”SĂRBĂTORI, TRADIȚII ÎN ROMANIA. ÎNSEMNĂRI DE REPORTER”

0
28

La Biblioteca ”Nicolae Iorga” din Ploiesti a avut lansarea cărții ”Sărbători. Tradiții în România. Însemnări de reporter”, realizată sub egida Editurii Uniunii Ziaristilor Români 2020, autor Elena Trifan, profesor de limbă română, poet, cronicar, reporter, fotoreporter, membru al Filialei Prahova a UZP din România, membru al cenaclurilor ”Atitudini” Ploiesti și ”Cetatea lui Bucur” Bucuresti.

Cu acest prilej, autoarea a prezentat, in rotonda Bibliotrecii, expozitia sa de fotografii ”Costume populare românesti”, designer Nicoleta Berendei.

Până in prezent, Elena Trifan a mai publicat și alte cărți:  Formarea cuvintelor în publicistica actuală. Derivarea. Perioada 1990-2001; Nori în soare, volum de poezii; Cosemnări (carte de cronici); Însemnări de călătorie; Volum în colecția ”Poeți cu Atitudini” și, Împreună cu fiul, ei Ioan-Adrian Trifan, a redactat ”Dicționarul de neologisme și abrevieri recente”

De mentionat si faptul că ea este prezentă în peste 40 de antologii și volume omagiale și ale unor simpozioane.   

Cartea ”Sărbători, tradiții în România. Însemnări de reporter” este un volum consistent, care conține 47 de reportaje despre sărbători religioase și populare din țară, desfășurate în perioada 2007-2019. 

Reportajele oferă cititorilor de vârste și profesii diferite o informație complexă, redactată într-un stil accesibil, despre sărbători religioase și populare, festivaluri, târguri, desfășurate în diferite zone/localități din țară: Bucovina, Maramureș, Mureș, Covasna, Brașov, Buzău, Vrancea, Prahova, București, Argeș, Vâlcea, Mehedinți. 

Menționăm numai câteva titluri: ”Ritualul pascal ortodox”, ”Ritualul  pascal catolic”, ”Festivalul Național al Păstrăvului”, ”Festivalul de Tradiții și Obiceiuri de pe Valea Gurghiului”, ”Nedeia Mocănească”, ”Ziua Limbii române”, ”Prahova cinstește Basarabia”, Festivalul Covrigilor cu ou”, ”Sărbătoarea Liliacului Sălbatic”, ”Sărbătoarea Vinului”, ”Târgul de Sfântul Dumitru”, ”Târgul iconarilor și al  meșterilor cruceri” etc.  

In carte se mai pot citi: descrieri de localități, de costume populare, prezentări de obiceiuri, meșteșuguri, rețete culinare, tehnici de lucru, lansări de carte, cântece, poezii specifice anumitor localități sau în prag de a fi lansate, relații de înfrățire între românii de pretutindeni sau între români și etniile conlocuitoare, ateliere, destăinuiri ale meșteșugarilor și artiștilor etc.

Iată și câteva aprecieri:

Claudius Dociu –  ”Îmi face o deosebită plăcere să vă transmit câteva gânduri din partea Filialei Prahova a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România la această lansare online a volumului ”Sărbători, tradiții în România. Însemnări de reporter”, având-o drept autoare pe colega noastră, doamna Elena Trifan. Cu o activitate didactică remarcabilă, implicată în nenumărate proiecte dedicate cultivării gustului pentru lectură în rândul tinerilor și cu o pasiune demnă de toată lauda pentru tot ceea ce ține de limbajul jurnalistic, autoarea ne oferă un volum pe cât de consistent, pe atât de concludent în privința sărbătorilor și tradițiilor care ne definesc ca națiune. Cu ochi de reporter și suflet de român, Elena Trifan reușește să surprindă unele dintre cele mai frumoase obiceiuri care colorează sărbătorile românilor, iar uneori să ne surprindă cu informații despre alte obiceiuri la fel de spectaculoase, despre care n-am fi aflat, poate, niciodată, dacă nu ar fi existat acest demers de conservare și promovare a tradițiilor din diferite zone ale țării. Completat cu numeroase imagini, volumul Elenei Trifan ar putea fi la fel de bine un excelent ghid de călătorie, atât pentru turiștii autohtoni, care vor vedea cu alți ochi locurile pe care le vizitează, dar și pentru străinii aflați în căutarea spiritului autentic românesc. Este o performanță pentru care o felicităm pe colega noastră, mulțumindu-i, totodată, Bibliotecii Nicolae Iorga, reprezentată de doamna director Mihaela Radu, pentru deschiderea de care dă dovadă de fiecare dată inițiativelor Uniunii Ziariștilor Profesioniști și pentru implicarea constantă în susținerea unor astfel de demersuri menite să valorifice pentru generațiile viitoare tradițiile autentice românești.”      

Niculina Bercea”Prin condeiul vigilent, prob al Elenei Trifan, autoare a unor cărți absolut necesare, incitante, bine scrise, suntem conectați dintr-o dată la interfețele sărbătorilor de peste an, marcate de evenimente etnografice, instituții și oameni de mare valoare ce merită atenția autoarei și a cititorilor ei. Elena Trifan face mai mult decât reportaj al evenimentului cultural, asistând la sărbători religioase și laice. Autoarea face un act impresionant de recuperare și conservare a unor cutume al căror sens este slab conturat, dacă nu chiar pierdut de generații hedoniste, prea grăbite să asculte doar de spiritul mercantil al vremii.”

Al.Florin Țene ”Reportajele Elenei Trifan au un fir epic fluent și cu o rară dicțiune limpede, textele sale curg precum lentoarea de fluviu gigant a lui Sadoveanu. Sunt tablouri în tușă impecabilă stârnind o memorie activă, epos romanesc în unele situații, având perpetuă mișcare in largo, care redă amploarea tradițiilor despre care scrie. Autoarea a închipuit un stil insolit, bizuit pe o voce omniscientă. Nu sunt scrise în afara trăirilor autoarei, Elena Trifan este implicit în mijlocul celor relatate, eul acesteia vibrează alături de evenimente religioase la care a participat”.

Ana-Maria Banu – ”Elena Trifan are puterea de a întâmpina lumea fără derivatele ei apocaliptice, cu o variată curiozitate științifică și abilitatea de a descoase sursa umană în legătură cu evenimentul descris, în articole bune și pentru televiziunile locale și naționale, cu pagini cuminți, așezate în matca respectării adevărului istoric.”

Articolul precedentTAINA SCRISULUI (114) – GANDUL GANDIRII GANDEȘTE
Articolul următorRONDELUL SANZIENELOR
Ioan Popescu
Dacă sunteți autorul acestui articol, avem nevoie de ajutorul dvs. Muncim din greu pentru a crea un sit de înaltă calitate și pentru a vă afișa articolul în cel mai bun mod posibil. Va rugam sa trimiteți 1.o imagine de profil de înaltă calitate 2. o scurtă descriere a dvs. (1-2 paragrafe). 3. o adresa functionala de email 4. toate platformele media unde puteti fi gasit ( youtube, facebook, vimeo, instagram, blog, website, twitter, linkedin, etc.) Imaginile alb-negru sunt de preferat. Vă rugăm să nu folosiți alte filtre. Vă rugăm să trimiteți informatiile la lucianoprea@gandaculdecolorado.com