunistă a fost răsturnată de la putere. După aproape o jumătate de veac de dictatură stalinistă, dejistă și ceaușistă, ceea ce s-a întâmplat cu poporul român este un lucru care ține de domeniul fantasticului. Să recunoaștem că puținisociologi, psihologi, economiști, viitorologi se așteptau la lucrul acesta. Din perspectivă post-temporală tot ceea ce se petrece cu noi ne apare însă ca fiind un fapt normal, logic, care putea să fie prevăzut. Așadar, am visat, și am așteptat libertatea o jumătate de veac, iar o dată scăpați de dictatură am început să ne comportăm alandala, urât, distructiv, sinucigaș. Alandala este un fel de a spune, pentru că de fapt ne-am comportat în acești ani cum era firesc, cum era normalsă ne comportăm.Cum ne era firea, așa cum suntem noi. 

Este adevărat că Puterea, unealta din interior a unor Forțe Străine, care l-a răsturnat pe Nicolae Ceaușescu (Puterea comunistă) printr-o strategie extrem de perfidă și de bine pusă la punct, de mascată, a manipulat Societatea românească, după scenarii minuțios proiectate, gândite (toate făcând parte dintr-un Scenariu mai mare gândit de Stăpânii Lumii) cu scopul de a diviza societatea, de a o conflictualiza, de a o încăiera, de a o face să se autodistrugă, pentru a o supune, pentru a o manipula cu o ușurință și mai mare, și mai cinic și mai eficient, iar în final să distrugă economia pentru a transforma Țara într-o piață de desfacere pentru Economiile occidentale, și pentru a distruge poporul… 

Acum poporul roman a apucat pe panta dispariției… Puterea a manevrat în așa fel încât a creat în Societatea românească o stare patologică, de conflictualitate și

dezbinare, de intoxicare, introducând poporul român într-o stare de război psihologic și informațional, un război al derutei, al sărăciei, al disperării, al lipsei de rușine și demnitate, împotriva fiecăruia dintre noi și a poporului român. Este adevărat deci că Puterea a declanșatși a condus acest război civil, psihologic, economic, educațional și informațional împotriva poporului român. Este adevărat acest fapt, precum este adevăratși faptul că poporul român, societatea românească, prin liderii, prin oamenii ei de cultură, în loc să dejoace acest scenariu foarte subtil al Puterii, i-au făcut în mod admirabil jocul diabolicei Puteri. 

Cum de a fost posibil acest lucru? 

Autorul acestei Cărți, care este o Carte de Rugăciuni în primul rând, are de ani de zile experiența analistului care se apleacă asupra fenomenului social și politic, economic și cultural. În acest sens avem lucrări și studii bine fundamentate. Aceste studii (studii asupra fenomenului geopolitic în aria Euro-asiatică și studii asupra psihologiei poporului român) și ceea ce s-a întâmplat după ianuarie 1990 cu poporul român, întărind această idee a noastră, ne au dus pe noi la concluzia că poporul român urmează să dispară în prima jumătate a veacului XXI. 

Nu ne îndoim că se vor găsi oameni care vor zâmbi sceptic la auzul unei asemenea afirmații, și care să spună că dacă n-am dispărut două mii de ani nu vom dispărea nici acum. Nici noi nu spunem că dispărem acum, adică astăzi sau mâine, ci pe parcursul deceniilor viitoare, dar af irmăm că tendința generală a Sistemuluisocio-economic românesc este una atât de violent descrescătoare, fenomenele de epuizare, sărăcire și destructurare a Sistemului economic și social românesc sunt atât de evidente și atât de profunde încât rezultatul nu poate să fie decât acesta, dispariția națiunii române și a poporului român.

Cei care trăim acum în România, la sfârșitul secolului XX, când prăbușirea economică, socială, culturală a românilor este un fenomen vastși zguduitor, suntem pur și simplu îngroziți de ceea ce se întâmplă cu noi. 

Autorul acestor rânduri i-a auzit pe foarte mulți oameni, și îi aude pe foarte mulți români, mai ales din rândul celor care sunt în vârstă: „domnule, ne ducem, ne terminăm ca popor…” „Ascultați-mă pe mine, îmispunea un veteran de război, medic la viața lui, nici nu trec douăzeci de ani și dispărem, ne terminăm ca statși ca popor!” 

Afirmația oamenilor acestora pleacă de la experiența lor de viață, ei au văzut în perioada interbelică un stat românesc înfloritor, au văzut sub Ceaușescu, mai ales în perioada 1965-1980, un stat românesc sigur pe el și o societatea românească stabilă, iar ceea ce văd ei acum îi descumpănește, îi îngrozește și îi aduce într-o stare de disperare. De fapt toțisuntem disperați, nimeni nu știe ce se va întâmpla cu noi. România este o Țară prăbușită, noi, românii, suntem un popor care ne-am prăbușit, am cedat. Acesta este adevărul! Dar nu pe simpla imagine, fie ea cât de cutremurătoare a României de astăzi, se întemeiază predicția noastră, că noi, românii urmează să dispărem ca popor în veacul care vine, în prima lui jumătate. Ci pe raționamentul unui om care stă de ani de zile aplecat asupra devenirii Sistemelor socio-economice, asupra Sistemului socio-economic al țării noastre. Autorul acestei cărți fiind viitorolog are deja studii asupra devenirii Sistemului socio economic al României în deceniile care vor veni, în perspectivă medie și îndepărtată. Să mai punem în calcul și dimensiunea geo-politică a existenței noastre ca popor, faptul că ființând în spațiul geo-politic Euro-asiatic, în acest loc în care se întretaie toate drumurile de comunicație, de toate tipurile și toate interesele; Marile Centre Politico financiare ale Europei și ale Lumii vor avea tot timpul

interesul de a fi influente, de a avea Putere în acest spațiu. De a fi foarte eficiente și prezente în această zonă. De aceea ele vor cultiva instabilitatea și haosul, tensiunile și crizele în acest spațiu geopolitic. Există deciscenarii puse la punct în Centrele politico-financiare ale Lumii care vizează împărțirea României și introducerea ei în Experimentul negativ numit Uniunea Europeană în vederea înrobirii și a jefuirii acestui neam. 

În al doilea rând, în cartea noastră intitulată „PSIHOLOGIA ȘI PEDAGOGIA POPORULUI ROMÂN” noi ajungem la concluzia că suntem un popor care are vocația de a-și face singur rău în istorie, un popor cu o psihologie foarte bolnavă, un popor sinucigaș. (A se vedea studiul nostru asupra Patologiilor psihologiei poporului român) Vedeți, nu întâmplător pe parcursul anului 1990 au emigrat au plecat din țară peste un milion și jumătate de români, și tot în anul acesta, 1990, s-au făcut în România peste un milion și jumătate de avorturi. 

Sistemul relațiilor interumane s-a prăbușit deodată, sistemul valorilor s-a prăbușit de asemenea, astf el că nu se mai înțelege om cu om, toți fură, toți fac bișniță, toți înșeală și jefuiesc Economia. Sistemul de valori, arhitectura relațiilor interumane, piramida instituțiilor, într-un cuvânt, starea Sistemului socio-economic românesc, a noastră ca popor, este o ruină. 

În cazul în care, în deceniul acesta nu reușim să ne regăsim pe noi, și să ne revenim, vom dispărea cu siguranță, faptul fiind câtse poate de normalși de previzibil. 

Această temă, a posibilității noastre de a dispărea și a salvării noastre ca popor o tratăm în detaliu și amplu în cele două Cărți ale noastre, „PSIHOLOPGIA ȘI PEDAGOGIA POPORULUI ROMĂN”, și „PEDAGOGIA EPOCII POST CEAUȘESCU, O PEDAGOGIE A LIMITEI ȘI A DISPERĂRII”. Îl lăsăm pe cititor să meargă la aceste cărți,

ca să putem noisă mărturisim gândul care ne-a făcutși ne-a îndemnat să scriem această Carte de Rugăciuni și Educațională. 

Deci, ca să ajutăm poporul român să se regăsească și să se salveze, ca să îl îmboldim să treacă la marele efort prin care ar putea să se salveze în istorie, am scris ca pedagog aceste două cărți. Dar autorul acestor douăCărți este un om credincios. Disperați, calm disperați, cât ne mai putem păstra acest calm, și cât ne va mai da Domnul această tărie, și necrezând că poporul nostru se poate salva singur în istorie, prin acea Forță atavică, internă, grozavă, pe care credem că am avut-o până acum în noi, deci pierzându-ne noi speranța că poporul român se mai poate salva prin forțele lui proprii, am început atunci a ne ruga Domnului fierbinte, cu tărie, din inimă, ca în bunătatea Sa nemărginită, Domnulsă se îndure de noișisă ne salveze. 

Ne-am rugat zile întregi, și promitem a ne ruga și de aici înainte Domnului pentru salvarea acestui neam atât de chinuit în istorie. Ne-am rugat Domnului Dumnezeului nostru să ne ajute să ne vindece marile boli, patologii care zac în străfundul nostru de popor bătrân, care este aici, în vatra Dunării și a Carpaților, din neolitic. Adică de la Început, cum ar zice Mircea Eliade. 

Ne-am rugat Domnului Dumnezeului nostru să ne ajute să ne vindecăm de marile boli care zac în străfundul nostru de popor, cum ar fi Axiofagia, Egoplasmul, Politicianismul, Inteligența negativă, Atomita, Buricita Pământului, Nuelita, Șmecheria. Ne-am rugat Domnuluisă păzească această țară, atât de umilită și de călcată în picioare, de răutatea dușmanilor ei, cei din afară, dar mai ales de cei dinlăuntrul ei. Dușmanii dinlăuntrul acestei Țărisuntem noi, purtându ne în halul prostesc în care ne-am purtat în timpul comunismului, dar mai ales acum în acești doi ani, 1990, 1991.

Ne-am rugat Domnului fierbinte ca să ne curețe trupul și sufletul, al nostru, cel individual, și al tuturor românilor, ca ființe umane, dar și pe cel al poporului nostru ca trup colectiv atât de plin de bube și de puroaie, atât de păcătos, și să ne ridice în marea sa Milă și Bunătate la dragostea și la inima Lui, adică să facă din noi unul din Popoarele Lui Alese. 

Aceasta este dorința noastră cea mai mare, și pentru aceasta ne vom ruga mult Domnului, să facă din neamul nostru cel decăzut, un neam frumos și curat, Neamul Lui Ales. 

Fie ca Domnulsă se milească de noișisă ne miluiască, să ne asculte ruga și să ne ajute, că prin grea încercare istorică trece această țară și acest neam. Fie ca să ne ajute să ne regăsim, să ne vindecăm, pentru a deveniși noi un Popor Ales al Domnului. Un popor demn și puternic, un popor cinstit, credincios și bun sub soare! 

Așadar, acest Gând ne-a pus la lucru și ne-a făcut să scriem această Carte de Rugăciuni. Fiind el, autorul acestor rugăciuni, dăruit de Domnul cu har poetic este posibil ca Rugile noastre către Domnul să se fi turnat și în această lumină, care mult îi place Domnului, și care este poezia! 

Această Carte de Rugăciuni am dori să fie citită de cât mai mulți români, care luându-se după exemplul nostru vor înălța și ei acest fum sfânt de suflet și de tămâie către Domnul, care sunt Rugăciunile. Fie ca Domnulsă ne audă și să ne ajute. Doamne Dumnezeule ai milă de acest neam și de acest popor al Tău, atât de trist și de sfâșiat astăzi! Autorul. 

Fierbinte Te rugăm: Salvează-ne și ajută-ne Doamne Dumnezeule, Glorie Ție în veci! 

1991

10 

RUGĂCIUNEA ÎNTÂIA 

A MĂREȚIEI DOMNULUI 

Slavă ție, Doamne, Care ești senin 

Și măreț în toate 

Deși nimeni nu Te vede și nu Te 

Aude ci numai Te presimte 

Nesfârșit, Imens, Strivitor, 

Ca o bucurie înmiresmată. Tu ești 

Temelia celor ce Sunt 

Și Acoperișul celor ce nu se văd 

A lui însuși Sunt 

Cel care a existat înainte de toate 

Înainte de materie 

Și a făcut materia cântând căci ea 

Nu este decât Cântecul Tău 

Respirația Ta care s-a prelungit în Câmpia Smălțuită cu flori de gheață a vidului. Slavă Ție 

Care ești Sămânța lui Este galbena esență A lui Este ea care 

Nu este decât Imnul condensat 

În sămânța din 

Care existența a înflorit 

Slavă Ție 

Cel care ai făcut Universul Elixir 

Zâmbitor 

Încărcat de bunătate fiind 

Ca Muntele de miere 

Cafenie 

Tu care ai făcut galaxiile și ai așezat planetele Ca pe niște boabe de piper 

Într-un ceasornic și 

Ai suflat duh peste ele făcând 

Bijuteria de aur cu mii

11 

De rotițe să meargă 

Împodobită cu crânguri de răcoare înmiresmate Pentru a adăposti semințiile Tale 

De oameni 

Plină de pace și de maiestuozitate 

Născându-se astfel muzica sferelor 

Slavă Ție Doamne 

Care ești mireasmă nesfârșită în Sinele Tău Lumină adormitor cântătoare 

Muzică orbitor de dulce 

Adiere înmiresmată venind din Grădinile de Portocali Ale Adâncului nesfârșit 

Glorie Ție Cel care ai făcut 

Văzduhul argintiu 

Care nu este decât adierea pleoapelor Tale Și lumina care este 

Inspirația Ta născută mai înainte din Tine Căci ea vine către buzele Tale 

Ea vine să ungă aripile inimii Tale 

O, Adiere veșnică de înțelepciune și 

Bunătate, Inimă ca un Potir 

Plin de untdelemnul milei, 

Neamul meu se află acum la 

Grea încercare 

Buboaie amarnice din sufletul său au izbucnit ca Vulcanii 

Temelia lui e roasă de șobolani 

Și de șerpi veninoși 

Răsuflarea lui e murdară și otrăvită 

O, Doamne, neamul daco-românilor e ca Bolnavul canceros 

Cu mădularele ca sufletul 

Ros de vinele negre ale putregaiului 

Iar el nici nu știe 

Și neștiind nimic mai amarnic se învârtoșește în Păcat astfel că

12 

În curând pierit va fi ca 

Neamul dac de pe fața pământului Ci numai atât Te rog Ziditorule Pogoară-Ți privirea plină de Untdelemnul milei Tale 

Pe creștetul lui!

13 

RUGĂCIUNEA A DOUA 

A SLĂVIRII DOMNULUI ȘI A ELOGIULUI SPECIEI 

Slavă ție, Doamne, Cel care faci izvoarele să izbucnească Asemenea unor mâini întinse 

Din stânca Muntelui 

Asemenea unor privighetori care-și iau zborul 

Slavă Ție Întindere Înmiresmată, Cosmos 

Luminos care pătrunzi 

Întreaga Materie 

Luminând-o pe dinăuntru slavă Ție Părinte al 

Galaxiilor pline de liniște 

Și de-o aulică solemnitate 

Binecuvântată fie Înțelepciunea și marea Ta iubire De viață. Căci ai împodobit întinderile 

Cosmice cu crânguri 

Pline de zmeură și de agrișe de iarbă fragedă, răcoroasă și înmiresmată 

Ca să se poată bucura de dulceața izvoarelor 

Și a murelor 

Speciile de căprioare, bondarii, mierlele și sturzii Struții cei înalți și iuți de picior 

Și albinele și 

Verzii și alunecoșii șerpi mai 

Presus de toate 

Speciile ce îți sunt cele mai dragi Ție 

Ființele înalte ca niște pahare de cristal în lumina Plină de Inteligență și de Milă 

O, bunule Ziditor, slăvită fie-Ți mila cea nesfârșită și bunătatea Ta mai 

Adâncă decât Oceanul 

La Tine vin în genunchi 

Cu fruntea rezemându-mă de zare. Fierbinte Te rog cu Buzele înroșite ca focul de ardoare 

Apleacă-Ți streașina pleoapelor milei Tale

14 

Înspre pământ 

Și lasă-Ți privirea Ta catifelată ca Mătasea porumbului Pe făptura cea mai fragilă 

Și cea mai tare 

Omul 

O, Nesfârșire Înaltă Adânc Înmiresmat de 

Înțelepciune 

Deopotrivă trebuie să-Ți fie de dragă între 

Civilizațiile Raționale 

Ce locuiesc în zăvoaiele galaxiilor Tale 

Și mare e mila Ta de zbaterea și neliniștea robului Tău. De Îngrijorarea 

Lui verzui-otrăvită cum e veninul șarpelui 

Că seminția oamenilor s-ar putea 

Să piară 

În veacul ce vine. Căci neînțeleaptă este specia Sădită de Tine în deșertul albastru al pământului Plină de dezbinare ca Muntele ros de cancer 

Neîntrecută în pizmă și în deșertăciune 

Bogată în metehne lumești 

Ca lanul de grâu încărcat de neghină 

O, Atoateștiutorule, Atoateînsuflețitorule 

Stăruie cu puterea Ta și cu mila Ta 

Asupra speciei umane 

Căci dacă plină de boli și de beteșuguri a fost 

În nesfârșitul târâș al Istoriei 

Ea are meritul de a se fi apropiat de Tine 

Până la pragul Cosmosului 

Ea poate mâine să poposească bună și blândă 

În bătătura Ta ca o Floare 

De Crin 

Să îngenuncheze și să își culce capul pe genunchii Tăi Fii bun cu ea Mireasmă Luminoasă aibi milă de noi, oamenii, Pogoară asupra noastră ploile și mâna de ceață fertilă a Înțelepciunii Tale 

Astfel încât Specia umană să se umple ca un Potir

15 

De Înțelepciune și pizma și păcatul să Piară cum se risipește ceața 

În câmpiile și munții pământului Și așezările oamenilor să geamă de belșug Și înțelegere și dragoste să fie 

Între toate albinele neamului omenesc!

16 

RUGĂCIUNEA A TREIA 

PENTRU NEAMUL DACO-ROMÂNILOR 

Slavă Ție Munte Încărcat de Floare de Cireș Ziditorule de Galaxii și de planete 

Puse ca niște rubine în ceasornicul 

Universului astfel că nici un sunet 

Nu se aude ci doar 

Muzica aștrilor plină de nesfârșire și de mireasma luminoasă Îți încântă urechile 

Iar după ce ai zidit Biserica universului 

Ți-ai aplecat suflarea 

Asupra pământului și ai turnat duh în atomii 

Pe care i-ai lucrat pe dinăuntru 

Cu migala Ta de bijutier dumnezeiesc 

Și-ai ivit viața în valurile Oceanului gros ca bulionul Și întunecat al Pământului și-ai 

Înaripat făpturile Tale și le-ai șlefuit cu gândul Tău de filigran și cu dragostea Ta mai 

Gingașă decât ceața luminoasă decât catifelata pulbere Până când ai ivit neamul omenesc 

Și semințiile 

Pe care le-ai răspândit pe câmpia cea verde și 

Galbenă a lumii 

O, Adâncule Creator nemărginitule în mila și 

În bunătatea Ta 

Oare ce păcat negru 

Și pietros a făptuit neamul daco-românilor al 

Strămoșilor noștri 

Adânc și întunecat scârnav ca păcura încât judecata Și mânia Ta i-a spulberat de 

Pe lumea aceasta? 

Oare ce vierme al păcatului s-a sălășuit ca un Mușuroi Negru În fagurii ființei lui? 

Oare ce otrăvită meteahnă ce boală roșie

17 

Și subțire ca 

Funigelul 

Le-a tăiat sângele și măduva gingașă a esenței Lor? 

A stâlpului care-i susține 

Asemenea 

Unei mâini de bazalt pe dinăuntru 

Adânc și întunecat trebuie să fi fost acel Păcat Putred ca un hoit 

Ca o baltă plină de scârnă 

O, Înalte și Bunule Lumină Înțeleaptă iar de 

I-ai pedepsit pe ei pe strămoșii mei 

Pentru păcatul săvârșit și 

Pentru putreziciunea ce le-a cuprins măduva 

Gingașă a sufletului 

Aibi nesfârșită milă și bunătate și nu trece 

Păcatul părinților al strămoșilor 

Asupra fiilor și a nepoților 

Ci suflă-l, Doamne, în patru vânturi 

Ca pe un fulg 

Iar cu neamul daco-românilor fii bun, Doamne, Pădure Înflorită. Și milos 

Ceartă-i cu îndestulare atunci când greșesc 

Și ferește-i din toate puterile Tale 

De capcanele cele sulemenite ale 

Poftelor și ale Păcatului 

Slavă Ție Ziditorule și Bisericii Tale, Deal Orbitor, care Este Universul și Lumea Înaltă 

Și maiestuoasă făcută din coloane 

Și din acoperiș de marmură 

Albă ca 

Zăpada și 

Pardosită pe jos cu izvoare susurând ca zâmbetul Copilului 

Cu crânguri mirosind a iarbă verde și crudă și 

A mure

18 

Ai Înaltule și Necuprinsule, Turn Enisic, în Inteligența și Bunătatea Ta ai 

Milă de neamul meu 

Oropsit și plin de schismă și 

De păcate. De 

Buboaie care zemuiesc galbene și verzi 

În sufletul nostru. Și 

Nu ne duce pe noi la pierzanie, Bunule, Pisc de Miere În Vecii vecilor!

19 

RUGĂCIUNEA A PATRA 

A ORDINII ÎN CARE TREBUIE SĂ NE RUGĂM 

O, Doamne Dumnezeule, slăvit să fie Numele Tău În vecii vecilor 

Pe toată Câmpia de Văzduh a Sălașului Tău care e Universul 

Dimineața când mă rog întâi către Tine înalț gândul meu Și zic cu buzele uscate de 

Căldura dragostei către Tine 

Slavă nemărginită Ție Doamne Îți Înalț, Ziditorului și Însuflețitorului 

Nemărginitului și Înaltului 

Și Adâncului Spirit 

Care a făcut Lumea 

Și pe toate le-a orânduit după legile nenumărate ale Armoniei Gloriei Lui și Dragostei Lui 

Și slavă Lui Nemărginită 

Apoi îmi îndrept gândul și dragoste și pioșenia și mila către Specia umană și zic: 

Slavă Ție, Doamne, pogoară-Ți bunătatea și mila Ta către sărmana ființă sfâșiată Gângania 

Orbitoare 

Care este Omul și către Marele Organism zdrențuit a cărui celulă este, care este specia umană 

Dă-i Doamne Înțelepciune și Bunătate, ai Doamne milă de ea Ridic-o Doamne din mocirla și din boalele în 

Care s-a împotmolit 

Umple-o Doamne de Bunătate de Adâncă 

Înțelegere și de Har 

De la Specie umană trec la poporul și la Țara mea și Mă rog adânc pentru ele. Doamne după ce am scăpat de Capcana 

Pe care ne-a întins-o diavolul 

Și care n-a fost alta decât comunismul

20 

După ce am suferit mai rău decât ocnașii 

În loc să 

Ne regăsim pe noi mai buni și mai înțelepți 

Mai cuminți și mai plini de milă față de 

Neamul și față de aproapele 

Nostru 

În loc să fim uniți cum este Ființa. Cum 

Este Templu ce adună în el și orânduiește cărămizile, pietrele Și nisipul, 

Care altfel măcinate și suflate de vânt ar 

Fi. Cum este codrul când dă el 

Primăvara. O, Doamne Dumnezeule, suntem mai sfâșiați Ca niciodată 

Acum beteșugurile noastre pe 

Care le-am ascuns sub stratul de pudră și de vopseluri Mincinoase ce alcătuiau masca în dosul căreia ca după un Zid gros 

Ne trăim viața plină de omenesc și de păcate ies acum La suprafață 

Asemenea focului din burta unui Vulcan 

Cancerele roșii, vinete, putrede și vâscoase ce zăceau În adâncul cărnii și 

Al sufletului 

Neamului nostru ies la suprafață 

Ca niște buboaie roșii coapte 

Cât Colinele cât Munții de 

Mari sunt mai multe și mai mari buboaiele ce 

Le avem decât noi înșine 

Ai Doamne Dumnezeule Înaltule și Adoratule 

Bunule și Nesfârșitule 

Grijă de neamul meu! 

Alungă duhurile negre din el 

Și boalele și rădăcinile buboaielor și-l 

Curăță și-l izbăvește 

Și-l luminează și-l înmiresmează slavă Ție Văzduh Plin de Rațiune și Crâng susurând de Milă și Izvor

21 

De Bunătate 

Iar apoi mă gândesc la familia mea. La 

Părinții noștri și la copiii noștri 

Și zic: 

Aibi Doamne în Bunătatea Ta Nesfârșită grijă De familia mea. De 

Părinții noștri de soția mea. De copiii noștri 

Dă-le sănătate fă-i muncitori și 

Ascultători 

Dă-le putere de muncă și ajută-i să 

Învingă greutățile. Ferește-ne pe noi de boli de greșeli Și de slăbiciuni. Ține-mi Doamne copilașii și fă-i mari Și puternici ca niște 

Stejari 

Și buni ca undelemnul de miere 

Nu-i învăța îmbuibați 

Și slabi ci 

Crunți și calmi în muncă! Dă-le curajul să se ia la luptă cu Greutățile să le 

Biruiască 

Iar mai presus de toate dă-le credință nestrămutată în Tine Și noroc dă-le Doamne și 

Inspirație 

Când le-o fi greu atunci să le sari în ajutor! Să-i Încurajezi și să le dai puteri 

Nemăsurate 

Fă-i răbdători și migăloși Doamne! Dar 

Și înaripați ca să ajungă cât mai departe și cât mai sus Și abia la sfârșit de tot zic: 

Și ajută-mă pe mine păcătosul care sunt 

Robul Tău și 

Frunza Ta de păr 

Tremurând în adierea vântului 

Să duc la capăt truda de rob al Tău și al 

Neamului meu pe 

Care vreau să-l înalț cu

22 

Ceilalți robi ai Tăi 

Și ai acestui neam în 

Rândul marilor popoare ale lumii Slavă Ție Izvor și Cosmos Linie dreaptă și sferă 

Înțelepciune și Bunătate 

Râu clipocind și Mal Înflorit Lacrimă de lumină și de miere!

23 

RUGĂCIUNEA A CINCEA 

PENTRU MEMORIA ȘI SUFLETUL TRACILOR 

Slavă nemăsurată Ție Izvor al Materiei Acoperiș de Miere și Inimă 

Care ai pulsat în toată nesfârșirea Golului umplându-l așa cum Umple Gospodarul urciorul înflorat cu vin înmiresmat Cu apă neîncepută de la știubee 

Mirosind a ierburi și 

A pământ reavăn a busuioc și a levănțică 

Slavă Ție Cel care după ce ai orânduit materia în forme și după Ce ai făcut Universul să cânte 

Asemenea organelor în trupul 

Efebului asemenea Miraculoasei Orgi din Catedrala Timpului 

Ai făcut zăvoaie și crângurile din Marea Ta 

Biserică și Templu Înmiresmat care este Universul și în ele Le-ai trezit la viață pe semințiile Tale 

Cărora le-ai dat duh din sufletul Tău și învățătură Să dăinuiască și să urce târâș 

Prin vremuri către Tine 

O, Doamne, Dumnezeule mândru și numeros l-ai ivit între neamuri pe 

Acel Neam Ales și fălos din care 

S-a ridicat Burebista 

Cel care i-a adunat pe traci la un loc așa 

Cum un Meșter adună pietrele în Templul de Argint Transformând haosul în ordine 

Și pulberea în măreție 

O, Doamne, slavă nemărginită Ție întâi căci ai făcut Timpul și Materia și Universul și 

Văile și Câmpiile și Munții lui iar 

Apoi slavă acelui om înțelept care a fost Burebista Și el un fir de iarbă 

Și o frunză în vânt pe lumea aceasta

24 

Și în noianul timpului 

O, Doamne cât de rău îmi pare căci 

I-ai lăsat pe dușmanii lui să-l înjunghie și să-l piardă Oare să fi fost păcatele lui așa 

De grele și de mari? 

Iar dacă el a pierit de pe lumea aceasta să 

Fi adus în locul lui 

Un alt bărbat și mai adânc la minte și mai înalt la învățătură și Mai tare în credință și 

Mai priceput la mânuirea oștilor și armelor 

Care să-i fi ridicat pe traci cu bărbăție 

Pe colinele verzi ale vremilor. Iar nu să-i fi pierit Pline de umbră și de zumzet ca niște știubee de mireasmă Erau pădurile Traciei de fagi, de stejari, de paltini înfloriți Încărcate de vii cu ciorchinele cât dropia 

Erau coastele și dealurile ei 

Și colinele strămoșilor noștri cele pline de stâlpi de cristal și de Altare de aur 

Iar câmpurile se scufundau sub greutatea 

Turmelor de vite a taurilor și a oilor. A 

Belșugului de grâu și de orz 

Și de mei. Gemeau prisăcile de munți de miere cărămizie Văzduhul era încărcat ca un pom de porumbei și de sturzi și de Mierle cântătoare. Parcă era Raiul pe 

Pământ! Slavă Ție Doamne, pentru că ai așezat Raiul Aici în bătătura plină de crânguri înalt strălucitoare a Carpaților. Și 

De Prispe de pâine amirosind a vremi dulci mitice Cu umilință ne așezăm în genunchi la 

Malul Mării și zicem: 

Mulțumire Vastă și Înaltă îți aducem Ție, Doamne Dumnezeule, Cel nemărginit în Bunătate 

Și în Înțelepciune! Îți 

Sărutăm tălpile și murmurăm cuprinși de 

Ardoare! Îți mulțumim că ai ivit 

Pe lume neamul tracilor și l-ai înmulțit și

25 

L-ai înălțat astfel c-a ajuns în scurt 

Timp a fi alături de neamul întins și numeros ca iarba cea crudă al 

Inzilor și al chinezilor 

Neamurile cele mai mari ale pământului 

O, Înaltule în Cuget! Măreție neauzită! Muzică nevăzută Oare a fost el, neamul lui Burebista 

Cel mai păcătos dintre ele? 

Astfel că pe când neamurile chinezilor și ale inzilor Strălucesc în măreție și în suferință 

Și în omeneștile virtuți pe lume 

Urmând a mai dura încă mii de ani pe pământ ori pe Câmpiile Cosmosului, 

Neamul meu 

Cel încărcat altădată de virtuți și de păcate, 

Al tracilor, s-a slobozit de pe lumea 

Aceasta așa cum se trece 

Iarba de lipan pe 

Pământ 

Așa cum trec turmele albe pe colinele de argilă roșietică 

Și unde este, el, Doamne? 

Căci îi aud sunetele dulci ale tălăngilor turmelor lui Ca niște corăbii cu vele plutind pe spinările dealurilor Căci îl caut cu buzele inimii arse de dor 

Îl caut cu lumânarea prin 

Codri mirosind a miere neagră și 

A mucegai albăstrui. Prin 

Care se mai văd încă pietrele ruinelor cetăților ce le-au avut! Unde este, Doamne, atâta măreție ce nu încăpea sub Cer? Iar acum nu o găsești 

Nici în pulberea drumurilor? O, Doamne Dumnezeule, Slavă Buzelor Tale imense ca dealurile și ca pădurile pe coamele Munților! Care au 

Rostit cuvântul ce a creat Lumea 

Oare atât de mare să fi

26 

Fost păcatul neamului trac care și-a omorât 

Geniul său ce putea să-l facă 

Să fie neamul 

Cel 

Mai mare al Lumii? 

Oare atât de ros să fi fost de podagră pe dinlăuntru său încât Tu Ai hotărât că un asemenea neam nici nu merită 

A mai viețui cu iarba, cu urșii, cu bursucii, cu lupii Cu berzele pe coline, cu sturzii prin înaltele crânguri, cu Meiul și cu neghina întinse pe dulcile țarini? 

Și atunci l-ai suflat de pe lumea aceasta! 

Iar apoi văzând că nici 

Urmașii acestui neam 

Dacii și geții nu se îndreaptă 

Nu se curăță de păcate 

Nu se umplu de milă și bunătate, de limpezimea cristalului, nu vin Să meargă pe calea cea dreaptă 

Ai hotărât să-i ștergi și pe ei din Cartea Neamurilor. I-ai Scufundat în adâncul țărânii 

Și al pulberii! În 

Prăpastia Timpului 

Miluindu-Te de ei să trăiască numai în Sămânța În Codul Genetic al neamului care va 

Veni după ei să viețuiască 

În aceiași vatră! Urmând ca 

Aceștia să ducă mai 

Departe blestemul 

Care s-a adunat de vremi! 

O, Doamne Dumnezeule, Potir de Mireasmă Gânditoare Ocean de Lumină mai dulce la 

Gust decât mierea! 

Dacă acesta este adevărul miluiește-Te de ei 

Acolo unde dorm sufletele lor 

În câmpiile și văile de mătase și de crini înalți cât codrii! Unde se sălășuiesc sufletele celor morți! Dă-le, Doamne Dumnezeule Pacea pe care n-au avut-o în

27 

Viață și în istorie! 

Și lumina plina de duh și de pace pe care 

N-au avut-o în suflet! 

Odihnește-i și fericește-i, Doamne Izvor Înmiresmat al tuturor Lumilor pe strămoșii noștri 

Care stau acum ca niște 

Atomi la temelia noastră 

A neamului cel 

Românesc 

Șterge-le, Doamne Dumnezeule Acoperiș de Înțelepciune al Lumii toate păcatele și grămezile de greșeli 

Și fă-le să piară și să se topească în 

Pulberea haosului 

Și nu le trece lor păcatele 

În seama urmașilor! Și așa suntem neam plin de păcate, încărcat de Buboaie cum este marea de valuri! Și Pomul de poame galbene 

Cum este caisul de caise! Și Muntele 

De fânețuri și de codri amirosind a Haos și a amețitoare Legende și Mituri! 

Doamne Dumnezeule apleacă-ți strașina Milei și a Bunătății Tale 

Înspre neamul nostru 

Românesc 

Și iartă-ne pe noi, Doamne, de toate păcatele și de toate Beteșugurile noastre ca niște buboaie roșii 

De pizmă de viclenie de minciună de stricarea adevărului de Toate ce ne-ar putea păta sufletul 

Acum și în vecii vecilor! 

Iartă-ne Doamne, cu Mila Ta Nesfârșită ca un Ocean de un albastru Întunecat! Pe noi 

Și pe strămoșii noștri 

Ce dorm acum în temelia sufletului și a cărnii noastre! Și Ține-ne pe noi românii ca neam plin de bunătate și de curățenie Acum și în vecii vecilor 

Amin!

28 

RUGĂCIUNEA A ȘASEA 

A ELOGIULUI ȘI A IERTĂRII PĂCATELOR STĂMOȘILOR NOȘTRI 

Mărire Ție, Doamne, care ești Acoperișul de Argint Strălucitor al tuturor 

Lucrurilor și fenomenelor 

Și temelia lor 

Începând cu marele templu al Universului care merge Asemenea celui mai desăvârșit ceasornic 

Și terminând cu firul de iarbă 

Care înlăuntrul său este de o mie de ori mai complicat Decât cea mai grozavă mașinărie 

Făcută de mâna omului 

Iar în afara sa nu este decât 

Un țipăt dulce plin de lumină divină! 

Toate, o, Doamne, Toate s-ar prăbuși în adâncul cărămiziu al Haosului! 

Slavă Ție, Doamne, căci Tu ții Izvoarele și 

Cântecul greierilor, al mierlelor și al graurilor și al sturzului, și Clipocitul izvoarelor și foșnetul lanurilor de in și de ovăz În palma Ta ca pe niște bijuterii! 

Slavă Ție Care ești deopotrivă Tatăl 

Puiului de aur care iese din 

Găoacea privighetorii a bâtlanului a presurei 

Al firului de iarbă tremurând melancolic pe lunci Și al pruncului care gângurește la sânul mamei lui ca Și al puiului de șarpe 

Unindu-le pe toate sub Acoperișul Tău Gingaș! Slavă Ție Nemărginită Mireasmă Înmiresmată 

Ție celui care ai împodobit 

Dacia cea fericită cu țarinile și crângurile pline de Mierea Apusului 

Țara strămoșilor noștri 

Cu izvoare prin care 

Susurau vinele de elixir ale universului

29 

Și limbile de privighetoare ale 

Materiei 

Cu păduri și poiene luminoase ca zâmbetul pruncilor! Ție 

Care ai încărcat-o de umbră și de mister 

De Mituri albastre mirosind a izvoare fragede cu Cer de Ambră Înmiresmat! Toate 

Au pătruns-o de slavă și de măreție 

De pace și de glorie 

Cerească 

De văzduhul adormitor 

Și de muzica fără seamăn a iniștilor cosmice! 

O, Doamne, cât de rău îmi pare mie 

Nevrednicul Tău rob în ale credinței 

Și ale poeziei 

Că n-ai salvat de la pieire păcătosul 

Plinul de metehne și viteazul neam al dacilor 

Oare să fi fost prea mare păcatul pe care îl duceau ca pe Un pietroi mucegăit de vremuri în cârcă 

Luat de la strămoșii lor? 

Care și ei au fost plini de păcate și de vitejie? 

O, Doamne, căci iată oricât de viteaz ai fi ca popor Nu poți rămâne în istorie dacă 

Nu respecți legile morale și 

Iubirea de neamul tău 

Oare nu i-ai mai putut ierta pentru că n-au 

Învățat nimic de la strămoșii lor 

Care pentru păcatul de a-și fi ucis regele de a-și 

Fi înjunghiat geniul care le putea 

Aduce salvarea și măreția în Timp 

Au trebuit să piară de pe fața pământului? 

Pentru că nu au fost capabili 

Să învețe din lecția pe care 

Le-ai dat-o? 

Pentru că 

N-au avut adâncime

30 

De cuget și tărie a firii în fața 

Păcatului pentru că n-au știut să rămână săraci și curați O, Doamne Dumnezeule, dar oare cu 

Poporul român 

Care e la fel de plin de păcate 

Care e ros de vicii și de boli sufletești de 

Pizmă și de ură 

Împotriva semenului său 

Plin de păcate și de boli sufletești și trupești ca pomul care se rupe sub greutatea roadelor sale 

Cu el care este atât de păcătos și pe deasupra n-a învățat nimic Nici 

Din lecția pe care le-ai dat-o 

Tracilor 

Nici din lecția pe care le-ai dat-o dacilor 

Oare cu neamul meu cu poporul meu ce vei face? Îl vei pierde și pe el de pe fața pământului? 

Pentru ticăloșia sa? 

Căci nu se află pe pământ popor care să-și fi pizmuit geniile Mai rău ca acest neam 

Să le fi umilit și să le fi distrus cu atâta 

Sete, înverșunare și patimă de pierzanie 

O, Doamne, Te întreb cu umilință și cu spaimă 

Cu poporul meu ce vei face? 

Mai ales că știu că alte neamuri și 

Puteri negre ale diavolului 

Și ale banului 

Ale nenorocului 

Și ale neantului i-au pus gând rău! 

O, Doamne, eu rob al Tău și al neamului meu 

Condamnat de alții la moarte 

Vin în genunchi smerit în fața Ta ca înaintea Oceanului Gnozic Și zic și Te implor 

Cu buzele arse de ardoare 

Cu inima albastră de spaimă 

Iartă, Doamne, mireasmă albastră și nesfârșită, iartă neamul

31 

Meu atât de păcătos 

Pune-Te mai bine asupra lui cu Biciul Tău 

Asemenea unui Fulger uriaș sfâșiind cerul când trăsnește de Se cutremură pământul 

Și cu dragostea Ta și mila Ta necuprinse de nici o închipuire Întoarce-l și adu-l pe calea cea bună 

Întru îndreptarea și 

Purificarea lui 

Întru salvarea lui în vecii vecilor 

O, Doamne Dumnezeule Cântec Dulce ca Răsuflarea Mielului Primăvara 

Iartă, Doamne, neamul meu 

Sărman și păcătos 

Milește-te de el căci multe dureri a 

Avut de îndurat 

Și iartă și greșalele părinților noștri! 

Neamul viteaz și pierit de pe fața pământului al dacilor Iartă-l Doamne de păcatele lui 

Suflă păcatul în cele patru vânturi 

Cum piere firul de praf 

În necuprinsul 

Văzduhului 

Iartă, Doamne, iartă Preamilostive blestemul pe care l-ai pus Pe creștetul lui și pe care 

Îl ducem noi prin veac 

Ca Sisif bolovanul! 

Iartă-i Doamne că oameni au fost și ei 

Și hodinește-le sufletele pe petalele de lotus 

Ale câmpiilor verzi ale cerurilor 

Încălzește-le la sânul Tău 

Dă-le lumina dulce a Raiului 

Și pajiștea verde 

Și susurul dulce al Izvoarelor Cerești 

Căci de aceea l-ai trimis pe Fiul Tău pe pământ Dă-le, Doamne Dumnezeule Floare de Crin în Veșnicie Dă-le, Doamne, pacea și odihna veșnică! Și eu

32 

Robul Tău mă voi învrednici să Te slăvesc și să Te Slujesc înmiit! Primește, Domne Dulce Nemărginire Blândă Stihie Înmiresmată 

Primește ruga slujitorului Tău 

A păcătosului truditor pe 

Lutul hârtiei 

Rob al cuvântului 

Primește, Doamne, Ruga mea înfocată 

Rostită 

De buzele aprinse ca niște flăcări ale bietei mele ființe Însetată de sufletul meu 

Și de rărunchii mei 

Uscați ca niște cârpe 

O, Doamne Dumnezeule binecuvântă cu Slava Ta și Puterea Ta 

Nemărginită sufletele strămoșilor 

Noștri 

Dacii 

Și ține-i Doamne în pacea și în lumina Ta veșnică Mai îmbelșugată în dulceață și 

În mireasmă decât 

Codrii cei adânci de portocali înfloriți 

Și iartă-le Doamne păcatele 

Purifică-le Doamne sufletele 

Și adună-i și strânge-i la pieptul Tău 

Care este 

Mireasmă Nesfârșită și luminează Universul 

Slavă Ție Codrul meu Enisic 

Înflorit de atâta 

Înțelepciune și Bunătate 

Îți sărută țărâna de pe tălpi 

Robul și slujitorul Tău 

Cel care Te mai roagă încă o dată 

Aibi, Doamne Împărăție Dulce Orbitoare, grijă de sufletele strămoșilor noștri!

33 

RUGĂCIUNEA A ȘAPTEA 

A IERTĂRII DE PĂCATE A ROMÂNILOR 

Slavă nemărginită Ție, Doamne, Turn de Miere care Te pierzi Dincolo de Ceruri care ești 

Oceanul de Elixir care umple Universul așa cum Sufletul străbate toată 

Alcătuirea omenească! Slavă 

Ție care Ești Arborele Veșnic din care cresc toate Și Slavă nesfârșită Fiului Tău, Domnului 

Nostru Iisus Christos, Floare de Chiparoasă 

Care este Rădăcina Ta în lumea pământească. Ție, Doamne Iisuse Christoase ne rugăm 

Și ardoarea noastră către Tine și către Tatăl Ceresc prin Tine Să urce la El 

Ca printr-un Horn de Aur ca 

Printr-o Gură nesfârșit luminoasă și înmiresmată! O, Doamne, la Voi vin Dulce Cântare Amețitoare și Îngenunchez 

Ca în fața oceanului cel nesfârșit al Logosului 

Și cu inima umedă de durere și 

De milă Vouă Vă zic: 

Doamne Iisuse Christoase și Tată Ceresc Cupolă de Miere Umpleți-Vă inima de jalea mea și de jalea acestui neam Ce plin de păcate este ca ciutura 

De apă ca 

Văzduhul de aer 

Iartă-i Doamne pe toți păcătoșii acestui neam 

De când s-a izvodit el în Valea de Miere a Durerii Pe Gura de Rai la Curțile Înalte de Aur 

Adică din ceasul când a căzut capul regelui Decebal Până azi 

Iartă-i Doamne, pe toți cei care 

Au păcătuit în acest neam! Urcioare pline de venin de viperă Orice au făcut și

34 

Orice nelegiuire au săvârșit 

Slavă Ție, Doamne, Adânc Cutremurător care ești Ochiul Creier și Inima de Elixir 

Care stăpânește peste toată 

Câmpia nesfârșită de Eter a Universului 

Și Slavă Fiului Tău ce pentru salvarea neamului omenesc s-a Jertfit pe Cruce 

Doamne, s-au tăiat Domnii acestei țări unii pe alții Cum jugănește hingherul javrele cele râioase pe Care le urcă în lațul roșu 

Iar apoi le jupoaie de piele 

Așa s-au pizmuit unii pe alții și s-au urât și s-au vrăjmășit Mai rău decât fiarele sălbatice din pădure 

Iar boierii ce râvneau mai amarnic 

Decât Domnii Scaunul Țărei 

Nu s-au lăsat nici ei mai prejos omorându-se unul pe altul Vânzându-se la turci ori 

La unguri 

Trădând-i pe Domnii Țării ca pe niște Șobolani Uneltind împotriva Neamului și a Țărei 

În loc să se fi gândit la Țara și la neamul lor ei S-au pus pre ei mai presus de țară și de 

Neamul lor de 

Fiii și de strămoșii lor 

Și la fel s-au întâmplat lucrurile și cu rumânii de mijloc ori Cu nevoiașii din talpa țării 

S-au dușmănit frate cu frate 

Vecin cu vecin 

Rugându-se fiecare să moară capra semenului său Crezând toți în mintea lor proastă sfoiegită de veninul urii Că astfel se 

Ridică în stare 

Și în chiverniseală și pe scara Lumii 

Pentru o brazdă de pământ vecinii de moșie au fost în stare Să se taie unul pe altul 

Nici un neam nu a fost și nu este atât de

35 

Bolnav de boala pizmei a 

Invidiei a urii pe 

Aproapele său care se ridică 

Ori vrea să urce în starea socială ca neamul acesta al Românilor! Păcatele 

Strămoșilor noștri 

Și ale noastre 

Ce s-au înălțat ca fumul la cer unde Domnul le-a înscris pe Răbojul judecății de apoi 

Au fost atât de multe încât au înnegrit 

Cerul și văzduhul lumii celeilalte! 

Ci eu robul Tău 

Și al cuvântului ce l-am pus în slujba acestui neam Îngenunchez în fața Ta Pisc Strălucitor de Smirnă și Te implor Doamne, iartă-le lor păcatele, iartă-ne Tu nouă toate păcatele Ale tuturor păcătoșilor 

De pe acest pământ 

Atât de râvnit de alții 

Suflă Doamne, duh peste sufletele păcatelor noastre ce s-au Adunat ca Munții de vreascuri 

La Tine în Înaltul cerului și 

Curăță-le de orice rugină și negreală a păcatului Mai pune o dată, Doamne 

În cumpănă 

Sufletele celor buni cu ale celor răi 

Mai așează, Doamne, pe cântarul Tău 

De aur 

Faptele bune și pe cele rele 

Căci multe însușiri sufletești bune și multe fapte bune Au făcut moșii 

Și strămoșii noștri 

Și iartă-i cu Mila Ta cea nesfârșită și pură asemenea unei Câmpii de un verde dulce și fraged 

Ninsă de mila ta antică și iartă-i Doamne, 

Fii milostiv cu noi 

Mai dă jos cu Bunătatea Ta Înaltă cât Muntele

36 

Din pulberea și din cocleala 

Păcatelor noastre 

Ce s-au tot adunat pe cântarul Tău 

Doamne Iisus Christoase, Floare de Leandru și Pisc Enisic Neamul acesta a suferit atât de mult cât n-au suferit alte Neamuri la un loc 

Iartă-le Doamne, orbirea de minte căci n-a învățat nimic din Lecțiile pe care le-ai dat 

Tracilor și dacilor 

Pogoară asupra noastră funigeii dulci ai Înțelepciunii Tale Mana Cerească a sufletului Tău 

Deschide-ne Doamne chivotul Minții 

Și luminează-le tainițele întunecate și otrava din ființa lor Căci numai astfel ne vom salva numai 

Astfel nu vom pieri 

Cum au pierit strămoșii acestui neam ce s-au 

Trecut ca ploaie de vară 

Pe acest pământ 

Ia, Doamne, Iisuse Christoase Deal Dulce de Brocart rugile Mele 

Cu palmele Tale făcute căuș 

Cu aripile sufletului Tău și dăruiește-le Tatălui Ceresc Și pogoară asupra noastră 

Neam păcătos și viclenit de dușmani 

Ploile și Ninsorile cele Nesfârșite de Milă și de Bunătate! Scăpându-ne astfel de la pieire 

Acum și în vecii vecilor, Amin!

37 

RUGĂCIUNEA A OPTA 

A BOLILOR SUFLETULUI NEAMULUI ROMÂNESC 

O, Doamne, Dumnezeule, bunule și slăvitule! 

Mă așez în genunchi în fața Ta 

Ca înaintea câmpului de rouă strălucind în soarele dimineții Ca înaintea Muntelui Încărcat până la Cer de Bunătăți Căci Tu ești în fiecare bob de rouă în fiecare pâine Iar la fel suntem noi oamenii ca aceste lacrimi 

Ale pământului strălucind. Lumina Ta se așează peste noi Slavă Ție și Fiului Tău 

Potirul de Aur în care ai pus lumina strălucirii Tale, Sămânță și Arbore și Îl ții 

În mână luminându-ne nouă calea 

Slavă nesfârșită Vouă Ocean și Izvor 

Drum și Câmpie 

Pentru sufletele și cugetele noastre 

Ale chinuiților mărginiților și nevrednicilor de Voi. O, Doamne, cu cât mă rog mai fierbinte 

Cu cât vorbesc cu Tine Tată Ceresc în graiul meu Pământesc și omenesc 

Cu atât setea de a mă ruga în mine crește 

Cu atât dorul de a vorbi cu Tine 

Se întinde în sufletul meu și 

În jurul Tău 

Așadar slavă fără margini Ție Doamne, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh 

Boare Înmiresmată care unește în univers Focul Gnozic al Tatălui 

Cu materia 

Cea roșie 

Pe care veșnic o însuflețește 

Vouă mă rog cu cerul gurii amar și arzând. Smerit vin să vă Implor

38 

Aveți, Doamne, milă de neamul acesta ce vine din sângele și Sămânța pelasgilor și tracilor 

Și care încărcat de păcate este ca Muntele de Piatră și de Codri Întunecoși 

Ca un car cu fân 

Adânc și aprins Vouă mă rog, Doamne, Luați-i cu mâna sufletul În Palmele Voastre 

Și suflați-i cu Buzele Voastre 

Puroiul boalelor sufletești 

Mălura neagră urât mirositoare ce s-a lăsat în adâncul nostru Al oamenilor acestui neam 

Ajutați-ne Doamne să ne purificăm pentru a ne umple ca Izvoarele 

De Elixirul ce Îl vărsați din Înaltul Cerului 

Asupra făpturilor de pe pământ 

Plin de boli este sufletul neamului nostru 

Ca un stup în care 

Izvoarele sale au putrezit sunt râncede 

Și s-au stricat ca un pahar în care veninul s-a așezat pe fundul Său 

Ca un trup omenesc în care 

Otrava și cancerul au ajuns la măduvă 

Slavă Ție Doamne, căci 

Tu și Fiul Tău Una Sunteți 

Ca Lumina care cuprinde în ea sămânța ei 

Miluiește-Te de neamul meu 

Și iartă-l 

Și spală-l de toate păcatele 

Și de toată necurățenia de toate boalele sufletului Acestui neam bolnav al românilor 

O, Doamne, Tu care le știi pe toate de o mie de ori mai bine Decât noi toți la un loc 

Tu care ne vezi ca și cum Te-ai uita 

Printr-o apă limpede până în 

Străfundul sufletului nostru 

Întâi și întâi este boala numită

39 

Axioafgia 

Care ne face să ne invidiem și să ne mâncăm valorile mințile și caracterele ce le-am dat noi mai mari și mai bune Acele spirite ce s-au ridicat deasupra noastră ale turmei Și pe care în loc 

Să le lăsăm să lucreze 

În loc să le punem să trudească la înălțarea neamului nostru (căci ce sunt ele decât salahori care trudesc la templul acestui pământ românesc?) 

În loc să le lăsăm să creeze 

Noi le umplem de zgura 

Neagră a ponegrelii 

De zoaiele și de lăturile 

Bârfei 

Îi săpăm 

Îi marginalizăm 

Îi urâm temându-ne că dacă îi vom lăsa în pace să-și Desăvârșească lucrarea 

Se vor ridica deasupra noastră cu mult 

Ei se vor umple de bogăție și 

De glorie 

Iar noi vom rămâne 

Jos, ca niște viermi netrebnici 

O, Doamne Dumnezeule, cât rău ne-a făcut această boală Numită Axiofagia 

Noua neamului nostru 

Ca o apă otrăvită care i-a subțiat sângele. Ca 

Un cancer care ne-a mâncat 

Dinspre înăuntru în afară 

Măduva Limfa 

Miezul roșu ca focul al Ființei 

Toate mințile bune pe care le-a dat acest popor au căzut Secerate 

De invidia noastră 

De ura noastră 

De ghearele păroase urât duhnitoare ale acestei boli

40 

Ce sălășuiește în adâncul ființei noastre în subconștientul Colectiv 

De la regele Burebista al tracilor 

Până la ultimul Domn al Țării ticălos 

Fără margini al acestui pământ 

Până la robul Tău stricat Nicolae Ceaușescu 

Domnii acestui pământ au căzut vicleniți și înjunghiați pe la Spate de slugile lor din preajmă 

Ce erau plătite să-i apere 

Și să asculte de poruncile lor 

Așa au căzut capul lui Decebal al lui Vlad Țepeș Al lui Mihai Viteazul al lui Radu de la Afumați al lui Tudor Vladimirescu al lui Nicolae Bălcescu 

Al lui Cuza al mareșalului Ion Antonescu 

Având merite mari și păcătoși fiind 

Ei au fost trădați și măcelăriți pe la spate 

De setea de putere a slugilor lor nerușinate 

O, Doamne Dumnezeule, mult rău 

Ne-a făcut 

Boala aceasta numită Axiofagia și care nu este altceva decât Cancerul temeliei sufletului românesc 

Despre geniile noastre ce să mai vorbim: toate 

Au mușcat țărâna 

Secerate de pizma de răsuflarea otrăvită a invidiei Semenilor lor care 

N-au știut cum să-i asasineze mai subtil și mai meșteșugit! O, Doamne Dumnezeule, Slavă Ție Câmpie de Mângâieri! Ba, Mai mult, ajutați de diavol au dat dovadă de 

O măiestrie neîntrecută, de o imaginație fără seamăn În distrugerea Valorilor lor 

Nici genii dacă am fi fost 

În această artă blestemată a Axiofagiei n-am fi găsit mijloace Mai 

Subtile și mai perfecte decât 

Am găsit noi! 

Ca să-i asasinăm pe acești robi minunați ai creației pe aceste

41 

Pietre prețioase 

Pe aceste pahare subțiri și fragile de cristal așezate pe coline Încărcate cu duhul creației 

O, Doamne, slăvită fie Mila Ta fără Margini, iartă-l pe robul Tău dacă îndrăznește să se întrebe pe 

El 

Îndurerat și înspăimântat! 

Oare, Doamne, dacă ai pus atâta har în aceste pahare limpezi și Subțiri dacă ai pus în ele un 

Strop din harul creației 

Pe care numai Tu îl 

Ai căci Tu 

Ești 

Cel care le-ai dăruit harul acesta, o Doamne, de ce I-ai lăsat atât de neapărați în 

Mijlocul haitei de lupi 

Al jigodiilor și al 

Ticăloșilor? 

Astfel că aceștia i-au sfâșiat repede făcându-i 

Să se treacă 

Trestii fără de noroc pe lumea aceasta 

Ca și cum ai clipi 

În chinurile cele mai groaznice 

În mizerie și rușine! 

O, neam ticăloșit! 

Ros de invidie până în măduva sufletului tău 

Cum ai putut să fii atât de ticălos cu geniile tale? Cum ai putut să le torturezi 

Ori făcându-te că nu le bagi în seamă 

Lăsându-le să moară în mizerie? 

Știi tu oare neam al meu că în fața lui Dumnezeu Te-ai umplut De cel mai 

Mare păcat 

Că asasinatul făptuit de tine se adună bob cu bob Pe răbojul timpului adunându-se Muntele de Păcate și Ticăloșii Și că de aceea Domnul te-a pedepsit ca

42 

Omorul geniilor să se transforme într-un act de sinucidere al Neamului 

Și că astfel ai ajuns neam sinucigaș 

Poporul sinucigaș cel mai vinovat de pe fața pământului Oare nu te-ai gândit tu neam al meu 

Atât de vinovat în fața Domnului 

Că omorându-ți geniile și valorile 

Tu singur te condamni la pieire? 

O, Doamne, Turn De Cleștar și Pisc de Suflet mult au mai fost Chinuite și umilite geniile 

Acestui neam 

Ca să se realizeze 

Câteva din ele au trebuit să-și părăsească țara natală Să se ducă 

Să trăiască și să trudească sub cerul altei Țări 

Căci în Țara lor n-ar 

Fi putut 

Să se împlinească, 

Vai, cu fruntea de pământ mă dau, Doamne, Pahar de Cleștar în Universși zic 

Țărâna o mușc și urlu 

Tălpile Ți le sărut și plâng 

Și jelind de Tine mă rog, Doamne 

Doamne, aceasta este una dintre marile boli ale psihologiei Acestui neam 

Doamne, suflă boarea Milei Tale și a Bunătății Tale Lasă să cadă lacrima Milei Tale 

Peste sufletul nostru 

Și ne ia, Doamne, boala aceasta ce atâta rău ne-a făcut în Istoria noastră! Îndură-Te de noi, Doamne Munte de Veghe. Scapă-ne, Doamne, de boala aceasta îngrozitoare De pecinginea de cancerul acesta 

De păcatul de rana de infecția aceasta 

Căci numai atunci când vom scăpa de 

Boala aceasta 

Avem și noi speranța că nu vom pieri 

În veacul care vine!

43 

DOAMNE, TATĂ CERESC, ADÂNC TE STRIG! 

Tată ceresc 

Stâlp gros și nesfârșit, Împărătesc! 

De durere și amărăciune 

Îmi e inima neagră ca o noapte nesfârșită În mine. Că nu-ți pot spune. 

Îmi vine să urlu 

Ca un câine a morțiu. Îmi vine amețeală, Mă prăbușesc prin mine. 

Ca într-un hău. Îmi vine să nu mai fiu. 

Ce-ai avut, Doamne, cu mine? 

Atâta adâncă suferință 

Mi-ai dat. Și rușine. 

Am îngenuncheat. M-am înconvoiat. 

Și Te-am rugat. Știi bine! 

Treizeci de ani 

Să mă ajuți. 

Îmi sunt plămânii 

Uscați și muți 

Gelatinoși și noroioși. 

Creierii parcă mi-ar fi 

De durere, venin. 

Doamne, Tată ceresc 

Dacă îmi ești Tată și nu altceva. 

Nu mai pot. 

M-aș spânzura. 

Aș jeli o mie de ani 

Și aș urla 

Ca un câine la lună. 

De ce mi-ai dat, Tată, atâta durere 

Parc-ar fi munți, Oceane. 

Și ere! 

Că se scurge carnea pe mine. 

Îmi crapă oasele 

Ca varul. Știi bine.

44 

Se încheagă negru 

Sângele în mine. 

Să lovești înpărinți. 

De durere îmi crapă 

Mineralul din oase 

Smalțul din dinți. 

Nu mai pot. 

Hohotesc! 

Nu mai pooooot! Înțelege-mă. Mai bine nu mă nășteai 

Părinte Împărătesc. 

Umilit. Ud tot. 

Risipitși netot. 

Un urlet sunt. 

Nu maipoooot! 

Doamne, Tatăl meu ceresc Milește-Te de mine, 

Mireasmă de afine! 

Turlă de mângâiere 

Și lumine. 

Iartă-mă! 

M-ai pedepsit destul. 

Sunt chisăliță 

Și sânge, 

Mi-e sufletul strivit. 

Un strat de cioburi 

Ca un sul. 

Nu mai pot, Tată, Tată! Mai iartă-mă încăo dată! Treacăși paharul acesta De la Tine. 

Cum trec turmele pe dealuri. Și luna printre nouri, 

De mii de ori, 

Și roiurile de albine, 

Și gândurile, atunci când mori!

45 

Auzi-mă, Tată ceresc, Cum mă frâng 

Cum îmi pierd mințile. Și înnebunesc, 

Cum urlu 

Și cum hohotesc!

46 

RUGACIUNEA A NOUA 

A BOLILOR SUFLETULUI NEAMULUI ROMÂNESC 

Slăvită să fie Gura Ta Doamne Munte de Dulceață Ca un Plai al Universului 

Verde luminos 

Dulce de ceață 

Căci de pe Limba Ta de Elixir curge Cuvântul care a născut Cerul și stelele 

Galaxiile și planetele 

Și crângurile Cosmosului și pajiștile verzi ale văzduhului prin Care se plimbă căprioarele și 

În care cântă sturzii și dropiile 

Of, și universul ce este decât Gura Ta de Aur 

Gură de Rai Doamne 

Pe care se plimbă corăbii și turme de căprioare 

Slăvită să fie Inima Ta Poarta de Aur a Inimii Tale Care nu este decât 

Sacrul 

Ultimul foc al Lumii din care curge Căldura care naște Viața în Zăvoaiele și pe Câmpiile Universului 

O, Doamne, mă plec în Fața Ta cu fruntea în țărână și Zic: Ascultă-mă, Doamne, Fagure de Miere, Fagure Înalt de Înțelepciune 

Ascultă-mi Rugăciunea până 

La cap despre boalele adânci și zemoase, urât mirositoare ale Sufletului poporului român 

Care are meritele lui. Dulce Nesfârșire Gnozică Luminoasă Căci el a avut grijă de 

Pământul acesta 

Sfințindu-l cu palmele și cu tălpile lui cu sufletul și sângele lui De la începutul lumii 

El a defrișat codrii cei întunecoși și nepătrunși, cei nesfârșiți de sălbăticie și umbră

47 

În care fiarele sălbatice viermuiau 

Lupii cu gâturile întinse urlau până la cer și privighetorile, Vulpile, năvăstuicile și jderii cântau 

Mierea curgea din știubee alunecând la vale 

Ca șerpii și 

Picior de om n-ar fi putut 

Să intre în întunecoasa, înmiresmata și răcoroasa stihărie El a defrișat noianele de întuneric și de sfoiag ale Pădurilor în Poienele 

Ivite semănând meiul catifelat, și ovăzul cel gingaș foșnitor și Inul Ca peticele de cleștar ale cerului Tău 

Și așezând în arbori alte știubee ca 

Albinele să-și întemeieze gospodăriile și familiile lor. Ei Au domesticit fiarele 

Pădurilor 

Făcându-le blânde și folositoare 

Au pus oloi din sufletul lor în candela văilor cu iarbă fragedă Plină de rouă 

Ca să lumineze lanurile de orz 

Și livezile de cireși ori de nuci de pruni înfloriți. Au Împodobit coastele cu candele înalte ale vițelor de vie care Luminau în toamne până departe 

N-au fost leneși 

Ba unii au muncit în viața lor 

Pe rupte 

Făcând arhitectura ordinii să stea în picioare 

Ca o dulce schelărie de aur 

Iar de faptele de vitejie asemenea unor Munți de Gutui Coapte Fără seamăn pe 

Care le-au înălțat 

Ca pe niște Stâlpi de Argint în fața 

Urgiilor nici nu avem cuvinte 

Cu care am putea să descriem jertfele lor nenumărate De aceea, o, Doamne Dumnezeule, Nesfârșit, Arbore Înflorit în Univers stând în

48 

Genunchi în Fața Ta mă rog Ție, Doamne, cu ardoare și cu Smerenie, cu durere și cu bucurie 

Când judeci neamul meu 

O, Doamne, și cât de sever l-ai judecat dându-i hoardele Ticăloase al acestei lumi 

Să treacă peste el ca Norii de Lăcuste, ca Apele Galbene ca Stolurile de corbi 

Ca turmele de porci mistreți râmând cu râtul în lutul reavăn Mirosind a fân și a grâu copt 

Ca Turmele de Viermi ce rod totul în calea lor 

Doamne, gem și jelesc 

Plâng, mă zvârcolesc și implor 

Om fi noi neam ticălos plin de boli ale sufletului și ale codului Genetic 

Fricoși și lași 

Hoți și pizmași 

Dar nu uita și nu lăsa la o parte însușirile bune pe care le-au Avut Strămoșii 

Noștri 

Și le avem și noi 

Faptele bune pe care le-au Săvârșit apărând 

Creștinătatea 

Altarele și Rugile Apusului 

De aceea iar vin la Tine, Tată Bun Tată de Miere să Te implor Scapă-ne de acea boală criminală 

Pe care o avem ca gălbeaza 

Intrată în sânge 

Ca sămânța intrată în codul nostru genetic 

Numită Axiofagia 

Cea care ne-a făcut să ne devorăm și să ne asasinăm Geniile 

Făcând din noi 

Un popor de criminali și de sinucigași 

Din punctul acesta de vedere fiind 

Chiar 

Cel mai ticălos popor din lume!

49 

O, Doamne, gura mea a spuzit de arsura cuvintelor amare De otravă atât de adânc dureroasă 

Care mi-a pătruns sufletul 

De am avea numai o boală 

Cea pe care am numit-o Axiofagia 

O, Doamne, ce blestem a căzut pe capul nostru 

Căci boala aceasta mârșavă în ființa noastră s-a cununat cu alte Boli 

La fel de adânci de 

Pustiitoare 

Cum este boala pe care în cărțile noastre o numim Politicianism 

Boală și nebunie ce-i face pe toți parveniții 

Pe toate nulitățile pe 

Toate șulfele și jigodiile 

Pe toți ticăloșii pe 

Toți fariseii pe toate nulitățile 

Să dorească să ajungă la Ciolanul Puterii cel uns cu toate Mirodeniile și gusturile și vopselurile 

Pe dinafară 

Putred și scârnav înlăuntrul lui duhnind a hoit de șobolan Și toți ca niște viermi 

Roșii, fojgăind 

Dau din coate și din cozile lor de vulpi râioase să-și facă loc Călcându-se unul pe altul în 

Picioare 

Săpând fiecare groapa semenului său și a vecinului și a fratelui Său 

Ca să cadă la urmă în ea 

Trăgându-i pe toți după el! Bezmeticul, trădătorul de neam! O, Doamne, Frunză de Arțar Tremurând în nemărginirea Albastră 

Eucalipt Luminos și Înmiresmat 

Înflorind în deșert 

Vai de acel popor

50 

Vai de acele neamuri bolnave de boala aceasta Le pute sufletul otrăvit până departe 

Le cade carnea de pe oase 

Plină de viermi albastră 

Hoituri descărnate 

Le putrezesc în inimile lor 

Ca excrementele în văi negre 

Orbiți de setea de putere cei bolnavi de otrava aceasta Se mușcă unii pe alții ca niște șobolani 

Turbați. Ca niște lei canceroși. 

Ei nu au nici milă 

Nici Dumnezeu 

Ei se pun pe ei mai presus de orice! 

O, Doamne, Gură de Plai Gnozică 

Val al Logosului mângâietor 

Dacă nu greșesc noi 

Românii 

Suntem poporul cel mai atins și cel mai stricat de boala Aceasta! de cancerul acesta! 

Dihonia politicianistă a intrat în noi 

Cum a intrat turbarea în javre 

Imaginația și lipsa de scrupule a celor 

Loviți de damblaua aceasta 

E atât de mare că 

Te minunezi! 

Victimele acestei mari patologii ca o câmpie acoperită De excremente gem în nesfârșirea 

Albastră a timpului! O, Doamne, boala aceasta atinge și Sufletele 

Alese 

Mințile adânci 

Ale neamului 

Geniile 

Iar mai la urmă însăși acest neam mare 

Cuprins de putreziciune

51 

Devine și mai ros 

În adâncul său de cancer. Astfel 

Că neamul acesta al nostru se va strica și mai rău. Cancerul va pătrunde și mai în adânc în el cu 

Cât vom urca prin istorie 

În sus 

Alcătuirea noastră devenind în curând putredă 

Sortită pierii! 

O, Doamne, Stâlp Infinit de Materie Roșie în Univers și în Timp 

Aceasta e spaima mea cea mare 

Ca o Casă Întunecată bântuită de stafii hidoase în Care sufletul meu 

Se 

Zbate 

Ca inima înăbușită de o durere fără margini 

Doamne, gem și Te implor 

Poporul meu s-ar putea să dispară de pe fața pământului Dacă vom rămâne așa cum suntem și nu ne vom Trezi din marasmul în care 

Ne-am învățat să ne scăldăm! Dacă nu 

Vom spune o dată: oameni buni 

Suntem un popor stricat 

Până în măduva 

Oaselor 

Nu mai 

Putem trăi așa trebuie o dată și o dată să ne dezinfectăm Cangrena care s-a întins în 

Ființa noastră! Este ceasul când trebuie să extirpăm infecția din Noi! 

Trebuie o dată și o dată să punem boii înaintea carului adică Adevărul înaintea minciunii 

Valoarea înaintea mediocrității 

Geniul înaintea nimicului 

Cinstea înaintea necinstei

52 

Blândețea înaintea ticăloșiei! 

Doamne, mă închin cu mâinile amândouă 

Cu buzele arse de văpaia de 

Dragoste față de neamul meu Doamne Dumnezeule Potir Plin cu Milă 

Doamne Tată Ceresc Munte Încărcat de Lumină Fragedă Vindecă neamul meu de 

Boala aceasta îngrozitoare care ESTE 

Politicianismul și care nu 

Este altceva decât saliva diavolului 

Și urina lui 

Turnată în sângele nostru 

Vindecă-ne Doamne de cancerul acesta care ne va pune jos! Condamnându-ne la piere în 

Istorie 

Suflă peste mălura din sufletele noastre 

Să piară în pustiu sămânța acestei otrăvi 

Dezinfectează Doamne Rana din Ființa noastră de rădăcinile acestei 

Boli 

Și fă 

Să rămână neamul cel mai curat și cel mai cinstit din Lume 

Pentru că numai atunci vom fi 

Un neam puternic 

Tare ca Stâlpul de Piatră înfipt 

Pe colină 

Numai atunci nu vom mai pieri niciodată, 

Amin!

53 

SLAVĂ TATĂLUI 

Slavă Tatălui 

Și Fiului 

Și Sfântului Duh Mărgăritarul, 

Mireasma înaltă De trandafiri 

Ca văzduhul 

Și dorul 

Când 

Te-nfiori 

Și te 

Miri 

Mângâiere 

Ca o șoaptă 

Hrănitoare 

Ca pâinea 

Coaptă 

La soare! 

Sfântule Duh 

Sfântule Duh 

Ne închinăm 

Ție, 

Cum 

Se închină 

Clipa 

În veșnicie 

Și ne culcăm 

La picioarele 

Dumitale, 

Ca o câmpie 

De petale

54 

Cao 

Privighetoare Măiastră 

Vă închinăm 

Imne 

Dumneavoastră, Tatălui ceresc Și Domnului 

Iisus Christos, Munte 

De miere 

Maiestuos 

Și Sfântului 

Duh 

Caree 

Asemenea 

Unui văzduh 

Înmiresmat, 

În pieptul 

Nostru 

Beat, 

De credință 

Șide 

Fericire 

Ca un munte De safire, 

Și mângâios 

Ca respirația 

Domnului nostru Iisus Christos

55 

RUGĂCIUNEA A ZECEA 

A IERTĂRII BOALELOR SUFLETULUI 

ACESTUI NEAM 

O, Doamne, Frumos Ești, Doamne Dumnezeule ca Floarea de Cireș 

Căci o Corolă de Înțelepciune 

Aplecată ca un acoperiș 

Ești deasupra Speciei Umane 

Dăruindu-i umbra 

Dulce și înmiresmată a Inimii Tale 

Care este un cântec de privighetoare 

Picurând în inimile noastre 

Stropi de aur 

Orbitor 

O, Doamne Dumnezeule dacă am reuși să Te vedem cu ochii Minții în toată splendoarea 

Frumuseții 

Tale 

Ar orbi carnea și oasele noastre s-ar topi 

Așa cum se topește 

Bobul de gheață 

Dacă l-ai arunca brusc în Oceanul de Plasmă al Soarelui! 

O, Doamne, Aripă de Lumină Munte de Elixir 

Varsă lacrima Ta de milă cât un Ocean 

Peste sufletul meu 

Peste trupul și mădularele mele și 

Spală-mă de păcate curăță ungherele sufletului meu de Tăciunele 

Negru al viciului de cerneala otrăvită 

A ispitei 

Pentru a veni în fața Ta Doamne de o mie de ori mai curat Pentru a mă auzi 

Pentru a Te pătrunde de credința mea iar carnea și

56 

Sufletul meu curate ca lacrima să 

Te poată primi în substanța lor 

Mai adânc să 

Se pătrundă de dulceața Duhului Tău până în străfundul lor! 

O, Doamne, Potir de Ambră Piramidă de Mireasmă Atunci mi-aș relua Nesfârșita Rugăciune către Inima Ta Care Este Oceanul de Dragoste care se milostivește De noi 

Și i-ași spune Domnului cu sufletul aprins și ars pe Dinăuntru cum e cuptorul de cărămidă 

De dragostea ce o port Domnului și de 

Căința că încă nu 

Sunt curat ca lacrima 

Pe dinăuntru 

Meu dar 

Eu tot mă voi ruga Domnului! 

Doamne Ochi al Materiei care se străbate pe Sine nu uita Doamne de boalele numite Axiofagia și Politicianismul, Egoplsmul, Inteligența negativă și Atomita de care ESTE 

Bolnav Sufletul neamului nostru 

Cancere ale 

Temeliei poporului român 

Iar vin și stau în genunchi în Fața Ta și iar mă rog Cu ardoare 

Vindecă Doamne neamul românilor 

De bolile acestea 

De otravă și sare 

Curăța-l Doamne pe dinăuntru cum se curăță de mocirlă Ciutura 

Cum se curăță de rădăcini, de otravă și de zgură de mătasea broaștei un Izvor, 

O, Doamne, iar Tu să-ți reverși bunătatea și 

Mila Ta asupra noastră

57 

Și din țiganii Europei 

Și din amărâții acestei lumi 

Fă, Doamne, un popor avut un popor harnic cinstit și civilizat Care se va închina Ție cu umilință 

Și fervoare cu Dragoste și Tărie și 

Care va fi cu Tine până la sfârșitul Lumii căci cine e cu Tine Doamne nu piere 

El se înalță pe treptele Lumii și 

În ochii Tăi 

O, Doamne Dumnezeule, cel care EȘTI nesfârșire luminoasă și Înmiresmată eu robul Tău 

Care Te simt aproape 

Stând cu privirea-căldură dumnezeiască asupra mea nu încetez Să-ți 

Ridic Imne și să măr rog Ție! Mântuitorule Înmiresmat și Luminat! 

Doamne, dar neamul acesta mai are și alte boli. Rădăcini și Vine putrede care se 

Pierd 

În adâncul humusului Ființei lui 

Rădăcini stricate 

Duhnind a miros negru de diavol! 

O, Doamne, păcătoasă este lăudăroșenia care ne face să ne Grozăvim și să ne 

Credem 

Cât muntele 

Când noi, sărmanii, dacă suntem cât grăuntele de muștar Că, Doamne, e gura de noi cum 

Sunt puricii pe câine 

Când e vorba să dăm din gură nu ne întrece nimeni însă când E vorba să trecem la fapte ni se 

Înmoaie picioarele și ne facem mici 

Ca 

Viermii. O, Doamne Dumnezeule Orizont de Aur Mare de Mângâiere

58 

Scapă-ne, Doamne, de boala aceasta pe care Am numit-o Egoplasmul sau Buricita pământului Boală care ne face să credem că 

Fiecare din noi 

Este 

Buricul pământului! Și să nici nu ne pese de Valorile Adevărate! 

Să-i vezi pe proști și pe mediocrități cum cred că ei sunt Cei care au făcut lumea 

Că lor li se datorează un respect deosebit că Ei sunt mari și 

Deștepți 

Că de aceea locul lor este neapărat în frunte, acolo sus! 

O, Doamne Dumnezeule, întinsă ca ciuma este la noi la Români 

Boala aceasta pe care am numit-o Egoplasmul Cancerul egoului 

Ce-i face pe netrebnici și pe lichele ori 

Pe cei care nu știu nici să scrie 

Pe lumea asta 

Să se creadă mari, să se creadă buricul pământului Crezându-se inteligenți și tari 

Cât muntele ei care nu sunt decât mușuroaie de furnici Egoplasmul, boala lui eu și numai eu să mă îmbogățesc Eu și numai eu să fiu la putere 

Eu și numai eu să fiu mare și fericit 

De aceea oamenii bolnavi de buricita pământului Nu pot să-i înghită pe oamenii cu adevărat mari Nu pot să înghită valorile 

Pe cei care lasă ceva într-adevăr în urma lor. Geniile 

Nici nu se văd, Doamne, din cauza lor 

Având 

Bunul simț să nu dea din coate 

Să nu zvârle cu

59 

Otravă în stânga și în dreapta cum fac cei ce doresc puterea Și chiar nici nu se 

Mai văd în societate 

Pe ei chiar nu-i mai 

Bagă nimeni 

În seamă 

Deși de cele mai multe ori ei sunt mâncați și răpuși de Semenii lor! 

O, Doamne Dumnezeule Văzduh Înmiresmat Neasemuit de Dulce și 

Palmă Întinsă înspre noi să 

Ne mângâie 

Căci 

Ce e lumina decât Mâna Întinsă a Domnului nostru să ne Mângâie și să ne ocrotească 

Scapă-ne Doamne Dumnezeule 

De bolile pe care 

Le-am numit mai sus și de care Te-am rugat să ne scapi Cele pe care 

Le-am numit 

Axiofagie și Politicianism și Egoplasm și Atomită patologii Perfide 

Care ne-au făcut foarte mult rău 

Care ne-au subțiat 

Sângele! Ne-au otrăvit și ne-au strâmbat firea 

Și ne-au înmuiat piatra osului de neam și au făcut ca în carnea Ființei noastre sucurile otrăvitoare 

Să sape și 

Să lucreze pe dinăuntru! 

O, Doamne Dumnezeule Mărire Ție 

Dacă ne vei scăpa 

De aceste boli care sunt în Ființa noastră mai adânci Ca fundul Oceanului 

Și mari ca Muntele Înverzit!

60 

Mai scapă-ne 

Doamne 

Atunci și de celelalte boli ale sufletului acestui neam Care 

Sunt mai mici 

Dar care lucrând toate împreună sunt cu atât 

Mai primejdioase! Mai 

Devastatoare! 

O, Doamne, Dumnezeule, cât de adâncă este lucrarea lor în Temelia neamului meu în văzduhul Sufletului 

Nostru 

De neam 

Glorie Ție Mântuitorule și Dumitale Tată Bun Apă Luminoasă Care străbați toate făpturile 

Apeiron Sacru 

Arzând în toate lucrurile și în toate făpturile! 

Ținând Lumea în Palma Ta ca pe un porumbel! 

O, Doamne Dumnezeule 

Scapă-ne, Doamne, și de celelalte boli 

Scapă-ne Miez de Foc Gânditor 

Munte de Miere Enisică 

De invidie! 

Căci oamenii acestui neam tare mai suntem invidioși Ia cu mâna de pe fundul sufletului nostru sâmburele și mâlul răutății 

Și lașitatea și viclenia! 

Ia, Doamne fructele stricate din Pomul caracterului nostru Ia-ne petele negre 

De pe Câmpia Sufletului nostru, 

O, Doamne, suntem bolnavi de „nuelită” 

Boală gingașă ca otrava dulce care te taie 

Și care cu cât 

Este mai dulce și mai frumoasă cu atât te omoară mai Repede!

61 

Boală care ne-a făcut să ne îndoim ca 

Nuiaua 

În calea vânturilor care au suflat înspre noi! În calea Primejdiilor ce au venit asupra noastră 

Care ne-a ajutat să supraviețuim 

Să trecem prin istorie 

Din primejdie în primejdie 

Cum trece câinele prin apă și se îneacă asemenea țiganului La mal, 

O, Doamne, Mireasmă Înflorită 

Ne-a ajutat să supraviețuim, dar, vai, ne-a 

Învățat să fim 

Și lași 

Și slabi 

Să credem că dacă ne purtăm bine cu vrăjmașul Gata suntem salvați o dată pentru 

Întotdeauna 

Și astăzi așa 

Mâine așa 

Am ajuns să ne purtăm cu vrăjmașii noștri mai bine și mai Frumos decât cu ai noștri 

Pe care-i pizmuim 

Îi săpăm și îi dușmănim mai aman decât pe niște ticăloși Geniile 

Care nu sunt altceva decât fructele gnozice pe care Tu ni Le-ai dăruit 

Din toată Inima 

Le-am invidiat, le-am marginalizat, le-am asasinat și le-am Torturat 

Cu un sadism neîntrecut și 

Subtil, cu o imaginație extraordinară! 

Dar pe ticăloșii 

Care au venit să ne distrugă i-am băgat în casă I-am omenit i-am ospețit și 

Ne-am înclinat spinarea înaintea lor! Ne-am vândut lor

62 

Ca niște zdrențe! 

O, Doamne, ce fel de mod de A Fi al unui popor este și Acesta, Doamne, Turn Luminat de Chihlimbar!? Ce fel de judecată este acolo în străfundul nostru Aceasta care ne face să ne mâncăm și să ne 

Torturăm Geniile și valorile 

Ori în cel mai bun caz 

Să nu le 

Băgăm în seamă iar pe ticăloșii care vin să ne șteargă de pe fața Pământului 

Îi primim ca pe salvatorii și binefăcătorii noștri! O, Doamne în Bunătatea Logosului Tău cum de ai permis lucrul Acesta? 

Cum de nu i-ai luat de urechi 

Să-i fi înălțat cu 

Fulgerul până în slăvile cerului și să fi dat cu ei de Pământ 

Să-i fi pedepsit pe cei invidioși pe 

Axiofagi și pe cei însetați de putere pe cei leneși și pe cei care Își urmăresc numai scopurile lor și pentru care Țara nici nu Există, pe jigodii și pe lichele 

S-i fi ridicat în ștreang până la stele! 

O, Doamne Dumnezeule Bici de Fulger, și să-i fi ajutat pe cei Buni pe cei 

Miloși pe 

Cei darnici 

Pe cei credincioși 

Pe cei care-și dau și cămașa după ei ca să facă bine semenilor lor 

Pe cei care se jertfesc pentru binele semenilor și Al neamului lor 

Să-i fi certat numai pe cei care au greșit ca să se îndrepte Nu trebuia să lași lucrarea Răului să se întindă 

În sângele și în măduva 

Neamului

63 

O, Doamne Dumnezeule, Ocean Enisic. Pistil al Esenței Materiei. Mireasmă Nesfârșit de 

Dulce vin în genunchi 

La picioarele Tale și Te rog cu inima uscată 

De setea de Tine de 

Setea de Mila Ta, ai, Doamne milă, Fie-Ți Doamne Dumnezeule Milă 

De acest neam. Iartă-mă pe mine nevolnicul 

Frunză de păr care tremur la 

Adierea respirației Tale 

Iartă-mă Doamne Corolă de Minuni și de Miresme că am Îndrăznit să ridic 

Glasul meu către Tine și să 

Înalț rugi de iertare pentru neamul meu! 

De am greșit cu ceva Tu 

Să mă ierți și 

Mă povățuiește ca altădată să nu mai cad în greșeală Păzește-l de Ispite pe neamul meu cel păcătos și sinucigaș Iartă-i lui greșelile 

Si câte or fi 

Căci bietul de mine cum aș putea să le știu și să le măsor Eu știu numai că ele există căci altfel 

Nu ne-ai fi pedepsit atât! 

Cu ardoare mă rog, Doamne, Privighetoare de Aur, Muzică Plină 

De Înțelepciune cum este Râul de 

Apă cum este 

Cerul de văzduh 

Iar și iar mă rog Ție, Doamne, iartă neamul meu de toate Păcatele lui și de toate greșelile 

Îndreaptă-l pe Calea cea 

Bună! 

Spală-i rănile și ungherele din Ființa lui în care s-a Încuibat Păcatul 

Seacă-i izvoarele în care dorm viciile și germenii Răului!

64 

Dăruiește-l cu Mari Idealuri căci la lumina lor se coc spiritele Alese 

Spală-l pe dinăuntru cum speli cămașa 

Ce se albește ca zăpada și 

Fă din el, Doamne 

Neamul Tău Ales Pentru vecie 

Neamul Tău cel mai drag între toate neamurile! Neamul Cel mai curat care Te va sluji 

Pe Tine cu credință și cu folos 

În vecii vecilor 

Amin!

65 

RUGĂCIUNEA A UNSPREZECEA 

A MARILOR SPIRITE ALE NEAMULUI 

Glorie Ție, Doamne Dumnezeule. Vârful de Con Al Materiei care e 

Carnea Ta Însuflețită 

Și Slavă Fiului Tău 

Domnului Nostru 

Sămânța Ta aruncată să încolțească în omenire. Rădăcina Ta Din care 

Ai sorbit amara licoare omenească! 

Flacăra cu care ai vrut să luminezi Istoria umană Slavă Ție, Doamne Dumnezeule, Fiului Tău Pâinea de Suflet Și Sfântului Duh 

Slavă Fecioarei Inimii Dulcele Strop de Rouă cea care a suferit Ostenindu-se să-l aducă 

Pe El, Prințul Suferinței de Elixir, pe pământ 

Slavă Mâinilor ei care l-au legănat! Slavă 

Buzelor 

Ei care l-au sărutat! Slavă ochilor 

Ei care l-au privit. Care 

I-au răspuns cu dragoste privirilor Lui! 

Slavă și îngerilor și 

Sfinților! 

Binecuvântați să fie Apostolii care L-au însoțit și L-au Slujit 

Atât cât au putut și Ei cu omeneștilor lor puteri 

Ei, Doamne, care sunt niște mari 

Fericiți numai pentru că au 

Stat în preajma Lui! 

Pentru 

Că i-au privit chipul și i-au auzit glasul umplându-se de Lumina care izvora din El! De Elixirul Domnului! O, Doamne, în genunchi stau înaintea Ta 

Și mă rog

66 

Astfel 

Pregătindu-mă pentru Rugăciunea pe care o voi face pentru Marile Spirite ale 

Acestui neam! 

Doamne Dumnezeule încă o dată mă rog Ție mireasmă Enisică. Fără margini să fie Gloria Ta 

Încă o dată cuvântul meu neputincios 

Se înalță pentru a Te Slăvi pe Tine și a Te ruga să-Ți Întorci ochii către neamul nostru 

Al daco-românilor! 

Neam fără noroc pe pământul Tău atât de stropit de sânge, o, Doamne, firea cea păcătoasă a 

Strămoșilor noștri 

Bolnavă de cancerul pe care l-am numit Axiofagie I-a făcut să-l omoare pe Regele 

Lor cel Mare cu 

Care Domnul avea gânduri mari. Căzut 

În țărână sub sabia Căpeteniilor 

Sale însetate de sânge și de putere 

Și împinse de la spate de diavol 

Mâna care a împlântat și a răsucit sabia atunci în Trupul Marelui Rege Burebista 

A semnat condamnarea Marii Tracii și a marelui neam al Tracilor la pieire! La 

Fel trădat de 

Unul din oamenii săi a murit și regele Decebal 

Doamne Dumnezeule Entelehie Infinită 

Slavă și glorie Marelui Rege al dacilor viteazului Decebal. În Veci! 

O, Doamne Dumnezeule 

Deși ei nu știau că Ești în Istorie 

Pentru meritele lor atâtea câte au fost pentru 

Bunătatea lor 

Pentru cei blânzi curați ca lacrima. Pentru dragostea cu care au lucrat pentru Pământul pe care Tu l-ai 

Dăruit

67 

Pentru cinstea și pentru curajul lor 

Doamne Dumnezeule apleacă-Ți privirea asupra lor Ia-le, Doamne, Mireasmă Enisică, sufletele în palme, dă-le, Doamne 

Pacea pe care n-au avut-o în viață 

Și lumină din 

Oceanul de Lumină care Ești! 

O, Doamne, Potir Încărcat cu Mir, Sâmbure Orbitor La fel apleacă-Te cu Marea Ta Dragoste 

Asupra marilor spirite 

Ale acestui Neam 

Românesc pe numele lor Basarab Întâi, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, Radu de la Afumați 

Constantin Brâncoveanu 

Tudor Vladimirescu 

Nicolae Bălcescu, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, mareșalul Ion Antonescu toți căzuți 

La datorie 

Sub sabia cumplită 

A invidiei! A micimii semenilor lor, a trădării, O, Doamne, fără ei Istoria noastră ar arăta mai săracă decât un Prind uscat 

Fără ei am fi un popor și mai neînsemnat! Fără Ei poate am 

Fi pierit demult! 

Ei și-au dăruit, Doamne Dumnezeule 

Viața neamului lor! Și poporul pentru care au trudit s-a Purtat cu ei mai rău decât cu 

Hoții care ar 

Fi venit să-l jefuiască! O, Doamne, slavă Ție, cum a fost, Doamne 

Posibil ca Bălcescu și Eminescu 

Două dintre cele mai mari spirite ale neamului acesta să aibă Soarta Fiului Tău 

A Domnului Nostru Iisus Christos?

68 

Ce neam de păcătoși și de câini suntem, Doamne, că În sânul nostru numai 

Hoții și 

Jigodiile prosperă iar oamenii cinstiți și curați 

Nu pot să fie decât 

Niște nefericiți? 

Ce blestem 

Ducem în sângele și în codul nostru genetic, o, Doamne, Că nu putem să fim decât niște pizmași 

Șulfe și jigodii 

Care-și asasinează cu o viclenie fără seamăn 

Valorile? 

De unde vine, Doamne, blestemul acesta? 

Cât este el, Doamne de 

Adânc și de mare? 

Scăpa-vom noi, oare, de el vreodată Munte de Bunătate, Ocean de Elixir, 

Câmpie de horbotă toată, Văzduh Enisic? 

Ce se va alege, Doamne, de noi? Glorie Ție 

Slavă fără margini Fiului Tău care-a plătit pe Cruce cu Sângele Lui! 

Apleacă-ți, Doamne, Pleoapele de Miere 

Asupra sufletelor 

Sărmane 

Ca niște Sâmburi de Lumină 

Ale robilor Tăi numiți Radu de la Afumați, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Tudor 

Vladimirescu 

Mihai Eminescu, Nicolae Bălcescu, Ciprian 

Porumbescu 

Nicolae Iorga, mareșalul Ion Antonescu, mari spirite ale Neamului asasinați 

De semeni din neamul lor! 

Doamne Nemărginire Gnozică, Mireasmă Enisică, ia-le lor

69 

Sufletele în palmele Tale de Lumină 

Mângâie-le cu Milă și Dragoste 

Suflă har peste ele 

Umple-le de pace și de fericire nemărginită! 

Oh, dă-le locul 

Și bucuria 

Cuvenită în cer! Fii cu sufletele lor de o mie de ori mai Darnic, Doamne Dumnezeule, nu voi osteni 

Să mă rog 

Toată viața pentru sufletele lor 

Și ale 

Celorlalți chinuiți și nefericiți ce-au murit trudind la Mărirea patriei noastre! 

Semenii lor fiind 

Nemeritat de ticăloși cu ei, Slavă Ție Doamne, Glorie Fiului Și Sfântului Duh 

O, Doamne învață neamul acesta să-și prețuiască Valorile Să le ajute să se realizeze 

Căci cel care va fi câștigat va fi întâi de toate El, neamul Daco-românilor, 

El, cel mai urgisit de pe pământ și călcatul în picioare de Toți! 

El furatul și jefuitul de toți! 

Doamne Dumnezeule 

Auzi-l cum prin mine se roagă Ție! Cum cade cu mine În genunchi în fața Ta 

Cerându-și iertare 

Iartă-l Doamne, mărire Ție, Doamne Dumnezeule, fii Nemărginit 

În bunătatea Ta cu el! 

Ajută-l, Doamne să treacă hopul acesta 

Să mai treacă și de necazul acesta să mai învingă încă o dată în Timp 

Scoate-l din 

Cursa pe care i-a întins-o diavolul 

Și de a greșit ca un tâlhar și

70 

Ca un ticălos de rând cu 

Marile lui spirite 

Acum că s-a acoperit de cenușă stând în genunchi în fața Ta Acum că și-a recunoscut Vina 

Și și-a cerut iertare 

Dăruiește-l, Doamne, Mireasmă Enisică, Văzduh de Elixir Dăruiește-l Doamne însutit și 

Înmiit cu genii fără seamăn! 

Care să-l ridice din țărână și să facă din el 

Unul din Marile 

Neamuri al Lumii, Doamne 

Poate cum ai menit Tu la Început neamului Tracilor Cel pe care l-ai făcut 

În vremea de demult să fie unul din marile neamuri ale Lumii Alături de cel al Inzilor 

Și al chinezilor! O, 

Doamne Dumnezeule, Preabunule și Luminatule, Ocean Gnozic Înmiresmat. 

Gură de Aur, Munte de Rai 

Glorie și Slavă Nemărginită Ție, 

Încă o dată mă rog, Doamne Dumnezeule, 

Pentru sufletele robilor Tăi pe care i-am pomenit cu pioșenie în Ruga mea, care trebuie să fie nesfârșită! 

Preabunule Doamne, ia-le sufletele 

În palmele tale de 

Lumină și de Mireasmă 

Și suflă har și bucurie peste ele și în locul lor 

Dăruiește-ne însutit și 

Înmiit 

Alte Genii, Doamne Mireasmă Înrourată, 

Mai viguroase 

Mai dăruite 

Care să scoată neamul românesc de pe fundul Văii plină de Suferință 

Care să ne salveze

71 

O dată pentru totdeauna! Și 

Să facă din noi unul din Marile neamuri ale Lumii De-a pururi și în vecii vecilor, 

Amin!

72 

RUGĂCIUNEA A DOUĂSPREZECEA 

A PEDEPSEI COMUNISMULUI 

Mărire Ție Turn Enisic de Miere 

Limbă și Mireasmă de Agrișe. Plai de Mure. Sân La care sug Laptele mai Dulce decât Trilurile Privighetorii Civilizațiile din Univers! 

Și Slavă Înaltă Fiului Tău ce pentru păcatele 

Neamului omenesc și-a 

Dat 

Viața și Sângele pe Cruce! O, Doamne Dumnezeule, de aș Avea eu harul 

Meșteșugit 

De aș avea eu Focul 

Cântării care să-mi ardă ficații și măduva Sinelui Pe dinăuntru ca să pot 

Să-ți închin 

Imni orbitori 

Și rugăciuni neasemuite în slavă și în frumusețe, Glorie Fără 

Margini 

Ție 

Celui care ai născut 

Din nimic materia 

Și ai pus cu suflarea Ta înmiresmată Cărămizile cele Nevăzute 

Ale Firii, o, Doamne, 

Eu 

Robul Tău cel care sunt o frunză în bătaia adierii Tale Cel care nu sunt decât un fir 

De iarbă tremurând 

Pe colină în 

Bătaia alizeului, o, Doamne 

Dumnezeule, Slăvită fie Mângâierea Ta care Semănă cu muzica

73 

Astrelor! 

Doamne, cu smerenie vin la Tine 

Inima mea cade în genunchi în Fața Ta și Te întreabă, oare nu pentru păcatele 

Ce 

Le-am săvârșit ca neam în istorie și 

Pentru bolile adâncului sufletului nostru 

Ce numai la rău ne-au îndemnat 

Am fost noi pedepsiți 

Trimițând asupra 

Noastră 

Utopia roșie Capcana ca o groapă adâncă și otrăvită poleită pe Margini cu aur mincinos? 

O, Doamne, 

Și neamul meu a căzut 

În groapa cea adâncă a Capcanei numită Comunism în Valea Plângerii 

Pardosită cu Sângele și Cadavrele semenilor noștri! Oare, o, Doamne, Pom Enisic Înflorit 

Oare lucrul acesta 

N-a fost 

Pedeapsa pe care Tu ne-ai dat-o pentru ticăloșia Colectivă 

Făptuită de noi 

De-a lungul Istoriei? 

Pentru nemernicia fără margini de a ne fi ucis geniile De a le fi umilit 

Și torturat? O, Doamne Dumnezeule Rădăcină a Entelehiei Universului 

Pentru ticăloșia noastră 

Meritam 

Demult să fi pierit de pe fața pământului 

Numai Tu 

În nemărginita Ta Bunătate ne-ai mai răbdat în țărâna Lumească

74 

Ne-ai mai dat un termen 

Poate, poate 

Acest Popor ticălos al Lui Burebista și Decebal se va îndrepta. Doar, doar 

Va învăța și el o 

Dată 

Din nenorocirile pe care i le-ai dat să le ispășească Doar, doar i-o veni o dată mintea la cap 

Și 

Se va schimba la față 

Și din Poporul Ticălos și Pierdut care doarme și se veselește Pe buza prăpastiei se va 

Face 

Un neam cinstit 

Și drept 

Curat ca paharul de cleștar pe pământul acesta! 

O, Doamne Dumnezeule Cupolă Orbitoare de Înțelepciune și Bunătate, gem și plâng la picioarele Tale ars pe dinlăuntru de Focul Rugăciunii! 

Iar Tu 

Văzând că în loc să învețe ceva din suferința care îi Sfâșia carnea de pe oase 

El mai tare se ticăloșea 

El mai tare își pleca grumazul în fața Ciumei roșii Că în sufletul lui lașitatea se 

Adâncea 

Ca o vale a morții 

Că în loc să se întoarcă blând și smerit cu fața către Tine El încerca să trăiască mai mult din furt, din înșelătorie Și din minciună! 

O, Doamne, Slăvit să fie numele Tău și al Fiului Tău! Iartă-mă pe mine robul Tău 

Dacă greșesc 

Căci eu nu am fost dintre aceia care am tăcut! 

Și dacă eu greșesc acum cu ceva

75 

Căci nu îmi judec neamul acum ci doar în fața Ta Medităm 

Și venim la cuvenita mărturisire și 

Judecată 

Doamne, Limbă de Miere Gnozică, Logos ca un Acoperiș de Aur 

Căci în fața Ta trebuie să venim neapărat 

Și să ne mărturisim 

Dacă dorim să ne spălăm de păcatele care s-au 

Prins de noi 

Ca ghimpii de oaie! 

Slavă și Mărire Ție, Doamne Dumnezeule, ascultă ruga robului Tău 

Și iartă neamul meu și al 

Strămoșilor noștri de păcate și curăță-l pe dinăuntru și fă-l Curat cum este vioara! 

O, Doamne Sfinte Munte Sacru ajută-ne, Doamne, pe noi Să ne pocăim și să ne sfințim 

Pentru a deveni un neam bun și ales în rândul popoarelor alese Ale Domnului! 

O, Doamne, iertată-mi fie întrebarea și ruga! Și chinul și zbaterea! Oare 

Dându-ne 

Această pedeapsă pe cap, 

Comunismul, 

Nu ne-ai dat Tu ultima lecție? 

Nu ne-ai supus Tu 

Istm Enisic, Limbă mai Dulce decât Mierea de Salcâm La o ultimă încercare la 

Ultimul test 

La care demult Te gândeai, o, Doamne, și în Nemărginita Ta Bunătate 

Acum ai sperat că în sfârșit neamului 

Acesta îi va veni mintea la cap 

Proverbiala

76 

Minte de pe urmă a românului 

Și iată, o, Doamne, Floare de Lotus a Logosului Ceresc că Am scăpat și de Fiara 

Hidoasă 

A Comunismului 

Am mai trecut în istorie și de hopul care era cât pe-aici să Ne facă să pierim! Slavă Ție Doamne Floare de Lotus! 

Vai, Doamne Dumnezeule, Iisuse Christoase Alizeu de Suflet Necuprins de 

Nici o 

Mărginire 

Iată că am trecut și prin primejdia aceasta mare cât roata Carului și 

Iar nu am pierit! 

Însă nici minte nu ne-am învățat! 

Că cel mai teribil blestem care i se putea da unui popor Este acela de a se târî pe lume ca șarpele! De a se Scufunda în propria lui mocirlă! Iată 

Vedem îndurerați, Doamne, 

Cum suntem incapabili să învățăm ceva din istorie! 

Vai, suntem 

Incapabili să ne schimbăm! Vai nouă, Doamne Suntem incapabili să ne trezim la realitate 

Suntem neputincioși ca acei infirmi 

Care nu reușesc nici să se 

Târască! 

Suntem infirmi, Doamne, Urlu și Plâng! 

Suntem neputincioși să ne vedem și să ne recunoaștem Putreziciunea din ființă 

Cancerele care izvorăsc în carnea noastră 

Defectele și bolile care 

Ne macină pe dinăuntru. Doamne, atât de orgolioși, atât de Orbi suntem 

Încât

77 

N-am avut răbdare să ne oprim o clipă în fața propriei Noastre conștiințe. În fața cerului! 

Să ne reculegem 

Și să ne 

Cercetăm Ființa pe dinăuntru pentru a ne vedea păcatele și a Le mărturisi Domnului! 

O, Doamne, Pahar 

Plin de Elixir ca un Munte, neamul acesta nu s-a spovedit Așa cum ar fi trebuit s-o facă 

Așa cum l-au învățat Părinții lui! 

Ai, ai, Doamne, nici n-am așteptat să putrezească martirii în Pământ 

Și ne-am și aruncat ca niște Fiare 

Hămesiți asupra Ciolanului Hidos al 

Puterii! 

Iar acum, Doamne, ne plângem că ne merge rău! Ne Văităm iar că 

Odioasa Putere și-a bătut joc de noi! 

Că suntem iar paria Europei 

Că Europa nici 

Oase ca la câini nu vrea să ne arunce. O, Doamne Dumnezeule Corolă 

A Bucuriei Universului. Cum 

Să nu ne 

Meargă, Doamne rău în istorie? 

Cum să nu ne 

Meargă, Doamne, din rău în mai rău, când noi nu vrem să învățăm 

Nimic din greșelile noastre? 

Când noi nu vrem să ne milim 

În fața Ta și să ne spovedim? 

Cum să nu pierim, Doamne, Auroră Gnozică de pe pământul Acesta 

Al tuturor vicisitudinilor 

Și deșertăciunilor

78 

Dacă noi nu vrem să ne salvăm? Dacă noi stăruim ca turma cea Neroadă în rău 

Dacă Păcatul Colectiv al neamului acesta se tot îngroașă Și crește 

Asemenea bulgărelui de zăpadă neagră rostogolit la vale. O, Doamne Dumnezeule și Doamne Iisus Christoase Așa de este 

Voi miluiți-vă de noi! Fie-vă milă, îndurați-vă de noi Mireasmă Sufletească Vulcan Aprins de Logos Magmă Roșie de Bunătate 

Miluiște-Te Doamne de noi și ne iartă încă o dată De păcate și ne mai învață încă o dată 

De bine! 

Și ne mai deschide ochii mari încă o dată 

Iar și iar! 

Și nu ne lăsa pe noi să 

Cădem în marea ispită 

Ceartă-ne 

Doamne Dumnezeule! Strigă în urechile noastre cu Glas de Tunet 

Deschide-ne ochii cu Foc Orbitor 

Numai nu ne lăsa 

Asemenea unui furnicar de viermi să colcăim în ticăloșia noastră 

Mai departe! 

În zeama albastră, dulce și putredă 

A păcatelor 

Noastre! În văzduhul dulceag și stricat al duhorii păcatelor Noastre! 

Ia-ne, Doamne de urechi, trântește-ne la pământ cu Fulgerul și cu Tunetul! 

Trezește-ne, Doamne Potir de Înțelepciune din somnolența Și din egoismul 

Micimii noastre! 

O, Doamne, Fie-Ți Milă de neamul lui Decebal

79 

Și al lui Mircea cel Bătrân și al lui Ștefan cel Mare și al sutelor De mii de țărani tineri morți la Mărăști, la Mărășești și la Oituz Fie-Ți, Doamne, Milă de noi 

Mai dă-ne, Doamne Sfinte răgaz 

Să ne trezim 

La realitate în istorie! Mai îmboldește-ne, Doamne, Și mai luminează-ne mintea 

Și cărările adumbrite și îngrețoșate ale sufletului Și 

Salvează-ne în istorie! 

Și ajută-ne 

Să devenim și noi, o dată și o dată, Neam Ales 

În ochii și în sufletul Domnului! Nu ne 

Lăsa să rămânem între neamurile nevolnice și neroade Ale pământului! 

Facă-se voia Ta cât mai repede, Doamne Arbore Înflorit al Vieții, acum și pururi în vecii vecilor, 

Amin!

1 COMENTARIU

  1. Cred că românii din USA SI CANADA ar face bine SA SCRIE FIECARE CATE O SCRISOARE ADRESATA CASEI ALBE IN CARE SA ROAGE PE ACEST LIDER MONDIAL..” SA AJUTE ROMANIA SI PE ROMANI SA SCAPE DE NECAZURILE CARE -I URMARESC MEREU SI SA POATA BENEFICIA DE DARUL DE LA DUMNEZEU – O TARA FRUMOASA SI BOGATA, OAMENI SANATOSI , FRUMOSI SI PRICEPUTI ….DAR….DEZBINATI….”

Comments are closed.